EVENIMENT
Minciunile electorale au picioare scurte
Slobozia: Proiectul de oraș al lui Adrian Mocioniu a împlinit un an
În urmă cu un an, după un concept furat de pe internet, Adrian Mocioniu citea sârguincios în fața unei table de școlar despre viitoarele sale realizări, în cazul în care va fi ales primar al orașului Slobozia. De la data lansării proiectului a trecut un an, iar în mai puțin de o săptămână și primarul Adrian Mocioniu împlinește un an de mandat. Prin urmare, considerăm că este oportună o trecere în revistă a promisiunilor făcute atunci și, de ce nu, a realizărilor administrației locale din acest an.
Câte promisiuni, atâtea minciuni
«Trăiesc de o viață în Slobozia și vreau să fiu mândru de orașul meu. (...) Vreau ca viitorul copiilor noștri să fie aici, acasă!» susținea în urmă cu un an, în plină campanie electorală, Adrian Mocioniu. Trebuie că țineți minte videoclipul. Dacă nu, îl puteți găsi pe YouTube, în full HD, tastând «Slobozia-proiectul meu». Considerat cea mai isteață idee de mediatizare din întreaga sa campanie, videoclipul a acumulat în anul scurs de-atunci mai puțin de 600 de accesări, semn că ex-primarul Alexandru Stoica a avut dreptate spunând: «PSD câștigă alegerile la Slobozia și dacă pune o căpiță de paie pe post de candidat!». Promisiunile însă au rămas și sunt multe. Atât de multe încât nu ne-ar ajunge încă un an să le comentăm pe toate. Nu ne pierdem nădejdea însă, căci Adrian Mocioniu mai are 3 ani de mandat... Revenind, prima promisiune încălcată este aceea «a încurajării mediului de afaceri», prin popularea Parcului Industrial. Între timp, administrația locală a anunțat oficial că vor exista corecții financiare de 25%, iar Adrian Mocioniu a fost în centrul unui scandal provocat de publicarea în presă a unor înregistrări compromițătoare... Următoarea promisiune încălcată este blocul ANL pentru medici. Urmează sala de sport de la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului», Centrul de zi pentru copiii cu autism, înlocuirea «pentru siguranța urmașilor noștri» a leagănelor și toboganelor din locurile de joacă «cu unele moderne, corespunzătoare standardelor actuale», reabilitarea Grădinii Cinemascop «Ialomița» și Căminul Cultural de la Bora... Veți spune că sunt deja prea multe, nu-i așa? Ei, bine, aceste obiective care, probabil, nu vor fi realizate nici până în anul 2020, la finele mandatului, reprezintă doar începutul... Un început care, luăm doar cazul Parcului Industrial, ne va costa, la jumătatea anului 2019, 17,5 milioane de lei. O altă promisiune încălcată este Sala Polivalentă cu 1200 de locuri «din fonduri guvernamentale». Rămasă fără studiu de fezabilitate pentru această investiție, Primăria Slobozia a reluat procedura și speră, conform declarațiilor oficiale, ca «în acest mandat să fie începute lucrările». Nu întrebați însă când anume, pentru că nimeni nu știe... După cum nimeni nu știe când va fi reabilitat stadionul de lângă Bazinul de Înot «și zona adiacentă»!
Trandafirii sunt pentru cei săraci cu duhul
Șirul promisiunilor lui Adrian Mocioniu nu se oprește aici. El a mai declarat că va transforma campusul abandonat de pe Nordului într-un cămin de bătrâni, că va îmbunătăți transportul urban «prin noi căi de rulare și stații», că va amenaja malul stâng al râului Ialomița, sens giratoriu la intrarea dinspre Constanța, asfalt pe străzile din cartierul Gării, Slobozia Nouă și Gării Noi, piste pentru bicicliști și, «un proiect aparte», podul peste râul Ialomița! Inutil să precizăm că niciunul dintre aceste proiecte nu a fost realizat. Că, practic, nici măcar o stradă nu a fost asfaltată... Că au trecut 365 de zile și în urma administrației Mocioniu în acest răstimp nu se vede nimic! Dar poate că ne grăbim să tragem concluzii, fără să ascultăm până la capăt promisiunile primarului Sloboziei... Următoarea promisiune a primarului Mocioniu e un bloc ANL pentru tineri. De fapt, o duzină de blocuri, pentru că în urmă cu un an acesta vorbea despre «încă 126 de unități locative». Știm, veți spune că așa e în campaniile electorale, că un candidat promite animat de cele mai bune intenții, iar apoi descoperă că nu sunt bani, că birocrații de prin birourile Primăriei sunt suverani, că legislația e șchioapă. Dar nu putem să vă dăm dreptate... Căci același primar Adrian Mocioniu a promis și dezbateri publice, call-center pentru cetățeni și internet gratuit în spații publice! Adică obiective infinit mai realiste, ușor de implementat și cu impact imediat asupra concetățenilor... Numai că toate aceste promisiuni nu s-au materializat. Dezbaterile publice au fost formale, internetul costă, iar comunicarea instituțională cu cetățenii se reduce la programul de audiențe de 2 ore săptămânal și interviurile plătite din bani publici la așa-zisele «televiziuni» on-line despre care nu a auzit nimeni și pe care nu le accesează nimeni!
«Lăsați orice speranță...»
Către finalul discursului său televizat pe YouTube, Adrian Mocioniu e de neoprit. Reabilitează termic blocurile de locuințe, clădirile publice, achiziționează mijloace de transport în comun «moderne și nepoluante», atrage fonduri europene... și punctează apoteotic la final: «Gândim pentru viitor, acționăm acum!». De la momentul lansării «Slobozia-proiectul meu» a trecut un an... Iar primarul Adrian Mocioniu nu a reușit să realizeze, practic, nimic! Mai mult decât atât, a adăugat la bagajul nerealizărilor administrative o serie nouă de eșecuri răsunătoare. Cel mai mare și mai costisitor dintre ele rămâne «groapa lui Stoica», unde lucrările avansează aproape insesizabil. Pentru a finaliza acest obiectiv, Administrația Mocioniu a contractat un nou credit. Procesul de reformare a Primăriei Slobozia este un al doilea eșec. Adrian Mocioniu a promis, ulterior numirii în funcție, că angajații din subordinea sa vor lucra «în interesul cetățenilor». Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar la acest moment în administrația slobozeană domnește haosul... Slobozia nu are arhitect șef, procesele pierdute în instanță generează prejudicii materiale suportate din bani publici, proiectele investiționale nou-aprobate nu sunt fezabile (n. red.: viitorul cimitir de la granița cu localitatea Cosâmbești e un exemplu!), scandalurile publice se țin lanț, legea e încălcată sistematic chiar de către funcționarii primăriei (n. red.: vezi cazul secretarului Valentin Tudoran), investitorii continuă să ocolească orașul, nivelul de pauperizare a populației a crescut... Iar imaginea publică pe care o oferă orașul este aceea a unui oraș falimentar și neguvernabil, în pofida controlului absolut exercitat de PSD. Singura realizare notabilă a primarului Adrian Mocioniu o reprezintă turneul asiatic de 3 săptămâni din luna aprilie 2017 a acestui an și organizarea unor sărbători publice, precum abia încheiatele Sărbători ale Sloboziei. Astfel, după un an de guvernare, bilanțul Administrației Mocioniu este deplorabil, iar schimbările promise electoratului rămân la stadiul de intenții. Nimic mai trist pentru un primar atât de tânăr care ar fi avut șansa de a schimba orașul și mentalitatea acestuia asupra politicii și administrației locale! Nimic mai trist pentru PSD care eșuează, încă o dată, dovedind că este incapabil să ofere un lider administrativ capabil să dea un exemplu concitadinilor săi!
1 Iunie 2017, 11:20 (8781 vizualizări - 14 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(26 Februarie 2019, 01:26)
Și până acum ce s-a realizat ?
(9 Iunie 2017, 01:45)
Mai VLADE, esti tu in groapa si tot neamul tau ca va placut roseata si ati gandit cu creierul de gaina, de ati acceptat balivernele penale,demagogiile regizate ale mediocritatilor penibile de la rosiatici.Persoana mea este cinstita,corecta si franca in astfel de decizii.Îmbrac culoarea rosie ca inevitabil se poarta la multe ocazii ,care semnifica RESPECT,MÂNDRIE,ONOARE dar mintea este lucida in decizii.Pupangii,limbisti si ,,prietenii,,sunt aceicare in loc de creier au oua clocite.
(8 Iunie 2017, 01:09)
Ai dureros de multă dreptate!!! Din pacate slobozenii in iunie 2016 au fost comozi si nu au venit la vot. Martin era altceva . Acum e in privat si câștiga mult mai bine ,Pnl-ul condus de Tinel si Manea se afundă perseverent in cct , si fac opozitie ridicolă in CJ cu 'specialiști' școliți la Spiru la ă două tinerețe ...daca maine am avea alegeri la Slobozia ...tot un Mocioniu sau Musoiu sau Pavel ar fi primar. Trist ! Păcat că ați stat acasa in iunie 2016 !!!
(7 Iunie 2017, 13:55)
Cine pune pariu ca urmatorul primar va fi tot o "capita de paie" psd-ista?
Nu stiu daca mai exista vreun alt oras din Romania sa aiba aceeasi culoare politica de 28 de ani...
N-ai concurenta, n-ai motivatie.cu atat mai mult cu cat esti si incompetent.
oricum, mie mult mai periculos mi se pare Moraru.Mocioniu mi se pare ca, prin aroganta si zgarcenia cuvintelor, ascunde mai degraba faptul ca e depasit de stuatie. deee....e mai usor sa castrezi caini decat sa administrezi un municipiu resedinta de judet.
parerea mea este ca trebuia data lu Martin si pnl-ului o sansa.
dar ce ne mira la un oras care a promovat un fost primar, celebru ptr distrugerea apei si indatorarea urbei, in pozitia de senator(?????)penibil......
(6 Iunie 2017, 21:56)
De ce s-o fi băgat băiatul acesta in cct.? Nu și-a cunoscut limitele, familia trebuia să-l oprească! Legat! S-a lăsat dus de interesele altora, că el nu este chiar bătut în cap!
(6 Iunie 2017, 21:44)
SICTIRITULE, urli degeaba! Suntem in groapă! Copiii vor pleca din jungla asta care va deveni colonie. Lingăii și pupincuriștii, deja sclavi, sunt majoritari că le iese și lor de-o pâine....
(6 Iunie 2017, 15:49)
In cateva cuvinte descriu < PSD>
P=puscarie
A=arest
D=destituire
Pacat ca oamenii sunt pupangiiiiiiiiiiiiiiiii,limbisti si slugile acestor specii dobitoace de intrusi in societatea romana.
RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!
(6 Iunie 2017, 15:25)
Mai are de stat trei ani, timp in care poate se gandeste sa mai stea patru. Cine dintre voi il mai alege?! Ma gandesc, unde dracu' ii gaseste psd pe acesti netrbnici?! Eu, nu mai merg demul la vot.
(6 Iunie 2017, 10:08)
Oameni buni...avem cel mai jegos oras din ultimii ani. Pe acest primar nu-l intereseaza decat sa se distreze...am banuit de prima data ca primaria este o palatie prea mare pentru el...
(2 Iunie 2017, 13:14)
pai paiatele astea chiar nu au nicio vina-partidul e in toate!! realizari sunt destule, are dreptate maxima primarele-dar nu pt fraieri, ci pt ei, pt partidul care suge de la vaca cetateanului..mai grav e cand va descoperi ca vaca asta e nebuna...
(2 Iunie 2017, 12:57)
Ce mai stiti de intrarea in legalitate a dl.Zamfir de pe str.Penes Curcanul?
-Fiica dumnealui stie ca tata ei trebuia sa mute gardul(zid) inapoi?
-Umbla vorba prin targ ca Zamfir nu va muta gardul si primaria va muta strada dupa gardul(zid) al dl.Zamfir.
Dv.dl Primar ati promis ca nimeni nu va fi mai presus de lege in mandatul dv.,l-ati omis pe Zamfir.
(2 Iunie 2017, 10:59)
O caricatura de om, si el ca si desenele din spatele lui.
(1 Iunie 2017, 23:49)
Oamenii astia sunt incapabili,niște egoiști ordinari ce uita de cetățeni din moment ce au ajuns in scaune,nu înțeleg cum de inca au electorat dupa atâtea esecuri,nu imi dau seama ce gândesc oamenii care ii pun in funcții,probabil sunt inconștienți si nu se gândesc la viitorul lor si al copiilor.Astfel de incapabili ar trebui tinuti departe de funcțiile publice pentru ca prin inconstienta lor distrug orice șansa de redresare a acestui oras aflat in paragina.
(1 Iunie 2017, 17:31)
De vina e Moraru, ca vrea sa capitalizeze fondurile judetului pentru palatul de "clestar" BCR, blocheaza efectiv orice investitie si dialog cu orice persoana ce nu ii impartaseste ideile si idealurile. Omul de la butoane nu este primarul nostru , ci masinaria PSD , care nu da bine o basina ca toti o aproba. Toti au cotizat la bunastarea partidului si acum trebuiesc culese niste roade,contracte...apai ce ati vazut voi oameni care succes prn munca serioasa la privat , fara contracte cu statul :)) .
Unele din acele obiective sunt fezabile si foarte realizabile, singura problema ramane prioritizarea acelor obiective. Uitati-va la strazi,zici ca sunt bombardate de avioane, unde sunt firmele de asfaltat ? .