Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Roșiile de Kogălniceanu

Roșiile de Kogălniceanu

bonus: Uzina de roșii de la Chirana

Comuna Mihail Kogălniceanu a devenit, în ultimii ani, unul dintre bazinele legumicole recunoscute la nivel național. Începând cu luna iunie și până târziu, în octombrie, legumele cultivate aici sunt transportate pe toate piețele din județele limitrofe... Iar competiția acerbă pentru produse timpurii a determinat specializarea producătorilor. Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Alexandru Dinu, apreciază că în ultimii ani numărul cultivatorilor s-a dublat, ajungând la câteva sute. «La noi în zonă, numai cine nu vrea, nu are solarii sau legume în câmp... Dar toți vor, pentru că sunt oameni vrednici! Sau i-au învrednicit nevoile, că altfel zona este săracă și fără locuri de muncă... Dar ceea ce observ eu și mă bucură tare e faptul că suprafețele exploatate cresc de la an la an. Oamenii investesc și extind culturile... Iar această tendință nu poate decât să ne bucure!». Pe lângă solariile de legume, zona este recunoscută pentru una dintre cele mai mari investiții de gen din Ialomița. În imediata vecinătate a Popasului Chirana, un investitor local a ridicat în urmă cu 4 ani de zile o seră hidroponică, întinsă pe o suprafață de 1 hectar. Investiția, finanțată din fonduri europene, se ridică la 1,4 milioane de euro, iar roșiile de Chirana, produse 10 luni pe an, au devenit un brand apreciat în supermarketurile din București și Constanța. Deși lente și dificile, investițiile înregistrate în zonă reprezintă semne clare ale unui progres economic de care comunitățile din jur au nevoie.

Solarii fără «Ethrel»
Adrian Mihai, producător de legume din Mihail Kogălniceanu, a vândut primele tone de roșii pe 22 mai 2017. Cunoscătorii spun că asta e o performanță, date fiind condițiile meteo din această primăvară... Adrian Mihai crede însă că e mai mult de atât. Și nu se ferește să o spună. «Știți de ce se caută roșiile mele?! Pentru că nu le pun „Ethrel“, ca să crească... Că dacă le-aș fi pus, scoteam roșii la începutul lunii mai și le vindeam ca trufandale! Dar n-am vrut să am eu oameni pe conștiință...». Reamintim că «Ethrelul» este un stimulent de coacere, considerat ilegal în România din cauza utilizării excesive.
Convertirea la legumicultură Solariile lui Adrian Mihai sunt în curte. 1370 de mp de roșii, înalte până la piept și deja la a treia recoltare. Înăuntru aerul e fierbinte și fluid, aproape irespirabil. «Poți lucra până la 10 dimineața. Apoi riști să leșini de căldură...» explică Adrian. Împlinește anul acesta 34 de ani și e mulțumit de investiție. «Am făcut solariile anul trecut. Și în toamnă le-am extins... Iar acum o să le extind din nou! Am scos prima recoltă de roșii coapte pe 22 mai! (...)» ne spune râzând. N-a fost însă dintotdeauna așa vesel. În urmă cu 8 ani, când a început să cultive legume, a plâns și a înjurat. «Pe 29 septembrie, în 2009, a venit bruma... De-abia de mi-am scos investiția... Noroc că am avut o asigurare... Am pus 3 ani la rând, gândind că, dacă muncesc, mă îmbogățesc... N-a fost să fie așa! Nu știam destul. Am făcut pauză 2 ani și am încercat altceva... Am făcut de toate. Apoi m-am întors la legume. Și, încet-încet, investind mereu, am ajuns aici!». Cu experiența acumulată în acești ani și o camionetă care îi permite să nu mai depindă de speculanți, Adrian Mihai e mulțumit. «Am 85 de ari de capia și până la 2 hectare gogoșari... În câmp, la picurare... Slavă Domnului, merg bine! Dar să vedem, că în branșa asta nu ești sigur niciodată...». La nivelul comunei Mihail Kogălniceanu, Adrian Mihai se numără printre cultivatorii cu cea mai mare suprafață de teren cultivată cu legume. A obținut o subvenție de 3000 de euro pentru înființarea celor 1000 mp de cultură de roșii și este un exemplu cu care comunitatea se mândrește: «Am ales un hibrid olandez, rezistent la căldură... Roșia românească nu rezistă bine în solar. Se ofilește planta. Dar cu asta am reușit să scot 6 tone de roșii de pe 2400 de fire!».
Secretul succesului Ca să ajungă la acest nivel de performanță, unic la nivelul comunității, Adrian Mihai a muncit și a greșit... Dar acum știe că nu munca e secretul reușitei. «Totul contează... Sămânța de gogoșari e de la Institut, de la Vidra, folia e ungurească, garantată 8 ani, din magazine cumpăr puțin că piața e plină de produse contrafăcute de prin Bulgaria... Secretul e să vrei să înveți, să citești și să îi dai plantei ce-i trebuie! În fiecare seară, după ce termin ce e de muncit, iau tableta și caut. Nu înveți și nu experimentezi, nu ai producție! Iar dacă ai, trebuie să investești. Fără investiții, munca nu înseamnă mare lucru...». În cei 8 ani scurși de la prima cultură, Adrian Mihai a încercat tot ce poate încerca un legumicultor. Și a făcut toate experimentele posibile! Mai puțin unul: «Nu am forțat roșiile niciodată. Nu folosesc „Ethrel“ și nu vreau să am pe nimeni pe consțiință! Roșiile mele nu au cotor, nu sunt forțate la coacere...». Pentru că roșiile lui au gust și nu au cotor, Adrian Mihai nu poate face față cererii de pe piață. Dar e tânăr și are gânduri mari: «Munca la solarii începe  din decembrie și se termină în noiembrie anul următor! În câmp, depinzi de vreme. În solar, controlezi tu. De-aia vreau să mă mai extind puțin... Acum, când sunt tânăr și pot să duc!» ne spune râzând.

Uzina de roșii de la Chirana
La polul opus al acestui tip de afacere, tot la Mihail Kogălniceanu, se situează sera hidroponică construită de Chirana Serv SRL. Valoarea investiției este de 1,3 milioane de euro, iar producția obținută anual depășește 350 de tone la hectar!
O seră hidroponică Serele Chirana Serv se întind pe o suprafață de un hectar și sunt controlate electronic. Înăuntru, temperatura nu depășește 28 de grade, iar cele 33 mii de plante, un hibrid specializat, cresc în condiții optime. Tehnologia, explică inginerul Cătălin Voinea, este complet automatizată, iar rezultatele sunt de fiecare dată excepționale: «Avem mai multe soiuri, de la cele roz, extrem de căutate în supermarket pentru gustul lor, la cele verzi, bogate în nutrienți, sau cele roșii, soiul Montenegro, care conține cea mai mare cantitate de licopen. Plantele ajung până la 18 metri într-un singur ciclu de producție. Asta înseamnă 20-25 de etaje de producție, iar pe fiecare etaj, planta poate produce 750-800 de grame de roșii...». Ca și în solariile tradiționale, serele Chirana luptă cu paraziți specifici, care pot afecta culturile de roșii. «Tratamentul ales de noi este unul natural. De exemplu, pentru musculița albă, foarte periculoasă, folosim culturi de insecte-prădător sau viespi care parazitează ouăle de Macrolophus, un alt dăunător periculos...». Cătălin Voinea este mândru de munca sa și a colegilor săi și susține că acest tip de cultură de roșii hidroponică este net superioară celor tradiționale și infinit mai sănătoasă: «În pământ, totul se face după ureche. Nu poți controla planta, nu poți controla solul, nu poți decide ce și cât are nevoie o plantă... Aici însă, tehnologia ne permite controlul total, iar lupta se dă cu lumina, căldura și umiditatea!». Pentru asigurarea condițiilor optime de dezvoltare a plantei, serele Chirana dispun de o uzină miniaturală care este gestionată electronic, din fața unui computer. «Aici este inima serei. Practic, putem controla toți parametrii vegetativi ai plantei... Și, ce e mai important, putem afla în timp record dacă ceva nu e în regulă și putem corecta!» mai explică Cătălin Voinea. Există, inevitabil, și aspecte ale producției care nu pot fi controlate electronic. De exemplu, polenizarea! Pentru a rezolva această problemă serele Chirana folosesc... bondari! Cu numai 8 angajați permanenți, serele Chirana reușesc să producă aproximativ 350 de tone anual. Producția ajunge constant în supermarketurile din zona Capitalei, iar intențiile proprietarilor sunt de a extinde și diversifica producția.

30 Iunie 2017, 17:50 (6270 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5454 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(6012 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(6319 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(880 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(6799 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(7331 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6471 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(6082 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(6333 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(11167 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(6779 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(6762 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(11586 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8342 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(7028 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12015 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(7013 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6286 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(4708 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(7344 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(3878 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2869 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(824 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(7438 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(7076 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(4541 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(8162 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6363 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(6575 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(5800 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...