Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Liceele ialomițene pe care elevii nu le vor

Liceele ialomițene pe care elevii nu le vor

Ministerul Educației a încheiat săptămâna trecută prima etapă a repartizării computerizate în licee a elevilor care au susținut Evaluarea Națională. Datele arată că, la nivelul județului Ialomița, există unități de învățământ pe care elevii nici nu s-au gândit să le ia în calcul în privința admiterii. Așa se face că aceste unități de învățământ vor face demersuri pentru a-și umple golurile în cea de-a doua etapă a admiterii la liceu. În cazul în care locurile libere nu vor fi ocupate, această situație ar putea avea efecte negative asupra colectivelor de cadre didactice. Mai grav este faptul că, în ciuda procentului de promovare ridicat, nivelul mediilor de admitere este scăzut. În Ialomița au fost situații în care unități de învățământ au școlarizat elevi care au obținut la Evaluarea Națională 1,99...

Dezastrul mediilor de admitere
Deși anul acesta procentul mediilor peste 5 obținute de elevii de clasa a VIII-a din Ialomița care au susținut Evaluarea Națională a fost mai mare decât cel de anul trecut (peste 71%), mediile de admitere în licee au lăsat de dorit. Așa se face că unități de învățământ cu tradiție au fost nevoite să școlarizeze elevi ale căror performanțe la Evaluarea Națională au fost destul de scăzute. De exemplu, ultima medie de admitere la Colegiul Național «Grigore Moisil» Urziceni pentru profilele Științele Naturii și Filologie a fost 7,05, în timp ce la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» Slobozia, tot la specializarea Științele Naturii, au fost validate și medii de 7,01. În schimb, ultima medie de admitere la Liceul Teoretic «Paul Georgescu» Țăndărei a fost de 4,74. De asemenea, în urma opțiunilor elevilor de clasa a VIII-a, ultima medie repartizată la Liceul Teoretic «Carol I» Fetești a fost 6,89. Cele mai scăzute rezultate la admiterea computerizată în liceele din Ialomița s-au înregistrat în cazul unităților de învățământ cu profil tehnologic. Cea mai mică medie de admitere la aceste instituții a fost 1,99, respectivul candidat fiind repartizat la clasa de Industria Alimentară a Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia. Exemplele continuă cu rezultate de 2,29, 2,93 sau 2,44 înregistrate în urma admiterii computerizate la nivelul Liceelor Tehnologice «Mihai Eminescu» Slobozia sau «Anghel Saligny» Fetești.

Locuri libere în licee
Dincolo de rezultatele slabe ale admiterii în liceu, la nivelul județului există și unități de învățământ pe care elevii au refuzat să le bifeze printre opțiuni. Este cazul Liceului Tehnologic «Iordache Zossima» Armășești, unitate care a reușit să ocupe doar 9 din cele 56 de locuri disponibile. Într-o situație similară se află și cele două unități de învățământ liceal din Țăndărei. Astfel, cifrele IȘJ Ialomița arată că anul acesta adresabilitatea către Liceul Teoretic «Paul Georgescu» a fost scăzută. După prima repartizare computerizată, unitatea școlară a reușit să ocupe doar jumătate din cele 28 de locuri disponibile pentru specializarea Matematică-Informatică, iar pentru Științele Naturii au rămas neocupate 15 locuri. De asemenea, Liceul Tehnologic din Țăndărei are 17 locuri libere atât pentru specializarea Economie, cât și pentru cea de Mecanici. A doua etapă a admiterii începe după data de 21 iulie, iar în cazul în care situația locurilor libere rămâne neschimbată, acest aspect ar putea avea efect asupra numărului de cadre didactice. Concret, s-ar putea dispune comasări ale unităților de învățământ, reducerea posturilor sau catedrelor.

24 Iulie 2017, 14:35 (9475 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Liceele din Ialomița au propus 2362 de locuri pentru admitere
Pregătirea suplimentară a elevilor pentru Examenele Naționale aduce beneficii profesorilor
Școlile ialomițene, netransparente cu privire la fenomenul consumului de droguri
IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Comentariile cititorilor:


Nick:
(25 Iulie 2017, 22:20)
Scuze, DGA! Nu știu ce este, dar bănuiesc că vreo instituție care poate opri hemoragia asta a meditațiilor! Nu profesorii profitori sunt vinovați. Ei ,,se conservă" la clasă pentru acasă!
Nick:
(25 Iulie 2017, 22:10)
@dik. S-aștepți tu să facă ceva DGI sau un organ de control, în cazu meditațiilor ilegale!! La capu gol, fără frică, de zeci de ani; săracii profesori! Îți râd în nas, iar părinții cu bani sau fără, mulțumesc că au unde să-i mediteze! Pentru binele copilului.
dik:
(25 Iulie 2017, 17:36)
Profesorii nu mai predau la clasa, predau pe bani multi acasa. Art. 32 alin. 4 si alin. 5 din Constitutie "Invatamantul de stat este gratuit..." si "Invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in conditiile legii" DGA ce face? Doarme in bocanci?
Casieria :
(25 Iulie 2017, 11:03)
Licee in moarte clinică. Tristețea este că vin încă bieții elevi din rural, săraci și cu speranțe. Cheltuie părintele degeaba că, dacă nu-l și meditează, nu trece bacalaureatul! O școală profesională, cu bursă, i-ar ajuta mai repede. Liceul este o afacere proastă pentru mulți tineri. Iau profesorii salariile, atât!
Contabilul:
(25 Iulie 2017, 03:52)
Dosare? Pentru ce?
Paza jandarm:
(25 Iulie 2017, 01:56)
@ contabile, DECI, CUZA mai este liceu sau parțial liceu? Liceu cu 2-3 clase? Cu doi directori? Și-ăia cu dosare pe rol. EMINESCU este in comă, PEDAGOGICUL SE AFUNDA IN CCT DE CÂȚIVA ANI. Nu mai rezistă și profesoriiștiu de ce.,
IONESCU:
(25 Iulie 2017, 01:46)
Pe ,, inspectori ,, nu are cine să-i evalueze. Ministerul? tot din făcături. Nici nu se bagă oricine la isj Ialomița; ori n-au catedră și stau acolo la pândă, ori sunt naivi și chiar se cred cu valoare...țeapă! competențe de lingăi! Îi prind în plasă, vai de noi!
Contabilul:
(25 Iulie 2017, 01:16)
La LIceul tehnogic A. I. Cuza, liceul cu cele mai bune rezultate la bacalaureat,la profilul economic,din 3 clase care au absolvit anul acesta,inspectoratul școlar, nu a mai aprobat decât înființarea unei singure clase, pe motiv că nu mai sunt elevi.In urmma unei greve japoneze in semn de protest pt aceasta decizie, s.a mai dat o clasa de școală profesională mecanica hidraulica, cică așa cere piața...Nu ar trebui, totuși, sa se tina cont și de performanțele realizate? De ce se dau clase de economic unor licee la care admiterea de face cu medii de 1..si locurile nu se completează nici cu aceste medii... .iar acolo unde sunt performante (premii la faza națională a olimpiadelor școlare), și elevii au note mari la admitere si bac....,nu se aprobă un număr mai mare de clase?! De ce nu desființează liceele cu rezultate proaste la bac și admitere in cls 9?!? Sa rămână cate un liceu, cu cate o specializare și elevii să concureze pe acele locuri!!!
ADRIANA:
(25 Iulie 2017, 00:46)
Verbul "a trebui" se acordă la pers, aIII-a plural, după noile norme! Nu mai este IMPERSONAL în orice situație. Ex.: ,,Ei trebuiesc să fie informați". Propoziția a doua de aici este compl. directă, nu subiectivă! Scuze cititorilor pe care îi plictisesc cu gramatica!
Profesor:
(24 Iulie 2017, 23:31)
Licee ialomițene pe care elevii și părinții nu le vor! Sunt mai multe licee CARE SUNT ÎN DIZGRAȚIE, decât cele cu efectivele asigurate anual. Și nr. elevilor este în scădere. Școlile profesionale cu masă, cazare incluse, ar mai salva situația. Și apoi, sunt școli și la țară, pentru cine este profesor fără catedră la licee tehnologice desființate!
POPESCU:
(24 Iulie 2017, 23:11)
"Curatenia" ar trebui facuta de sus in jos,deoarece exista inspectori in jud.Ialomita care nu au promovat examenul sau care nici nu au sustinut acel concurs.Daca directorii care nu au promovat concursul sau nu s-au prezentat la concurs au fost schimbati,de ce nu au fost schimbati si acei inspectori "incompetenti?".
@Adriana:
(24 Iulie 2017, 20:51)
Draga doamna, colectivele de cadre TREBUIE filtrate, nu trebuiesc...incepeti cu dvs., putina gramatica nu strica nici macar unui profesor de romana....cu respect
Tot eu!:
(24 Iulie 2017, 16:16)
O idee: transferați profesorii de la liceele nenorocoase la cele unde planul școlarizării există. Sunt catedre, numai ei să poată face față la un CNMV, de exemplu. Importantă nu este competența, nu, să aibă doar cine intra și ieși din clasă. Băgați profesori de la: SF. Ecaterina, Eminescu ( n-ar fi prima dată!), CUZA, Bordușani, Fierbinți...FETEȘTI, uitasem,Țăndărei...Eu cred că salariile vor ajunge acceptabile când se vor elimina loazele din sistem. Să reziste puțini, dar buni!
ADRIANA:
(24 Iulie 2017, 15:49)
Colectivele de cadre didactice trebuiesc filtrate cu responsabilitate în toate școlile! Reexaminări, inspecții adevărate, inspectori cu pregătire superioară ( morală și cu CARTE!), directori pentru elevi, nu pentru mahalagisme...E "multe"și imposibil de realizat în următorii 20 de ani. Care mai sunteți CADRE DIDACTICE, uitați-vă pe lista celor înscriși la GRADAȚIE. Tupeu și nesimțire, la mulți de-acolo...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 84,41 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează printr-un comunicat că, în luna iunie 2021, la bugetul general consolidat s-au încasat venituri nete în sumă totală de 84,41 milioane de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 19:15
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie a.c., 27 de controale la contribuabili persoane fizice și juridice, respectiv 11 la contribuabili persoane juridice și ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 17:20
(2688 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la dispoziția șomerilor din județ 289 de noi locuri de muncă, cele mai multe fiind destinate persoanelor calificate într-o meserie. Detalii suplimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 16:45
(3237 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 16:15
(1492 vizualizări - 0 comentarii)


Într-o singură zi, polițiștii ialomițeni au depistat trei șoferi cu permisele «suspendate»

Marți, 13 iulie a.c., polițiștii Secției Nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, în timp ce desfășurau activități de control în cadrul unui filtru rutier în zona Popasului Sinești, au oprit un autoturism ce se deplasa ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 19:15
(4708 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 62000 de lei

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 84 de evenimente, dintre care 81 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată, fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 19:05
(2523 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 14 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 16:35
(1583 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de înscrieri în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate-2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 15:45
(5446 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

13 Iulie 2021, 20:05


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 097/Noi instrucțiuni de completare a Formularelor 208, 209 și 253

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 20 iulie 2021, este termenul limită pentru depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 17:20
(8630 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 13 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 16:45
(3070 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Băut și fără permis, la volan. A devenit agresiv la spital!

Luni, 12 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism care circula fără a avea puse în funcțiune luminile de întâlnire. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 15:35
(2155 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sudiți, dispărut

Bărbat din Sudiți, dispărut

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sudiți desfășoară activități specifice pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Sesizarea a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 15:20
(1934 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă pentru mai multe județe, printre care și Ialomița, pentru marți/miercuri, 13/14 iulie ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 14:20
(1564 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de «Marți, 13» o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri «ghinionul» prin faptul că nu suntem destul de bine informați. Începând ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 19:25
(3487 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, drogat la volanul unui autoturism

Duminică seară, 11 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Slobozia. Întrucât șoferul avea un comportament ciudat ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 17:35
(2648 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, aflându-se în executarea serviciului de îndrumare și control al traficului rutier pe raza municipiului, au depistat în trafic un ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 17:25
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 12 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10795, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 16:35
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la o casă din Borănești și la o firmă de termopane din Fetești

Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orelor 13,55, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit în comuna Borănești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:25
(6753 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Incendiere intenționată a miriștei de grâu

Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orelor 13,20, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:20
(3922 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Pisoi salvați de pompieri

Sâmbătă, 10 iulie a.c., doi pui de pisică au căzut într-o fântână dezafectată din Rădulești. Animăluțele au fost salvate de pompieri, aceștia intervenind cu mijloacele din dotare la fântâna cu o adâncime ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:15
(3434 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Cotorca

Un accident rutier s-a produs în satul Cotorca, aparținând comunei Ciocârlia. Astfel, duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:05
(3461 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


AJOFM Ialomița: 4,42%-rata șomajului în luna mai 2021

La sfârșitul lunii mai 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4146 șomeri (din care 1863 femei), rata șomajului fiind de 4,42%, cu 0,29 puncte procentuale ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 11:55
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 11 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10794, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2021, 16:25
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Bărbulești: Trei persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de duminică, 11 iulie a.c., la ora 3,30, în zona localității Bărbulești, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2021, 13:10
(2117 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 10 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10794, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2021, 16:40
(4119 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiști

În ziua de joi, 8 iulie a.c, polițiștii din Urziceni au confiscat 24 de cutii cu parfumuri ce păreau a fi contrafăcute. Bunurile erau comercializate pe stradă de un bărbat, de 47 de ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:15
(4121 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Accident de circulație pe șoseaua care leagă municipiile Urziceni și București. Evenimentul rutier a fost anunțat la 112 în ziua de vineri, 9 iulie 2021. Din verificările efectuate a reieșit că tragedia ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:05
(3745 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Grindu: Reținut pentru fapte de «violență» și «distrugere»

Un tânăr de 30 de ani, domiciliat în localitatea Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de joi, 8 iulie 2021. Activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia constă în faptul că, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:50
(3195 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Vineri, 9 iulie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați direct de un grup de peste 60 de copii din cadrul Clubului Interact, cu privire ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:40
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...