Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Blestemul ulmului

Slobozia, str. Independenței, nr. 26

Blestemul ulmului

De mai bine de 5 ani, Vărzaru Ștefan, proprietarul unei case pe strada Independenței, nr. 26, solicită sprijin autorităților pentru toaletarea unui ulm uriaș care amenință să-i distrugă locuința. Tot de 5 ani, autoritățile îl trimit «de la Ana la Caiafa» pretextând că nu este de competența lor rezolvarea acestei probleme. În ultima lună, din cauza ploilor și a furtunii, ulmul s-a înclinat periculos, amenințând locuințele din imediata vecinătate. Primarul Adrian Mocioniu este al treilea edil care promite o soluție...

Moștenirea domnului Vărzaru
Pe strada Independenței din Slobozia, la nr. 26, locuiește Ștefan Vărzaru. Are 58 de ani și s-a mutat aici prin 2008, când a moștenit casa. Iar o dată cu ea a moștenit și ulmul... Ulmul crește între gardul lui și al vecinului, Dumitrache Stoicescu. Dar de înclinat, se înclină pe casa lui. Știe asta demult, de la tatăl său, care a murit cu oful ăsta. Dar, de vreo 5 ani, ulmul a început să se încline mai tare... Și să se usuce! Așa că, prima oară, domnul Vărzaru a făcut o cerere la Primărie pe vremea când primar era Gabi Ionașcu. Dar lui Ionașcu nu i-a stat capul la ulmul lui, că veneau alegerile. Acum 3 ani, s-a dus iar la Primărie, la Alexandru Stoica. Stoica a fost de treabă, a zis că «se rezolvă». Dar nu s-a rezolvat... «Domnule, întâi am vorbit cu vecinul, că mi-e văr... Am zis că ne înțelegem, că suntem vecini. Da’ el zice că nu-i treaba lui și nu-l afectează... Atuncea m-am adresat la Primărie. La Ionașcu, la Stoica... Am hârtiile în casă, nu mi-a răspuns nimeni. Și i-am rugat cu bani, nu degeaba, că înțeleg și eu cum stau treburile... Acum însă ulmul s-a înclinat și se usucă! Mi-e că pică pe casă și rămânem în stradă. Și noi, și văru’ și vecinul din partea astalaltă, că ulmul e mare și, dacă pică, rupe acoperiș, gard, ziduri... Și țeava de gaze care e pe partea asta, în calea lui...» își amintește el.

«De la Ana la Caiafa»
Luna trecută, de grija casei, Ștefan Vărzaru a luat-o de la capăt. Cu nevasta de mână, că acum e diabetic și pe jumătate orb din cauza bolii. A ajuns întâi la Pompieri, că avea acolo un prieten de pe vremea când lucra ca măcelar și era bun de muncă. De la Pompieri a ajuns la Apărarea Civilă, la Primărie... Iar de-acolo la DADP, care i-a dat și răspuns scris: «DADP Slobozia, prin obiectul de activitate, nu are voie să presteze servicii către terțe persoane, respectiv domeniul privat, și nici legislația în vigoare nu permite să prestăm aceste activități» i s-a comunicat înainte de a fi redirecționat către Direcția Silvică. Acolo, domnul Ștefan a dat peste un inginer care l-a ascultat și a zis că vine să vadă la fața locului: «Pâinea lui Dumnezeu, domnule... L-am cunoscut când am lăsat cererea... Inginerul Marius! A zis că vine și a venit. Cu un om, cu drujba, hotărât să facă treaba. Dar, după ce a intrat ăla în curte și s-a uitat, a zis că nu se poate, că ulmul se clatină și el nu se suie până în vârf. Așa că inginerul a plecat și după aia m-a sunat să-mi spună că degeaba mă duc după răspuns de la ei, că nu mi-l dă scris. Așa am ajuns iar la Primărie, în audiență la primarul cel nou...» își deapănă povestea Ștefan Vărzaru.

Cu ulmul deasupra capului
Primul lucru pe care i l-a cerut primarul Adrian Mocioniu domnului Ștefan a fost hârtia de la Ocolul Silvic. Asta a fost joia trecută, pe 27 iulie... Ștefan Vărzaru nu o are, că nu i-a dat-o nimeni. Primarul a fost om de înțeles și a spus că o să trimită pe cineva să vadă ce e de făcut. Luni! Dar până luni a fost întâi vineri. Și vineri, 28 iulie 2017, a plouat. Când plouă, Mioara și Ștefan Vărzaru nu stau în casă. Ies afară și se uită la ulm cum se clatină: «Săptămâna trecută, la furtună, am zis că e sfârșitul! Lumea trăgea la adăpost, în casă, noi am ieșit afară. Dormim cu frică, iepurește. De la jumătate încolo a început deja să se rupă și pică pe casă... Iar unde pică, face gaură, că acoperișul e subțire, de țiglă veche...» povestește plângând doamna Vărzaru. Domnul Vărzaru tace și se uită la trunchiul ulmului, înclinat peste casa lui. De peste gard, nevasta lui Dumitrache, Carmen Stoicescu, are altă părere: «Ulmul e al nostru, că rădăcina e mai mult la noi decât la ei. Eu nu zic să nu-l taie, dar Primăria să ne întrebe întâi pe noi, că și noi avem un cuvânt de spus...». Ulmul dârdâie sub vânt și parcă ar vrea să spună și el ceva. La rădăcina lui e baltă, că a plouat și pământul e clisă.

O poveste veche de când administrația Povestea ulmului de pe str. Independenței, nr. 26, e mai veche de anul 2008. Încă dinainte de 2000, Ion Vărzaru, tatăl domnului Ștefan, a făcut primele demersuri pentru a tăia ulmul. Era grădinar și umbra pomului nu-i lăsa roșiile să crească. «A murit cu oful ăsta. Și atuncea ulmul era drept, nu începuse să se usuce. Ziceam că nu are ce face... Dar uite că știa, săracul...» își amintește Ștefan Vărzaru. Povestea lui e doar una dintre zecile care apar an de an. La ultima furtună, 4 blocuri din Cartierul 500 au rămas fără gaze pentru că trunchiul unui arbore a îndoit țeava care alimenta zona. Arborele aparținea domeniului public, țeava era a Asociației de Proprietari... În acest caz, DADP a intervenit și a curățat zona... Și exemplele pot continua!

5 August 2017, 12:10 (16675 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Logan înghițit de-o groapă pe strada Independenței
Războiul de pe Independenței, nr. 38

Comentariile cititorilor:


Sasu:
(7 August 2017, 10:19)
Motorina e buna

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
19 Iul 2026
339 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Minori prinși la furat șine de cale ferată

Trei minori, cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani, au fost prinși în flagrant de polițiștii din Urziceni în timp ce încărcau într-o căruță două șine de cale ferată, în lungime de 1,80 m, de pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:50
(6763 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Țăndărei: Prins de jandarmi încercând să vândă o drujbă

Țăndărei: Prins de jandarmi încercînd să vîndă o drujbă

Jandarmii au surprins un bărbat din Bărbulești în timp ce încerca să vîndă o drujbă la Țăndărei. Vineri, 16 martie a.c., în jurul orei 9.,30, jandarmii grupei de intervenție Țăndărei l-au surprins B. Daniel ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2012, 07:44
(7256 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cu cuțitul la magazin

Un bărbat de 35 ani, din Bordușani, a fost prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în apropierea unui magazin din localitate. Deoarece bărbatul avea un comportament suspect, polițiștii l ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(14870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani cuțit


Fetești: Tînăr prins în flagrant la furat

Miercuri, 14 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați un localnic, de 26 ani, despre faptul că a surprins o persoană care încerca să fure gardul de plasă ce împrejmuiește un teren pe care îl deține ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:12
(11923 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Armă deținută ilegal

O armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm a fost confiscată miercuri, 14 martie a.c., la Urziceni. Arma se afla în posesia unui bărbat, de 42 ani, din localitate care nu avea drept de deținere. ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(12871 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: A rămas fără pensie după ce a fost înșelat

Miercuri, 14 martie a.c., un bărbat de 69 ani, din Manasia, a sesizat Poliția Urziceni cu privire la faptul că două persoane necunoscute l-au înșelat cu suma de 940 lei. Victima a povestit anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(10609 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tigăi și aparate de masaj, confiscate de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Bărbulești, a fost prins miercuri, 14 martie, la Urziceni în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate. În urma controlului asupra mașinii polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:07
(8837 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Au furat din curtea vecinului

Un bărbat de 65 ani, din București, a reclamat polițiștilor că din curtea locuinței ce o deține la Andrășești, persoane necunoscute au furat, în perioada 23 februarie-13 martie a.c., mai multe bunuri din ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:33
(9988 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoțul de stații de emisie-recepție, prins de polițiști

Un tînăr de 23 ani din Pantelimon-Ilfov a fost reținut miercuri, 14 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale ialomițeni, fiind acuzat de furt calificat. Pe numele individului anchetatorii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:13
(7631 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 49 milioane lei, încasate la bugetul de stat

Potrivit datelor Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna februarie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 49,14 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:08
(7738 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Casele de amanet, schimb valutar și magazine de bijuterii, verificate de polițiști

«Peste 30 puncte de lucru ale caselor de amanet, schimb valutar și magazinelor de bijuterii au fost verificate în ultimele două săptămîni de specialiștii în sisteme de securitate din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:04
(8737 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat gardul de sîrmă

Marți, 13 martie, o femeie de 77 ani, din Bordușani, a alertat Poliția sunînd la 112 susținînd că hoții i-au furat o porțiune din gardul de plasă de sîrmă. Ulterior, ancheta polițiștilor avea să demonstreze ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:03
(11943 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt gard


Stelnica: Beat la volan

Un autoturism condus de un bărbat de 53 ani a fost oprit de polițiști, în trafic, la Stelnica, pentru un control de rutină. Întrucît șoferul mirosea a alcool a fost testat cu aparatul Drager, dispozitivul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:02
(11031 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Au furat 3000 litri de motorină și au fost prinși

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 18 și 38 ani, sînt cercetați de polițiștii slobozeni pentru furt calificat. În realitate, polițiștii au depistat în trafic, la Munteni-Buzău, o autoutilitară, condusă ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:00
(12565 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești

«Polițiștii din Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat miercuri, 14 martie a.c., în colaborare cu jandarmii ialomițeni pentru siguranța publică în zona unităților de învățămînt, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 16:48
(12828 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:43
(7623 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Componente de cale ferată, furate

În noaptea de 11/12 martie a.c., în jurul orei 24,00, polițiștii feteșteni au identificat un autoturism, condus de un localnic de 21 ani. Cu ocazia unui control de rutină, polițiștii au constatat că șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:38
(12932 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Securitatea în muncă cu combustibilii gazoși, verificată

În perioada 22 februarie-2 martie a.c., reprezentanții Inspectoraului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat «Campania Națională, inițiată de Inspecția Muncii, privind verificarea modului în care se ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:37
(14623 vizualizări - 2 comentarii)


Reviga: A fost furat de prietenul de pahar

Un bărbat de 64 ani, din Reviga, a alertat polițiștii Secției de Poliție Rurală Grivița despre faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Verificările ulterioare ale polițiștilor au demonstrat că suspectul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:34
(11156 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga beție furt


Cosîmbești: Găini arse în incendiu

O anexă gospodărească a unui cetățean din Cosîmbești s-a aprins noaptea trecută, respectiv luni, 12 martie a.c., după ce proprietarul a aprins focul în interiorul încăperii, cu scopul de a afuma o cantitate ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:33
(14682 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși de polițiști

Un feteștean de 20 ani este cercetat de polițiști pentru furt. Pe scurt, în perioada 5-10 martie, tînărul a furat mai multe obiecte metalice din curtea locuinței unui bărbat de 56 ani, din Slobozia, locuință ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14569 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți furt


Percheziții domiciliare pentru furt de lemne la Borănești și Bărcănești

Luni, 12 martie a.c., polițiștii au descins la locuințele a șase persoane, cu vîrste cuprinse între 26 și 55 ani, din localitățile Borănești și Bărcănești, suspecte de furt de material lemnos din cantoanele ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14794 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Identificarea animalelor, obligatorie

Potrivit datelor statistice ale DSVSA Ialomița, în cursul anului 2012 au fost efectuate 8 controale la Circumscripții Sanitar-Veterinare de asistență. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:23
(10503 vizualizări - 1 comentariu)


2000 de somații emise de DGFP Ialomița

Peste 2000 de somații a căror valoare depășește suma de 2,8 milioane lei au fost emise doar în luna februarie 2012 de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, pe linia colectării ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:22
(13230 vizualizări - 1 comentariu)


Ciochina: TIR răsturnat în șanț după ce șoferul a adormit la volan

În după-amiaza zilei de luni, 12 martie a.c., în jurul orelor 15,00, pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație. Șoferul unui TIR a adormit la volan și s-a izbit de un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 17:41
(12601 vizualizări - 0 comentarii)


Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Luni, 12 martie, la ora 08,40, la solicitarea prefectului județului Ialomița și sub supravegherea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, la un liceu ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 15:03
(17324 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A adormit la volan și s-a oprit într-un copac

Duminică, 11 martie, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din Valea Călugărească, conducea un vehicul cu semiremorcă din direcția Urziceni către Slobozia, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:57
(13476 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestați după ce au furat mai multe capace de canalizare

Polițiștii au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, doi tineri de 18, respectiv 21 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(11773 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Bătrîn înșelat la telefon

Vineri, 9 martie a.c., un bărbat de 51 ani, din Platonești, a alertat Poliția despre faptul că vecinul său, un bătrîn de 82 ani, a fost înșelat după ce a dat curs solicitării unei persoane necunoscute. ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(15625 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Vineri, 9 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați de către agenții de pază ai unei societăți comerciale despre faptul că au observat două persoane care furau fier dintr-o clădire dezafectată ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:54
(12192 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...