Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Serbare câmpenească la Andrășești

Serbare câmpenească la Andrășești

În perioada 2-3 septembrie 2017, locuitorii din Andrășești au serbat «Zilele Comunei». Sărbătoarea s-a desfășurat pe stadionul din localitate, devenit neîncăpător la orele serii. Prima zi a fost dedicată evenimentelor oficiale, iar cea de-a doua a fost declarată «Ziua romilor», comunitate extrem de numeroasă la nivelul comunei. «Din punctul meu de vedere, este prima dată când serbăm cu adevărat „Zilele Comunei“. Sperăm ca astfel de evenimente să nu fie unice pe parcursul anului și dorim ca locuitorii din Andrășești să fie mândri de comuna lor!» a declarat primarul comunei, Adrian Vasile.

O sărbătoare așteptată
Deși administrațiile precedente au mai avut tentative timide de a organiza «Zilele Comunei Andrășești», Adrian Vasile este primul edil local care a reușit să ofere locuitorilor o serbare câmpenească în toată puterea cuvântului. Sămbătă și duminică, 2-3 septembrie 2017, stadionul din localitate a fost neîncăpător, iar sătenii prezenți au apreciat fără rezerve inițiativa administrației locale. «Știți de ce se bucură oamenii? Pentru că aici, strânși la un loc, se văd și stau de vorbă... Dacă au fost certați se împacă, dacă sunt bătrâni și stau în marginile satului, se bucură că se revăd sănătoși... Iar tinerii au și ei parte după ani buni de distracția după care tânjesc mereu... Din punctul meu de vedere, este prima dată când serbăm cu adevărat „Zilele Comunei“. Sperăm ca astfel de evenimente să nu fie unice pe parcursul anului și dorim ca locuitorii din Andrășești să fie mândri de comuna lor!» a declarat primarul Adrian Vasile.

O comunitate longevivă
Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale Sărbătorilor a fost premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Administrația locală a invitat pe scenă 33 de cupluri, în aplauzele copiilor, nepoților și strănepoților. Petre Lupa (84 de ani) și Victoria Lupa (76 de ani) sunt împreună de mai bine de 50 de ani și s-au bucurat printre primii de aplauzele comunității. Amândoi au muncit la CAP și spun că munca i-a ținut în picioare până la vârsta asta: «A fost greu, că de muncă fug toți... Dar noi am stat, că aveam copii și n-aveam încotro! Veneam de la muncă, plecam la treabă, că aveam și noi grădină, pământ, animale... Dar a dat Dumnezeu și am răzbit amândoi, pe picioare. Dar cât ne-om mai mișca nu știm, că uite, am început să scârțâim și nu mai putem de unii singuri. Noroc cu copiii, cu nepoții....» ne explică Petre Lupa. Administrația locală a oferit, de asemenea, diplome de excelență pentru intelectualii comunității, ajunși acum la vârsta senectuții.

Părintele comunității, preotul Albu
Preotul Ion Albu a fost păstorul comunității din Andrășești timp de mai bine de 15 ani, până la pensionare. Își amintește că începuturile au fost grele, iar în 1995, când a slujit prima oară la biserica din sat, «oamenii erau reci sufletește». Dumnezeu l-a ajutat să găsească drumul și, în 15 ani, a lăsat preoților care l-au urmat o comunitate unită în credință: «Există un patriotism local, întărit de credința în Dumnezeu. Avem cu ce ne mândri și cred că politica faptelor este cea care va arăta de ce suntem în stare!». Preotul Vasile Albu trăiește în mijlocul unuia dintre cartierele de romi ale comunei și susține că prezența sa acolo este o dovadă că omenia și bunul simț este la fel peste tot.

Doamna învățătoare Zamfir Fiică a satului, Vasilica Zamfir a fost învățătoare la școala din Andrășești timp de 37 de ani. A ținut să învețe copiii aici, acasă, și nu i-a părut rău nicio clipă: «M-am întors pentru că am vrut să predau aici, în satul în care m-am născut! Nu mi-a părut rău niciodată, iar acolo, pe scenă, când am primit diploma, m-am gândit o clipă că stadionul ăsta ar fi neîncăpător dacă ar fi aici toate miile de copii cărora le-am îndrumat primii pași în viață...». Vasilica Zamfir a primit și ea, alături de soț, o diplomă pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie și, la 74 de ani, spune că nu și-ar dori să trăiască timpul care i-a mai rămas nicăieri în altă parte...

Mărioara Mihai, venită de la Bug Mărioara Mihai nu mai aude bine, dar se bucură de forfota din jur. E îmbrăcată în portul tradițional și, dacă o întrebi de vorbă, îți spune ce-și mai aduce aminte. «Am venit aici de la Bug, în ’44. Doi ani am stat acolo, deportați... Aveam 12 ani când am intrat în țară și, de foame, muream ca muștele. Dar eu am avut zile și am rămas aici, cu românii... Dă și la baba un leu!».

5 Septembrie 2017, 17:05 (7382 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
«Titluri reparatorii» de peste 50 mii de lei acordate primarului și viceprimarului din Andrășești
Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești
Primăria Andrășești vrea să amenajeze 5 km de piste pentru biciclete

Comentariile cititorilor:


Cineva:
(27 Aprilie 2018, 00:14)
Sateanul vostru IONEL CUCU nu a primit nicio diploma pt ca a nenorocit un om si o familie in iunie 2014? Pt ca l-a lasat PARALIZAT si ORB in urma unui accident nenorocit? 

As zice sa-l premiati si pe el, nu neaparat pt ce am spus mai sus, ci mai ales pt ca nici macar nu s-a interesat de starea bietului om care acum e o leguma si pt care viata e un CHIN... nici macar nu si-a exprimat regretul...

Sa-l aveti in vedere pentru data viitoare, poate devine cetatean de onoare...

Succes pe viitor! Sa speram ca urmatoarele lui victime nu vor mai ramane cu sechele atat de grave...

PS: Ai putut sa uiti? Nu te poti uita la acest om lovit de soarta fara sa ai lacrimi in ochi, chiar daca au trecut 4 ani. Daca ai pic de constiinta, sper sa te chinuie toata viata!!!


Satean Andrasesti:
(7 Septembrie 2017, 00:17)
Un om mai potrivit pt Primaria Andrasesti nu cred k exista,un om gospodar care isi pune amprenta si asupra acestei comuni,mult succes in continuare...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
327 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(10936 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11527 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12354 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13637 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(11997 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13471 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10742 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15389 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(12740 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10435 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10740 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10595 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14526 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14099 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11295 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10560 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(8974 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(10936 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10320 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10031 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11104 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13082 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15345 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11218 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(15579 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11180 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11097 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10359 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11060 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12502 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...