Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Vin campioanele!

Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia

Vin campioanele!

HCM Slobozia începe miercuri, 6 septembrie 2017, probabil cel mai dificil sezon de Ligă Națională din cele parcurse până acum. Cu puține schimbări și puține jocuri de verificare în această vară, trupa manageriată de Nicolae Goidea își propune cel puțin locul 10, obiectiv greu de atins având în vedere că echipe precum Rapid sau Galați s-au întărit considerabil. HCM Slobozia este, cu o medie de 23 de ani și 3 luni, a doua în topul tinereții, după «U» Cluj, și ar trebui să ocupe locul 2 în topul omogenității având în vedere că aceeași echipă ardeleană a realizat mai puține transferuri decât trupa noastră. Cu toate acestea, în jocurile cu Brașovul, disputate în Sala «Andreea Nica», deși pierdute amândouă, echipa noastră a etalat un joc încurajator.

Neagu și compania, la Slobozia
Misiunea lui Dumitru Muși pentru sezonul 2017-2018 începe miercuri, 6 septembrie 2017, orele 19,30, când la Slobozia vine CSM București, campioana României în ultimii 3 ani și a Europei în 2016. Le vom revedea, așadar, pe Bella Gulden, Oana Manea sau Majda Mehmedovic și le vom vedea în premieră pe nou venitele în trupa bucureșteană Amanda Kurtovic și, mai ales, Cristina Neagu. Lider incontestabil al Naționalei României, Cristina Neagu a fost desemnată handbalista anului în 2010, 2015 și 2016. În această vară ea a revenit în Liga Națională, iar duminică seara a fost în teren în victoria celor de la CSM București asupra Craiovei, scor 33-19, în Supercupa României. Sunt șanse mari, așadar, să o vedem în teren și la Slobozia.

5 Septembrie 2017, 16:20 (3339 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21214 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24621 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21686 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(10833 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:22
(11830 vizualizări - 0 comentarii)


Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a decis reconfirmarea în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia a procurorului Dumitru Cristudor. Astfel, Cristudor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 13:04
(24403 vizualizări - 1 comentariu)


Angajăm urgent

Mobila SA angajează tîmplari și tapițeri cu experiență în domeniu. Se oferă salariu atractiv. Informații la sediul din Șos. Brăilei, nr. 5, (vizavi de Vamă). ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 11:03
(15151 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, locul 5 la nivel național: Rata șomajului-11,35%

Potrivit ultimelor date furnizate de AJOFM Ialomița, rata șomajului în luna luna mai 2010 a fost în scădere. Așadar, în luna mai, procentul a fost de 11,35%, inferior celorlalte luni ale începutului de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 10:47
(12994 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


«Situația actuală a persoanelor seropozitive din județul Ialomița»

Uniunea Naționala a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) organizează marți, 22 iunie, ora 14,00, conferința de presă cu tema «Situația actuală a persoanelor seropozitive din ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 18:34
(20491 vizualizări - 0 comentarii)


Criminalii de la volan

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:56
(23034 vizualizări - 0 comentarii)


Violatori după gratii

În cursul zilei de duminică, 20 iunie, un tînăr, de 20 de ani, din Făcăeni a fost reținut de polițiști și prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă, pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:40
(22670 vizualizări - 1 comentariu)


Condeești: «Premierea celor ostenitori în via Domnului»

La Școala cu clasele I-VIII din localitatea Condeești, în ultima zi de școală a avut loc premierea a unui număr de nouă elevi care s-au remarcat prin activitățile religioase desfășurate la nivelul școlii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 10:30
(26154 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au bătut în scara blocului și au făcut scandal la sediul Poliției

Sîmbătă dimineață, 19 iunie a.c., la ora 05.30, Poliția Slobozia a fost solicitată să intervină pentru aplanarea unei bătăi iscate între doi tineri chiar în scara blocului în care locuiau. La vederea echipajului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:15
(23371 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Slobozia: A apelat 112 mințind că polițiștii sînt băuți

Un șofer de autocar a apelat 112 încercînd astfel să-i intimeze pe polițiștii care tocmai îl opriseră pentru un control de rutină. Șoferul, sesizînd că polițiștii urmau să-l sancționeze pentru abateri la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(18572 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia


Fetești: Băuturi alcoolice contrafăcute, la vînzare

Un bar din Fetești a fost amendat de polițiști întrucît se încerca vînzarea a aproximativ 100 de litri de votcă contrafăcută. Fiindu-i solicitate amănunte asupra cantității de băuturi aloolice depistate ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(20245 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești


Infractori după gratii

Polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în municipiul reședință de județ. Pe numele acestuia, la data de 6 iunie a.c., Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:13
(19804 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: urmăriți


Fetești: Depistat beat la volan, un clujean le-a prezentat polițiștilor un permis fals

Pe strada Bărăganului, din Fetești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, la volan aflîndu-se un bărbat ce emana halenă alcoolică. Fiindu-i solicitate documentele personale ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:12
(18910 vizualizări - 0 comentarii)


Două persoane rănite în urma unui accident cauzat de un «șofer» fără permis

Două persoane au fost rănite și un autoturism a fost avariat în urma unui accident cauzat de un tînăr, de 21 de ani, fără permis. Evenimentul rutier s-a produs pe DJ306A, în apropierea localității Crunți ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:11
(13075 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Șoferi cu sabie la volan

Joi, 17 iunie, un echipaj de siguranță publică mixt a descoperit, la un control de rutină, o sabie într-un autoturism oprit în trafic la Urziceni. Inițial, conducătorul auto a refuzat să prezinte actele ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:58
(24204 vizualizări - 2 comentarii)


Icre negre la borcan pe DN2A

Joi, 17 iunie, în jurul orei 18.00, agenții Postului de Poliție Giurgeni, în colaborare cu un echipaj al Serviciului Rutier au depistat, pe DN2A, în localitatea Giurgeni, un tînăr, în vîrstă de 20 de ani ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:55
(12374 vizualizări - 2 comentarii)


Comunele din vestul județului, luate la puricat

Joi, 17 iunie, polițiștii ialomițeni au organizat o serie acțiuni în comunele Movilița, Coșereni, Borănești și Bărcănești. Efectivele ce au acționat în comunele vizate au urmărit cu precădere verificarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:50
(26624 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:29
(22259 vizualizări - 0 comentarii)


Stop evaziunii fiscale din agricultură: Garda Financiară și Poliția, echipaje mixte de control pe șosele

În această perioadă, pe drumurile naționale și județene sînt prezente echipaje mixte Gardă Financiară-Poliție. Scopul declarat al acțiunii este stoparea evaziunii fiscale din agricultură, vizați fiind ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 10:34
(23917 vizualizări - 0 comentarii)


Controale tematice pentru prevenirea incendiilor

Pompierii ialomițeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele reprezentate de incendii pe perioada campaniei de recoltare a păioaselor. Dată fiind incidența acestui fenomen în intervalele de timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 14:26
(25206 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: incendiu pompier


Vasile Blaga NU este pe Facebook

Vasile Blaga NU este pe Facebook

«Avînd în vedere faptul că pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele „Vasile Blaga“, ce are atașată fotografia ministrului Administrației și Internelor, facem precizarea că acest ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:57
(25423 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cros pentru persoanele cu dizabilități

Liga pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu handicap din România organizează «Crosul egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități», ediția a II-a , sîmbătă, 26 iunie 2010, între ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:37
(26175 vizualizări - 0 comentarii)


1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

Polițiști din Gheorghe Doja și Miloșești au depistat, pe unul dintre drumurile agricole dintre cele două comune, două autoutilitare, înmatriculate în București, respectiv în județul Prahova. Cu privire ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:23
(22643 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri la plată pentru 9,4 milioane ha

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat vineri, 11 iunie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață, pentru anul 2010. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:20
(22427 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Primăria și Consiliul Local Fetești, la inițiativa primarului Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Bibliotecii Municipale și al Casei de Cultură din localitate, au organizat marți, 15 iunie a.c., acțiunea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:12
(19841 vizualizări - 0 comentarii)


Cercetat pentru braconaj piscicol

Polițiștii din Vlădeni au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce pescuia pe rîul Ialomița cu un halău, acesta nefiind autorizat să dețină și să folosească scule ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:11
(22590 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni braconaj


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...