Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

În vreme ce dăscălimea ialomițeană urmărește resemnată la alba-neagra schimbărilor de la Inspectoratul Școlar, la Liceul de Arte din Slobozia familia Petre își adjudecă portofoliul de director al acestei unități școlare etalon. Adus de mână de părinți, noul director George Petre și-a dat deja în petic, demonstrând că așchia nu sare departe de gardul vilei ridicat din zeciuirea banilor publici.

Machiavelism artistic Povestea înlocuirii din funcția de director a lui Dumitru Cioboată a început în luna ianuarie a acestui an, când acesta a refuzat să participe la concursul unde trebuia să răspundă la întrebări de genul «câte copite are măgarul?». Inconștiența l-a costat scump, chiar dacă primul atac al familiei Petre a fost respins in corpore de către profesorii Liceului. Vineri, 15 septembrie a.c., după 8 luni de joacă de-a șoarecele și pisica George Petre a devenit oficial director al Liceului de Arte din Slobozia și a prezidat (dublat de inspectorul general adjunct Steluța Mitrea și seniorul Gheorghe Petre, prezent pentru prima dată în 19 ani la un astfel de eveniment) primul consiliu profesoral al instituției. Gurile rele spun că George Petre s-a remarcat doar prin ignoranță, confundând «obiectivele» cu «obiectivitatea». Dar noi nu credem și oricum nu contează pentru că România îl are deja pe Liviu Pop drept ministru al Educației... Ceea ce credem însă pentru că putem proba cu înregistrări audio e că George Petre și-a legitimat impostura administrativă proferând amenințări la adresa foștilor colegi. «Dacă mă mai calomniați, suportați consecințele legii!» se aude el anemic, ascuns în spatele «adjunctei» Steluța Mitrea.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor Dincolo de această sordidă luptă pentru putere, săptămâna de domnie a familiei lui George Petre la cârma Liceului de Arte a produs deja efecte. În lipsa unui lider, profesorii nu mai intră la ore, elevii ies pe poartă și uită să se mai întoarcă, orarul a devenit opțional, iar noul director, preocupat exclusiv să-și racoleze adepți, este dispus să distrugă tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani. Veți spune că acestea sunt opinii subiective și că este prea devreme pentru concluzii... Nu vă contrazicem. Nu noi! Părinții însă o fac! Și, îngrijorați de haosul instituit de noua direcțiune au depus luni, 18 septembrie 2017, un memoriu la Inspectoratul Școlar în care reclamă faptul că elevii sunt obligați să stea la școală între 8 și 9 ore zilnic! Adăugați la acest aspect și decizia de a muta elevii claselor primare într-un corp de clădire fără toalete și aveți o primă imagine de început de an a unui liceu scăpat definitiv de sub control. În plus, vă informăm că una dintre primele decizii ale lui George Petre a fost aceea de a achiziționa cu modica sumă de 800 de lei un soft care să genereze orarul profesorilor. Nu știm dacă e mult sau puțin, dacă suma e plătită lunar ori dacă cea care a recomandat achiziția a primit drept bonus și o catedră... Dar nici nu credem că mai contează! Războiul e abia la început...

Gheorghe Petre are venituri de 115 mii de lei anual
Nu toți avem amante, nepoți, neamuri sau pile la Finanțe să ne angajăm copilul, că acolo salariul e mare și munca o fac ăia care știu! În cazul lui Gheorghe Petre însă sunt posibile multe... În general, știe de pe vremea când era inspector general școlar că profesorii pot fi supuși ca oile dacă ai niște câini de nădejde... Și el are, că doar nu degeaba a adus-o pe doamna Mitrea la Consiliul Profesoral de la Liceul de Arte. Revenind... Ni se pare prea mult pentru că Gheorghe Petre deja are... Potrivit declarației sale de avere, câștigă aproape 53 mii de lei anual în calitate de director al Muzeului Agriculturii, peste 22 mii de lei ca pensionar, vreo 12 mii de lei din stipendiile oferite de Uniunea Artiștilor Plastici și aproape 29 mii de lei din orele pe care i le suplinește fiul sau soția la Liceul de Arte. Și-atunci, domnule director Gheorghe Petre? Qui prodest? Ei, bine, la întrebarea asta naivă se pare că vor răspunde curând instituții abilitate ale statului... Căci, spun surse mai bine informate decât noi, Gheorghe Petre este dezgustat de bugetul derizoriu de la Muzeu și visează la unul mai mare, demn de trecutul său. Iar cel al Liceului de Arte ar reprezenta un start bun. Că tovarășul Cioboată n-a fost în stare de nimic, degeaba i-au trecut atâția bani prin mâini...

Drept la replică
În urma publicării de către ziarul «Independent» a articolului din 20 septembrie 2017-pagina 10, cu titlul «Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia», conducerea acestei instituții vă solicită publicarea următorului drept la replică, în conformitate cu Legea presei (Codul deontologic al ziaristului) și Codul audiovizualului-art 50 2). Considerăm că articolul apărut în ediția de miercuri, 20 septembrie 2017, în ziarul «Independent» a încălcat principiul audiatur et altera pars și nu reflectă cu obiectivitate realitatea acestui moment din instituția la care faceți referire, mai mult, lezează intenționat imaginea prestigioasei instituții școlare, a corpului profesoral care își desfășoară activitatea instructiv-educativă la acest liceu, a elevilor și a tuturor celor implicați în acest proces. În baza dreptului la replică, vă solicit să dați publicității în ediția viitoare a ziarului dvs. următorul text:
STIMATĂ REDACȚIE,
Domnul profesor doctor George Petre a fost numit director în urma unui concurs național, în care l-a devansat pe fostul director, dl Cioboată Dumitru, ce deținea această funcție de 23 de ani. La acest concurs se putea înscrie oricare profesor din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar rezultatele sunt publice și de necontestat. Aspectele la care faceți referire nu sunt reflectate obiectiv, încălcând principiul audiatur et altera pars deoarece nu s-a solicitat un punct de vedere oficial și nu a fost intervievat niciun profesor sau elev. Dorim rectificarea publică a următoarelor afirmații care lezează grav imaginea instituției școlare:
-softul educațional la care faceți referire nu a fost plătit din fonduri publice, în acest sens putând fi verificată evidența contabilă, fiecare școală având obligația să dețină aplicația necesară întocmirii orarului
-orarul la care faceți referire este provizoriu, ca în toate școlile, având în vedere calendarul mobilității cadrelor didactice
-Regulamentul de Ordine Interioară în vigoare, aprobat de vechea conducere, precizează la art. 11 că orarul trebuia întocmit până la 1 septembrie, aspect ce nu poate fi imputat noii conduceri care a încercat să remedieze o situație ce intră în sarcina conducerii anterioare
-decizia de a muta clasele pregătitoare în alt corp este legală și aprobată de Consiliul Profesoral, deoarece metodologia prevede condiții pe care actuala conducere le respectă obligatoriu, luându-se măsurile necesare rectificării situației anterioare datei de 1 septembrie 2017
-înregistrările audio la care faceți referire sunt ilegale și lezează imaginea publică a tuturor participanților la Consiliul Profesoral care nu și-au exprimat acordul în acest sens
-acuzațiile că profesorii nu mai intră la ore, că liceul e scăpat definitiv de sub control și că s- au primit bonus catedre sunt tendențioase, incitatoare, ca și titlul și amenințările din finalul acestui articol, aducând atingere intereselor învățământului, ale elevilor și ale profesorilor acestei renumite instituții. Vă asigurăm că procesul instructiv-educativ se desfășoară normal și condamnăm orice încercare de a-l destabiliza din motive incompatibile cu demnitatea, respectul și responsabilitatea față de elevii acestei școli. Actuala conducere și profesorii sunt onorați că dati atenție liceului și înțeleg că uneori, aceasta este singura posibilitate de atac la adresa competenței cadrelor didactice și a elevilor care obțin rezultate de invidiat, însă vă recomandăm să prezentați opiniei publice aspecte fundamentate, nu presupuneri, respectând consultarea mai multor surse, dând dovada de profesionalism și de obiectivitate.
LICEUL DE ARTE «IONEL PERLEA»
Str. Mihai Eminescu, nr. 3, telefon: 0243/234.430
e-mail [email protected]

26 Septembrie 2017, 11:10 (87700 vizualizări - 183 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


pt@Din revolta motivata:
(27 Septembrie 2017, 17:04)
Revoltato motivata cum poti fi așa de nenorocita?! Anonima curajoasa, acum, aici, iti dai veninul pe față? Râma. ..etc,etc.
Daniela:
(27 Septembrie 2017, 16:09)
NU CREDEAM CĂ LA ARTE EXISTĂ PROBLEME. NU A RĂSUFLAT NIMIC PÂNĂ ACUM. ACUM, CĂ AȘA E LAȘUL: DACĂ O DĂM ANONIMĂ, O SEMNEZ! Ar trebui dați pe față autorii comentariilor calomnioase! Sunt grave. Nu pot rămâne simple ,,manifestări ale libertății cuvântului"! Sunt atentate la demnitatea și viața intimă a unei persoane!
un simplu profesor:
(27 Septembrie 2017, 15:42)
Un fapt e evident cand cineva tine cu dintii de scaun e bolnav de putere dar si ca are ceva de ascuns din perioada mandatului sau.       Nimic mai fals cum ca directorul e singurul care poate conduce si coordona o scoala, orice profesor stie foarte bine asta.      Intreg corpul profesoral e cel care da scolii deminitate si putere.   Daca exista un director care crede ca el face totul in scoala ala e un soi de dictator si are ceva probleme care tin de o ramura a medicinei.    Demn era ca acest fost director daca a refuzat sa participe la concurs sa nu mai considere ca tot el e singurul care coordoneaza scoala si sa aiba normalitatea sa accepte ca e firesc sa existe si alte persoane care sa schimbe fiecare, in bine desigur, modul de functionare al scolii.   Treaba cu scandal intern in scoala si cadre didactice nemultumite e un simplu FAS mediatic sa se lamenteze cineva ca nu mai exista nimeni de valoarea sa.  Haide cu totii la munca ca e tare mult de refacut dupa comunismul asta !
Din revoltă motivată!:
(27 Septembrie 2017, 15:12)
@curioasele veninoasele! Cum puteți fi așa de nenorociți?! Anonimi curajoși, acum, aici, vă dați veninul pe față? A avut cineva atitudine până acum, dacă aveați dovezi? Râme împuțite! Ialomița va rămâne, în veci, populat cu mizerii bipede! Paștele și...!
PANDORA:
(27 Septembrie 2017, 12:41)
mamaaa, s a deschis cutia pandorei cu articolul asta.interesant ce spun aici oamenii.si usor de verificat. acum intelegem inversunata si sordida lupta pt putere.uite cine arunca piatra! in balta
PT CURIOASA:
(27 Septembrie 2017, 11:27)
e de notorietate acest fapt care se petrece de peste 10 ani.indraznea cineva sa comenteze??laborantul incasa, dar era omul de baza ca sufla tot ce misca...incalcarile legii , bagate sub pres, favoritismele de tot felul aplicate doar cainilor sai de paza, razbunarile la adresa celor care cereau normalitate, astea au fost atuurile care l-au tintuit acolo peste 20 de ani.curios ar fi, cand si cum va raspunde pentru toate acestea.daca era om, pleca si el cu fruntea sus, cum a facut d na geanta sau dl ionita g. si oamenii il respectau pentru ce a fost.prin comentariile astea se vede adevarata capacitate manageriala, dar mai ales, cea de om.ne e mila de batranetile sale si de ce il va astepta ca om singur pe lume.
sunt curioasa:
(27 Septembrie 2017, 09:10)
Oare este adevarat ce se vorbeste prin targ? Ca d-l Cioboata deconta laborantului  de la Liceul de Arte naveta, zilnic, Bucuresti-Slobozia, fara ca acesta sa se deplaseze, in fapt? Si ca ore multe, de sport, ii erau atribuite aceluiasi laborant, baiat bun si cu "merite deosebite", iar acesta le efectua in timpul programului sau de laborant?
Barosul:
(27 Septembrie 2017, 05:05)
Bogdan, când se spun lucrurilor pe nume, deranjează ? Dacă a mâncat o pâine cinstita, onor fost director, jos pălăria ! Dar sa nu il spele de păcate ca pe cel de pe cruce, sincer, nu e cazul. De la instituții si pana la oameni, a fost ajutat sa fie OM. Si se vede cum e. Un ahtiat după putere, care arunca cu piatra. Un lup moralist fara pic de umila demnitate umană.Care împroașcă si după ce a făcut, numai bine nu, unei instituții ridicate din nimic, datorita profesorilor. Cinste acelora care și-au stors creierii sa realizeze ceva si un mare HUO unuia care nici statutul de cioflingar nu merita sa il aibă in Liceul de Arte. Că in ultimul ceas căuta răzbunare, nici de milă nu e! Au mai fost directori din scoli, care au plecat cu o privire semeață înainte. Această ultima speță umana, nici la picioarele sale nu se poate uita, darămite sa mai si vorbească. Reiterez, articolul este de cea mai joasă speță, iar aceia care cred ca pot spune si apăra un asemenea fost director de instituție de învățământ, fie si plătiți...sunt mai prejos de un asemenea caracter. Ultima apariție a mea, nu merita sa petrec timpul ca sa ridic in slavi pe unii sau pe alții. Dar de morți, numai de bine !
Cristian:
(27 Septembrie 2017, 00:57)
Era liceul cel mai discret. Cioboată a ținut bine frâiele și numai el știe cu ce eforturi. În zona Liceului este Bora și Șc.1 de-altădată a avut mari probleme...Acum zona a fost populată cu altfel de oameni, dar au rămas și urmașii țiganilor! Pe ei nu-i poate mulțumi nimeni.
Bogdan:
(26 Septembrie 2017, 23:21)
BAROSULE, EȘTI UN BĂDĂRAN INCOERENT! Ce-ai vrut tu? Angajează-ți un traducător! Nu te mai opreai? Vorbă lungă, sărăcie de idei!
Barosul:
(26 Septembrie 2017, 20:51)
Mai fratilor, o luati razna, nu vorbiti nici macar de articol, dati pe langa. Sa spuneti, daca stiti, de ce Ciubi nu a dat concurs in octombrie? Oare nu avea ...punctajul? Si de ce tine cu dintii de functie? Ca i se cuvine? La batranete, sa isi aduca aminte ca a mancat pe unul de fata...sa ajunga director...iar acum nu se poate linisti...de ce? Pacatele tineretilor se razbuna? Vede fantome...si nu stie de unde? Mizerie mai mare nu se poate...sa inregistrezi intr-un consiliu profesoral. S-ar cruci toti elevii cu sanctiuni, pentru ca au filmat in liceu. De ce? Pentru ca PIERZATORILOR nu le place sa respecte elevii, ceilalti profesori? Scoala etalon a ajuns nu pentru ca fostul director a fost la inaltime, ci pentru ca prostii de profesori l-au ajutat. Oare de ce? Credeau ca vor avea statuie? Nicidecum ! Din respect pentru scoala, elevi si parinti. Aveti curiozitatea sa stiti cati intreaba de apucaturile fostului director? Cati parinti nemultumiti au fost de promisiunile acestuia. Unii vorbesc fara a cunoaste realitatile, ci doar pentru a recastiga drepturile pierdute. El Ciobotes si compania. I s-au respectat aproape toate dorintele de cand nu mai e director, oare de ce? Ca sa avem un final apoteotic, cu vendete . Pentru ce? Sa ajunga iarasi la comenzi? Si sa faca...tot ce a stiut? Abramburel, la butonel? Articol mai prost, cu dezinformari si acuze. Ma si mir ca a avut osanale la adresa vechii directiuni. Oare de ce? Se face totul gratuit azi? Mizerie de articol, in stilul „Crima din Slobozia”, cui serveste? 
EU:
(26 Septembrie 2017, 19:03)
Eheeei! @fost profesor, păi când îți făcea prof. Popescu Marcel de la Cnmv un orar, știai neică pe cine sacrifică și pe cine protejează! Erau aceiași, în fiecare an! Vorba lui: AȘA A IEȘIT! Măi, și ,,ieșea" numai pentru unii...Băiat bun, nu punea la suflet, își știa interesele!
Viorel:
(26 Septembrie 2017, 18:53)
@dotore. Dacă era bun, era arhitect, nu freca menta printr-o școală!
Filologia!:
(26 Septembrie 2017, 18:49)
Adevărul este că anumiți profesori pe-acolo, primeau numai clase bune, anual. Nu este unica școală unde clasele bune se dau anual acelorași profesori, bunicei în specialitate, proști ca diriginți!
Laurențiu:
(26 Septembrie 2017, 18:38)
Faceți scut în jurul fostului director! Oricum, nu va mai accepta țigănia! Aveți sânge în instalație sau sunteți...profesori ialomițeni? Atunci, lingeți pe următorul! Cocoșații o duc bine!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
572 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Hoți de conducte, prinși în flagrant de jandarmi

Țăndărei: Hoți de conducte, prinși în flagrant de jandarmi

Luni 17 mai a.c., în jurul orei 16.30, membrii patrulei de intervenție Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, la ieșire din orașul Țăndărei, lîngă un pod de cale ferată, mai multe persoane decopertează ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 11:46
(28338 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 05:01
(15706 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 19:31
(16606 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Anual de Energie Regenerabilă

De joi, 19 mai, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va desfășura manifestarea expozițională Salonul de Tehnologii și Echipamente pentru Energii Regenerabile 2010. În paralel, se va derula ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:50
(23736 vizualizări - 0 comentarii)


Angajații care muncesc suplimentar, plătiți în plus

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a demarat o nouă campanie de informare cu privire la drepturile salariale ale angajaților. Mai precis, ale celor care muncesc suplimentar. Preluăm integral comunicatul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:43
(26860 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: «Șoferi» fără permis

Luni, 18 mai, în intervalul orar 14,00-16,00, la nivelul Poliției Orașului Țăndărei s-a desfășurat o acțiune ce a urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza orașului, ocazie cu ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:29
(27041 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Mașinile cu defecțiuni tehnice, scoase din circulație

Luni, 17 mai, în intervalul orar 10,00-13,00, polițiștii Biroului Rutier Fetești, în colaborare cu lucrătorii ARR Ialomița, au acționat pe raza municipiului, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:27
(26908 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: I-au «prădat» autoturismul

Luni, 17 mai polițiștii din Perieți au fost sesizați de un localnic despre faptul că, pe timpul nopții, din autoturismul personal, pe care îl avea parcat în fața locuinței, i-au fost sustrase mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:25
(34581 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți furt


Coșereni: Minor, spărgător de locuințe

La începutul săptămînii, luni 17 mai, polițiștii din Coșereni au primit o sesizare privind un furt. Fapta a fost sesizată agenților de partea vătămată, un bătrîn, de 74 de ani, acesta reclamînd faptul că ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:23
(25869 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni furt


Fetești: Bunuri furate, recuperate de polițiști

Luni dimineață, 17 mai, Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 65 de ani, din localitate despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras din curtea locuinței sale mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:22
(27234 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Un milion de cereri pentru sprijinul de suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat luni, 17 mai 2010, prima parte a campaniei de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață» informează reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:20
(25473 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Geamurile unei școli, sparte cu pietre

În dimineața zilei de luni, 17 mai, reprezentantul unei unități de învățămînt din orașul Țăndărei a sesizat Poliția despre faptul că persoane necunoscute au spart, în perioada week-end-ului, geamurile de ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:19
(21120 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți minori

Polițiștii ialomițeni au identificat șapte tineri suspectați de comiterea mai multor furturi pe raza județului. Mare parte din prejudiciul creat a fost recuperat și restituit părților vătămate. Într-unul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:17
(28313 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți copii


APIA a achitat integral subvenția la bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit marți, 18 mai 2010, peste 235 milioane de lei, reprezentînd diferența din a doua tranșă a Plăților Naționale Directe Complementare, specia bovine ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:16
(29159 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătorile Sloboziei»: Jandarmii, pe primul loc la fotbal

Echipa de fotbal a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a cîștigat locul I la Campionatul organizat de Primăria municipiului Slobozia, cu ocazia sărbătorii anuale a localității. Astfel, pe terenurile ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:17
(19956 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: fotbal jandarm


Crescătorii de oi și capre trebuie să solicite subvenția

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește crescătorilor de ovine/caprine că termenul limită pentru a solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnic este ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:12
(27339 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident provocat de un copil de 10 ani pe scuter

În aceeași zi de duminică, 16 mai, polițiștii slobozeni au fost sesizați că în Slobozia s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un minor. Astfel, în timp ce un copil, de 10 ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:10
(26190 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Biciclist accidentat

Duminică 16 mai, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia un biciclist imprudent a fost accidentat. Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2A s-a produs un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:08
(24690 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 permise de conducere reținute

În ultimele 72 de ore, cu ocazia acțiunilor de control efectuate în trafic, polițiștii rutieri au constatat 400 de încălcări ale legislației referitoare la circulația pe drumurile publice. Neregulile descoperite ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:07
(17270 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, în jurul orei 23.15, cu ocazia unei acțiuni preventive a polițiștilor slobozeni, desfășurată în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Gheorghe Lazăr și Bucu în cele două localități rurale ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:06
(27179 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tuburi de oxigen, furate din curtea spitalului cu căruța

În dimineața zilei de duminică, 16 mai, un echipaj mixt de siguranță publică, aflat în serviciul de patrulare pe raza Cartierului Vlașca din municipiul Fetești, a depistat o căruță plină cu tuburi de oxigen ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 15:58
(25669 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Urziceni: Peste 100 de sancțiuni aplicate în timpul unei razii

În seara zilei de vineri, 14 mai a.c, polițiștii ialomițeni au demarat o razie în municipiul Urziceni ce a avut drept scop prevenirea criminalității stradale, a faptelor comise cu violență, prevenirea abaterilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:56
(19441 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Acțiuni preventive

Vineri, 14 mai 2010, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni pe raza județului al căror obiectiv principal a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:55
(23085 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Tânăr arestat după ce a încercat să violeze o bătrână

În cursul zilei de vineri, 14 mai a.c., polițiștii ialomițeni au încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului un tânăr, în vârstă de 19 ani, domiciliat în comuna Făcăeni. Măsura ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:51
(24090 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Doi frați au furat o vacă

Doi frați, în vârstă de 28, respectiv 29 de ani, domiciliați în comuna Maia, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 29 de zile, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(24740 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Adâncata vacă furt


Slobozia: Țigări ucrainene, cărate cu sacul

Vineri seara, 14 mai a.c., în jurul orei 22.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia a reperat, în timp ce se deplasa dinspre Piața Agroalimentară din municipiu, un localnic în vârstă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(14221 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Alt «șofer» fără permis

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14/15 mai a.c., în jurul orei 1.00, cu ocazia unei patrulări intercomunale, agenții Posturilor de Poliție Roșiori și Drăgoești au oprit pentru control, pe raza primei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:49
(20692 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trafic rutier întrerupt pentru aproximativ 45 de minute din cauza unui accident

Vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 21.25, pe DN2A, în apropierea localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale, în urma căruia circulația rutieră a fost blocată ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:48
(13934 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Andrășești: 10 tone de deșeuri feroase fără documente, ridicate în vederea confiscării

Joi, 13 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în baza unui plan de acțiune ce are ca scop prevenirea și combaterea activităților economice ilegale în domeniul colectării ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:47
(21192 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Pieton accidentat pe trecere

Joi, 13 mai, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe strada Calea București din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Urmare a cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:58
(20851 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...