EVENIMENT

10 ani de așteptare

O groapă, trei gropari: Ionașcu, Stoica, Mocioniu

Proiectul de reabilitare a Pieței Revoluției împlinește 10 ani de la lansare și 3 ani și jumătate de la debutul lucrărilor. Între timp, s-au schimbat trei primari, iar termenele de finalizare au fost depășite de mai multe zeci de ori. Ultimul dintre ele a fost data de 30 septembrie 2017, dată la care autoritățile locale ar fi trebuit să facă recepția părții de Sud a Pieței. În aceste condiții, am decis să facem o trecere în revistă a principalelor probleme cu care s-a confruntat această investiție de-a lungul anilor și, mai ales, a problemelor insurmontabile pe care le va avea de rezolvat chiar și după finalizarea lucrărilor.

Muncitori neplătiți cu lunile
Primul scandal public privitor la neplata salariilor pentru muncitorii de pe șantierul din Piața Revoluției datează din aprilie 2015, la un an de la debutul efectiv al lucrărilor. De atunci, inspectorii ITM nu au mai descoperit nimic, deși controale au mai fost... De ce, explică foști lucrători ai șantierului, sub protecția anonimatului: «Când vine ITM-ul în control, au oameni acolo care îi anunță pe cei fără contract de muncă să se ascundă... De fiecare dată când au venit în control cei de la ITM nu s-a mai întâmplat nimic, adică nu au cerut prezența, să poată lua declarații de la toți muncitorii... La mulți le este frică să declare adevărul că îi dă afară, acceptă să lucreze în condițiile acestea deoarece nu găsesc în altă parte de lucru. Au fost situații când le dadea câte 50 de lei din salariu... Sau în loc de 800 de lei, cât trebuia să primesc eu, am dus acasă 150 de lei!». La acest moment, pe șantierul din Piața Revoluției execută lucrări două firme. Prima este Unisat, intrată recent în procedură de reorganizare din cauza debitelor uriașe pe care le-a acumulat. Cea de-a doua este TCM Sud, o firmă obscură care are sediul social în comuna Jilava, județul Ilfov.
Oameni care vorbesc Există și oameni care vorbesc. Sunt foști angajați, oameni care și-au găsit de lucru în altă parte sau și-au propus să nu se mai întoarcă niciodată pe șantier. Mihai Chițuleasa a fost instalator pe șantier timp de 2 ani. Își amintește coșmarul pe care l-a trăit. «Ne rugam de patronul de la Unisat, Mihai Nistor, să ne dea și nouă măcar avansul... Așteptam banii cu lunile, banii pe concediu nu i-am primit nici până în ziua de azi! Acum a trecut, nu mă mai interesează. Dar Dumnezeu nu doarme și nu iartă...». Cupen Antonică a fost angajat pe șantier până în februarie anul ăsta. Își amintește că într-o zi a vrut să-i cumpere fetei o mașină de spălat în rate. La magazin a fost refuzat, că avea contract de muncă de 2 ore... «Atunci n-am mai putut răbda și am plecat! Eram angajat electrician, dar am lucrat de toate. Tâmplar, dulgher, ce era nevoie... Îmi amintesc că plecam de-acasă fără bani de mâncare. Cerșeam câte 50 de lei de la Nistor ca să nu mor de foame. Când îi cereai bani, îți râdea în nas... Spunea că să mergenm să-l reclamăm, că stă două zile la arest și banii tot nu ni-i dă! Sau zicea: „de unde să vi-i dau, din pensia lu’ tata?“. Trebuia să plec de mult, dar n-aveam încotro, trebuia să țin fata la școală, să nu ajungă ca mine... Știam că cine pleacă nu mai vede banii!».

Atenție, (NU) se lucrează!
E luni dimineață, puțin înainte de orele 9,00. Pe șantierul de deasupra parcării subterane numărăm doi muncitori. Unul mestecă meditativ un capăt de țigară târându-și agale teneșii prin praf. Capul i se mișcă dntr-o parte într-alta, semn că e în căutarea a ceva. Ajunge în capătul dinspre Bulevardul Chimiei și se întoarce. În urma lui, praful se ridică fuioare. În marginea dinspre bulevard, unde s-a surpat cândva șoseaua, se vede creștetul altui muncitor. Sapă hotărât la ceea ce pare un șanț. Lopata se încarcă ușor, căci pământul abia ce a fost tasat săpătămânile trecute. Și nici n-a plouat, n-a avut cum să se întărească. Peste drum, trei inși sprijiniți mioritic în lopeți privesc lung la pavelele așezate strâmb pe aleea care leagă patiseria de ceasul electronic din colț. Dincoace, în fața monumentului, mai numărăm vreo cinci. Și ei stau, că ziua e lungă! Risipiți ici și colo, prin șantier, mai numărăm o duzină. Unii își caută de treabă, alții trag și ei cu sete din țigări. Nimeni nu se grăbește, nimănui nu-i pasă. Un excavator de mici dimensiuni își face de lucru lângă gardul din imediata vecinătate a Centrului Cultural. E doar o altă zi de muncă pe șantier.

Autoritățile locale își declină responsabilitatea
Pentru a evita responsabilitatea directă, primarul Adrian Mocioniu a delegat sarcina supravegherii lucrărilor desfășurate în Piața Revoluției administratorului public al orașului, Gheorghe Puia. Pentru această muncă, Gheorghe Puia este retribuit cu peste 10 mii de lei lunar! Iar discursul lui este întotdeauna același: «Nu avem competențe privind activitatea desfășurată pe șantier. Suntem legați de mâini și de picioare!».
Primarul Mocioniu e absent Corect în aparență, discursul administratorului public Gheorghe Puia ascunde incapacitatea instituției de a gestiona relația cu antreprenorul general, ACM 4 București, și firmele subcontractoare care lucrează în acest moment, respectiv Unisat și TCM Sud. Cufundați într-o silentio stampa suspectă, factorii de decizie din cadrul Primăriei Slobozia organizează în fiecare luni dimineață o întâlnire în care stabilesc graficul de lucrări al săptămânii în curs. Pentru că ședința se desfășoară cu ușile închise, nu există informații publice în acest sens. Martorii oculari ai întâlnirilor susțin însă că ele confirmă dezinteresul conducerii Primăriei față de derularea lucrărilor. Primarul Mocioniu este mai mereu absent, iar când vine este mai preocupat de telefon decât de discuții, graficele de lucrări nu sunt niciodată respectate, numărul de angajați raportați ca lucrând pe șantier este de 40, dar în realitate aceștia nu trec niciodată de 25, controalele efectuate de către responsabilii instituției pe șantier sunt superficiale și ineficiente... În schimb, decontările pentru lucrările raportate sunt plătite întotdeauna la timp, indiferent de calitatea execuției!
Cum se lucrează pe șantier? Deși nu știm ce se discută în cadrul ședințelor operative de luni dimineață, avem o idee despre modul în care se lucrează zilnic pe șantier. Deși este preluată sub protecția anonimatului, declarația aparține unuia dintre inginerii care lucrează pe șantier: «Dimineața se face necesarul. Câți saci de adeziv ar trebui, câți de ciment, câtă motorină... Apoi merg și o cumpără, cu banii jos, că nimeni nu le mai dă, au datorii peste tot... După aia li se spune muncitorilor să facă în așa fel să le ajungă până la 17,30, că dacă ar lucra normal ar termina adezivul până la ora 12 și n-ar mai avea ce face...». Ultimul termen pentru finalizarea lucrărilor din partea de Sud a șantierului (cea în care este amplasată agora) a fost 30 septembrie 2017. Termenul a fost avansat de către același administrator public Gheorghe Puia cu o lună în urmă și se bazează, susțin surse interne din cadrul Primăriei, pe un act adițional în baza căruia Primăria poate rezilia contractul existent la acest moment. În pofida eforturilor noastre, primarul Adrian Mocioniu nu a putut fi contactat pentru a confirma acest fapt. Însă ideea rezilierii contractului nu este nouă, ea fiind dezbătută în spațiul public în vara anului 2016, când a devenit evident că termenul final de execuție nu va fi respectat.

Jaf la drumul mare pe banii slobozenilor
Parcarea subterană nu e funcțională
Abuzurile dezvăluite de oamenii care au lucrat pe șantier sunt doar partea văzută a afacerii «Piața Revoluției». Ingineri implicați la nivel de decizie în conducerea lucrărilor susțin, deocamdată sub protecția anonimatului, că riscurile potențiale de la acest moment sunt imense. Iar șirul neregulilor înregistrate de-a lungul timpului este nesfârșit. În lipsa unor probe concrete, solicităm public răspunsuri la câteva dintre zecile de întrebări rămase fără răspuns...
Parcarea subterană va primi aviz ISU? Prima întrebare la care ar trebui să răspundă autoritățile locale este: va primi parcarea subterană avizul de funcționare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență? Surse administrative demne de încredere susțin că înălțimea intrării în parcarea subterană este, potrivit proiectului, de 2,30. În aceste condiții, ambulanțele care depășesc această înălțime nu vor putea pătrunde niciodată în incinta parcării... Presupunând, de dragul argumentației, că această problemă va fi depășită, apare o alta, infinit mai presantă. Potrivit proiectului tehnic, fapt confirmat public și de către administratorul Gheorghe Puia, autoritățile locale au obligația de a asigura încălzirea parcării subterane la o temperatură de minim 5 grade Celsius. În cazul parcării unui mall, de exemplu, astfel de cheltuieli pot fi suportate grație închirierii spațiilor destinate vânzării. În cazul parcării subterane din Slobozia, o spunem, deși e redundant, deasupra e doar un metru de pământ și atât. Mai grav e însă că nimeni nu a cuantificat însă până în prezent valoarea acestor cheltuieli. Prin urmare, întrebarea la care ar trebui să răspundă autoritățile este: care sunt costurile de încălzire pentru cele 98 de locuri de parcare? Și pentru că tot veni vorba de costuri, edilii locali ar putea explica de ce au plătit devizul pentru amplasarea defectuoasă a pompei care preia apa menajeră de la cele 2 băi din interiorul parcării subterane sau de ce utilitățile cu care urmează să fie dotate aceste băi sunt sub standardele prevăzute în domeniu?
Parcarea a avut studiu geotehnic preliminar? O altă întrebare rămasă fără răspuns de mai bine de 3 ani este: a avut acest proiect studiu geotehnic preliminar? Potrivit Normativului 074/2007, privind documentațiile geotehnice pentru construcții, documentația inițială a proiectului impunea existența unui studiu geotehnic preliminar. Aceleași surse administrative confirmă faptul că proiectul s-a bazat pe prelevarea unei singure probe, iar rezultatul nu a fost asumat sub semnătură. Potrivit aceleiași surse, studiul a apărut mult mai târziu, însă nici în varianta finală el nu a recomandat edificarea construcției. Faptul este confirmat indirect de întârzierile înregistrate la începutul proiectului și de declarațiile celor care au lucrat la stabilizarea solului. «Inițial, proiectul prevedea stabilizarea solului cu piatră de râu... Însă aia intra în pământ ca în mămăligă, a doua zi nu o mai găseai! A fost nevoie de schimbarea soluției tehnice prin folosirea de piatră „cap de miel“ care ne-a permis, într-un final, să turnăm placa. Iar placa are 1,5 metri, e mai groasă decât fundația de la Intercontinental. De ce a fost nevoie de atâta ciment?». Și, dacă tot vor răspunde la această întrebare, poate autoritățile locale vor putea răspunde și de ce plasele de fier din planșeu care susține parcarea subterană au fost inversate? Nu de alta, dar deasupra a fost aruncat un metru de pământ care, la prima ploaie, își va dubla greutatea, iar în cazul unei demonstrații pe platoul din fața Prefecturii demonstranții vor trebui să pășească pe vârfuri ca nu cumva, Doamne ferește... Exagerăm domnule primar, nu ne băgați în seamă, răspundeți doar la întrebările directe!
Cine plătește erorile tehnice? O altă întrebare la care primarul Adrian Mocioniu ar trebui să răspundă este: cine plătește banii cheltuiți inutil? Vorbim despre cele 300 mii de lei cheltuite pentru extinderea bulevardului Chimiei, în fața Consiliului Județean, în condițiile în care soluția tehnică a fost modificată. De asemenea, de dragul mișcării ecologice care a precedat tăierea arborilor seculari, cerem explicații publice și pentru tăierea inutilă a acestora. Și, pentru că tot vorbim de cheltuieli inutile, ar fi interesant de explicat și la cât se ridică noua soluție tehnică «cu planșe mulate» identificată pentru realizarea intrării în parcare... Nu de alta, dar gurile rele din Primărie susțin că valoarea estimativă a acestei soluții depășește valoarea celei inițiale și nu reduce consturile de execuție cu 9 milioane de lei, cum a a afirmat public primarul Adrian Mocioniu. Și pentru că tot vorbim de costuri, poate ne explică cineva și cum vom obliga Crivățul care bate tradițional dinspre Nord să nu troienească intrarea în parcare. Vi se pare stupidă ultima întrebare, domnule primar? Așteptați prima ninsoare și veți vedea că nu e! Între timp, așteptăm cu interes răspunsurile la întrebările care nu vi se par stupide. Nu de alta, dar unele dintre ele miros de la o poștă a zeghe. Și au apărut pe schimbul dumneavoastră, dacă înțelegeți aluzia...

Ionașcu este autorul moral al dezastrului
Ideea reabilitării Pieței Revoluției din Slobozia a fost lansată oficial, în spațiul public, în 2008. Timp de 4 ani, ex-primarul Gabi Ionașcu a făcut demersuri considerabile pentru materializarea acestui proiect care ar fi trebuit să transforme radical centrul orașului, oferind cetățenilor un nou nivel de confort urban. La momentul respectiv, proiectul avea alte coordonate, Gabi Ionașcu dorind, printre altele, o pasarelă între sediul Primăriei și cel al Prefecturii, precum și o piramidă de sticlă deasupra parcării subterane. De altfel, prin anul 2015, ex-primarul Gabi Ionașcu detalia proiectul inițial pe pagina sa de Facebook cui avea răbdarea să-l citească și declara răspicat: «Acesta nu este proiectul meu!»... Deși metamorfoza proiectului nu a fost lămurită nici până în ziua de azi, paternitatea ideii nu poate fi contestată, iar autorul moral al acestui eșec cosmoedilitar îi aparține lui Gabi Ionașcu, ajuns între timp senator. În vara acestui an, de la adăpostul călduț al imunității parlamentare, acesta a avut indolența de a relua subiectul, susținând că administrația Stoica și Mocioniu nu au gestionat corect moștenirea administrativă lăsată de el!

Locuri de parcare la 50 mii de euro bucata
Preluat în 2012 de către administrația Stoica, proiectul a avut nevoie de alți 2 ani pentru a se materializa. Explicația oficială pentru această «întârziere neprevăzută» o reprezintă numărul mare de competitori și contestațiile care au blocat demararea efectivă a lucrărilor. În realitate însă, Primăria Slobozia a știut încă de la adjudecarea contractului că ACM 4 București se află în insolvență, iar ulterior a înțeles rapid că termenul final de execuție nu va fi respectat! A urmat războiul cu liderul sindical Elena Neagu, încălcarea graficelor de execuție, conflictele cu antreprenorul general, nenumarate luni de blocaje financiare... și eticheta agățată de această investiție, respectiv «groapa lui Stoica». Susținut activ de către PSD și senil administrativ, Alexandru Stoica a refuzat să blocheze investiția, să rezilieze contractul și să limiteze pierderile generate de această investiție megalomanică. A rezultat astfel cea mai costisitoare investiție din istoria județului, căci valoarea fiecăruia dintre cele 98 de locuri de parcare care urmează să fie realizate se ridică la aproximativ 50 mii de euro.

Împrumut pentru finalizarea «gropii»
Înainte de a deveni primar, în plină campanie electorală, Adrian Mocioniu declara că «proiectul trebuie finalizat, obținând voturile tuturor consilierilor locali, indiferent de culoarea politică...». Decizia sa, statuată ulterior oficial, avea să ne coste 37 milioane de lei, la care s-ar putea adăuga, începând cu 2019, alte 17,5 milioane de lei, valoarea Parcului Industrial IMM, legat ombilical de «groapa lui Stoica». A urmat MINCIUNA potrivit căreia «investiția va fi finalizată până la sfârșitul anului 2018 pe bani europeni», bâlbele jenante privind termenele ratate și declarația stupefiantă a directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Potrivit acestuia, «s-a realizat un proiect care nu reprezintă o necesitate, care nu are o utilitate publică!». Însă ceea ce nu trebuie uitat este faptul că primarul Adrian Mocioniu a fost inițiatorul unui proiect de hotărâre care a vizat contractarea unui nou împrumut acordat de Trezorerie, în valoare de 25,4 milioane de lei! Chiar dacă destinația împrumutului nu vizează exclusiv finalizarea lucrărilor la «groapa lui Stoica», este indubitabil că această decizie grevează asupra generațiilor viitoare, timp de 20 de ani...

9 Octombrie 2017, 10:55 (4837 vizualizări - 5 comentarii)