REPORTAJ
Minunea duminicilor la Alexeni
De doi ani și jumătate, în fiecare zi de duminică, preotul Aristide Costeleanu hrănește 25 de sărmani. Uneori mai mulți, niciodată mai puțini! O face smerit, fără să aștepte laude și fără să știe de unde ori de la cine va veni ajutorul pentru Masa Bucuriei... Așa i-a spus el, iar Dumnezeu a avut grijă de fiecare dată să-i ușureze povara: «A fost greu să începem. Apoi, cu voia lui Dumnezeu, am avut de fiecare dată ce pune pe masă oamenilor...».
Urmăritorii lui Hristos
Alexeni e o comună aflată la o accelerație de mașină de Urziceni. Dar comuna e săracă și împăgânită, iar oamenii au uitat de rosturile vieții și binecuvântările facerii de bine. Preotul Aristide Costeleanu nu s-a plâns însă niciodată... Și l-a muncit mereu gândul că trebuie să facă ceva pentru săracii pe care îi păstorește. Așa a hotărât că trebuie să le ofere celor care au nevoie o masă caldă, în fiecare duminică. Duminica asta a plouat și în biserica din Alexeni e frig... Părintele e însă aici, alături de voluntarii care l-au sprijinit în lucrarea sa! Nu a lipsit niciodată, de doi ani și jumătate... Biserica e pe jumătate plină și toți așteaptă sfârșitul slujbei. Sunt mulți copii, oameni în vârstă și... săracii fără vârstă și fără chip pe care nu-i mai vrea nimeni. Părintele Aristide i-a vrut și ne explică aproape încurcat de ce: «Toată lumea judecă după aparențe... Dar noi știm că Dumnezeu nu se uită la fața noastră, ori dacă avem hainele murdare, ori dacă am muncit ca să ne merităm hrana... El se uită la inimile noastre! Așa am făcut și noi fără să judecăm. Omul vine și ne spune: „Dă-mi să mănânc!“. Iar noi o facem fără să punem vreo condiție. Dacă vrei să-ți salvezi sufletul, îl împrumuți pe Hristos și faci milostenie...». Prima oară, își amintește părintele, milostenia a făcut-o un enoriaș care a oferit bisericii un rățoi bătrân și ațos. Părintele Aristide și tinerii care-l ajută de-atunci încoace fără preget, în fiecare duminică, au fiert rățoiul 6 ceasuri lungi, până s-a desprins de pe oase: «Din ea am gătit două feluri și am săturat toate gurile care ne-au cerut de mâncare în duminica aceea. A doua săptămână am făcut-o iar, că Dumnezeu ne-a văzut și ne-a ajutat. A fost greu să începem!». În timp, grupul de sprijin s-a extins și a ajuns până la capetele lumii. Unul dintre tineri a creat un grup de sprijin pe Facebook, iar oamenii au oferit cu bucurie ajutor și alinare. «Încet-încet, am început să primim donații. Toți ajută cum pot și au mulțumirea binelui făcut. Binele, după cum știm toți, e greu de făcut, fiindcă în calea lui stă întotdeauna judecata omenească... Și, de multe ori, cei care au făcut bine au fost dezamăgiți chiar de cei pe care i-au ajutat! Să nu uităm însă că Hristos a venit înaintea noastră sub forma omului bun de judecată. Or, dacă Hristos a stat pe cruce și a primit palme, loviri, iar la sfârșit a zis: „Iartă-i, Doamne!“, atunci de bună seamă că o putem face și noi, fără să judecăm. În definitiv, suntem urmăritorii lui Hristos!».
Masa Bucuriei
Prânzul e servit într-una dintre sălile de clasă ale unei grădinițe dezafectate. E o cameră mică, în care încap cu greu 20 de oameni. Uneori, când sunt mai mulți, se mănâncă în serii. Oamenii așteaptă la ușă cuminți și înfrigurați. Voluntarii aduc mâncarea. Azi servesc ciorbă de perișoare, piure cu copane de pui la tavă și gogoși. Părintele Aristide mulțumește lui Dumnezeu pentru toate și sfințește bucatele. Apoi toată lumea spune «Tatăl nostru...». Copiii repetă tărăgănat și se așează cuminți la masa lungă, acoperită cu mușama. S-a făcut cald și aburii ciorbei luminează ochii oamenilor. Iar o dată cu ochii, se luminează și sala de clasă. Suntem invitați la masă și refuzăm politicos. Părintele ne îngăduie. «Ca să fie ordine, e nevoie de ascultare. Vă rog să fiți ascultători și să luați loc!». Ciorba e fierbinte și sățioasă. Sorbim harnici, copiii fac la fel... Părintele împarte farfuriile pline, voluntarii nu mai prididesc cu treaba. Farfurii, linguri, căni... Azi Dumnezeu a dat mai mult decât trebuie, la masă e și suc. Copiii se bucură și mai cer. Numărăm din ochi vreo 7-8... Marinela Gheorghe are 13 ani și e clasa a VII-a. Anul trecut a avut un accident urât, a lovit-o o mașină pe trecerea de pietoni, i-a fracturat ambele picioare... Unul dintre voluntari a dus-o la spital, la București. Copilul a avut zile și s-a refăcut fără sechele. Povestește despre școală și despre materia ei preferată, Româna: «Într-o zi am să mă fac profesoară și am să-i învăț pe copii să fie cuminți!». Corina Andreea Dinu are 8 ani jumate și a învățat deja toate literele. «Stiu tot alfabetul, întrebați-mă! Știu și să cânt la biserică, am învățat de la părinte...».
Voluntarii de la Alexeni Voluntarii sunt de peste tot din țară. Vin de la Suceava, la ceas de noapte și lasă părintelui Aristide haine și merinde care nu se strică. Fasole, cartofi, făină... Vin de la Slobozia, de la Urziceni, de la București... Au venit și din străinătate, că vestea despre milostenia de la Alexeni s-a răspândit. Magdalena Albu nu e de-a locului, a venit cu soțul. Tot de la București: «Noi venim ocazional și facem ce putem. La început am adus veselă... Acum, că părintele are locul ăsta, trebuie ajutor la orice. Până și de bețișoare pentru urechi e nevoie, că uite câți copii avem!». Păun Valentin e unul dintre cei mai implicați voluntari. Are 41 de ani și are o casă bătrânească în sat, rămasă de la părinți. Ajută cu tot ce poate, de la pâinea zilnică până la banii fără de care nu se poate... Dar cel mai mult și-ar dori să poată ajuta mai mult copiii. «Am vrea să sprijim un proiect educațional, pentru elevi... E nevoie de oameni învățați și cu dragoste de copii, care să-i învețe. Educație sanitară, consiliere școlară, sprijin individual... Biserica nu le poate face pe toate!». Guță Florica este învățătoare în comună și a venit alături de preotul Aristide cu bucurie. «În sat sunt patru copii musulmani. Cu acordul părinților, i-am adus la biserică și, în mai puțin de un an, i-au întrecut pe copii ortodocși în evlavie. Toți copiii ăștia au nevoie de un viitor!». Printre voluntari sunt și elevi de liceu, și studenți... Dana se ocupă de pagina de Facebook intitulată «Masa Bucuriei», ținând legătura cu donatorii, Marian e diacon atunci când vine în sat la sfârșit de săptămână... Iar Adrian State e student și va deveni inginer. Învață la Universitatea de Construcții din București. Își face însă timp de fiecare dată să ajungă aici și să ajute: «Nu e un efort. E o bucurie, e răsplata... De multe ori, mă ajută să mă remontez și să merg mai departe. Și, oricât de departe aș fi și oricât de ocupat, gândul meu e mereu aici...».
13 Octombrie 2017, 18:35 (7611 vizualizări - 6 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(14 Octombrie 2017, 20:44)
Ai gresit articolul,Camelia, aici nu e loc de varsat umorile si resentimentele ci de remarcat gestul unui preot.
(14 Octombrie 2017, 19:20)
Poate dl. Primar, ia exemplu, si ajuta cetatenii comunei, ca de aproape 30 de ani doarme, sa ii fie rusine ca rad altii de cimitirul comunei, ca statia de autobuz arata ca de dupa razboi si ca santurile sunt pline de buruieni cat casa.
(14 Octombrie 2017, 18:17)
Este o excepție. Îmbuibații cu vile și limuzine nu se mai satură. Ne păstrăm credința, dar respingem corupția unor popi!!
(14 Octombrie 2017, 13:20)
FELICITARI PT PREOTUL DIN ALEXENI PT CA ACESTE FAPTE AR TREBUI PROMOVATE DAR SI PT CEI CARE IL AJUTA. DOAMNE AJUTA
(14 Octombrie 2017, 09:41)
Felicitări!! Asta înseamnă să-l slujești pe Dumnezeu.
(13 Octombrie 2017, 21:29)
E o greșeală in articol: "Marian e diacon atunci când vine în sat la sfârșit de săptămână.."..este vorba aici despre Alexandru Marin, elev in clasa a IX-a la Colegiul National "Grigore Moisil" Urziceni care e cantaret (dascăl) al bisericii Sf. Nicolae Alexeni