Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Minunea duminicilor la Alexeni

Minunea duminicilor la Alexeni

De doi ani și jumătate, în fiecare zi de duminică, preotul Aristide Costeleanu hrănește 25 de sărmani. Uneori mai mulți, niciodată mai puțini! O face smerit, fără să aștepte laude și fără să știe de unde ori de la cine va veni ajutorul pentru Masa Bucuriei... Așa i-a spus el, iar Dumnezeu a avut grijă de fiecare dată să-i ușureze povara: «A fost greu să începem. Apoi, cu voia lui Dumnezeu, am avut de fiecare dată ce pune pe masă oamenilor...».

Urmăritorii lui Hristos
Alexeni e o comună aflată la o accelerație de mașină de Urziceni. Dar comuna e săracă și împăgânită, iar oamenii au uitat de rosturile vieții și binecuvântările facerii de bine. Preotul Aristide Costeleanu nu s-a plâns însă niciodată... Și l-a muncit mereu gândul că trebuie să facă ceva pentru săracii pe care îi păstorește. Așa a hotărât că trebuie să le ofere celor care au nevoie o masă caldă, în fiecare duminică. Duminica asta a plouat și în biserica din Alexeni e frig... Părintele e însă aici, alături de voluntarii care l-au sprijinit în lucrarea sa! Nu a lipsit niciodată, de doi ani și jumătate... Biserica e pe jumătate plină și toți așteaptă sfârșitul slujbei. Sunt mulți copii, oameni în vârstă și... săracii fără vârstă și fără chip pe care nu-i mai vrea nimeni. Părintele Aristide i-a vrut și ne explică aproape încurcat de ce: «Toată lumea judecă după aparențe... Dar noi știm că Dumnezeu nu se uită la fața noastră, ori dacă avem hainele murdare, ori dacă am muncit ca să ne merităm hrana... El se uită la inimile noastre! Așa am făcut și noi fără să judecăm. Omul vine și ne spune: „Dă-mi să mănânc!“. Iar noi o facem fără să punem vreo condiție. Dacă vrei să-ți salvezi sufletul, îl împrumuți pe Hristos și faci milostenie...». Prima oară, își amintește părintele, milostenia a făcut-o un enoriaș care a oferit bisericii un rățoi bătrân și ațos. Părintele Aristide și tinerii care-l ajută de-atunci încoace fără preget, în fiecare duminică, au fiert rățoiul 6 ceasuri lungi, până s-a desprins de pe oase: «Din ea am gătit două feluri și am săturat toate gurile care ne-au cerut de mâncare în duminica aceea. A doua săptămână am făcut-o iar, că Dumnezeu ne-a văzut și ne-a ajutat. A fost greu să începem!». În timp, grupul de sprijin s-a extins și a ajuns până la capetele lumii. Unul dintre tineri a creat un grup de sprijin pe Facebook, iar oamenii au oferit cu bucurie ajutor și alinare. «Încet-încet, am început să primim donații. Toți ajută cum pot și au mulțumirea binelui făcut. Binele, după cum știm toți, e greu de făcut, fiindcă în calea lui stă întotdeauna judecata omenească... Și, de multe ori, cei care au făcut bine au fost dezamăgiți chiar de cei pe care i-au ajutat! Să nu uităm însă că Hristos a venit înaintea noastră sub forma omului bun de judecată. Or, dacă Hristos a stat pe cruce și a primit palme, loviri, iar la sfârșit a zis: „Iartă-i, Doamne!“, atunci de bună seamă că o putem face și noi, fără să judecăm. În definitiv, suntem urmăritorii lui Hristos!».

Masa Bucuriei
Prânzul e servit într-una dintre sălile de clasă ale unei grădinițe dezafectate. E o cameră mică, în care încap cu greu 20 de oameni. Uneori, când sunt mai mulți, se mănâncă în serii. Oamenii așteaptă la ușă cuminți și înfrigurați. Voluntarii aduc mâncarea. Azi servesc ciorbă de perișoare, piure cu copane de pui la tavă și gogoși. Părintele Aristide mulțumește lui Dumnezeu pentru toate și sfințește bucatele. Apoi toată lumea spune «Tatăl nostru...». Copiii repetă tărăgănat și se așează cuminți la masa lungă, acoperită cu mușama. S-a făcut cald și aburii ciorbei luminează ochii oamenilor. Iar o dată cu ochii, se luminează și sala de clasă. Suntem invitați la masă și refuzăm politicos. Părintele ne îngăduie. «Ca să fie ordine, e nevoie de ascultare. Vă rog să fiți ascultători și să luați loc!». Ciorba e fierbinte și sățioasă. Sorbim harnici, copiii fac la fel... Părintele împarte farfuriile pline, voluntarii nu mai prididesc cu treaba. Farfurii, linguri, căni... Azi Dumnezeu a dat mai mult decât trebuie, la masă e și suc. Copiii se bucură și mai cer. Numărăm din ochi vreo 7-8... Marinela Gheorghe are 13 ani și e clasa a VII-a. Anul trecut a avut un accident urât, a lovit-o o mașină pe trecerea de pietoni, i-a fracturat ambele picioare... Unul dintre voluntari a dus-o la spital, la București. Copilul a avut zile și s-a refăcut fără sechele. Povestește despre școală și despre materia ei preferată, Româna: «Într-o zi am să mă fac profesoară și am să-i învăț pe copii să fie cuminți!». Corina Andreea Dinu are 8 ani jumate și a învățat deja toate literele. «Stiu tot alfabetul, întrebați-mă! Știu și să cânt la biserică, am învățat de la părinte...».

Voluntarii de la Alexeni Voluntarii sunt de peste tot din țară. Vin de la Suceava, la ceas de noapte și lasă părintelui Aristide haine și merinde care nu se strică. Fasole, cartofi, făină... Vin de la Slobozia, de la Urziceni, de la București... Au venit și din străinătate, că vestea despre milostenia de la Alexeni s-a răspândit. Magdalena Albu nu e de-a locului, a venit cu soțul. Tot de la București: «Noi venim ocazional și facem ce putem. La început am adus veselă... Acum, că părintele are locul ăsta, trebuie ajutor la orice. Până și de bețișoare pentru urechi e nevoie, că uite câți copii avem!». Păun Valentin e unul dintre cei mai implicați voluntari. Are 41 de ani și are o casă bătrânească în sat, rămasă de la părinți. Ajută cu tot ce poate, de la pâinea zilnică până la banii fără de care nu se poate... Dar cel mai mult și-ar dori să poată ajuta mai mult copiii. «Am vrea să sprijim un proiect educațional, pentru elevi... E nevoie de oameni învățați și cu dragoste de copii, care să-i învețe. Educație sanitară, consiliere școlară, sprijin individual... Biserica nu le poate face pe toate!». Guță Florica este învățătoare în comună și a venit alături de preotul Aristide cu bucurie. «În sat sunt patru copii musulmani. Cu acordul părinților, i-am adus la biserică și, în mai puțin de un an, i-au întrecut pe copii ortodocși în evlavie. Toți copiii ăștia au nevoie de un viitor!». Printre voluntari sunt și elevi de liceu, și studenți... Dana se ocupă de pagina de Facebook intitulată «Masa Bucuriei», ținând legătura cu donatorii, Marian e diacon atunci când vine în sat la sfârșit de săptămână... Iar Adrian State e student și va deveni inginer. Învață la Universitatea de Construcții din București. Își face însă timp de fiecare dată să ajungă aici și să ajute: «Nu e un efort. E o bucurie, e răsplata... De multe ori, mă ajută să mă remontez și să merg mai departe. Și, oricât de departe aș fi și oricât de ocupat, gândul meu e mereu aici...».

13 Octombrie 2017, 18:35 (7612 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Camelia:
(14 Octombrie 2017, 20:44)
Ai gresit articolul,Camelia, aici nu e loc de varsat umorile si resentimentele ci de remarcat gestul unui preot.
Gabriela:
(14 Octombrie 2017, 19:20)
Poate dl. Primar, ia exemplu, si ajuta cetatenii comunei, ca de aproape 30 de ani doarme, sa ii fie rusine ca rad altii de cimitirul comunei, ca statia de autobuz arata ca de dupa razboi si ca santurile sunt pline de buruieni cat casa. 
Camelia:
(14 Octombrie 2017, 18:17)
Este o excepție. Îmbuibații cu vile și limuzine nu se mai satură. Ne păstrăm credința, dar respingem corupția unor popi!!
Sorin:
(14 Octombrie 2017, 13:20)
FELICITARI PT PREOTUL DIN ALEXENI PT CA ACESTE FAPTE AR TREBUI PROMOVATE DAR SI PT CEI CARE IL AJUTA. DOAMNE AJUTA
Gigi:
(14 Octombrie 2017, 09:41)
Felicitări!! Asta înseamnă să-l slujești pe Dumnezeu.
Constantin :
(13 Octombrie 2017, 21:29)
E o greșeală in articol: "Marian e diacon atunci când vine în sat la sfârșit de săptămână.."..este vorba aici despre Alexandru Marin, elev in clasa a IX-a la Colegiul National "Grigore Moisil" Urziceni care e cantaret (dascăl) al bisericii Sf. Nicolae Alexeni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(6384 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(3577 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(5937 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(6741 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(5035 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(6052 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(4736 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(10033 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(692 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(3515 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2339 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(4458 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(3278 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(4135 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(9311 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(4167 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(4131 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(5876 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(5199 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(5646 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1622 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(480 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(595 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(4432 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1870 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2021 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(3604 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...