Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

DADP Slobozia are un nou director

DADP Slobozia are un nou director

Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia are, începând cu 9 octombrie 2017, un nou director. Valeriu Roșca are 31 de ani, a absolvit o facultate de «Mediu», este președinte al TSD Slobozia și a candidat pentru postul oferit de primarul Adrian Mocioniu «din ambiție». Pentru serviciile pe care urmează să le aducă comunității, noul șef al DADP va primi un salariu brut de 6500 de lei.

«Mă recomandă vocea și talentul meu!»
Replica e preluată dintr-o celebră comedie care îl are ca protagonist pe Jean Constantin, fie-i țărâna ușoară... Pe Valeriu Roșca însă, ca să delimităm clar planurile, l-au recomandat relațiile și fondurile tatălui, munca adolescenților înregimentați în campania electorală PSD și pasiunea pe care o împărtășește cu primarul Adrian Mocioniu pentru cluburile de noapte din București. Nu detaliem, chiar dacă au folosit mașina instituției, că ei sunt băieți tineri și becheri, iar noi niște boșorogi geloși pe succesul lor administrativ... Cu sau fără recomandare însă, pe baza unui «proiect de management» scris cu mânuța lui și a unui proiect de hotărâre aprobat în plenul Consiliului Local care i-a permis primarului Adrian Mocioniu să îl remunereze corespunzător ambițiilor sale, Valeriu Roșca devenit director al DADP. Și, după toate probabilitățile, va administra domeniul public al municipiului Slobozia în familie, căci nici nu ajunsese bine la sediu când, spun gurile rele din instituție, tatăl domniei sale a oprit «icscinciu’» lângă o echipă de 5 muncitori DADP care tăiau frunză la maidanezi și a tunat: «Gata, fir-ați ai dracului de săraci! De azi înainte, la muncă. O să am personal grijă de asta, că acum băiatul meu e șef la DADP... Ce atâția șefi, ’tu-vă mama voastră de puturoși care nu faceți nimic toată ziua!». Noi însă respingem cu vehemență și in corpore toate aceste delațiuni ordinare și susținem public că Valeriu Roșca merită o șansă...

Un oraș european cu Valeriu
Exact ca și prietenul său Adrian Mocioniu, Valeriu Roșca visează să ofere slobozenilor și sieși, atunci când se va plimba pe străzi alături de patrupedul din dotare, un oraș european. «Ceea ce am găsit, nu-mi place! Ca locuitor al orașului care iese zilnic cu câinele, sunt nemulțumit... Sunt copaci strâmbi, care pun în pericol viața locuitorilor, bunurile acestora și mobilierul urban... Lucrările de toaletare vor fi făcute în limita legii, iar săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu domnul Checiu de la Silvic și domnul Ghiauru de la Mediu pentru a stabili cadrul legal. Am un curs de horticultură și eu și pot să dau indicații... Avem exemple foarte frumoase, de bună practică, din parcurile europene și parcurile din țară. De exemplu, cel din Vaslui, care este excepțional!». Pe lângă toaletarea parcurilor, Valeriu Roșca este preocupat de activitatea de dezinsecție, pe care dorește să o modifice, și de mecanizarea activității DADP, pentru a eficientiza munca subordonaților. În plus, conștient că iarna este aproape, promite că va asigura deszăpezirea străzilor din oraș în cel mai scurt timp posibil, astfel încât slobozenii să fie mulțumiți pentru prima dată de serviciile oferite de DADP. «Am venit aici din ambiție. Sunt cetățean al orașului, m-am născut aici și, probabil, aici o să-mi petrec restul vieții... Vreau să am un oraș european, precum capitalele Europei pe care le-am vizitat! Este o ambiție personală să reușesc să fac la fel și aici...» a mai declarat Valeriu Roșca.

Utilaje de deszăpezire de 7 milioane de lei Valeriu Roșca are o șansă mică, dar vioaie, să respecte măcar una dintre promisiunile făcute slobozenilor. La începutul acestei luni, Consiliul Local a aprobat declanșarea procedurilor de licitație pentru achiziționarea unui parc de utilaje pentru activitatea de deszăpezire la nivelul orașului. Valoarea investiției se ridică la peste 7 milioane de lei, sumă care urmează să fie asigurată din bugetul local. Deși procedurile au fost declanșate, iar Primăria Slobozia a disponibilizat o primă tranșă în valoare de 1,5 milioane lei, șansele ca aceste utilaje să fie achiziționate înainte de prima ninsoare sunt infime. Oficialii Primăriei Slobozia sunt însă optimiști. «Va fi o mare realizare pentu Primăria Slobozia. Vrem ca aceste utilaje să rămână orașului!» a declarat viceprinarul Rudolf Gradea pe marginea acestui subiect. Reamintim că, până acum, Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia Slobozia a asigurat activitatea de deszăpezire cu utilaje depășite tehnologic sau cu utilaje închiriate la prețuri nejustificat de mari.

18 Octombrie 2017, 17:10 (21063 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
DADP a declarat război plopilor Sloboziei
A început dezinsecția de primăvară la Slobozia
1 milion de flori pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


nelu:
(20 Octombrie 2017, 02:44)
Vai de capul nostru..........
Cineva:
(20 Octombrie 2017, 01:09)
I-aș sugera noului director DADP să ”ia cu asalt” și asociațiile de locatari. să le sprijine și să le împingă de la spate să se implice. Ce-ar fi daca s-ar organiza un concurs? Bine premiat, pentru a stimula participarea. Care să devină tradițional, anual. ”Cel mai bun administrator”, poate și ”Cel mai frumos spațiu verde”. De pe lângă blocuri, evident. Poate că locuitorii acestui oraș, ”anesteziați” de nepăsare(a lor și a celor responsabili de gospodărirea urbei), s-ar mobiliza, ar trăi, nu ar dormi. 
Un om:
(19 Octombrie 2017, 23:27)
La ora actuală, Slobozia are cea mai slabă conducere/administrație de la înființarea PSD!!!! Cei mai slab pregătiți oameni in management....nu tu studii de specialitate, nici măcar experiența.....
Cin's-a fript cu ciorba:
(19 Octombrie 2017, 21:02)
Apropo@Maria, despre"ce aveti, ma, cu omul". Filmul asta l-au mai vazut slobozenii: Mocioniu, baiat tanar, frumos, prezentabil, onest, cu visuri frumoase pt oras si pt locuitorii sai, fonduri europene etc, etc. Realizari? Salariu urias, excursii in Asia, dat jos panoul de catarat('marea realizare'a lui Stoica), adus cadane proaspete prin primarie. Vivat, crescat, floreat!
Maria:
(19 Octombrie 2017, 18:34)
Bravo, Rosca Vali. Pentru ,,baiatu lui tata,, sau cine esti tu : vulpea unde nu ajunge spune ca pute. Ce aveti ma cu un om care vrea sa faca ceva pentru aceasta urbe? Voi vreti sa fiti mereu contra. De ce nu va schimbati atitudinea si incercati sa dati idei bune, utile, frumoase nu sa taiati elanul omului. Este baiat tanar, corect si respectos. Consider ca poate face treaba buna si mai ales ca va incerca sa schimbe lucruri si mentalitati. Trebuie sa fie ajutat nu descurajat. Inca odata bravo Vali si te rog dovedeste ca esti baiat curajos, destept si onest, asa cum te cunoastem noi cei care avem incredere in tine.
slobozia......:
(19 Octombrie 2017, 18:19)
* ar trebui taiati pomii fructiferi, care fac numai mizerie si aduna insectele in jurul lor  - pe trotuare unde nu poti pasi in"mocirla"  produsa;
** deasemenea, pomii de pe langa blocuri risca sa decoperteze peretii dublati cu celuloza ( domnii/doamnele din cadrul asociatiilor de locatari dorm- nu si cand isi iau indemnizatia destul de frumoasa )
*** canalizarile de la blocuri risca sa cada -se surpa - ( a se vedea  bl.4 - str.Miron Costin )
G:
(19 Octombrie 2017, 17:32)
Nu știu cine e și nici cât e de capabil noul director DADP, dar știu că cel care a fost schimbat era catastrofă. Bine că l-au dat jos. Oricine e mai bun decât el.
Sava:
(19 Octombrie 2017, 16:54)
Daca si mutalau asta mai sta prin cazinouri vine sigur sfarsitul lumii.
Cred ca putem sa l invinuim de orice(chiar si sa l suspectam de inteligenta)..dar ca i golanas, gagicar si jucator sigur nu.Bine... e cel mai simplu sa spunem de un  tanar ai carui parinti nu s asistati social ca e depravat sau de bani gata.
Mario:
(19 Octombrie 2017, 16:20)
Sa fie ințeles un lucru, “tacsu” sau “taică-su” nu a dat examen în locul fiului. Sunt și alte posturi de conducere care își asteptă candidații, pentru că cei ce s-au prezentat nu au fost în stare să treacă de punctajul solicitat….. cei ce comentati, mergeți la examen, arătați de ce sunteți voi capabili, eu așa zic.
Și chiar și așa “hardughia de după Peri” e făcută din proprii bani și nu trebuie să dea socoteală nimanui și nu vad legatura cu ceea ce e relatat în articol.
Cât despre limbajul menționat în articol cu privire la cele spuse tot de taică-su, fie e o înfloritură a gurilor rele din instituție, fie o inventie.
Până când o să vă mai luati de el ca persoană, de familie și de trei generații mai departe,.
Taică-su nu are legatură și nici nu va avea vreodată cu tot ceea ce presupune DADP și nici nu îl interesează.. Hai să lasăm “omul” să-și facă treaba.
Draga@Florentina:
(19 Octombrie 2017, 15:37)
Multi dintre locuitorii Sloboziei au reusit sa faca ceva in viata: o profesie, ocasa,o familie, copii, nepoti etc.Si-au achitat obligatiile catre stat, au fost si inca sunt onesti anonimi care nu-si dau cu caramida in piept ca sunt "patrioti" sau ca lupta pt binele tarisoarei noastre. Dar cel mai mult au facut, platind din banii lor salarii pe care ei nu le-au visat, celor care s-au laudat ca fac din Slobozia un oras european. Si cu ce s-au ales? Cu apa otravita la robinet de 7 ani, cu bidoane carate pe scari, cu praf in tot orasul de la groapa atomica, cu circ anual la "zilele orasului", cu statui monstruoase de miliarde de lei, cu locuri de parcare lipsa, cu strazi avand trotuare serpuind ca valurile marii, cu parc industrial unde sufla vantul, cu cartiere pt tineri lipsite de utilitati de ani de zile, cu un ciopor de cadane pe post de "specialisti" prin birourile CJ si ale primariei, cu excursii ale edililor in China si Japonia(pt europenizarea orasului), cu chiolhanuri "capitanilor" lui Mihai Viteazul etc,etc. Si-atunci cum sa te mai astepti la entuziasm si laude pt fiecare numire politica a cate unui personaj psd-ist in posturi de raspundere dupa atatea "realizari marete"?..
T.M.:
(19 Octombrie 2017, 12:45)
pentru succes in activitate recomand dl Rosca sa umble putin la fiecare sector de activitate,mai ales la spatii verzi unde Rizea este patron ,favorizeaza cativa ciubucari Gabi M,Victor P si multi altii iar pe prosti....,pe vremea rea pe favoriti ii inchide in hala de la ora 2 pe prosti ii tine la usa,iar el sta si bea sus in birou si seara face misto de muncitori  si le pune fiola.
FLORENTINA:
(19 Octombrie 2017, 12:42)
Nu vă mai înțelege nimeni… oricine se “riscă” să-și asume responsabilitățile unui astfel de post de conducere, pentru mulți dintre voi nu este bun. E luat din prima zi cu critici și huleli, fiecare iși exprimă doar părerea negativă, ba ca e a lu’, ba ca e cu recomandare sau nu mai stiu ce. 
Ce spuneți sa il încurajăm, să-l susținem și să-l sprijinim (cu idei, dacă multi dintre cei care stiu să critice, au și așa ceva). Nu vom reuși sa ne civilizam și sa performam hulind pe oricine. Nu mai aruncați cu vorbe aiurea.
Voi sunteti în stare sa realizați “CEVA”?
Fiecere să-și pună intrebarea dacă e în stare să-și asume astfel de responsabilități?
               Felicitari domnului Valeriu Roșca pentru ambiția personală, îi doresc să găsescă sprijinul necesar, financiar și nu numai, să poată să pună în practică proiectele pe care și le-a propus. Mult succes!
P.S. Nu sunt membru PSD, sunt doar un cetățean al Sloboziei care iși dorește un oraș mai bun.
marius:
(19 Octombrie 2017, 12:18)
e clar.privatizeaza si dadpu.nui scapa nimik lu tacsu
Baiatu lu Tata:
(19 Octombrie 2017, 11:42)
Corect. Valentin, fiul lui Nicu ROSCA de la spalatorie si cu hardughia de dupa Peri, este un veritabil Copil de Bani-Gata, celebru prin liniutele de pe Chimiei, noptile pierdute prin cluburi si sali de jocuri, este gata sa rezolve problemele dadp-iste ale orasului.....Ma mir si ma inchin.....Mai mult ca sigur ca tasu o sa conduca toate matrapazlacurile cu tantarii, zapada si alte panselute!!!!! DNA, ai legatura....
Gigi:
(19 Octombrie 2017, 02:16)
Îl recomanda doar vârsta. Un îngâmfat copil de bani gata, dar mai rău ca pana acum nu are cum sa fie:) deci.. Succes.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din municipiul Fetești, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 8 ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 19:10
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Jandarmii, prezenți la «Târgul de Toamnă»

În perioada 8-9 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Munteni Buzău cu ocazia «Târgului de Toamnă». În plus, în cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 18:10
(2250 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 5 noiembrie a.c., 49 de polițiști  ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:20
(2887 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Tânăr reținut după ce a fost prins la volanul mașinii pe care o furase

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au reținut pentru 24 ore doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă de furt calificat» și «distrugere», fapte săvârșite ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:15
(6350 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Fetești, arestat pentru conducere fără permis

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat pe raza municipiului Fetești un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:10
(3688 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: Cercetat pentru «deținere de obiecte periculoase»

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza municipiului Slobozia un tânăr de 19 ani care avea asupra sa un baston metalic cu 3 elemenți. Cel în cauză a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:05
(2282 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Marți, 5 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 4000 de credincioși au întâmpinat la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 21:05
(7435 vizualizări - 1 comentariu)


S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

Ziua de 5 noiembrie 2019 a început cu o veste extrem de tristă pentru handbalul românesc. S-a stins din viață, la vârsta de 72 de ani, unul dintre cei mai longevivi și valoroși antrenori pe care i-a avut ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:45
(4368 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: Persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, o femeie de 52 de ani, din localitatea Movilița, a apelat numărul de urgență 112 sesizând faptul că fiul ei, în vârstă de 31 de ani, are stări de leșin. În ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:40
(2846 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident

Duminică, 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În fapt, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:35
(3802 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 500 sancțiuni contravenționale aplicate

În perioada 1-3 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 155 evenimente și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Astfel, în urma activităților au fost constatate 37 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:30
(2594 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: 15 focare active de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației despre situația ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:25
(2243 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte pentru copii

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, începând cu orele 12,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va avea loc lansarea de carte pentru copii «Povestea Mimozei». ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:20
(2449 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziție la un hoț din locuințe

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Axintele pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:15
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Ordin de protecție emis pe numele unui brăilean

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la un scandal în familie produs în localitatea Scânteia. În fapt, un bărbat, de 36 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:10
(3513 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie acroșată de o mașină la Lăcusteni

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Lăcusteni, soldat cu rănirea unui pieton. Concret, în timp ce un bărbat, de 31 de ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:05
(2641 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,49%-rata șomajului în luna septembrie 2019

La sfârșitul lunii septembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4194 șomeri (dintre care 1947 femei), rata șomajului fiind de 4,49%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 18:20
(2569 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 4-8 noiembrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 17:15
(5506 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 1 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 17:05
(3020 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

În perioada 5-11 noiembrie 2019, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi Hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 18:15
(6942 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Învăț, știu să mă apăr!»

Miercuri, 30 octombrie a.c., Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Ialomiță a organizat acțiunea «Învăț, știu să mă apăr!». Evenimentul s-a desfășurat la ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 18:10
(4443 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Rădulești

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Rădulești, și-ar fi agresat soția. În urma formularului de evaluare a riscului întocmit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 18:15
(5603 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Arestat pentru «efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice»

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 32 de ani, din Amara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 18:10
(4871 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge, salvează o viață!»

Luni, 28 octombrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 17:20
(3319 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA  a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 28 octombrie ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 16:25
(4800 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Un autoturism și două tiruri au fost implicate într-un accident de circulație, în dimineața zilei de 28 octombrie 2019, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre cele trei ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 12:21
(3462 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din Alexeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Sinești, deși avea permisul suspendat. Totodată, un alt bărbat, de 45 de ani ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 20:40
(2468 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 28 octombrie-1 noiembrie2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 20:35
(7820 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Produse contrafăcute

Joi, 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe linia respectării legislației în domeniul protecției mărcilor și indicațiilor geografice ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 20:30
(2856 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor»


Vineri, 25 octombrie a.c., la sediul Grădiniței cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia s-a desfășurat acțiunea «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, în mijlocul copiilor». Părintele Ioan Constantin ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2019, 20:25
(5900 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...