Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dedeman vine la Slobozia

Dedeman vine la Slobozia

bonus: Ocaua cea mică a lui Mocioniu Vodă

Consiliul Local Slobozia a aprobat joi, 26 octombrie 2017, documentația aferentă Planului Urbanistic Zonal pentru «edificarea magazinului Dedeman» de pe Șoseaua Brăilei. Alături de acest proiect de hotărâre, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de săptămâna trecută s-au mai aflat o serie de proiecte de hotărâri de interes pentru comunitate. Dintre care menționăm pe cel privind «aprobarea unor reglementări și regulamente privind desfășurarea serviciului de transport în regim de taxi» sau «studiul de fezabilitate pentru locuințele ANL destinate medicilor».

În sfârșit, vin investitorii Administrația slobozeană a confirmat oficial zvonurile privind deschiderea unui magazin Dedeman la Slobozia. Joi, 26 octombrie a.c., în cadrul ședinței Consiliului Local, consilierii prezenți au aprobat documentația aferentă Planului Urbanistic Zonal pentru «edificarea magazinului Dedeman» de pe Șoseaua Brăilei. Potrivit documentației, noua construcție va avea o suprafață de aproape 4000 de mp și va fi realizată până în primăvara anului viitor în imediata vecinătate a sediului Transmim de pe Șoseaua Brăilei. «Este o investiție de mare valoare pentru oraș...» a declarat consilierul Sorin Brânză, unul dintre proiectanții noului magazin, înainte de a se retrage de la vot. Proiectul a fost votat cu majoritate de voturi, statuând astfel investiția. Mihai Mardale, cel de-al doilea arhitect care a lucrat la proiectarea magazinului Dedeman, a risipit rezervele consilierilor Opoziției, garantând că pădurea din imediata vecinătate a viitorului magazin nu va fi defrișată. «Suprafața de pădure care există, adică 463 de mp, conform documentației, nu va fi defrișată! Ea va fi inclusă în această investiție...» a declarat acesta. Magazinul Dedeman nu este singura investiție care urmează să fie realizată în anul 2018. Reamintim că Oyl Company AG a achiziționat scheletul metalic din Cartierul Pepinieră și intenționează finalizarea construcției în anul următor. De asemenea, există zvonuri privind apariția unui nou retailer în zona magazinului Kaufland, interesat și el de potențialul economic al zonei.

Reguli noi pentru taximetriști
Un alt proiect de hotărâre așteptat de către comunitate a fost cel referitor la «aprobarea unor reglementări și regulamente privind desfășurarea serviciului de transport în regim de taxi». Reamintim că această inițiativă a Primăriei Slobozia a fost contestată vehement de către taximetriști, autoritățile fiind obligate să facă unele concesii semnificative. Primarul Adrian Mocioniu a declarat în plenul ședinței că noul Regulament răspunde tuturor cerințelor. «Am căzut de comun acord cu taximetriștii, ei au stabilit criteriile de departajare, iar după ce am acceptat condițiile propuse, am solicitat ca, o dată pe an, autoturismele cu care se face taximetrie să fie verificate și de către reprezentanții noștri!» a spus acesta, printre altele. Potrivit reglementărilor aprobate în Consiliul Local, în Slobozia pot fi eliberate maximum 210 autorizații taxi pentru transport persoane, 20 de autorizații taxi pentru transport marfă și 20 de copii conforme pentru transport persoane în regim de închiriere. Autorizațiile de taxi se pot prelungi, la cerere, pentru încă 5 ani, dacă solicitantul îndeplinește o serie de condiții minimale. Principala problemă a taximetrelor locale, semnalată și de către consilierii locali slobozeni, rămâne însă vechimea autoturismelor. «Merg și eu cu taxi-ul. Majoritatea acestora sunt niște trânciuri, niște vechituri... Acestea nu sunt condiții de transport modern» a declarat consilierul PNL Andreea Conescu.

Ocaua cea mică a lui Mocioniu Vodă
Un proiect de hotărâre retras de pe ordinea de zi a ședinței a fost cel privind extinderea Farmaciei Diana din imediata vecinătate a Hotelului Select. Prezent la ședință, Gheorghe Alexandru, reprezentantul farmaciei, a declarat că așteaptă autorizația de urbanism de mai bine de un an! «De 3 ani încerc să fac această extindere. Și de mai bine de un an aștept aprobarea Consiliului... (...) Nu mi se pare normal, în condițiile în care nu cer mare lucru! Proiectul a fost depus în toate formele care mi s-au cerut. Și întors de fiecare dată... E o tevatură de parcă aș construi Casa Poporului. Mă consider cumva discriminat. Mai ales că aprobarea pentru astfel de extinderi a fost dată peste tot în oraș. Și, în fond, sunt și eu un contribuabil semnificativ al acestui oraș...». În replică la această intervenție, primarul Adrian Mocioniu a declarat: «Eu sunt cel care a retras proiectul de hotărâre! Pentru că proiectul a mai fost propus sub această formă și nu a fost votat. În urma discuției cu mai mulți consilieri, îndeosebi cei avizați, și inclusiv consilierii mei personali pe Urbanism, am înțeles că nu se respectă proiecția balconului. (...) Urma să revizuiți aceste schițe, pentru a le putea spune consilierilor noștri să voteze acest proiect!».

31 Octombrie 2017, 17:45 (15581 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Cântecul de lebădă al Consiliului Local Slobozia
Consiliul Local a aprobat bugetul Sloboziei pentru 2020

Comentariile cititorilor:


TAXIMETRU :
(5 Noiembrie 2017, 16:48)
de ce nu ar trebui verificati si taximetristii , multi dintre ei nu au ce cauta in aeasta bransa 
@Gogaie:
(5 Noiembrie 2017, 14:11)
Dedeman nu va investi nimic. O sa angajeze doar cativa vanzatori(vanzatoare) care, oricum, dupa 1 ian 2018, isi vor fi pierdut locul de munca gratie  noului cod fiscal al psd-alde ce va intra in vigoare anul viitor(multi mici patroni isi vor inchide afacerile din cauza asta).
Gogâie:
(4 Noiembrie 2017, 21:43)
Dedeman in Slobozia ,eu vad in asta noi locuri de munca pentru municipiul Slobozia lipsit de locuri de munca și așa sper că Dedeman va angaja și muncitori de la satele dinmprejur,adică muncitori necalificați.Eu vad o investiție bună pentru orașul Slobozia,ar trebui sa vina mai multi investitori,pentru că statiscile sunt îngrijorătoare pentru județul asta .
Draga @mar:
(3 Noiembrie 2017, 15:16)
Eu(ma incadrez la 'altii' in postarea ta) am vrut sa deschid un magazin de mobila dar n-am gasit asociati. Lor nu le-ar fi trebuit decat un levier bun si niste cagule negre, ca pe magazinul care trebuia deschis pusesem eu ochii..
mar:
(3 Noiembrie 2017, 14:01)
@george -una e sa nu indeplineasca conditiile, atunci ar trebui respinsa cererea, si alta-i   sa amane, poate cade o spaga sau pentru ca are rafuieli de orice fel. Exista baza legala, nu o sa o caut acum, dar ca si principiu, daca indeplinesti conditiile si  tie se amana cererea, poti obtine o hotarare prin care instanta sa amendeze consilieri pana la emiterea hotararii- Videanu a patit asa si sefii de la Comisia de la retrogedare- restituirea proprietatilor. 
@ felicitari si altii- daca aia va jefuie. au preturi ridicate, de ce nu deschizi dumitale un atelier de mobila, fiindca, din fericire,  costurile de deschidere nu sunt foarte mari si primesti si fonduri pentru start- up. Dupa ce-l deschizi, sa ne chemi si pe noi, ca vrem sa  vedem preturile tale . 
Ninel:
(2 Noiembrie 2017, 22:10)
Aia sunt investitoriii!?
Samsarii-lor de electrice,mobila,electrocasnice,etc li se spun investitorii!?
Bai nene ati inebunit!?
@felicitari?:
(1 Noiembrie 2017, 15:37)
"Investitorii" vin sa-si vanda marfa nu sa produca ceva cu resurse materiale si umane din zona Sloboziei. Suntem doar o piata de desfacere pt cei care vin sa ia banii si asa putini ai ialomitenilor ce vor sustine astfel  firme din alte zari, nu din Ialomita, nici macar din tara..
felicitari:
(1 Noiembrie 2017, 14:14)
Producatori de mobila care jefuiesc oameni cu produse scumpe si de proasta calitate despre ce discutam,peste tot lumea evolueaza nu sta in loc dar de asa s-a impamantenit la Slobozia,asta inseamna piata libera -concurenta,de care se pare ca va este cam frica.....
adina:
(1 Noiembrie 2017, 12:41)
Nu inchide productia de mobila din Slobozia si nici pe cele din zona,ca au comenzi de nici nu mai poti sta de vorba cu ei.Toti primesc comenzi peste doua luni chiar trei , iar daca discutam si de pret ,a ajuns un amarat de dulap sa coste zeci de milioane. Bina ca vine,sa fie concurenta ca o sa ajunga sa coste mobila mai mult ca apartamentul!
George:
(1 Noiembrie 2017, 00:57)
@mar - care este baza legală pentru a cere instanței să aplice amenzi consilierilor? Este obligatoriu ca orice panaramă de propunere să fie votată (adică intrarea în stradă a unei farmacii - care este cea din ansamblul Peco - nu cea de pe strada Lacului, cum greșit este scris în articol)? Ție îți place ce avem în zona Gostat, cum au ieșit magazinele în stradă? Sau pe Bd. Unirii, vis-a-vis de Școala 3? Acum, dacă am greșit odată, trebuie să greșim mereu, pentru a ne justifica erorile trecutului?

Mie mi se pare că extinderea în stradă a acelei farmacii este de neam prost. Strică tot aspectul din zonă.

Oricum, nu înțeleg de ce Independent nu a scris despre creșterea prețului la apă, care a trecut în aceeași ședință, fără ca niciun consilier să aibă vreo obiecție. Asta da înțelegere putere-opoziție, nu-i așa?
mar:
(31 Octombrie 2017, 22:48)
sa ii spuneti lu' nea Mocioniu- 
 Dedeman nu este investitor -el este cel care va inchide productia de mobila din Slobozia.Investitor este  cel care creaza valoare adaugata, iar acest lucru nu este facut de intermediari, ei iau si duc dintr-o parte marfa. Dar  ce sa stie dumnealui, decat sa "investeasca" in echipa de fotbal, care are 50 de suporteri prezenti in tribuna la fiecare meci  si in salariul dumnealui de la Primarie, format din taxele si impozitul  celor care castiga 1000 de lei

Dl Gheorghe Alexandru degeaba sta sa se planga- a cotizat?  Nu. Pai? Mai bine, decat sa mai astepti sau cotizezi, sau ii dai in judecata. E simplu, si ceri instantei sa li  se aplice consilierilor locali  amenzi penalizatoare , sa vezi atunci ce aproba... 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(5621 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(436 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1411 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(4488 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(498 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(1915 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(884 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(8582 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(960 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2201 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(2314 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1274 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2343 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(769 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(537 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1512 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3589 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2206 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(2989 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4071 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3270 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...