Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Directorii «copy-paste » din fruntea instituțiilor publice

Se poartă în Ialomița

Directorii «copy-paste » din fruntea instituțiilor publice

Suspiciuni de plagiat la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de manager ale Spitalului Județean de Urgență Slobozia și Direcției de Administrare a Domeniului Public, din cadrul Primăriei Slobozia. O scurtă analiză a celor două proiecte declarate câștigătoare arată că în paginile documentelor există informații identice extrase prin binecunoscutul sistem «copy-paste» din lucrări de specialitate sau referate, postate pe internet. Reamintim faptul că la Spitalul Județean de Urgență Slobozia comisia de examinare a validat proiectul de management al Marianei Iancu, iar în cazul Direcției de Administrare a Domeniului Public, proiectul de management declarat câștigător a fost întocmit de Valeriu Roșca, președinte al TSD Slobozia.

Un proiect compilat
Concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia a fost organizat la sfârșitul lunii septembrie a acestui an. Pentru această testare și-au depus dosarele Mariana Iancu și juristul Vasile Zamfir, a cărui candidatură a fost însă respinsă... Pentru a simplifica desfășurarea și organizarea examenului, candidații au fost nevoiți să prezinte comisiei un Proiect de management. Documentul realizat de Mariana Iancu, devenită candidat unic, are 20 de pagini și este intitulat «Planificarea și organizarea serviciilor de sănătate la  nivelul Spitalului Județean de Urgență Slobozia». Pe lângă o serie de date statistice mai mult sau mai puțin relevante pentru tema aleasă și alte câteva aspecte referitoare la modul în care Mariana Iancu le va oferi pacienților internați în Spitalul Slobozia servicii medicale de calitate, în jurul Proiectului planează suspiciuni de plagiat. De exemplu, la pagina 6 a Proiectului, paragraful «dimensionarea resurselor umane ține cont de nevoile organice ale secțiilor de sursele de finanțare și de noile normative specifice de personal în vigoare (OMS 1224/2010). Conform legislației în vigoare, obiectul principal de activitate al Serviciului Resurse Umane rezidă în gestiunea curentă a resurselor umane» este identic cu paragraful cuprins în Capitolul V «Dimensionarea resurselor umane» al referatului intitulat «Proiectarea managerială a unei entități sanitare», postat pe binecunoscutul website de referate www.scritub.com. Similitudini se regăsesc și în pagina 12 a Proiectului de management prin intermediul căruia Mariana Iancu a devenit manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, primul paragraf al Punctului D «Dezvoltarea planului de management» «Calitatea serviciilor medicale este un principiu din ce în ce mai important în domeniul sănătății, deoarece crește gradul de informare al pacienților, concomitent cu progresele tehnologice și terapeutice. Calitatea serviciilor medicale are numeroase dimensiuni, dintre care cele mai importante sunt reprezentate de eficacitate, eficiență, continuitatea îngrijirilor, siguranța pacientului, competența echipei medicale, satisfacția pacientului, dar și a personalului medical» se regăsește în lucrarea «Plan de management» postată pe pagina de internet al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. De asemenea, paragrafele din paginile 12-13: «Spitalul ca angrenaj în care factorul uman se îndeplinește pe suportul material existent și în baza unor reguli stabilite, o activitate socială nu poate funcționa optim decât atunci când toate componentele sunt perfect corelate. (...) Managementul spitalului presupune realizarea acestei corelații prin culegerea și prelucrarea eficientă a informațiilor, utilizarea adecvată a competențelor personalului, implementarea tehnicii de calcul în toate compartimentele (...)»; «Având în vedere că rațiunea existenței oricărei organizații rezidă în realizarea scopurilor sale, formalizate, dar conștiente, evident că și activitatea medicală desfășurată de personalul angajat, ca activitate socială (umană), se supune unor exigențe legate de nevoia de previziune, planificare, organizare, motivare și evaluare-control» și «Faptul că, managerul din sănătate, prin realizarea funcțiilor manageriale, nu poate influența în mod direct activitatea proprie medicului, întrucât acesta din urmă se bazează în mod deosebit pe știință și conștiință, ci numai colateral respectiv sub aspect administrativ, nu este de natură a contrazice nevoia unui management în sănătate, ci dimpotrivă, pune în evidență particularitățile managementului, marcându-i specificitatea, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, în planul realizării funcțiilor manageriale. În considerarea acestor particularități, elaborarea proiectului a avut în vedere dispozițiile Legii 95/2006-în care managerul de spital exercită atribuții manageriale în scopul organizării eficiente a activității acestuia, atribuții de coordonare și control ale administrării spitalului» sunt identice cu alte paragrafe care se regăsesc în paginile unui Plan de management realizat de Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, paginile 1 și 4. Dincolo de compilațiile realizate prin metoda «copy-paste» din cele 3 surse menționate, ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia de către Mariana Iancu a degenerat într-un imens scandal public. La momentul de față, pe rolul Tribunalului Ialomița există un proces prin care se cere anularea concursului prin care aceasta a obținut șefia Spitalului Slobozia. Acțiunea este inițiată de juristul Vasile Zamfir care, printre altele, ar sugera faptul că Mariana Iancu a candidat ilegal, aceasta neprezentând comisiei Diploma de absolvire a cursului de manager sanitar. Potrivit legii, candidații care vor să devină directori de spitale trebuie să dețină competențe în domeniul managementului sanitar. Acesta se obține în urma absolvirii cursurilor de profil, organizate de Școala Națională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București.

Director specializat în copiat
În criză de idei privind conceperea Proiectului de management se pare că s-a aflat și Valeriu Roșca, președinte al TSD Slobozia și câștigătorul concursului pentru funcția de director al Direcției de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Slobozia. Acesta a reușit să obțină șefia instituției în baza unui Proiect realizat prin binecunoscuta și, totodată, controversata tehnică «copy-paste». Concret, el a compilat în cele 15 pagini pe care le are documentul care l-a transformat în șef la DADP Slobozia mai multe paragrafe care se regăsesc în caietele de sarcini postate pe paginile de internet ale unor reședințe de județ din țară, privind achiziția de servicii publice. Astfel, paragraful «vegetația este în permanență supusă acțiunii și interacțiunii multor factori care condiționează și influențează desfășurarea tuturor proceselor biologice și biochimice ale mediului. Mediul devine astfel rezultatul complex al acestui sistem de factori care au intensități diferite și variază de-a lungul timpului, pe fondul acțiunii și interacțiunii proceselor simultane, precum și pe fondul tuturor influențelor dintre acești factori (ecologici-biotici; fizico-geografici; climatici-căldura, lumina, apa, vântul, aerul; edafici-elementele nutritive, reacția, textura, structura solului, fiziologici etc.)» din pagina 9 a Proiectului lui Valeriu Roșca este similar cu cel din pagina 3 a Caietului de Sarcini privind achiziția de servicii pentru toaletarea pomilor, conceput de Primăria Sectorului 2, din București. De la aceeași sursă au fost copiate și paragrafele: «plantele sunt influențate direct de complexul factorilor de mediu, dar influențează și pot modifica, la rândul lor, foarte profund mediul în care trăiesc, producând schimbări ale condițiilor edafice (creșterea cantității de humus în sol, îmbunătățirea structurii și a permeabilității solului, modificarea raportului cationilor și a pH-ului), ale calității atmosferei (creșterea umidității relative a aerului, micșorarea temperaturii ambiante, reducerea curenților de aer), îmbunătățind astfel mediul nostru de viață» și «rolul vegetației, în special în mediul urban, este determinant pentru calitatea și confortul psihic al vieții. Reprezintă un factor de reglare și creștere a potențialului vital al oamenilor, iar dinamica ei poate modela calitatea peisajului perceput», care se regăsesc în pagina 10 a proiectului realizat de actualul șef al DADP Slobozia. Realizat în anul 2012, «Caietul de sarcini pentru delegarea serviciului de salubrizare, activitatea de deratizare, dezinsecție, dezinfecție si tratamente fitosanitare în municipiul Oradea» al Primăriei Oradea l-a inspirat pe Valeriu Roșca astfel încât acesta a copiat paragraful din pagina 6 a documentului: «simultaneitatea tipurilor de dezinsecție, pulverizarea și tratamentul la sol, sub forma de ceață, în parcuri, zone cu verdeața, pentru combaterea țânțarilor și a muștelor adulte asigurând distrugerea lor imediată tratamentul terestru și delarvizarea terenurilor de propagare, de ex.: terenuri mlăștinoase, râuri lacuri, bălți, etc. pentru combaterea larvelor care asigura o protecție mai completă (...) dezinsecția în subsoluri, casa scărilor și poduri (inclusiv cele de locuințe) unde există unul din cele mai mari focare de țânțari, ocazie cu care se distrug și focarele celorlalte insecte» și l-a transpus în pagina 14 a Proiectului său de management...

Un plagiat pentru șefia Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Candidatul care a deschis seria Proiectelor de management plagiate este însă Clementina Tudor, actualul director al Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Deși a negat cu vehemență faptul că și-ar dori funcția, în decembrie 2016 ea a fost numită manager al instituției. Totul în baza unui Proiect făcut pe genunchi și copiat din alte proiecte similare realizate de fosta conducere a Centrului pe care-l conduce sau de reprezentanți ai Centrului Municipal de Cultură «Constantin Brâncuși» Târgu Jiu...

6 Noiembrie 2017, 09:50 (18535 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


Moraru:
(1 Decembrie 2017, 20:36)
Flăcăul ăsta de la DADP, macar e băiat tânăr si are facultate de specialitate din câte am inteles. Si daca nu are habar de nimic, poate sa învețe si nu e naravit. Decât să aducem iar tot felul de fosile securisto-comunistoide precum cei din primărie Tudoran V., Păsărică A. & CO, mai bine cu tineri. Oricum nu mai au mult si vor fi trași pe dreaptă, că i-a luat in vizor Moraru.
Amara:
(1 Decembrie 2017, 20:29)
Clementina Tudor... Am cunoscut-o intamplator in urma cu vreo 10 ani. Se dădea ziaristă pe atunci, deși nu avea habar nici de capul ei si peste tot unde intra avea impresia ca toata lumea trebuia sa îi cadă la picioare. A avut însă o surpriză si a zburat pe ușă cu tot cu pachetul aferent de nesimțire pe care îl purta la ea.
T.B.:
(14 Noiembrie 2017, 16:10)
@Andreea, am facut un exercitiu de imaginatie si mi te-am inchipuit punand intrebarile din postarea ta responsabililor care s-au perindat la conducerea primariei orasului sau a Consiliului judetean, adica acelor politicieni care ne mint la modul ordinar de vreo douazeci si ceva de ani: Ciuperca, Moraru, Petre, Ionascu, Stoica,Mocioniu, viceprimari, consilieri, directori, specialisti, cadane,cu alaiul lor de soferi, secretare, trepadusi, lipitori de afise etc, etc si care traiesc din banii ialomitenilor: "Cu ce vă ajută pe voi înșivă răul pe care ni-l faceti noua?Vă face mai buni, mai darnici? Sunteți plini de ură, oameni mai răi ca în România n-am întâlnit. Spălați-vă, dacă mai puteți de tot ceea ce aveți în sufletele mici și pline de venin.Și, apropo, citiți ". Cititi programul cu care ati ajuns pe posturile pe care sunteti platiti regeste de ialomiteni ...
Andreea:
(14 Noiembrie 2017, 13:01)
Voi toți cei care aveți plăcere de a-i critica pe alții, câte cărți v-au trecut prin mâini? Să le citiți pe de-a-ntregul. Sunteți plini de invidie,  vă dă  cultura  afară din casă, numai oameni de cultură are Slobozia! Doamne! Oamenii citiți nu dau cu pietre.S-a născut cineva director? Contează doar calitatea umană, caracterul, eu privesc cu intenții bune orice încercare a unui om care vrea să încerce altceva.Sunteți invidioși, răi, vă bucură mereu răul altora...cu ce vă ajută pe voi înșivă răul altuia?Vă face mai buni, mai darnici? Sunteți plini de ură, oameni mai răi ca în România n-am întâlnit. Spălați-vă, dacă mai puteți de tot ceea ce aveți în sufletele mici și pline de venin.Și apropo citiți " Colierul din bomboane de colivă", autor Mircea Dinescu, să vă mai relaxeze.
andreiana:
(13 Noiembrie 2017, 21:57)
Proiectul de management de la biblioteca judeteana a fost copiat/plagiat de Elena B dupa cel al Mihaelei, pus la dispozitie de CJ. A copiat si de la Braila, da. Aceasta doamna insipida, incolora si inodora care statea cu mainile in san la Presa, mesteca in ceai cu Iulica ( Elena A) sau o pupa in dos pe impostoarea sefa a culturii (Elena P) isi da aere de sefa, acum. Ea nu putea si nu poate nici acum sa gandeasca un proiect. A fost promovata fara concurs, deh! Mihaela, facerea de bine...stii tu. Nefiind in stare de proiect managerial (Doamne! Ce termen pt asa o incapabila!) Elenei B (Elenele astea numai neplaceri au creat in istorie si, uite, si acum la fel. Piei, drace!) i s-a dat pe tava ca sa fie cineva din partid in functie, la biblioteca. O persoana manevrabila usor, care nu ar emite vreo idee/pretentie. Plasa, Moraru! Te face de ras. Nici nu poate sa citeasca de pe foaie, e penibila. Sa se verifice proiectul ca e aproape un an de cand este in functie caricatura asta de director.
@Mioara:
(10 Noiembrie 2017, 20:13)
Oamenii din Ialomita inca se inghesuie(mai ales la tara) la"moaste"aduse de psd in campanii electorale: pungi cu zahar, faina, ulei, macaroane, galeti, sepci si tricouri(doar rosii), mici, bere etc..
Mioara:
(10 Noiembrie 2017, 09:23)
@neutru. Cine crezi tu că ies în stradă? Mormolocii din Slobozia? N-ai să apuci minunea asta, doar dacă ii chemi la moaște...
neutru:
(9 Noiembrie 2017, 21:17)
sa iesim cu toti in stradasi sademolam acest bloc infernal compus din partide care nu isi au rostu.          sa vedem poate se va gasi unu independent care sa tina friiele puternic in miini si sa faca ceva , sa o ia de la zero asa ar fi corect.
pt ””Adriana””:
(9 Noiembrie 2017, 13:01)
 Sunt mai multe persoane care stiu cum si ajutata de cine si-a facut proiectul de management  Elena Balog....nici macar nu l-a facut..*copiat* singura...si cine este doamna care a sustinut-o.... asa ca hai sa ne vedem lungul nasului  ! Cred ca  Mihaelei  Racoviteanu    i-a parut rau ca  a promovat-o   la   sugestia prietenei  Iulica!   sa fim modesti...
Ioniță:
(8 Noiembrie 2017, 17:09)
@debusolatului Ioniță. Deci, și tu ești la fel de confuz, dacă nu chiar mai rău!
debusolatului Ionita:
(8 Noiembrie 2017, 14:09)
"Dati solutii". Nu le am noi pt ca Moraru, Mocioniu si psd-ul au venit la putere promitand ca au "solutii la toate problemele orasului si judetului". Si-au pus in posturi bine platite colegii de partid, cadanele, nevestele si lipitorii de afise,care mai de care mai "competenti" si-au marit salariile si acum asteapta doar sa curga lapte si miere. Pt ei, nu pt noi.
ion:
(8 Noiembrie 2017, 09:44)
vai de capul vostru !?? cum va simtiti asa directori ?!
Ioniță:
(7 Noiembrie 2017, 14:11)
Dați soluții în comentarii, nu repetați ceea ce știm! Dați o variantă de partid care merită! PD-L al lui barcari ce-a făcut?! Nu știm încotro este binele.
@ eugen:
(7 Noiembrie 2017, 12:08)
Nu avem alternativa!! II vreau plecati pe cimatii astia rosii dar cand ma uit in partea cealalta si-l vad pe Tinel , imi vine sa vomit !! Suntem pierduti
@Alin:
(7 Noiembrie 2017, 11:57)
A nu stiu cata oara iti explic, tie si celor ca tine: noi, cei care mai comentam pe aici, suntem  majoritatea anti-psd( cu 2-3 exceptii) dar nu putem face fata asistatilor social pe care-i gasesti la carciumile satului si pe marginea santului de prin judet si pe care partidul ii "cultiva" cu grija pt a-si asigura masa de votanti. Data viitoare, daca e nevoie, o sa incerc sa-ti desenez..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10813 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10784 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11439 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:12
(12199 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(11467 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13880 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13570 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11257 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(12050 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13421 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(11027 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11972 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10610 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10670 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12274 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11379 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(11013 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12629 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9558 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10982 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(11019 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11742 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12327 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11335 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12066 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12126 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11585 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12987 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12230 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...