Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Frizeriță reclamată la Protecția Consumatorului

Se întâmplă în Ialomița

Frizeriță reclamată la Protecția Consumatorului

Printre zecile de sesizări care ajung pe masa de lucru a inspectorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița există și unele de-a dreptul uluitoare. Recent, comisarii din județ au fost nevoiți să răspundă unei petiții semnate de un cetățean din Slobozia care a reclamat că angajata unei frizerii nu l-a tuns cum trebuie. De asemenea, un alt slobozean susține că dulapul pe care l-a comandat unui tâmplar are dimensiuni mai mari și nu-l poate introduce în bucătărie. Chiar și sărbătoarea de Halloween a fost reclamată la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița, semnatarul sesizării apreciind că nu are legătură cu țara noastră.

Activitate intensă la Protecția Consumatorului
Lunar, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița primesc zeci de sesizări. Luate la verificat, multe dintre ele scot în evidență încălcări flagrante ale legii privind protecția consumatorilor. Altele, în schimb, depășesc orice imaginație. Recent, un cetățean din Slobozia s-a adresat instituției pentru a reclama faptul că este nemulțumit de serviciile angajatei unei frizerii din oraș. În petiția pe care a înaintat-o comisarilor acesta a specificat că: «nu-mi place cum m-a tuns. Arată de parcă m-ar fi ciugulit rațele!». Printr-o altă reclamație la fel de bizară, un bărbat își exprimă nemulțumirea față de tâmplarul care i-a meșterit un dulap pentru bucătărie. În plângerea sa adresată comisarilor, omul spune că dulapul pe care l-a plătit până la ultimul leu nu poate fi așezat în casă pentru că, din cauza dimensiunilor prea mari, nu încape pe ușă. «În această sesizare, petentul explică faptul că meșterul pe care l-a angajat i-a luat eronat măsurile pentru bunul pe care l-a plătit!» susține Cornel Ianuș, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița. Iar sesizările «speciale» nu se opresc aici. O altă persoană a reclamat la Protecția Consumatorului sărbătoarea de Halloween. În petiția pe care a înaintat-o comisarilor, omul și-a arătat supărarea cu privire la faptul că această sărbătoare ar trebui interzisă pentru că nu este autentică și nu are legătură cu tradițiile populare românești. În ciuda ridicolului, aceste sesizări trebuie tratate ca cele obișnuite, iar petiționarilor le sunt înaintate răspunsuri. «Fiecare petiție de acest gen se clasează. Noi motivăm în scris și răspundem reclamanților aceste aspecte...» mai spune comisarul șef Cornel Ianuș.

Amenzi de 52 mii de lei Potrivit informațiilor, în luna octombrie 2017, comisarii pentru Protecția Consumatorului din Ialomița au întreprins 179 de acțiuni de control. Vizate au fost magazinele de produse alimentare din județ, în special cele în care se comercializează carne și produse din carne procesate. Din 3 carmangerii din Slobozia au fost ridicate probe pentru efectuarea de analize suplimentare. În urma controalelor efectuate, comisarii ialomițeni au aplicat sancțiuni contravenționale de 52 mii de lei.

14 Noiembrie 2017, 09:50 (9401 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori
Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale
DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

Comentariile cititorilor:


Tanța:
(14 Noiembrie 2017, 14:11)
E cam greu pt Protec. consumat. să acopere toate idioatele de coafeze! Multe ,,saloane”, slabe meseriașe! Needucate, cu aere de prințese pețite des... Saloane, în concurența cu cârciumile și farmaciile! Dacă îndrăznești ceva, te-ai ales cu o tunsoare de ți e jenă să mai ieși din casă.
Geta:
(14 Noiembrie 2017, 14:03)
La AZUR, la Tache Ianche și Cadâr, patron Isaincu..., nu vezi bon fiscal! S-au perindat multe vânzătoare, același obicei! Isaincu...cred că nu e hoț.
Cumparator:
(14 Noiembrie 2017, 12:12)
Aveti dreptate la ,,baron''este o vinzatoare care nu ti mai da restul intrg cind cumperi pinea o vinde cum vrea ea si pe deasupra aroganta pe care o are vinzatoarea nu mai zic de bon fiscal cei ala
Protectia ialomiteanului:
(14 Noiembrie 2017, 11:49)
Cum actioneaza inspectorii de la Protectia Consumatorilor daca vor primii cateva zeci mii de sesizari despre faptul ca politicienii care conduc destinele judetului si al orasului isi bat joc de cetateni? Vor raspunde politicos tuturor ca treaba e "conform programului partidului"sau se claseaza totul?
Dreptate!:
(14 Noiembrie 2017, 10:51)
3 Este bine ca le mai da si lor de lucru, pentru ca din propria initiativa nu vad nimic. Ex.
-in fiecare weekend nu vad ca la''Baron'' nu exista paine decat'' specialitatii ''la preturi exorbitante care se vinde fara bon fiscal, ei de unde or cumpara!.
-la legume si fructe de la MB 13 daca ceri bon s-ar putea sa ei si bataie, a doua locatie dinspre MB
Dl ziarist , dupa cum sunteti considerati a patra putere in stat ,deschide o pagina permanenta cu opinii, informatii, stiri, in care cetateni sa le comunice si celorlalti locuitori,  ceva de genul:
-daca de programezi la Philos la cardiologie, urologie, etc la ora x   intri peste 3-4 ore pentru ca angajatele de acolo daca intarzie medicul nu iti mai comunica ca se decaleaza programarea si stai,stai, te invoiesti de la servici ca ai programare, etc ca sa nu mai spu ca iti mai comunica''o urgenta'' in termeni populari ''pila"". Nu ne mai facem bine, privat care respecta pacientul, de unde, niste hrapareti de bani
-info activitati culturale
-info activitati sportive
-vizite personalitati
-etc

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

În cursul zilei de luni, 30 iulie a.c, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu rănirea a patru persoane. Primul eveniment rutier s-a produs în apropiere de municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2018, 18:20
(5775 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două persoane au murit într-un grav accident rutier

Urziceni: Două persoane au murit într-un grav accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut duminică, 29 iulie 2018, pe DN2 (E85), la ieșirea din municipiul Urziceni către Buzău. În urma impactului dintre o autotuilitară și un autoturism, șase persoane au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2018, 19:50
(9050 vizualizări - 0 comentarii)


Accidentele de muncă, în atenția ITM Ialomița

În primele 6 luni ale anului 2018, Compartimentul Securitate și Sănătate în Muncă a cercetat 27 evenimente, pentru care au fost întocmite dosare de cercetare și în care au fost implicați 28 de lucrători ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2018, 17:10
(8356 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Pesta Porcină a anulat sărbătorirea «Zilei Imnului»

«Având în vedere multiplele activități aflate în desfășurare la nivel județean în vederea limitării răspândirii virusului de pestă porcină africană, vă informăm că manifestările dedicate „Zilei Imnului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2018, 13:55
(8893 vizualizări - 2 comentarii)


Bărbat din Fetești, victimă a unei «tentative de înșelăciune»

Un bărbat din Fetești a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de «tentativă de înșelăciune». Victima a fost abordată de un bărbat, care ar fi încercat să îi vândă o bijuterie. Fapta a fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2018, 17:30
(7566 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat marți, 24 iulie a.c., doi ialomițeni de 25 și 36 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice fără a poseda permis de conucere pentru vreo categorie de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2018, 17:25
(6879 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate cu profil agricol
angajează
lucrători în agricultură
-producție/fermă de legume
cu contract de muncă sau zilieri
se oferă 2000-2500 lei/lună
se asigură transport

Relații la telefon 0722/642.137

25 Iulie 2018, 17:20


Urmărită internațional pentru «complicitate la trafic de persoane», depistată în Ialomița

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat o femeie care era urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de «complicitate la trafic de persoane», faptă comisă în Olanda. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2018, 17:15
(8165 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Analiza de risc la securitate fizică

Începând cu data de 1 iulie 2018, toate unitățile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitatea fizică. Începând cu data de 1 iulie 2018, și-a încetat efectele amânarea termenului până la care unitățile ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2018, 17:10
(8313 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

CDI Transport Persoane București
angajează șoferi
cu categoria D și card tahograf
din Ialomița sau împrejurimi
Pe lângă salariu, oferim cazare și masă
Relații la telefon 0730/333.453

25 Iulie 2018, 17:05


Focar de Pestă Porcină Africană, confirmat de autorități în satul Luciu

Autoritățile din Ialomița au confirmat prezența unui nou focar de Pestă Porcină Africană pe raza județului. Acesta a fost identificat într-o gospodărie de pe raza satului Luciu, comuna Gura Ialomiței. ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2018, 14:46
(7374 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Un bărbat a murit într-un accident rutier

Țăndărei: Un bărbat a murit într-un accident rutier

Grav accident la Țăndărei, în zona popasului Chirana, în această dimineață. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a lovit de un tir încărcat cu cereale. Tirul a luat foc. Traficul a fost blocat ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2018, 10:55
(8004 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziții la domiciliile contrabandiștilor cu țigări

Percheziții în comuna Axintele. Polițiștii au descins la locuințele a trei localnici, cu vârste cuprinse între 30 și 56 de ani, suspectați că ar face contrabandă cu țigări. În locuințele acestora au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2018, 19:25
(7989 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Arme deținute ilegal

Un bărbat de 42 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce în locuința sa au fost descoperite un pistol cu bile de cauciuc și o pușcă de vânătoare. Bărbatul avea permisul de port armă expirat. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2018, 19:10
(6111 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de 36 mii de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni desfășurată pe șoselele județului. Peste 160 de mașini au fost verificate, fiind aplicate 112 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor a depășit ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2018, 18:45
(5611 vizualizări - 0 comentarii)


E-Distribuție Dobrogea: Atenție, se întrerupe curentul!

Din cauza lucrărilor de reparație și întreținere a rețelelor de electricitate, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperi programate ale curentului electric pe raza județului Ialomița. Astfel, în perioada ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2018, 20:35
(10008 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița oferă șomerilor, în această săptămână, 377 de noi locuri de muncă. Domeniile vizate sunt serviciile sau administrația publică. ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2018, 20:25
(6948 vizualizări - 0 comentarii)


Distrigaz Sud Rețele: Lucrări programate la rețeaua de gaze

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2018, 20:15
(8820 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: S-a prelungit termenul de depunere al Declarației Unice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii cu privire la faptul că termenul de depunere al Declarației Unice s-a prelungit până la data de 31 iulie 2018. Decizia a fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2018, 12:09
(9109 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: O bătrână a murit sub roțile unei mașini

Accident mortal la Movilița în seara zilei de miercuri, 18 iulie 2018. O bătrână de 70 de ani a fost călcată de mașina condusă de un tânăr de 21 de ani. În urma accidentului, femeia a murit pe loc. La fața ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2018, 01:58
(11364 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Șofer mort într-un accident rutier

Un tânăr de 32 de ani din Galați a murit miercuri, 18 iulie 2018, pe DN2, în apropiere de localitatea Ciocârlia. Acesta a intrat cu mașina pe care o conducea într-un cap de pod din beton. Trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2018, 20:20
(7181 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru absolvenții care se angajează

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță faptul că absolvenții promoției 2018 vor beneficia de un ajutor financiar, denumit «sprijin de inserție», în valoare de 1500 de lei. Condiția ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2018, 20:05
(6255 vizualizări - 0 comentarii)


Distrigaz Sud Rețele: Atenție, se închide gazul!

Miercuri, 18 iulie 2017, Distrigaz Sud Rețele anunță sistarea furnizării gazelor naturale în Țăndărei, pe strada București, ca urmare a lucrărilor de reparații și întreținere a rețelelor. Intervenția se ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2018, 19:17
(6423 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Făcea contrabandă cu arme aduse din Europa

Țăndărei: Făcea contrabandă cu arme aduse din Europa

Un bărbat de etnie romă, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Țăndărei este principalul suspect al unui dosar penal privind fapte de «contrabandă calificată cu arme». În urma unei percheziții desfășurată ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2018, 19:09
(6731 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A murit în urma unui infarct

Un bărbat de 55 de ani a murit luni, 16 iulie 2018, în timp ce mergea pe bicicletă, în municipiul Slobozia. Cel mai probabil, omul a suferit un infarct. El a fost descoperit în stare de inconștiență, căzut ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2018, 17:45
(9188 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o mașină

Un tânăr de 17 ani, din Urziceni, a fost surprins de către polițiști în timp ce încerca să pătrundă într-un autoturism parcat. Marți, 10 iulie a.c., Poliția a fost sesizată, în miezul nopții, cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2018, 17:25
(10114 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru că încercat să vândă tutun

Urziceni: Reținut pentru că încercat să vândă tutun

Marți, 10 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat în flagrant un bărbat din Urziceni, bănuit că ar fi încercat să comercializeze o cantitate de tutun transportată cu ajutorul autoturismului propriu ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2018, 17:20
(7704 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii iunie 2018, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 5317 șomeri, din care 702 șomeri indemnizați, respectiv 4615 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 20:20
(5359 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marea Unire în viziunea celor mici»

Luni, 9 iulie 2018, Protopopiatul Slobozia a desfășurat prima activitate din proiectul educațional «Clubul de vară», aflat la cea de a IV-a ediție. Astfel, în parteneriat cu Biblioteca Județeană «Ștefan ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 19:05
(6890 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2018, în perioada 18-29 iunie 2018 , s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 18:50
(6183 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...