Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Vine Vâlcea!

Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia

Vine Vâlcea!

HCM Slobozia se află în fața ultimului joc oficial pe teren propriu din acest an. Adversară va fi HCM Râmnicu Vâlcea, echipă care a trecut în vară prin masive schimbări de lot, devenind în momentul de față una dintre cele mai puternice formații din Liga Națională. Antrenată de Aurelian Roșca, echipa olteană are în componență jucătoare provenind din 8 țări, majoritatea fiind componente ale echipelor naționale. Slobozenii le vor putea vedea la lucru și pe Raluca Băcăoanu sau Maria Gavrilă, foste jucătoare la echipa noastră. Meciul dintre HCM Slobozia și HCM Râmnicu Vâlcea se va juca sâmbătă, 18 noiembrie 2017, orele 16,00, și va fi transmis de TVR2. Din păcate, Gheorghe Covaciu nu se va putea baza nici de această dată pe golghetera echipei Alina Ilie, accidentată în jocul cu Craiova. Se pare că, din fericire, accidentarea Alinei nu este atât de gravă, fiind vorba doar de o lezare parțială a ligamentului colateral de la genunchiul drept. Sunt astfel șanse ca interul dreapta să facă parte din lotul României la Trofeul «Carpați» și apoi la Campionatul Mondial.

Deplasare sterilă la Bistrița Meciul de la Bistrița a însemnat încă o înfrângere fără drept de apel în deplasare pentru HCM Slobozia. Burlachenko a deschis scorul, iar HCM s-a menținut în joc doar până în minutul 12, când tabela arăta 4-4. Cu interul Oana Chirilă și cele două extreme în mare formă, Bistrița s-a desprins rapid și a controlat total jocul până la final, când s-a impus 28-22. Pentru Slobozia au marcat: Burlachenko-6 goluri, Enescu-4, Toma-3, Pătuleanu-3, Ivan-3, Sava-2, Dăscălete-1.

14 Noiembrie 2017, 20:25 (4232 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Comentariile cititorilor:


nemultumitu':
(16 Noiembrie 2017, 10:54)
Succes fetelor noastre! Sa se bazeze pe ele , pentru ca au ajuns in Liga Nationala datorita talentului lor! Le tinem pumnii!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
336 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Suspect de furt, reținut

Polițiștii urziceneni au reținut în cursul zilei de marți, 17 august a.c., un localnic, suspectat de furt. Tînărul de 19 ani ar fi principalul suspect în cazul unui furt reclamat de un bărbat, de 65 de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:20
(19021 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoț


Slobozia: Tîrgul Internațional «Agroial-Partener»

În perioada 22-24 septembrie 2010, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea și în Piața Revoluției din Slobozia se va desfășura ediția a XVI-a a Tîrgului Internațional de Agricultură și Industrie Alimentară ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 16:03
(19859 vizualizări - 0 comentarii)


Fata dispărută din Amara s-a întors acasă

În cursul zilei de luni, 16 august a.c., minora, urmărită întrucît dispăruse de la domiciliu în noaptea de sîmbătă spre duminică, a revenit la domiciliul părinților din orașul Amara. În urma investigațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 16:02
(19912 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara dispariție


Suspecți de furt de pesticide

Suspecți de furt de pesticide

În cursul zilei de luni, 16 august a.c., în baza datelor deținute, polițiști din Slobozia au oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism înmatriculat în județul Brăila, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:56
(17976 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Majorări de impozite

Începînd cu data de 1 iulie 2010, s-a majorat impozitul ce se aplică autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2000 cmc. Astfel, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de 2001 cmc, ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:43
(20684 vizualizări - 0 comentarii)


Finanțele Ialomița, locul 4 pe țară la încasări la buget

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna iulie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 55,26 milioane de lei, în procent de 109,5% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:22
(17869 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Laboratorul de competențe»

Asociația Tinerilor din Ialomița organizează în perioada 23-28 august, la Amara, «Laboratorul de competențe», o sesiune de training-uri cu caracter introductiv în tematica angajabilității și antreprenoriatului ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:13
(17765 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Auto 2010

În perioada 1-3 septembrie 2010, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, în colaborare cu Primăria Municipiului Slobozia, organizează ediția a VI-a a Salonului Auto Slobozia 2010, în Piața ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:00
(12751 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident

Țăndărei: Accident

Două persoane au fost prinse între fiare în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de Țăndărei. Mai exact, pe DN2A, la km 85, accidentul producîndu-se luni seara, 16 august, în jurul orei 19.0 ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:51
(23999 vizualizări - 6 comentarii)


Ordin al președintelui ANAF pentru contribuabilii inactivi

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că a fost emis un Ordin al președintelui ANAF, în ceea ce privește contribuabilii inactivi. O persoană juridică sau oricare altă entitate fără ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:48
(22685 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Fată de 14 ani, fugită de acasă

Amara: Fată de 14 ani, fugită de acasă

În dimineața zilei de duminică, 15 august a.c., în jurul orei 8,00, Poliția Amara a fost sesizată de un localnic despre faptul că minora Budu Cristina Daniela, de 14 ani, a părăsit domiciliul pe timpul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:44
(17701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispariție


Țăndărei: La 63 de ani, prins la volan fără permis

Luni, 16 august a.c., în jurul orei 20,35, un echipaj de siguranță publică aflat într-un filtru rutier instituit pe Șoseaua București din orașul Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:40
(18377 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident cu șase victime

Giurgeni: Accident cu șase victime

În apropierea comunei Giurgeni, luni, 16 august a.c., în jurul orei 12,30, pe DN2A, s-a produs un accident rutier soldat cu șase victime. Evenimentul s-a petrecut între popasul Chirana și comuna Giurgeni ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:32
(25377 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Hoț prins cînd dormea în mașina furată

Luni, 9 august, polițiștii au depistat un autoturism care figura în evidențele Poliției ca furat. Furtul a fost anunțat Poliției, duminică, 8 august, de proprietarul autoturismului, un bărbat de 38 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:02
(21646 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoț de mașini


Munteni Buzău: Scandalagii după gratii

După ce luni, 9 august au produs un scandal monstru într-un bar din localitatea Munteni Buzău, doi bărbați de 33, respectiv 34 de ani au fost arestați de polițiștii ialomițeni. Scandalul a fost reclamat ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24708 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi beți la volan

Marți, 10 august, polițiștii au depistat doi conducători auto ce se aflau la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. Unul dintre șoferi a fost prins de polițiști în localitatea Maia, testarea indicînd ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24176 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul trei la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 8-10 august 2010 s-a desfășurat la Tulcea faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(27374 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Fugar prins de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 9 august, polițiști Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Săveni, au desfășurat activități de depistare a unui bărbat de 35 de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(22937 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni arestare


Slobozia: Motociclist sancționat

În cadrul unei acțiuni desfășurate luni, 9 august a.c., în intervalul orar 7,00-10,00 de către polițiștii din Slobozia, pentru disciplinarea participanților la trafic, a fost prins un tînăr, de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 16:59
(23860 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 19:08
(10546 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 18:49
(9953 vizualizări - 0 comentarii)


3 accidente=4 răniți

În cursul zilei de sîmbătă, 7 august a.c., pe arterele județului s-au produs trei evenimente rutiere, în urma cărora patru persoane au fost rănite. Din fericire, în două cazuri, leziunile suferite nu au ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:31
(20933 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16588 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(19979 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21119 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19257 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16880 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


APIA: Subvenții pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul specific finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și destinat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:44
(24631 vizualizări - 0 comentarii)


ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

Cruciada prefectului Mădălin Teculescu împotriva beneficiarilor de ajutoare sociale a înregistrat prima victorie. Un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă în 29 de unități administrative ale județului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 18:13
(18004 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

În dimineața zilei de miercuri, 4 august a.c., în jurul orei 10.30, pe DN2A, pe raza localității Andrășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii deplasați la ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:46
(22130 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...