Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PNDL 2 secătuiește bugetele administrațiilor locale

În Ialomița

PNDL 2 secătuiește bugetele administrațiilor locale

Cu mai puțin de 3 săptămâni înainte de termenul scadent, cele 129 proiecte de investiții care urmează să fie finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2 par securizate. Majoritatea primarilor ialomițeni susțin public că au depus sau vor depune proiectele până la sfârșitul acestei luni, ultimul termen limită stabilit de Ministerul Dezvoltării. Eforturile administrative generate de depunerea acestor proiecte nu garantează însă finanțarea proiectelor. Primarii se declară sceptici cu privire la rezultate și reclamă cheltuirea inutilă a bugetelor locale pentru realizarea notelor conceptuale și a proiectelor tehnice.

Pomul lăudat al PNDL 2
În luna august a acestui an, oficialii Consiliului Județean Ialomița anunțau public că județul ocupă locul 10 în topul finanțărilor din cadrul PNDL 2. Oficial, valoarea fondurilor alocate se ridică la 813,75 milioane de lei, însă cifra este cel puțin două ori mai mică decât necesarul de fonduri pentru investiții estimat la nivelul județului. Administrațiile locale au înțeles însă că aceasta este una dintre puținele șanse de finanțare a investițiilor locale restante și s-au lansat necondiționat în cursa pentru finalizarea documentațiilor. Pentru că termenul final de depunere a proiectelor stabilit de Ministerul Dezvoltării a fost sfârșitul lunii octombrie 2017, la acest moment majoritatea localităților județului au depus proiectele pentru a se încadra în graficul stabilit. Există însă și localități care nu se grăbesc. Un exemplu în acest sens este comuna Sfântu Gheorghe. «Nu ne grăbim cu depunerea proiectelor... După prelungirea termenului inițial, respectiv 30 octombrie, am decis să nu ne mai grăbim! Am finalizat documentația, așteptăm apropierea termenului final de depunere...» ne-a declarat Mădălin Teculescu, primarul comunei Sfântu Gheorghe. Justificarea acestei atitudini, susține edilul local, o reprezintă schimbările permanente ale «regulilor jocului» de la nivelul Ministerului Dezvoltării. Comuna Sfântu Gheorghe speră să obțină o finanțare de 2,37 milioane de lei pentru realizarea unei extinderi a frontului de captare a apei, dar și a rețelei de alimentare cu apă a comunei.

Nemulțumiți și sceptici
Unul dintre primarii care reclamă atitudinea funcționarilor Ministerului Dezvoltării este primarul comunei Borănești. Nae Adrian are două proiecte, unul privind extinderea și modernizarea școlii, celălalt pentru construirea unui dispensar uman. Valoarea acestor investiții depășește 4 milioane de lei, însă Nae Adrian este furios: «Am depus proiectele acum o lună. Zilele trecute, la insistențele mele, un funcționar s-a uitat pe proiect și mi-a cerut să completez documentația! Dacă nu băteam cu pumnul în masă, n-aș fi știut și mă trezeam cu proiectul respins... Ori noi am cheltuit bani pentru proiect, aproape că am secat bugetul! Nu ne-am permis să mărim salariile, ca alte primării, nu am cheltuit bani aiurea... Ne-am gospodărit și am făcut ce trebuia. Iar acum riscăm să ratăm investiția. Păi, treabă e asta? Unii cu munca și alții cu foloasele. Bag seamă că în țara asta, cine e gospodar, pică de prost. E bun de muncă și atât!». Gheorghe Stelică este primar la Ciulnița și nu se află la prima încercare de a accesa fonduri guvernamentale. «Sunt încrezător! Nu entuziast, dar încrezător... Noi am mai accesat în cadrul PNDL 1 circa 1,3 milioane lei pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri... Acum dorim să accesăm peste 8 milioane pentru continuarea acestor lucrări și modernizarea rețelei de apă! Proiectul este fezabil, răspunde cerințelor... Ar trebui să primim finanțarea. Dar nu există nicio garanție, firește...».

Căpușe ministeriale
Finanțarea celor 129 de proiecte de investiții este doar vârful acestui ice-berg administrativ. Sub el se ascund zeci de documentații și avize. Pentru fiecare dintre proiecte, în funcție de specific, e nevoie de studii de fezabilitate, expertize tehnice, studii geotehnice, studii hidro, ridicări topo, cărți funciare, studii energetice, studii pedologice, avize de la ISU, SGA, MEDIU, DSP, DSVSA, CJ, Drumuri Naționale, Electrica, Direcția de Cultură, etc. Iar penttru obținerea lor, administrațiile locale au plătit sume considerabile, care depășesc în unele cazuri 10 mii de euro. Inexplicabil este însă faptul că unele contracte de consultanță au fost încheiate anterior aprobării finanțărilor. O anchetă jurnalistică comună a publicațiilor «Oltenia» și «Jurnalul Vrâncean» a identificat 3 administrații locale care au încheiat astfel de contracte. Potrivit publicațiilor citate, «societatea P&T Consulting, în spatele căreia se află directorul general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Regională și Infrastructură din MDRAPFE, Marin Adrănel Cotescu, intră în scenă în luna mai a acestui an, mai exact când proiectele UAT-urilor erau deja depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Este exact perioada când primarii așteptau cu sufletul la gură să li se confirme proiectele finanțate. Pentru firma P&T Consulting informațiile veneau de la sursă sigură din Minister, echipa societății plecând la semnat de contracte, și nu unele întâmplătoare!».

Bani din piatra seacă a bugetelor
După cum puteți descoperi în facsimil, la Bordușani, P&T Consulting obține încă din data de 31.05.2017 contractul privind serviciile de consultanță pentru finanțarea investiției pentru «înființarea/extinderea sistemului de canalizare menajeră cu lungimea rețelei între 10-15 km în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017-2020». Valoarea acestor servicii de consultanță se ridică la 57500 de lei! La fel se întâmplă și în cazul localităților Vlădeni unde, la 19 iulie 2017, ministrul de atunci, Sevil Shhaideh, anunța că proiectul extindere canalizare menajeră a obținut o finanțare de 11,2 milioane de lei. Numai că, anterior acestui moment, la 7 iunie 2016, P&T Consulting obține prin încredințare directă un nou contract reprezentând «servicii de consultanță pentru finanțarea investiției pentru extinderea sistemului de canalizare menajeră cu lungimea rețelei între 10-15 km în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017-2020». Valoarea acestui contract se ridică la suma de 43500 lei! Și, în sfârșit, situația se repetă identic la Făcăeni, unde valoarea serviciilor pentru același tip de consultanță se ridică la 45000 lei. Evident, acestea sunt doar 3 exemple care ridică serioase semne de întrebare asupra activității unui oficial al Ministerului Dezvoltării... Însă în Ialomița sunt finanțate oficial 129 de proiecte. Înmulțiți cu o medie de 10 mii de euro per proiect și aveți o primă imagine a risipei bugetare locale pentru accesarea PNDL 2. Cât despre primele rezultate, acestea sunt așteptate cel mai devreme în toamna anului 2018...

16 Noiembrie 2017, 19:45 (5214 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
152 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3507 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(13876 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(5986 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6220 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(7750 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6097 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6508 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3373 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1815 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(599 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(698 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6109 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2186 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5328 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2858 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(898 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4766 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(596 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1411 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(734 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5332 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2086 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1551 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...