Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Președintele Pinocchio

Feisbuc administrativ

Președintele Pinocchio

Pentru că protestele din stradă sunt timide și nerelevante, Victor Moraru, Președintele european al tuturor ialomițenilor, a decis să mintă cu nerușinare. Știm, nu e o noutate! Tocmai de aceea am decis să contabilizăm acest nou derapaj administrativ al domniei sale.

La mai multe, domnule Moraru! O mai țineți minte pe-aia cu «groapa lui Stoica»? Dar pe aia cu sediul BCR? Aeroportul de la Alexeni? Salariile subordonaților? Și lista poate continua, căci Președintele e prolific. Iar ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, e următoarea: «Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița a reușit să încheie contractul cu furnizorii de produse la începutul anului școlar, astfel încât elevii au primit alimentele încă din prima zi de școală!». Declarația, potrivit paginii de FB a Președintelui, a fost făcută joi, 9 noiembrie 2017, în sala de spectacole a Consiliului Județean Ialomița, în prezența directorilor de școală din întreg județul și a inspectorului general școlar, Luminița Barcari. Numai că, din păcate pentru președintele Moraru, minciuna are picioare scurte, iar în cazul domniei sale, chiar foarte scurte. Potrivit declarațiilor vicepreședintelui Ionel Gae, și el prezent la întâlnire, primele livrări de corn și lapte în școlile ialomițene au fost făcute în a doua decadă a lunii octombrie, la mai bine de 3 săptămâni de la debutul anului școlar... Iar de atunci, în pofida asigurărilor oferite de Președinte, s-au înregistrat zeci de nereguli în distribuirea acestor produse. Cât despre Luminița Barcari, «fata cu părul de foc» a Inspectoratului Școlar, ne place să credem că nu a fost atentă la declarațiile Președintelui... Sau poate că a fost și a decis că e mai bine să nu ridice prima piatra, că nu există oficial ferit de păcatul minciunii pe lumea asta?

Președinte 24/24, demagog non-stop
Când nu e ocupat să mintă, Președintele Moraru muncește. Oficial, în folosul ialomițenilor. Potrivit aceleiași pagini de FB pe care domnia sa o gestionează cică personal, el a participat la o ședință pe care a organizat-o alături de managerul Mariana Iancu cu «o firmă de consultanță în legătură cu depunerea și implementarea proiectelor: construire bloc operator-Spitalul Județean de Urgență, în valoare de aproximativ 16 milioane de euro și modernizare Spital Județean de Urgență, în valoare de aproximativ 13 milioane de euro». Anunțul președintelui ne amintește de vremurile când tot el identificase pentru resuscitarea financiară a Spitalului Județean de Urgență Slobozia o soluție-minune. Cu voia dumneavoastră, ne permitem să vi-o reamintim. «Am contactat o firmă canadiană pentru realizarea unui audit la nivelul întregului sistem sanitar județean. Auditul pe care îl cereți, realizat la modul profesionist, nu va fi făcut public mai devreme de 6 luni...» declara acesta în luna octombrie a anului 2016, pe vremea când Spitalul Județean era condus de o altă pupilă a domniei sale, medicul Violeta Șapira. Sigur, veți spune, amestecăm merele cu perele... Poate! Dar compotul demagogic e același, pentru că, și atunci ca și acum, firmele pe care Președintele le amintește în declarațiile sale publice sunt... anonime!

16 Noiembrie 2017, 17:10 (7260 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


railor:
(17 Noiembrie 2017, 22:03)
ca tare sunteti rai !    vrea si omul sa faca ceva furaciuni si mai minte si voi hop sariti la gatul lui.    se simte si el baron local, dar de fapt e un simplu penal :)))))))))))))))
mitu:
(17 Noiembrie 2017, 18:03)
Super fotografia .Chiar este reala. Urcati-l apoi si pe calul care urmeaza in fata la Muntenia .
derapaje psd:
(16 Noiembrie 2017, 20:51)
De fapt Moraru se inscrie in ceea ce seful general al psd, condamnatul Dragnea, numeste "statul paralel". Ei bine, tocmai psd-istii sunt cei care traiesc intr-o lume paralela cu realitatea romanilor. Cel putin asta se vede din multimea minciunilor pe care le debiteaza de zeci de ani..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 26 Sep 2026
215 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Și-a falsificat diploma de Bacalaureat și a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, este principalul suspect al unui dosar privind comiterea infracțiunii de «fals material în înscrisuri oficiale» ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:40
(10519 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «Declarația de la București a Adunării Parlamentare a OSCE a fost adoptată cu o foarte largă majoritate!»

Astăzi s-a încheiat a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), găzduită de Parlamentul României în perioada ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 13:30
(5071 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR Dan Barna


Grupare infracțională organizată, destructurată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2024, 16:20
(10965 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a Contabilului Român», ediția a XX-a. «Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, «Ziua Națională a Contabilului Român». 2024 este al ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 19:05
(3563 vizualizări - 0 comentarii)


Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3478 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(26097 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de luni, 1 iulie 2024, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic, în comuna Movilița, un autoturism condus de un bărbat, în vâ ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:40
(4343 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,24%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2024

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4164 șomeri (din care 1977 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:55
(4942 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Dridu

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:15
(8017 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut mama de 88 de ani

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 28 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 88 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 5 ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:25
(6729 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1939 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7385 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7623 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(4068 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(16371 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3625 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10595 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11649 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3973 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7527 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(8032 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19681 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7967 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(18193 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18485 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6897 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7291 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(16748 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9775 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14319 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene @Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! @asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! curios în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bobiță în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții un alt cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...