Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Camarazii

Camarazii

Sunt elevi. Îi poți descoperi în fiecare zi, înainte de orele 8,00, dimineața, la trecerea de pietoni din fața centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia. Cei mici sunt agățați de mâinile «surorilor» mai mari. Sau de poalele rochiilor educatoarei... Cei mari își poartă grija și gândurile. Trec strada cuminți, toți odată. Apoi, ca la un semn, se despart... Unii o iau spre Liceul Pedagogic, alții spre Școala nr. 3... Ceilalți continuă drumul către Școala nr. 4 și Liceul Special «Ion Teodorescu». Sunt cei 34 de copii din Centrul de Plasament nr. 3 din curtea Direcției Generale pentru Protecția Copilului Ialomița. Și merg în fiecare zi la școală, indiferent de vreme!

Lumea de dincoace de poartă
«Pe mine mă cheamă Sorin Tudorache!». «Pe mine Ionuț Buhnea și am 7 ani!», «Eu sunt Nicoleta!», «Eu am venit la Centru anul trecut!», «Mie îmi place la școală!», «Sunteți de la televizor? Pe mine mă cheamă... Cum mă cheamă pe mine, domnu’?». Îl cheamă Florin Mihai și are 8 ani... E cel mai vorbăreț dintre cei 34 de elevi ai Centrului de Plasament nr. 3 Slobozia, cel din curtea Direcției. Ne întâlnim doar cu jumătate dintre ei, ceilalți sunt la concertul lui Kony, de la Centrul Cultural. Ne privesc curioși, dar circumspecți. «Domnu’, mie îmi plac mașinile...» ne spune Florin. «Sunt în clasa pregătitoare, că nu am fost mereu la școală!». Mulți dintre ei nu au fost. Unii n-au găsit-o la timp, pe alții nu i-au lăsat părinții. Au pierdut un an, poate și doi... Acum Florin are ochii limpezi, de copil fără griji, dar nu a fost întotdeauna așa. Lângă el, Sorin se laudă că joacă fotbal, în echipa de juniori de la Abatorul. Merge și la școală, dar numai pentru că trebuie. La fel și Ionuț! La fel și Nicoleta... Ea e clasa a V-a, are 11 ani și o mai cheamă și Bugatoniu. «Mie îmi place doar Româna și Matematica. Îmi place Ionel Teodoreanu pentru că a scris „În casa bunicilor“... Dar aș vrea să am mai puține exerciții la Matematică!». Lângă Nicoleta stă Georgiana... Ea e doar clasa a III-a, tot la Școala nr. 4. Are o pe prietenă pe care o cheamă Ionela cu care se joacă în fiecare zi. Apoi, după amiază, se întoarce aici, la Centru. Nu e o viață ușoară, dar nu e singură. Aici se au unul pe celălalt... Îi leagă un soi de camaraderie căreia nu îi pot spune pe nume, pe care nu o conștientizează. Unii pentru că sunt prea mici, ceilalți pentru că încă nu au învățat cuvântul... Iar cei mai mari pentru că au învățat să-și ascundă sufletele și ochii. Dar la nevoie sunt acolo, unul pentru celălalt și toți pentru unul!

Adolescență la Centru
Elena Vasile are 15 ani și este clasa a VII-a. A venit la Centru anul trecut și a trebuit să se adapteze. Nu vrea să mai povestească despre școală, nu mai e un copil. E o adolescentă obligată să descopere lumea prea devreme. «Îmi place să dansez. Merg la dansuri aerobice, dar o să merg și la dansuri populare...». Crede că într-o zi ar putea ajunge dansatoare într-un ansamblu, dacă nu se va plictisi până atunci. Lângă ea, Gheorghe Petrică Alin o înghiontește amuzat. Sunt prieteni de câteva luni și nedespărțiți când nu sunt la școală. El e clasa a X-a, la o clasă de ospătari la Școala 6. Face practica la Hotelul Select, în oraș. Așteaptă ziua când va termina școala și va pleca din Centru. «Toată lumea se descurcă, o să reușesc și eu! Am o meserie, nu mor de foame...». Lângă Alin stă Daniel Marin. Și el are tot 15 ani. Și telefon. Și o pălărie de care e mândru nevoie mare. Îi place tehnologia, îi plac computerele. Ar vrea să învețe, să știe «ceva Informatică». Dar e abia clasa a VIII-a... «Știu să lucrez la calculator și am numai note de la 6 în sus. Dar mă cam plictisesc la școală...». Alexandru Stoian învață la Liceul Special «Ion Teodorescu» și într-o bună zi va deveni tâmplar. «Învăț să ajung tâmplar, ca Iisus. E o meserie pe care îmi place să o învăț!». Mai vorbim și cu Andrei Buță, și Nicu Pavel și cu Nicolae Valerică, el o să fie croitor, și Pavel Marian, care nu știe ce va fi. Și ceilalți, pe care n-am avut șansa să îi cunoaștem sau i-am cunoscut doar în treacăt, a doua zi, în drum spre școală. Și fiecare dintre ei știe că într-o bună zi va trebui să plece. Iar gândul ăsta îi responsabilizează. Se pregătesc să fie adulți, își caută drumul, își evaluează șansele, cântăresc oportunitățile care li se oferă.

Povești cu oameni mari În urma fiecăruia dintre cei 34 de copii ai Centrului veghează un adult. Titus Mănăilescu este educator de 10 ani în acest Centru. Îi vede venind, îi vede plecând... «Toți cei care pleacă de-aici vor o casă. Vor o familie, vor ceva al lor... Și majoritatea reușesc! Reușesc mai mult și mai bine decât alți copii. Și sunt uniți, în ciuda certurilor dintre ei. Iar cei care au plecat și reușesc în viață, se întorc. Se întorc și îi învață pe ceilalți. Le dau sfaturi, le spun de ce să se ferească afară... Este impresionant să vezi asta. Pentru că ei nu uită niciodată că au fost aici și că aici e casa lor...». Necula Ovidiu este șeful Centrului nr. 3. Anul viitor împlinește 30 de ani de când a venit aici. Și, de-a lungul anilor, a văzut cât pentru 100 de vieți. «Șansa lor, oricât de ciudat ar părea, este acest Centru. Aici învață, aici reușesc, aici îi ajutăm să găsească locuri de muncă. Îi ajutăm să crească. Și, mai ales, să nu crească singuri... Și îi privim cum li se întăresc genunchii... E drept, nu toți reușesc. Dar sunt generații de care suntem mândri!». Ovidiu Necula se pregătește de pensie. Dar înainte de asta, își dorește să reunească sub același acoperiș elevii care i-au trecut prin mână. Un banchet al generațiilor. Generații și generații de copii care au reușit... Marian Popescu și George Trandafir, absolvenți ai unei facultăți de Management al Turismului intern și internațional, Daniel Ivașcu, absolvent al ASE, Constantin Petrache, absolvent Horticultură, Florin Petre, Economia Turismului... Unii sunt acum în țări străine, alții risipiți prin țară. Sunt frizeri, tâmplari, muncesc cu spinarea... Și niciunul dintre ei nu a uitat de camarazii pe care i-a avut. Aici, în Centrul de Plasament nr. 3 de la Slobozia!

18 Noiembrie 2017, 12:45 (6628 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Elevii ialomițeni, predispuși la tentative de suicid și «bullying»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18265 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17787 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46817 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17472 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18875 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18605 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19795 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20582 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19756 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20427 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20080 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20487 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19473 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19541 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...