Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Amintiri din copilărie

Handbal, HCM Slobozia-HCM Râmnicu Vâlcea 22-26 (10-12)

Amintiri din copilărie

Actualul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin este aprig disputat la vârful clasamentului. Interesantă este și lupta pentru supraviețuire, acolo unde echipele mici reușesc să ciugulească puncte din zestrea granzilor. Așa a făcut HCM Slobozia în meciul contra Craiovei și ar fi putut să o facă și sâmbătă, 18 noiembrie 2017, cu HCM Râmnicu Vâlcea. Din păcate, lipsa de experiență a echipei antrenată de Gheorghe Covaciu a făcut ca jucătoarele să se precipite în faze-cheie și să apară greșeli care amintesc fără exagerare de antrenamentele din copilărie, când fetele abia făceau cunoștință cu mingea tăvălită în clister. Altfel, o nouă prestație cu zvâc a Sloboziei, pe care 3-4 transferuri în pauza de iarnă și revenirea Alinei Ilie o poate duce din ianuarie 2018 mult mai sus în clasament...

5-1 în minutul 6 Mădălina Toma a făcut mare deranj în tabăra vâlceană în primele minute ale jocului. Gol și două aruncări de la 7 metri scoase de micuța extremă stângă a Sloboziei, care își confirmă încă o dată forma bună din acest sezon. În minutul 6, echipa noastră avea 5-1 și ne permitea să visăm frumos. Enescu și-a regăsit precizia la 7 metri și clarviziunea la 9 metri, iar ghiulelele lui Georgescu au surprins-o pe experimentata Blazek. Oltencele arată că sunt totuși echipa de pe locul 2 și profită de greșelile în avanposturi ale Sloboziei, dar și eliminările din tabăra acesteia. Recuperează punct cu punct, iar la pauză conduc cu 12-10. De remarcat repriza excelentă făcută de portarul ialomițean Mădălina Ion, care limitează prin cele 8 intervenții proporțiile scorului și menține șansele unui rezultat pozitiv pentru partea secundă.

La un contraatac de răsturnarea scorului Oaspetele continuă să se afle la cârma jocului, prin Glibko și Fraga. Slobozia ține aproape, iar eforturile îi sunt răsplătite în minutul 46, când Burlachenko egalează la 19. Oltencele ratează atacul, dar Mădălina Ion plătește tribut exuberanței pe care ți-o dă tinerețea și lansează greșit contraatacul. Continuă apoi cadourile pentru vâlcence de care acestea profită pragmatic și se distanțează pe tabelă. Se termină 22-26, diferență mare, dar în concordanță cu gafele din ofensiva noastră. La plusuri o putem trece și pe Andreea Ivan, interul dreapta aflându-se într-un real progres și având contribuții substanțiale pe ambele faze ale jocului. Pentru HCM Slobozia au marcat: Enescu-8 goluri, Georgescu-5, Ivan-4, Burlachenko-3, Toma-1, Dăscălete-1. Urmează o pauză lungă, etapa a 11-a fiind programată pe 10 ianuarie 2018.

21 Noiembrie 2017, 15:45 (3958 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Miercuri, 27 septembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural, precum și pe cea a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul ședinței au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:50
(3047 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Marți, 26 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit în trafic, pentru verificări, pe raza comunei Iazu, o autoutilitară condusă de un bărbat 26 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:40
(3121 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Municipiul Slobozia s-a calificat în finala competiției «Capitala Tineretului din România» pentru anul 2025, program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul P ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:40
(4980 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXII-a ediție

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia se pregătește de inaugurarea celei de a XXXII-a ediții a «Salonului Anual de Carte». Evenimentul va debuta anul acesta luni, 2 octombrie 2023, și se ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:10
(4009 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: A intrat în vigoare majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți sau multipleți

Peste 2100 de familii cu gemeni sau tripleți în componență vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 844/19.09.2023 a normelor metodologice ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:00
(5863 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 30 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 17:20
(3251 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

ADMET SRL
Șos. Brăilei, nr. 17 bis, Slobozia
angajează
lucrător bucătărie
-spălător vase mari

la Hotel Select
relații la telefon 0745/092.361

26 Septembrie 2023, 17:05


Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!

Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!

Marți, 26 septembrie a.c., procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare și au pus în executare 3 mandate de aducere, pe numele a trei suspecți acuzați că au comercializat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 16:30
(4777 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița, s-au desfășurat controale în sistem integrat, în care au fost implicați 44 de polițiști ialomițeni, jandarmi și reprezentanți ai Ocolului Silvic și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:40
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: «Îl vom împiedica pe Ciolacu! Creșterea taxelor nu va intra în vigoare la 1 octombrie!»

Președintele USR, Cătălin Drulă, anunță că USR va face toate demersurile astfel încât creșterea taxelor să nu intre în vigoare de la 1 octombrie 2023. Atacul la Curtea Constituțională rămâne singura soluție ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 17:25
(4250 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de 64,93 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 64,93 milioane ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 16:40
(5277 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se furnizează apă cu program în localitatea Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 15:55
(4609 vizualizări - 0 comentarii)


Garaj în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Gârbovi

În perioada de referință, trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la un garaj ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:15
(3571 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Fetești

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier în comuna Jilavele, fiind implicat un autoturism. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:05
(2977 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bărbat rănit într-un accident rutier

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și un camion. În urma evenimentului, un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost rănit, rămânând ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2023, 13:00
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, Episcopia Sloboziei și Călărașilor fiind prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989. În acest context aniversar ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 20:25
(4332 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale privind prezența substanțelor interzise în produsele de origine non-animală

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor demarează controale ample la nivel național care vizează utilizarea sau comercializarea ilegală de substanțe psihoactive, psihotrope ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:40
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru că și-ar fi lovit soția

Un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost reclamat la Poliție de către soția sa, o femeie de 40 de ani, pe care ar fi agresat-o. În urma unui conflict spontan, acesta ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:20
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 59 mii de lei pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 21 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au continuat activitățile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 271 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:00
(8181 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan fără permis de conducere

Un tânăr de 33 de ani, din Fetești, a fost depistat joi, 21 septembrie a.c., conducând pe drumurile publice fără a avea permis. Mai mult, în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 15:50
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări privind sistemul de monitorizare a suprafețelor agricole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare «checks by monitoring» aplicat începând cu Campania 2023. Astfel ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 13:50
(6391 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la buget de 845,7 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 845,7 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:25
(6421 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:10
(6629 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Sebastian Cernic: «Patriotismul economic al lui Ciolacu este o minciună, în condițiile în care prețul produselor tradiționale va crește!»

«Prim-ministrul Marcel Ciolacu minte atunci când vorbește în public de „patriotism economic“, în condițiile în care a decis să crească prețul produselor tradiționale românești prin renunțarea la TVA-ul ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:05
(3072 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 30,325 milioane de lei pentru renta viageră agricolă 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a efectuat plata sumei de 30,325 milioane de lei cuvenită sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2022. Astfel, suma de 11,4 ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2023, 20:20
(3398 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 septembrie 2023, termen de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 septembrie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2023, 14:30
(8650 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă oprită la Dridu pentru lucrări la stația de pompare

Miercuri, 20 septembrie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de cuplare a conductei de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare din localitatea Dridu/Ialomița, la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2023, 17:10
(3958 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, reținut de polițiști după ce a agresat o minoră de 15 ani

Polițiștii Secției nr. 6 Ion Roată au reținut duminică, 17 septembrie a.c., un bărbat de 53 de ani, din comuna Sfântu Gheorghe, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «lovire sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 17:10
(5385 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute, 18 certificate de înmatriculare retrase

În zilele de sâmbătă și dumincă, 16/17 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 212 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 404 de sancțiuni contravenționale, iar în urma ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 16:55
(4891 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 15:20
(3002 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...