Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Bâlciul politic de la Sălcioara

Ciolaniadă rurală

Bâlciul politic de la Sălcioara

Sălcioara e o comună ialomițeană uitată la marginea județului, înspre Călărași. Ea s-a remarcat ultima dată la alegerile din 2016 pentru că, după 20 de ani, a reușit să-l înlocuiască pe primarul PNL Ionel Frițu cu primarul PSD Gabriel Stoica. După un an și jumătate de administrație însă, oamenii sunt speriați! Consiliul Local a devenit o arenă de wrestling politic, iar activitatea primarului e contestată public!

Șarpele de la sânul Primăriei Alegerile din 2016 au statutat la o diferență de numai un vot componența Consiliului Local din Sălcioara. Astfel, PSD a obținut 6 mandate de consilieri locali și fotoliul de primar, iar PNL a obținut 5 mandate de consilieri. Cu votul în plus și două lăzi de bere, Vasile Ilie, șeful filialei locale a PSD, i-a convins pe cei 6 consilieri PSD să-i facă parte nevestei. Așa a ajuns Maria Ilie viceprimar al comunei. De cum a fost numită viceprimar, Maria Ilie s-a și apucat de treabă. Potrivit declarațiilor subalternilor, ea și-a revendicat un birou și a venit la muncă în fiecare zi... dar numai după terminarea orelor de curs, căci tot anul școlar trecut ea a predat Informatica la școala din comună. Pe primarul Gabriel Stoica nu l-ar fi deranjat deloc situația, spun aceleași surse din cadrul Primăriei... Căci e la primul mandat și nu a vrut să se certe nici cu doamna profesoară și nici cu soțul acesteia, Vasile Ilie. Numai că doamna, care visează să devină prima femeie primar a comunei Sălcioara, s-a lansat într-o campanie furibundă de denigrare a primarului... Iar, printre timp, ca să grăbească procesul, sabota cu simț de răspundere activitatea instituției. Și uite așa, ba ascunzând o hârtie azi, ba refuzând o sarcină mâine, ba reclamându-l pe primar poimâine, a ajuns ca după un an de mandat să fie eliberată din funcție.

Urmările unui puci reușit Decizia de înlocuire din funcție a viceprimarului PSD Ilie Marian a fost adoptată în plenul Consiliului Local cu o majoritate de 8 voturi. Surse administrative spun că ar fi trebuit să fie 10, dar doi dintre consilierii PSD, amenințați de Vasile Ilie, au cedat nervos și nu s-au prezentat la ședință. Cu 8 voturi «pentru» (5-PNL și 3-PSD), Consiliul Local Sălcioara a retezat din rădăcină cariera politică a doamnei Maria și a numit-o viceprimar pe Nicoleta Dan. Hotărârea a atras mânia sfântă a cuplului Ilie, care a cerut și a obținut retragerea sprijinului politic pentru cei trei consilieri PSD care au îndrăznit să gândească cu capetele proprii ce e mai bine pentru comuna care i-a votat. De atunci au trecut 5 luni, timp în care conflictul a ajuns în instanță, acolo unde cei trei consilieri PSD, după ce au pierdut într-o primă fază, speră să obțină, pe 7 februarie 2018, dreptate pentru ei și administrația pe care o susțin. În așteptarea deciziei finale a instanței, Consiliul Local Sălcioara a evitat pentru a cincea lună consecutiv să valideze o noua garnitură de consilieri PSD stabilită de Vasile Ilie cu acordul președintelui Marian Neacșu. Vineri, 18 ianuarie a.c., cei cinci consilieri PNL prezenți s-au abținut de la vot, pretextând că vor să aștepte decizia finală a instanței.

Sălcioara văzută pe Facebook Povestea relatată mai sus are și o variantă publică, pe Facebook, acolo unde fiecare dintre cei implicați în acest conflict susține una dintre fracțiuni. Dincolo de sordidul acestei dispute, există și puncte de vedere exprimate decent și responsabil. «În momentul de față avem 2 viceprimărițe, deoarece niciuna din ele nu vrea să cedeze scaunul „puterii“! (...) Dar ceea ce este cel mai grav este faptul că, fiind într-un mediu rural, (...) oamenii care stau la conducere și veghează la bunăstarea acestei comune nu promovează absolut deloc Educația... Ci din contră, sunt încurajate atitudini și comportamente jalnice și cu context pornografic. La noi, la Sălcioara, Educația a devenit un lux (...)» declară public Mihai Ivan. Nu este singurul, evident. Iar «contextul pornografic» la care face referire este serbarea de sfârșit de an, oferită din bani publici de către primarul Gabriel Stoica. Acesta le-a oferit concetățenilor un nou spectacol marca Axinte. Ca și în cazul localităților Bucu, Săveni sau Țăndărei, despre care am relatat, Axinte a «concertat» în fața copiilor din Sălcioara, promovând un limbaj suburban și violent, inacceptabil în cadrul unei manifestări publice. Iar aceasta este doar una dintre problemele cu care se confruntă comunitatea...

26 Ianuarie 2018, 10:40 (18577 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Primarul care «leagă» cununiile civile
Sora primarului Gabriel Stoica, angajată ilegal la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sălcioara
Administrație prin dispoziții în comuna Sălcioara

Comentariile cititorilor:


GVM:
(7 Februarie 2018, 10:23)
Ca nou "pripășit" în comună, am o o enormă încredere în d-l Primar, însă nu se prea poate baza pe mulți din anturajul său, crescuți și educați de partudu' komunist cărora le priește "democrația de Bărăgan"...
Vorba lui Becali:
(6 Februarie 2018, 19:58)
Vorba lui Becali George,de Bucuresti "Femeile la cratita",nu la politica ce naiba in satele romanesti numai exista respect in comunele din Romania
Rași Ialomița:
(30 Ianuarie 2018, 05:31)
Vă spun sincer că nu am crezut niciodată în reușita acestor marionete pe care le jonglează că pe niște păpuși Cocoșatu . Gabi Stoica a fost 4 ani de zile viceprimarul comunei. Nu a făcut nimic pentru comună.Acum că este primar a reușit să câștige admirația fraierilor care l-au votat cu spectacole și concursuri de făcut mâncare. A fost foarte bine când și-a făcut salariu de 5300 de lei,lui Cocoșatu 3000 de lei. Nu mai face adunări cetățenești,pozează în victimă și prostimea îl crede.TOȚI CEI CARE ÎL IUBIȚI AȘA DE MULT PE PRIMAR,DACĂ DE MÂINE NU MAI VĂ DĂ LA MAGAZIN ALIMENTE PE CAIET,ÎL MAI IUBIȚI? A stat 4 ani în spatele lu Frițu dar nu a învățat nimic. A făcut o comună întreagă de râs. Mai bine ți-ai da demisia că un bărbat.
banel:
(29 Ianuarie 2018, 23:44)
ca sa intelegem  de unde pleaca divergentele la Salcioara, trebuie sa vedem neaparat statul de plata lunara a capilor/sefilor din Primarie si ne vom lamurii sigur. dar nu o sa avem vreodata sansa asta; transparenta cu care ne-a aburit, a fost trecuta la "discutate si uitate"
@Silvia:
(29 Ianuarie 2018, 15:57)
@Silvia. Ed. Arghiroiu era în Sălcioara când se petreceau hoțiile acestea la școală? E bună rău la diversiuni, scenarii, manipulări. Capătă aderenți de aceeași teapă, chiar în Slobozia. Sălcioara a pierdut o capacitate, v-a suflat-o Cilibeanu V.
Denis:
(28 Ianuarie 2018, 15:13)
Nu trebuie si noi salciorenii sa ne facem cunoscuti cu ceva?Noroc cu circurile astea pe care le.am ales ca asa ne mai cunoaste lumea si pe noi.Asa e.In primarie ca sa ti se semneze o hartie est trimis de la unul la altul,balamuc ca acum nu am mai vazut vreodata.Primarul este o marioneta,nu are sange de conducator,s.a vandut la aia de la pnl,au facut intelegere pe sub masa.In campanie au promis si luna de pe cer.
Silvia:
(28 Ianuarie 2018, 15:10)
Nu au dat cadouri de Craciun la copii de la scoala, pentru ca nu a mai vrut nimeni sa-i sponsorizeze. Atunci cand i-au sponsorizat au bagat  bani in buzunar , au plecat chipurile la mare cu cativa copii din scoala dar pe langa copii astia si-au luat si familiile . Iar cei citiva copii din scoala au fost luati pe preferinte, acolo unde stiau ei ca sunt sustinuti erau rude, sau  unde aveau obligatii. S-au certat la deschiderea anului scolar in fata elevilor si in fata noastra a parintilor. Ambitii personale si bataie pe functii -ciolaniada cum scrie in articol -  mai mare rusinea .....persoane publice care ar trebui sa fie model comunitatii.
Paul:
(28 Ianuarie 2018, 14:59)
Ograda si Perieti  ......daca ati ales bine.... bravo voua. Noi la Salcioara am ales prost. Mai prost de asa nu se putea.
Mihaela :
(28 Ianuarie 2018, 14:56)
Pt. Din Salcioara. Ai dreptate e plin facebook-ul de toti linge-blide care au interese sa-i pupe-n c...r pe astia de la primarie. Am vazut cum isi pune  Chistoaca si Macanache toate petrecerile pe facebook  , ce mananca ce bea si pe unde le lucesc ochii, ca sa vada prostimea ce bine o duce cu salariul ala baban de la primarie. Apropo fraierilor aveti idee ce salarii si-au facut astia? habar nu aveti.... zeci de milioane ....vechi. A uitat Chistoaca sa ne posteze o foto si cu cat de cald si bine ii este in casa cu centrala aia noua care se aude ca a sterpelit-o se la scoala. De..... asa am auzit si eu cand isi strigau uni altora prin primarie cine si ce au sustras....fiecare ce-a putut, uni o centrala, alti lemne de foc, alti cate o excursie, doua ,trei prin Grecia  sau prin Belgia pe la Parlamentul European  fiecare cum a putut.......DAR PE BANII NOSTRI
Paul:
(28 Ianuarie 2018, 14:34)
Ograda si Perieti ......daca ati ales bine, bravo voua. Noi la Salcioara am ales prost, mai prost de asa nu se putea.
Nicu Oprea:
(28 Ianuarie 2018, 13:26)
Domnul primar era alaturi de Chistoc (Ilie Vasile) cand promitea transparenta in primarie. Am vazut transparenta mai mult decat ne-am fi dorit. Sedintele consiliului local, un adevarat balamuc , care a devenit loc de rabufniri si frustrari ale celor care ar trebui sa conduca aceasta comuna si sa faca ceva pentru cetatenii astia care se chinuie sa isi plateasca darile catre ei. Si ei ce fac cu bani contribuabililor? Dau paranghelii pe bani nostri...... de ziua comunei... de 1 decembrie ....de craciun. Eu inteleg ca poate au si astea rolul lor......dar cu atatia bani?  sute de milioane ...si da e asa cum scrie in articol ....cu "artistul" Axinte care  a venit a spus 3 bancuri cu conotatie sexuala a mai cantat doua cantece despre cum e sa fii prost si.... a luat bani si-a plecat.   BANI NOSTRIIIIIIIII  ......ai prostimii . Altele sunt prioritatile. Am vazut sedintele consiliului local unde se cearta pe putere, pe bani... mai nou pe bani decontati la scoala pe transportul profesorilor.  Pai daca nu ajung bani pt decontul benzinei  de ce nu mai da cocosatul ala niste banzina din cota pe care o ia de la primarie , ca il vad toata ziua plimbandu-se cu masina ...de  e ditamai seful acum - ce sa-i faci ! Am zis bine ,nu am gresit -SEFUL - pt . ca de fapt el ii manipuleaza acolo pe toti. . Ce sa faci cu marioneta asta de primar .... care nu e nicodata in primarie. Cred ca fuge de raspundere  si de oameni carora le-a promis ceea ce nu le poate da 
Hăis!:
(28 Ianuarie 2018, 12:41)
Sălcioara, cea mai CEA! Vaci, în migrație turmă spre Slobozia. Pleacă de-acolo de proaste, sunt primite în capitala ialomițeană, cu gradații de merit!
Din Ograda:
(28 Ianuarie 2018, 12:33)
@sincer, cu Perieți! Ești glumeț! Lasă miștocăreala că se știe ce prostime de edili aveți. Fericirea este la Ograda!
Victor:
(28 Ianuarie 2018, 12:14)
Lasa Paulica tata, ca sunt alti mai prosti ca tine. De exemplu EU. Nu doar ca i-am votat eu, dar miam dus si toata familia sa-i voteze inclusiv pe aia batrana. Ca a venit nenorocitu ala de cocosat la ea acasa si ia zis ca ii mareste pensia , ca da bani de la uniunea europeana pt aia cu pensii mici. Si am pus botu ca niste idioti. Ma duc acum in primarie si sunt derutat , e primarie sau  facultate, nu stiu la ce usa sa bat ca acolo scrie ca sunt ingineri , profesori d....cu mai stie ce ......dar mie cine imi rezolva problemele , m-am dus cu o amarata de adeverinta si ma plimbat pe la toate usile ca nu mi-o semna nimeni, ....nu vroia sau mai repede cred ca nu stia cine trebuie,  sa impinge de la spate unul pe altul, penrtu ...o adeverinta ...dar pt alte lucruri mai importante .......???????
Paul:
(28 Ianuarie 2018, 11:58)
Fratilor, circ precum la Salcioara nu a vazut tot judetul . Suntem de rasul curcilor. Din " echipa nr. 1 " in care am crezut s-a ales praful. ne-a amagit ca pe prosti, parca ne-a injectat cu ceva si ne-a facut sa-i votam. Da , recunosc i-am votat, fir-ar capu meu al d....cu. Bai oameni buni , oricine era mai bun decat astia , IMI VINE SA-MI DAU PALME.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Au încercat să fure benzină din mașini

Polițiștii slobozeni au prins luni, 2 aprilie a.c., în jurul orei 1,00, pe strada Constructorilor din municipiu, trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 28 ani, toți din Amara, care nu-și justificau ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:40
(5240 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Copil de 13 ani, hoț de aluminiu

Un minor de 13 ani, din Movilița, a fost prins de polițiști luni, 2 aprilie a.c., după ce a furat de la un consătean de 70 ani. Copilul a intrat în curtea locuinței părții victimei și a furat mai multe ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:39
(6394 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți de găini la Țăndărei și Săveni

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 2 aprilie a.c., pentru 24 ore, un tînăr localnic de 18 ani pentru furt calificat. Acesta, în noaptea de 31.03/01.04.2012 a pătruns în curtea unei tinere de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:36
(14493 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița: Cal căzut într-o groapă și incendii

Sîmbătă, 31 martie a.c., pompierii militari ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o gură de canal în cartierului slobozean Bora. Animalul a fost scos cu ajutorul ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:35
(7488 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestat după ce a spart o mașină

Polițiștii din Urziceni au reținut luni, 2 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 18 ani, din comuna Manasia, pentru furt calificat. Pe scurt, în noaptea de 31 martie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:28
(6829 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 400 de amenzi aplicate șoferilor

În perioada, 30 martie-1 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au derulat o serie de acțiuni în traficul rutier. Potrivit rezultatelor, încălcările normelor rutiere au fost sancționate prin aplicarea ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:24
(7414 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV»

Potrivit unei informări media, în perioada 2-6 aprilie 2012 se desfășoară acțiunea «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV». În încercarea de a marca evenimentul, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:23
(8883 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Prinși în flagrant la furat

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 25 și 38 ani, domiciliați în Ciulnița, au fost prinși de polițiști în flagrant, vineri, 30 aprilie a.c., pe raza satului Ghimpați. Aceștia încercau să fure bucăți ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:17
(10122 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


162 de ani de la înființarea Armei Jandarmeriei

Luni, 2 aprilie a.c., și Jandarmeria ialomițeană a marcat 162 de ani de la înființarea Armei. Atfel, în Piața Revoluției din Slobozia, în Parcul Municipal Fetești și pe platoul din fața Casei de Cultură ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:17
(8096 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți sau fără permise, la volan

Duminică, 1 aprilie a.c., doi șoferi de 22, respectiv 27 ani, domiciliați în Slobozia și Urziceni, care se deplasau la volanul unor autoturisme, au fost opriți în trafic de polițiști. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:12
(6795 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Doi copii i-au furat grîul din casă

O bătrînă de 78 din Alexeni a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că hoții i-au furat din locuință aproximativ 240 kg de grîu. S-a întîmplat vineri, 30 martie a.c., în urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:11
(9912 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt grâu


Fetești: Prinși cu sacii de azot furați în portbagaj

Sîmbătă, 31 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un localnic de 34 ani, însoțit de trei pasageri, toți bărbați cu vîrste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:10
(7941 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Au tăiat cireșii și salcîmii

Polițiștii din Coșereni s-au autosesizat în seara zilei de sîmbătă, 31 martie a.c., cu privire la tăierea și furtul mai multor arbori din specia cireș și salcîm, din incinta unei unități dezafectate din ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:08
(10017 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Coșereni furt lemne


Slobozia: După ce au băut împreună, i-au furat telefoanele

Patru slobozeni, cu vîrste cuprinse între 27 și 30 ani, sînt cercetați de polițiștii din localitate pentru furt calificat. În realitate, în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 31 martie spre 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:06
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune comună a polițiștilor și jandarmilor

Polițiștii au legitimat peste 140 de persoane și au controlat 12 societăți comerciale, în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii ialomițeni împreună cu jandarmi. Pentru neregulile constatate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:05
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Educație Tehnologică se desfășoară la Slobozia

În perioada 1-5 aprilie 2012, Inspectoratul Școlar Ialomița organizează etapa națională a Olimpiadei de Educație Tehnologică. Potrivit organizatorilor, festivitatea de deschidere a Olimpiadei se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:45
(12534 vizualizări - 13 comentarii)


Ialomița: Au furat bani de la bătrîne

O minoră de 13 ani și o femeie de 43 ani sînt acuzate de furt. Infracțiunile au fost sesizate Poliției joi, 29 martie a.c., de către victime, două femei de 71, respectiv 76 ani, domiciliate în Perieți și ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:40
(9909 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Beat la volan, a refuzat testarea alcoolscop și recoltarea de sînge

Un bărbat de 34 ani a fost oprit în trafic de către polițiști pentru un control de rutină. S-a întîmplat în cursul nopții de 29 spre 30 martie a.c., la Fetești. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii i ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:38
(8661 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit național, prins

Joi, 29 martie, un bărbat de 35 ani, din comuna Barcea-Galați, urmărit național, a fost prins în Ialomița. Pe numele individului Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a unei sentințe penale de ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:36
(10145 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană Ialomița: «Școala Altfel», proiect educațional inedit

În perioada 2-6 aprilie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează «Școala Altfel», un parteneriat școală-bibliotecă. Evenimentul presupune organizarea de activități precum vizitarea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:14
(9369 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Stelnica

Peste 85 de persoane au fost legitimate joi, 29 martie a.c., în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii Secției de Poliție Stelnica în colaborare cu agenții posturilor de poliție arondate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:01
(13052 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Miercuri, 28 martie a.c., o femeie din comuna Gheorghe Doja a decoperit în propria curte un pistol. Ea a sunat de urgență la Poliție. Femeia efectua lucrările agricole de primăvară în curte. Ea a descoperit ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:42
(13474 vizualizări - 0 comentarii)


Demonstrație: Elevii ialomițeni iau lecții de prim-ajutor

Săptămîna viitoare va debuta într-un mod inedit pentru elevii din întreaga țară. Ei vor merge la «Școala Altfel». În cadrul acestui program, timp de șapte zile, școlarii vor participa la activități extracurriculare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:39
(6442 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Vineri, 30 martie a.c., președintele PP-DD, Dan Diaconescu, vine în Piața Revoluției din Slobozia pentru a se întîlni cu simpatizanții săi din tot județul Ialomița. Dan Diaconescu va ajunge în Piața Revoluției ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:35
(23305 vizualizări - 23 comentarii)


Ialomița: Inspectorii DSVSA, controale înaintea Sărbătorilor Pascale

Pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare de Paște, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și-au intensificat controalele. În special, inspectorii DSVSA verifică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:26
(7700 vizualizări - 1 comentariu)


Mărculești: Proiectil descoperit în mijlocul cîmpului

Plecat la muncile agricole, un bărbat din localitatea Mărculești a decoperit pe cîmp un proiectil neexplodat. Panicat, omul a sunat de urgență la 112. Elementul de muniție avea un diametru de 120 de milimetri ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:22
(8823 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: RAJA întrerupe furnizarea apei potabile joi, 29 martie 2012!

«Miercuri, 29 martie, în intervalul orar 9,00-18,00 se va întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Țăndărei» informează reprezentanții societății furnizoare de apă potabilă în localitate, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:15
(8875 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de Paști la Muzeul Județean Ialomița

Luni, 2 aprilie a.c., începînd cu orele 13,00, Muzeul Județean Ialomița vernisează expoziția «Lumina Învierii. Tradiție și cultură religioasă în Bărăganul ialomițean». Expoziția se înscrie într-un program ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:02
(7422 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Hai pe net! 2012», campanie lansată de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener al Consorțiului Alianța Digitală pentru România, lansează, în perioada 26-30 martie 2012, Campania «Hai pe net! 2012». Activitățile aflate în organizarea ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:58
(7473 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: A furat din curtea consăteanului

După ce în perioada 9-26 martie 2012 a furat mai multe bunuri din locuința unui bărbat de 36 ani, din Ciulnița, un bărbat de 47 ani a fost identificat și prins de polițiști. Hoțul, consătean cu victima ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:56
(9722 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...