Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Orașul lui Vlăduț

Orașul lui Vlăduț

Miercuri, 24 ianuarie 2018, peste 200 de părinți din Slobozia au participat la colecta organizată la Restaurantul «Oskar» din Slobozia pentru susținerea Danielei Toader, diagnosticată cu o formă rară de cancer la pancreas. Cazul acesteia, mediatizat până la acel moment doar pe rețelele de socializare, a impresionat și a mobilizat comunitatea locală. Donațiile celor prezenți, dar și cele anonime, ale sutelor de slobozeni care au vrut să lupte alături de familia Toader, au făcut posibil transportarea acesteia în Turcia, la o clinică specializată. Însă lupta familiei Toader cu cancerul este de-abia la început... Iar donațiile slobozenilor sunt vitale pentru ca Daniela să se întoarcă acasă!

Mai mult decât poate duce un om Ștefan Daniel Toader n-a mai dormit o noapte întreagă de pe 12 decembrie, când Daniela s-a simțit rău și au ajuns la spital. Și povestește resemnat, mereu la fel, despre un coșmar din care știe că se va trezi curând. Trebuie să se trezească pentru că i-a promis băiatului, lui Vlăduț, că mama se va face bine și se va întoarce acasă. «Am povestit de atât de multe ori... Și tot nu înțeleg ce s-a întâmplat! Pe 12 decembrie anul trecut am fost să facem niște analize de rutină... Avea o paloare galbenă care ne-a speriat... Rezultatele ne-au speriat, erau ieșite din orice limită, n-am vrut să credem ce se întâmplă... Am început să căutăm în oraș, dar din păcate în Slobozia nu poți face prea mult. Am făcut un ecograf aici, iar doctorul ne-a spus franc că este cancer de pancreas. N-am vrut să credem și am mai făcut unul! A doua zi am ajuns la doctorul Lăzărescu, aici, la Oncologie... A încercat să ne menajeze, nici el n-a vrut să creadă că la 29 de ani poți face cancer de pancreas... E o boală care nu apare la vârsta asta! Așa am ajuns la „Fundeni“, la doamna doctor Adina Croitoru... Asta se întâmpla într-o vineri, pe 15 decembrie... De vineri până luni a fost monitorizată! (...)». Vocea lui Ștefan se frânge, învinsă de răni care nu se vor vindeca niciodată. Refuză să plângă. Reia firul poveștii, calvarul unei luni fără de sfârșit, petrecută prin secțiile de spital...

Eroii de la «Fundeni» După atâtea zile petrecute lângă patul Danielei, printre zecile de doctori care au tratat-o, și-a însușit termenii medicali adecvați. Ne explică cum s-a încercat stentarea căilor biliare, apoi operația de extirpare a bilei, făcută in extremis, pentru salvarea vieții Danielei, efortul necontenit al unor doctori inimoși, impresionați de tinerețea acestei mame de numai 29 de ani. «E prea tânără, li s-a părut imposibil... S-au implicat, deși veneau Sărbătorile, au făcut tot ce a fost omenește posibil, în condițiile tehnologiei medicale de care dispune spitalul, au rezonat cu noi, ne-au întrebat dacă avem un istoric în familie... Rezultatele biopsiei au venit foarte repede, domnul doctor Becheanu de la Anatomie Patologică s-a implicat, a făcut imposibilul posibil și, într-o săptămână, am avut confirmarea! Este o tumoră de tip adenocarcinom, în capul pancreasului, înfășurată pe vena cavă. Și nu este operabilă... A fost un șoc pentru noi, s-a prăbușit cerul. Iar acasă ne aștepta Vlăduț, în fiecare seară...». Deși diagnosticul a fost catastrofal, Ștefan Daniel Toader a refuzat înfrângerea. A trimis rezultatele biopsiei la 12 clinici din Europa și o clinică din Turcia, despre care a auzit că face minuni. Rând pe rând, răspunsurile sosite au fost negative. Nu și în Turcia. Atunci Ștefan a înțeles că nu va reuși singur și că are nevoie de sprijinul celor din jur... «Nu sunt cuvinte destule să vă pot mulțumi tuturor! Și știu că mulțumesc e prea puțin. Ar trebui mult mai mult, dar nu știu ce... Vă sunt recunoscător tuturor, fiecăruia dintre cei care m-au ajutat, celor pe care îi cunosc și, mai ales, celor pe care nu i-am cunoscut și poate că n-am să-i cunosc vreodată! Fiecare leu pe care l-am primit e neprețuit și sper să nu fie zadarnic...».

Golgota familiei Toader La sfârșitul săptămânii trecute, Ștefan Daniel Toader a transportat-o pe Daniela în Turcia. Cu un autoturism, pentru că transportul cu avionul nu a fost recomandat de medici, iar ambulanța privată cu care a încercat să o transporte inițial nu a putut obține dreptul de a ieși din spațiul UE. Când a plecat, Ștefan a făcut-o convins că se vor întoarce amândoi acasă. A lăsat în urmă un sistem medical depășit și niște medici care s-au luptat eroic pentru a salva viața Danielei: «Pentru mine, medicii care au tratat-o pe Daniela sunt niște eroi! Dar sistemul nu poate face mai mult... Până să ni se întâmple nenorocirea asta nu am fost conștienți de ce reușesc oamenii să facă cu puținul pe care îl au... Cei 2% pe care îi dăm noi și cei 20% din impozitul pe profit al firmelor, ajunși la oamenii care se implică în salvarea celor ca noi sau la ONG fac mai mult bine decât întreg sistemul la un loc! Iar statul suprareglementează iar totul, pentru ca nici măcar acești bani să nu mai poată fi utilizați. E inuman ce se întâmplă...».

Slobozia se mobilizează
În așteptarea primelor vești bune de la soții Toader, orașul se mobilizează. Elena Negrău, managerul firmei Oskar, alături de Iulia Berciu și de Nicu Matache, doi dintre organizatorii colectei de pe 24 ianuarie 2018, pregătesc un nou eveniment. «Povestea Danielei ne-a amintit că împreună suntem puternici și putem muta munții din loc... Vrem să organizăm un concert caritabil cu artiști locali, pentru a o sprijini financiar în lupta cu boala! Nu știm de câți bani au nevoie, nimeni nu știe... Dar nu vrem să renunțăm, nu vrem să auzim că s-a pierdut o viață din cauza banilor! De aceea facem apel la comunitate, la toți slobozenii care ne pot ajuta... Daniela e mamă, e soție, e tânără și merită o șansă!» ne explică Iulia Berciu. «Nu știm exact ce trebuie făcut, nu avem experiență în acest sens... Dar știm că orice sugestie e binevenită și orice efort va fi prețuit!» spune și Elena Negrău. De asemenea, sute de mame susțin financiar lupta soților Toader cu cancerul prin intermediul unei pagini de Facebook. Sub titlul «O mămică pentru multe mămici și multe mămici pentru o mămică» un grup de mămici inimoase vând produse hand-made, organizează licitații de produse, strâng leu după leu pentru a o ajuta pe Daniela... Este prima dată când orașul se mobilizează la acest nivel de reprezentare! Este prima dată când oamenii rezonează la unison pentru ca Ștefan Daniel Toader să-și poată respecta promisiunea făcută lui Vlăduț, un copil de numai 4 ani și jumătate: «Mami se va face bine și va veni acasă!».
Conturile în care soții Toader pot primii donații sunt
Toader Ștefan Daniel
RO87BUCU1511036079959RON-Alpha Bank Sucursala Slobozia
RO48RNCB0170097337870001-BCR Sucursala Slobozia
Toader Daniela Nicoleta
RO12RZBR0000060017844976 Raiffeisen Bank
Cont EURO Toader Ștefan Daniel-RO16BUCU1511036368901EUR, Alpha Bank Sucursala Slobozia

31 Ianuarie 2018, 12:20 (13743 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Dramele neștiute ale orașului
Jucăriile «stricate» ale lui Moș Crăciun
O minune pe strada Aurora, nr. 10
Are nevoie de sprijinul semenilor ca să învingă cancerul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 22 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18865 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17856 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18809 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18578 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(18077 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(47742 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17749 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19172 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18885 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20088 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20859 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20035 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20716 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20367 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20770 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19750 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19823 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...