Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cristi Stan e nevinovat până la noi ordine

Răspunsuri la mișto, marca Gigi Petre

Cristi Stan e nevinovat până la noi ordine

În luna noiembrie a anului 2017, directorul Drumuri și Poduri SA, Cristi Stan, a fost implicat într-un scandal public, fiind acuzat de «fals și uz de fals». O lună mai târziu, consilierul local PNL Dragoș Soare a solicitat prefectului Gigi Petre să reacționeze public, în calitate de «garant al respectării legalității la nivelul județului». Răspunsul oficial al Instituției Prefectului Ialomița, după o lună și jumătate de așteptare, e că «organele abilitate urmează să se pronunțe asupra vinovăției acestuia».

Un scandal cu miză mare
La ședința Consiliului Județean din luna noiembrie 2017, directorul Drumuri și Poduri SA, societate din al cărei acționariat fac parte consilierii județeni, a fost acuzat public că a ocupat ilegal funcția. Potrivit informațiilor făcute publice în cadrul ședinței, la momentul susținerii concursului Cristi Stan era condamnat penal pentru «înșelăciune în formă continuată», fapt pe care comisia de concurs l-a ignorat. Deranjat de lipsa de reacție a președintelui Moraru cu privire la această situație, consilierul județean PNL Dragoș Soare a declarat că va cere prefectului Gigi Petre, în calitate de «garant al respectării legalității la nivelul județului» să analizeze situația. Potrivit petiției depuse pe 29 noiembrie 2017, prefectul Gigi Petre ar fi trebuit să confirme, pe baza dovezilor publice furnizate, că reglementările legislative în vigoare nu i-ar fi permis participarea la concursul desfășurat în luna martie 2017. Prezent la ședință, Cristi Stan a respins acuzațiile, declarând că participarea sa la concurs s-a făcut în condițiile respectării OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Prefectul Pilat de Ialomița
La o lună și jumătate distanță, prefectul Gigi Petre răspunde petiției formulate de către consilierul PNL Dragoș Soare. Și el trăitor «sub vremi» (și atent la reacțiile președintelui Moraru!), Gigi Petre a răspuns în maniera caracteristică. El susține că, potrivit art. 6 din OUG nr. 109, nu pot fi administratori persoanele care, potrivit legii, au fost condamnate «pentru infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală». Cristi Stan e însă director al societății, nu manager! De asemenea, continuă prefectul Gigi Petre, «din analiza documentelor comunicate de Consiliul Județean Ialomița, (...) rezultă că domnul Cristi Stan Adrian a depus (...) mai multe declarații pe propria răspundere potrivit cărora nu ar fi fost condamnat pentru infracțiunile mai sus-menționate». Iar la final, ca o apoteoză a ridicolului în care se complace, prefectul Gigi Petre confirmă că există o plângere înregistrată la Inspectoratul de Poliție în care se sesizează existența unei condamnări penale pe numele lui Cristi Stan «care îl împiedică să ocupe acest post», dar că organele abilitate «urmează să se pronunțe» cu privire la situație...

Între timp, Drumuri și Poduri SA se extinde în Bulgaria În timp ce, de frica Președintelui, toată lumea tace și anchetează, directorul Cristi Stan extinde sfera de influență a societății pe care o conduce. Cunoscut pentru obsesia sa «de a aduce contracte», el a fost identificat de Sărbători birjărind Mitsubishi din dotarea Drumuri și Poduri SA, lăsat moștenire de fostul director (supranumit Ghibanu Public no. 1 după ce a asfaltat la Ciulnița strada pe care se află vila din dotare!), tocmai în Bulgaria. Și tot acolo, Cristi Stan a fost împlicat într-un accident de circulație care a șifonat caroseria bietului SUV, necesitând reparații grație cărora a aflat tot orașul de incident. De data aceasta, în pofida eforturilor noastre, Cristi Stan a refuzat să comenteze incidentul și nici nu a putut explica ce căuta în Bulgaria cu mașina de serviciu. O sursă infiltrată în coasta sa de către fosta conducere susține însă că noul manager, speriat de zeciuiala cerută la licitațiile administrației județene, a căutat contracte pe piețele emergente din țara vecină. Sigur, această primă vizită ne-a costat scump, dar parcă tot e mai ieftin decât pe vremea când 70% din personalul Drumuri și Poduri SA era în șomaj tehnic, iar prin conturile societății bătea vântul falimentului. Părerea noastră!

1 Februarie 2018, 20:15 (13032 vizualizări - 28 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(3 Februarie 2018, 14:21)
 Gigi Muschi, a ramas mistocar de la caccidentul cu masina de prin anii '90, cand a intrat cu viteza in piciorul podului de peste Ialomita. Sechele de prefect.
Fănică:
(3 Februarie 2018, 13:58)
Totuși, de câte decenii este prefect Gigi Petre? După cap, are peste 70 de ani, vârsta!
Leo de la Voluntari:
(2 Februarie 2018, 23:44)
Multa puscarie merita omul prezentat ca prefect,este prieten cu duduia de la interne fosta secretara,fost prefect de Teleorman. Pe bune multi ani ar trebuii sa stea inchis batranul adunator de repulsie. Doamne daca ati stii cate stiu despre el si cate pot proba cu inscrisui. Dar nu am gasit deocamdata omul care sa vrea pentru ca langa el este un fost subprefect fost militian mare jurist dupa cum isi spune singur. Caracatita mare si bani multi multi muti dar si alte interese ale unei organizatii m---so---ni. Gasiti pe net lagatura si primirea in randul cavalerilor a unui primar in judet. Acolo este cheia lui Gigi Petre. Mai scapa o chestie si in serialul de la pro "las fierbinti" daca exista posibilitatea de adaugare foto si atasamente va publicam gratis dovezi pentru care ar infunda puscaria domn gigi
LEROD intors:
(2 Februarie 2018, 23:25)
Acest individ «garant al respectării legalității la nivelul județului».? Pentru el nu exista art.321 cod penal falsul intelectual.Procurorii din Slobozia dorm in pantofide nu se autosesizeaza? Individul prefect de Ialomita in calitate de «garant al respectării legalității la nivelul județului».este um mare ticalos in privinta falsului intelectual este un fapt cotidian la nivel de prefectura.Vorbesc in cunostiinta de cauza si nu stiu cum nu l-au luat pana acum.Se zice ca ar fii o sluga credincioasa a lui Triceanu.Ma si cand o cadea....sa vezi planste si bocitori. Mai domnilor jurnalisti de la daca va tine va dau eu toata documentatia privind grup infractional organizat in materie de falsuri intelectuale si zeci de retrocedari terenuri ilegale de care dl. Gigi Petre nu este strain si chiar un aparator al zecilorvde ilegalitati.Va dau pe tava numai sa le faceti publice.Cand vreti si cand doriti..... Gigi Petre ? Va dau pe tava falsuri inelectuale date chiar politiei si parchetelor. Va pun la dispozitie tot dar am mari dubii si neincredere in acest ziar ! De vreti stiti cine sunt !
Liviu :
(2 Februarie 2018, 17:46)
Unde esti tu, Tepes Doamne ! (DNA ? ) Am inteles ca d-nul Stan nu are nici un bun , nici o proprietate , doar datorii ? E candidatul ideal in a falimenta (e insolvabil) si apoi privatiza SC Drumuri si Poduri SA ? E cumva reteta Teldrum ?
Fănică:
(2 Februarie 2018, 17:43)
Domnilor și doamnelor din Ialomița și nu numai! Vă rog, salvați un om în dilemă! DE CÂȚI ANI ESTE PREFECTU ACESTA PREFECT? Mai ușor de rezolvat, de câte decenii??! Am o vârstă respectabilă, eu alt nume de prefect în Ialomița nu știu! Ăsta ce meserie are?
Stela Maris:
(2 Februarie 2018, 14:22)
Stie cineva de ce nu mai are auditor prefectura ?  Se scoate postul la concurs ?
Raluca D:
(2 Februarie 2018, 13:12)
Fals in doc sub semnatura privata . De ce nu se autosesizeaza Parchetul ? De la Dragnea in jos " cum e turcul e si pistolul " !
Marian:
(2 Februarie 2018, 13:08)
Cum se poate ca dupa ce a declarat in fals ca nu are probleme penale sa mai fie inca in functie ? Ce pozitie are consiliul de admnistratie si Camera de Conturi Ialomita ? E posibil sa aplice aceleasi metode de fraudare si sa la acrasta societate !
citizen:
(2 Februarie 2018, 11:19)
Acestui "dumnezeu" care a venit din valurile tarii sa spele onoarea jud. cu aere de sef mai mare peste marele judetului, ,  considera ca i se cuvine o suma de avantaje, casa, masa deplasari etc. in interes personal platite de contribuabilul corect si umilit de astfel de personaje. Se pare ca este mai ceva decat fostul, care era innebunit dupa masinile societatii. Propun judetului sa i se asigure si contribuabilului bun platnic o plimbare cu masina societatii, asa cum ii permite si directorului societatii.
Gigi Dunga:
(2 Februarie 2018, 11:11)
De profesie SuBprefect, Gigi n-a deranjat pe nimeni, nici n-a ajutat pe nimeni...doar a mai lansat cate un.."ai mancat?" sau "da-mi si mie 2000 pentru cauciucuri"...in rest...SOLITAIRE, uischi si tigari in birou....STS ai legaturaaaa ....la Victor, normal!!!!
Dinu :
(2 Februarie 2018, 11:01)
Am inteles ca societatea de stat,condusa de Stan are peste 15 miliarde pierdere in 10 luni de directorat "magistral' si are si tupeul sa plece in concediu in Bulgaria cu masina societatii !? o fi platit din banii lui motorina ? Dar reparatia ? Oamunii adusi de ilustrul presedinte de CJ Ialomita  - Victor MORARU !!!
Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(1 Februarie 2018, 21:16)
Despre foști numai de bine. AMR 11 luni. 15 ianuarie 2019 final de carieră.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13384 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10543 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10227 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9762 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10799 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15486 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15821 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14757 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16717 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12672 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12862 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13888 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13136 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14118 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14691 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13040 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15709 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12525 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14606 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13842 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14428 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16241 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16378 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32291 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14263 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15274 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18917 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18320 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14922 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16118 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...