Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fanteziile administrative ale Marianei Iancu

Unde sunt medicii, doamna director?

Fanteziile administrative ale Marianei Iancu

La preluarea mandatului de manager interimar, Mariana Iancu a promis județului un spital funcțional, utilat la standarde medicale înalte, capabil să facă față oricăror solicitări. După un an de mandat, ea a anunțat public că a atras 20 de medici noi și că a majorat considerabil veniturile instituției. Începând cu luna noiembrie a anului 2017, Mariana Iancu a anunțat «reducerea considerabilă» a cheltuielilor de funcționare. Și tot atunci, în tandem cu președintele Victor Moraru, a declarat că Spitalul va beneficia de o investiție de 112,4 milioane de lei prin PNDL 2, constând în construcția unui bloc operator nou și modernizarea clădirii Spitalului. Din păcate, toate aceste afirmații nu corespund realității sau ascund carențe de management grave, care afectează direct activitatea medicală a celei mai mari unități medicale din județ.

Raportările către Minister nu pot fi falsificate
În primavara anului 2017, după 6 luni de interimat al directorului Mariana Iancu, Spitalul Județean Slobozia anunța public primele rezultate notabile la nivelul instituției. După alte 6 luni, în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean, Mariana Iancu declara că a atras peste 20 de medici noi, tineri, care asigură «servicii de cea mai bună calitate la nivelul spitalului». Realitatea este însă diferită, iar informațiile publice pe care Spitalul Județean este obligat să le ofere lunar Ministerului nu o pot cosmetiza. Concret, în luna octombrie a anului 2016, lună în care Mariana Iancu a preluat conducerea Spitalului, numărul medicilor se ridica la 72, iar cel al medicilor rezidenți la 24. La un an distanță, în luna octombrie a anului 2017, când Mariana Iancu declara public că a reușit să aducă 20 de medici noi «dintre care mulți foarte tineri», numărul de medici raportat către Minister scăzuse de la 72 la 71, iar cel al medicilor rezidenți de la 24 la 21. Ultima raportare, cea din luna ianuarie 2018, confirmă modificări minimale ale organigramei. Practic, numărul de medici raportat a crescut de la 72, câți avea Spitalul la data preluării funcției de director de către Mariana Iancu, la 76, iar cel al medicilor rezidenți de la 24 la 25.

Dincolo de gardul vopsit al Spitalului
Raportările lunare sunt doar o fațetă a realității pe care Mariana Iancu încearcă cu orice preț să o ascundă. Surse administrative interne confirmă faptul că una dintre cauzele principale pentru care doctorii refuză să vină la Slobozia este lipsa aparaturii medicale performante. În ciuda faptului că s-au investit sume însemnate în achiziții noi, acestea nu pot fi utilizate sau nu pot intra în exploatare. La penuria de doctori cu care se confruntă spitalul se adaugă și atitudinea despotică a managerului Mariana Iancu. Transformată în «Big Brother» prin instalarea a zeci de camere de luat vederi pe secțiile Spitalului, Mariana Iancu vânează de-a valma medici și asistente, personalul auxiliar și pe cel contractual, permanentizând o atmosferă de teroare improprie desfășurării actului medical. În aceste condiții, medicii cu ștate vechi ai Spitalului și-au dat demisia sau sunt pe cale să o facă. Este, bunăoară, cazul medicului oncolog Valentina Burdeniuc, plecată în Franța sau cel al medicului urolog Nicolas Iordan. Recent, susțin aceleași surse, și medicul chirurg Dumitru Chiciu a amenințat cu demisia, conflictul fiind dezamorsat in extremis. La acest moment, linia de gardă a Spitalului funcționează la limita de subzistență, secții precum cea de Neonatologie, Pediatrie, Cardiologie sau Oncologie ar putea fi desființate din cauza pensionării medicilor sau prin iminenta plecare a acestora, iar numărul de internări scade vertiginos. În schimb, secții precum Ortopedia și Radiologia sunt «suprapopulate» de medici, numărul de paturi alocat pe fiecare medic fiind cu mult sub normativul de personal impus de Ministerul Sănătății.

Bârfe de pe holurile spitalului În luna februarie a anului 2018, problemele pe care Spitalul Județean Slobozia le întâmpină sub conducerea Marianei Iancu par să se adâncească. Pe fiecare secție, angajații spitalului nu mai contenesc să povestească dezastrul în care a ajuns unitatea medicală din cauza managementului deficitar impus cu forța de Mariana Iancu. Iar cei care nu-i dau ascultare sunt admonestați cu o ploaie de cuvinte triviale, pe care doamna manager le știe încă de pe vremea când conducea firma de salubritate a Sloboziei. Unul dintre aspectele sesizate vizează activitatea din bucătărie, acolo unde Mariana Iancu ar fi dat ordin să se raționalizeze mâncarea pacienților. Concret, există voci care spun că doamna manager le-ar fi comandat bucătăreselor să folosească mai puține ingrediente pentru prepararea porțiilor de mâncare distribuite în saloane. De asemenea, se pare că noul aparat de radiologie este conectat la rețeaua electrică printr-un dispozitiv învechit și scos din uz, încă de pe vremea fostului manager Vasile Olaru. De asemenea, deși există depuse numeroase solicitări privind starea proastă a instalației electrice, care datează de la începuturile Spitalului Județean de Urgență Slobozia, aceasta funcționează la momentul de față cu mai multe improvizații care ar putea ceda în orice moment, riscul producerii unui incendiu sau al unei explozii fiind iminent. De asemenea, la centrala electrică ar fi fost angajați de către Mariana Iancu câțiva oameni care n-au reparat o priză în viața lor...

Floarea care nu aduce primăvara
Există, evident, și aspecte pozitive ale activității managerului Mariana Iancu. Unul dintre acestea ar putea fi considerată renovarea etajului I al Policlinicii. O altă investiție pe care Mariana Iancu a declarat că o va iniția anul acesta este construirea unui Centru de Îngrijiri Paliative pentru blonavii aflați în stadii terminale de boală. Consiliul Județean Ialomița a aprobat deja transferul unei clădiri din Slobozia Nouă către Spitalul Județean. Clădirea a aparținut Direcției Generale pentru Protecția Copilului și se află în prezent în conservare. Potrivit estimărilor făcute de către Mariana Iancu, clădirea ar urma să asigure îngrijirea a 17 bolnavi. «Este unul dintre proiectele la care țin foarte mult și nu voi pleca de la Spital până nu reușesc să îl realizez!» a declarat Mariana Iancu pentru ziarul nostru.

Cioara de pe gard în locul vrabiei din mână
Eficiența funcțională si economică a Spitalului Județean Slobozia este o altă marotă administrativă. Mariana Iancu decretează periodic că a redus cheltuielile în cadrul unității medicale pe care o conduce. În realitate însă, acestea cresc vertiginos. Mai grav e însă faptul că «realizările» actualei conduceri se remarcă prin ineficiență. Concret, servicii precum «îngrijiri la domiciliu» sau transportul pacienților dializați au ajuns să fie efectuate cu cele două Dacii Duster achiziționate anul precedent. Singurul efect «pozitiv» al acestei decizii a fost angajarea a 6 șoferi pentru asigurarea permanenței. Astfel, costurile cu aceste «realizări» au devenit net superioare celor generate de contractele derulate cu terți. Adăugați la acest aspect zecile de procese în instanță, conflictul permanent cu Sindicatul SANITAS sau disputele deschise din cadrul Consiliului Județean Ialomița... Și lista ar putea continua la nesfârșit!

12 Martie 2018, 10:05 (6596 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


Gicu:
(18 Martie 2018, 17:04)

''Bârfe de pe holurile spitalului ....Mariana Iancu vânează de-a valma medici și asistente, personalul auxiliar și pe cel contractual, permanentizând o atmosferă de teroare ..."

SERIOS ....a dat pe cineva afara , a sanctionat pe cineva , a luat vreo masura atunci cind a gasit nereguli sau cind a constatat acte de incompetenta profesionala ???
Si nerguli au fost gasite multe ...dar au fost "trecute cu vederea" !?!
Asa ca cei ce se simt "terorizati" mai bine si-ar face datoria asa cum  trebuie  ... d.nele asistente/infirmiere sa nu mai doarma pe sectii , sa nu mai manince mincarea bolnavilor, sa nu mai fumeze in cabinete si pe sectii , sa nu se mai vaite ca au salarii mici , sa nu mai fure din materiale si medicamente, sa nu mai fie asa de mindre/increzute/motate , sa nu mai vorbeasca "de sus" amaritilor de bolnavi , sa lase birfele si cafeluta , etc , etc .... si sa puna mina la munca !!!
Unul:
(13 Martie 2018, 22:08)
Lasati ca a mai pus asistentele la munca. Nu inteleg un lucru, ca asistenta sa vii cu unghiile facute si blindate de inele.... fustitele sunt cam scurte si machiajul cam mult. Asta zic de respectarea igienei prin spital. Cum ar fi ca un doctor chirurg sa aibe unghii mari cand opereaza.
PSD:
(13 Martie 2018, 16:30)
LUCRURILE FRUMOASE NU SE VAD DIN SPITAL?PE VREMEA CARUI DIRECTOR AM AVUT ASA ?RECEPTIA DE LA ET 1 ESTE FOARTE MODERNA,UTILA . NU MAI INVENTATI LUCRURI AIUREA IN NECUNOSTINTA DE CAUZA.
Ana:
(13 Martie 2018, 16:11)
Dr.Burdeniuc a plecat in Franta pentru intregirea familiei iar dr. Iordan a plecat din spital in 2014.
mitu:
(13 Martie 2018, 15:16)
Cum , necum , mie imi place figura ei. Falcute ,ochi mari si negri ,iar daca vorbeste urat cum spuneti ii pu perna doar pe gura.
alis:
(13 Martie 2018, 00:15)
De ce le trebuie atitea camere,pentru că le-a dat jos când erau probe dintr-un dosar?Acum cheltuie alți bani să le extindă si să le monteze la loc?Nu poate să le pună pe banii personalii ai persoanei care a dat ordinul să le demonteze,iar c/v lor să aducă în bunatatiri actului medical?Un audit extern pentru activitatea economico-financiara a spitalului județean ar fi necesar mai mult decât o cană de apă potabilă si nu menajeră.
Florea:
(13 Martie 2018, 00:13)
@titi, ai avut noroc. O tură bună...Să nu mai ai de-a face, nu se știe dacă vei mai avea acel noroc. Sper să se fi retras definitiv dr. Popescu, anestezistă, dar i-a cam ajuns. Totul are un sfârșit!
Titi:
(12 Martie 2018, 22:46)
Hai sa nu mai hulim atat upu eu unul am fost nevoit sa ajung acolo acum catva timp cu o infectie urinara temperatura 40 nu puteam urina si dupa cateva ore am plecat pe picioarele mele toata lumea de acolo sa purtat frumos cu minede la medic pana la asistente
UN PACIENT UPU:
(12 Martie 2018, 22:21)
FELICITARI DOAMNEI DOCTOR NITU DE LA UPU PENTRU PROFESIONALISMUL SI EFICIENTA SERVICIULUI UPU O ADEVARATA REGINA INTR-UN STUP CU ASISTENTELE CARE SE MISCAU CA ALBINELE DUPA DOUA RESUSCITARI IN DECURS DE DOUA ORE SI JUMATATE PLUS ALTI PACIENTI CU DIFERITE BOLI SI VATAMARI CORPORALE......INCA ODATA FELICITARI INTREGII ECHIPE DE PROFESIONALISTI
Gigi:
(12 Martie 2018, 21:36)
Mai e pe undeva una care se ocupa cu masajul in timpul serviciului. Ia facut lu Olaru, apoi lu Popeasca, acum face la arabi
Cristi:
(12 Martie 2018, 19:32)
Serviciul UPU... daca nu era serviciul UPU Slobozia prin personalul care profeseaza acolo , la acest moment eram mort. Faptul ca nu au timp sa comunice este o parte a problemei nu este  problema, dar cand au timpul necesar iti spun si explica tot ce este nevoie sa sti.
Si Nu, nu am dat eu sau apartinatorii vreun leu shpaga pentru o mai mare atentie sau tratament diferentiat. Am fost tratat ca orice pacient si pot spune ca acum traiesc pentru ca  Medicii si  Asistentele Medicale  de acolo si-au facut meseria. Multumesc Frumos UPU Slobozia !

Rușine!:
(12 Martie 2018, 17:57)
Dragi pacienți, mare atenție cu dr. I...te omoară de inimă rapid! Dacă n-ar fi criză de medici, asta ar fi fost demult afară din meserie. Pe asta se bazează și ea! Urât caracter, mare tupeu! Mergeți la es, dar la particular. Altă moacă!
UN PACIENT:
(12 Martie 2018, 15:18)
LA UPU STAEA DE NESIMTINE FATA DE BOLNAVI SI APARTINATORII ACESTORA ESTE DE O NESIMTIRE MAXIMA. BOLNAVUL ASTEAPTA IN TRIAJ PANA TIMPUL DE ASTEPTARE AL STARII IN CARE A FOST ADUS APROAPE EXPIRA IAR INSOTITORII SUNT INVITATI SA ASTEPTE LA USA PANA VA VENI CINEVA "SA LE SPUNA CE". ACESTEA SUNT CUVINTELE D-NEI DR ISTRATE CIND INTREBI CE FACE APROAPELE TAU ADUS CU SALVAREA:"SA VA SPUNEM CE" SI "EXISTA CABINETE IN POLICLINICA". ACOLO IN POLICLINICA TE DUCI CU PROGRAMARE, TE GINDESTI BINE CIND VEI FI BOLNAV SI ATUNCI MERGI. DAR CE SA FACEM DACA NE IMBOLNAVIM SAMBATA, DUMINICA SI NE PERMITEM SA DERANJAM DE LA CAFEA STIMABILII MEDICI. 

Un cetățean:
(12 Martie 2018, 11:04)
Mai taie tanti Mariana de la mancare sa saturam detinutii ca aia se plâng la CEDO,avocatul poporului si alte instituții înalte,săracul pacient unde sa se plângă de condiții,de faptul ca doctorii au un comportament total neadecvat cu pacientii,fa ordine cum ai facut si la Vivani administreaso care esti.Si de te supăra careva sa il spui lu Victor intai al Sloboziei de Amara.
iuliana:
(12 Martie 2018, 10:35)
Of, cind spui spitalul Slobozia, spui nesimtire, tupeu, groaza.Serviciul UPU care ar trebui sa fie un serviciu exemplar, este un dezastru. Dar nu este vina doamnei Mariana, nu acolo nesimtirea, tupeu, si prostia nu o poate schimba nimeni. Sunt asistentele niste maimute care nu fac nimic, si pur simplu
te jignesc te umilesc, nu au sapte ani de acasa.........Rusine

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiști

Miercuri, 24 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești, în timp ce efectuau un filtru rutier pe strada Călărași din localitate, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2021, 17:40
(2195 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 25 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19286, fiind înregistrate 22 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2021, 15:40
(2677 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Formularele de înregistrare fiscală se pot depune electronic

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că în Monitorul Oficial al României a fost publicată o reglementare pentru aprobarea formularelor de înregistrare ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2021, 14:10
(5936 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 24 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19264, fiind înregistrate 46 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2021, 19:48
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Schema de ajutor de minimis în sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița (APIA Ialomița) informează apicultorii că, până pe data de 26 noiembrie 2021 inclusiv, se pot depune cereri de acordare a ajutorului de minimis ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2021, 12:25
(8483 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Contribuabilii pot beneficia de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, prin depunerea unei cereri, pot beneficia de eșalonarea la plată în formă simplificată a obligațiilor fiscale ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2021, 18:20
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Fără permis, la volan

Luni, 22 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic, pentru verificări, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Țăndărei. ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2021, 16:45
(2186 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Lemne confiscate

Luni, 22 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bărcănești au depistat pe raza localității Bărcănești un transport ilegal de lemne. Aceștia au oprit în trafic un ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2021, 16:35
(3860 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. Forțele ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2021, 16:20
(2082 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 34 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 23 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19218, fiind înregistrate 34 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2021, 15:55
(2677 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele, în timp ce efectuau un filtru rutier pe DN1D, în comuna Bărbulești, au observat în trafic ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 17:20
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 95000 de lei, 32 permise de conducere reținute

Polițiștii ialomițeni au desfășurat 24 de acțiuni punctuale în mediul rural și urban, organizate atât independent, cât și împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița, intervenind totdată la ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 17:15
(9279 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

În perioada 1-12 noiembrie 2021, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, prin departamentul Relații de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 16:10
(2735 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 22 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19184, fiind înregistrate 25 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 15:50
(4578 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Albești, Făcăeni și Amara

Sâmbătă, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11,15, 3 echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 14:20
(3058 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 2 decembrie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 2 decembrie 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 12:50
(5226 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: 7 mașini avariate din cauza unei întoarceri efectuată neregulamentar

Coșereni: 7 mașini avariate din cauza unei întoarceri efectuată neregulamentar

În dimineața zilei de luni, 22 noiembrie a.c., în afara localității Coșereni, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a patru persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2021, 11:00
(5986 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 27 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 21 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19159, fiind înregistrate 27 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2021, 15:40
(2096 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19132, fiind înregistrate 38 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2021, 16:05
(2415 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 10 persoane, evacuate din cauza unui incendiu

Slobozia: 10 persoane, evacuate din cauza unui incendiu

Joi, 18 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la tabloul electric al unui bloc de locuit, situat pe strada Aleea Nordului. Pompierii s-au deplasat la fața ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 17:20
(4966 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Campanie pentru sprijinul persoanelor defavorizate

Protopopiatul Slobozia: Campanie pentru sprijinul persoanelor defavorizate

În colaborare cu Școala Gimnazială «Sfântul Andrei», reprezentanții Protopopiatului Slobozia au desfășurat miercuri, 17 noiembrie a.c., campania umanitară «Prieteni și solidaritate». În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 16:20
(4062 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni cu scop preventiv. Cu această ocazie, au fost legitimate 464 de persoane și controlate în trafic 200 de autovehicule, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:45
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 23 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 19 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19094, fiind înregistrate 23 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:40
(2061 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile către ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:30
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști

Joi, 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sărățeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost lovită de concubin. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:20
(2576 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificări ale polițiștilor în contextul COVID-19

Joi, 18 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat în colaborare cu celelalte structuri, în sistem integrat, privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul pandemic actual. ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:15
(10718 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: În doar 24 de ore, 5 dosare penale pentru infracțiuni rutiere!

Miercuri, 17 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în flagrant, pe DN2A, în orașul Țăndărei, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, care nu deține permis de conucere ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 15:30
(5323 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 53 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19071, fiind înregistrate 53 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 15:15
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Miercuri, 17 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de toate ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 14:55
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de minimis în sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că în perioada 19-26 noiembrie 2021 inclusiv se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 14:05
(8181 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...