Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Contraperformanțe administrative la Spitalul Județean Slobozia

Fanteziile administrative ale Marianei Iancu (II)

Contraperformanțe administrative la Spitalul Județean Slobozia

bonus: Spălătoria spitalului a fost desființată

În urmă cu un an, directorul Spitalului Județean Slobozia declara că instituția pe care o conduce va fi un «spital model» în numai 3 ani de zile! La un an distanță, deciziile adoptate de Mariana Iancu generează contraperformanțe în lanț. Putem fi de acord, de dragul argumentării, că Mariana Iancu nu se face vinovată direct de calitatea serviciilor medicale prestate sau de lipsa medicilor. Dar există decizii administrative care îi aparțin în totalitate. Iată câteva exemple care demonstrează, o dată în plus, că drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

O decizie administrativă eronată
Una dintre obsesiile managerului Mariana Iancu o reprezintă renovarea spațiilor existente în Spitalul Județean. Teoretic, obsesia este justificată, fiind generată de nevoia instituției de a recompartimeta spațiile din cadrul Policlinicii conform noilor protocoale medicale inițiate în ultimele luni ca urmare a achiziției de aparatură medicală. În realitate însă, deciziile adoptate sunt discutabile și creează disfuncționalități care îngreunează activitatea Spitalului. Una dintre ele este decizia de a muta recepția Spitalului la etajul I. Potrivit propriilor declarații, decizia a fost adoptată de către Mariana Iancu după ce a descoperit «o mizerie de nedescris» la primul etaj al Policlinicii. «Am aflat că în cabinetele de la etajul I nu s-a mai văruit de 30 de ani! Sub lambriurile din cabinete era o mizerie de nedescris... Așa am luat decizia de a face curățenie. Tot ce am cheltuit, am cheltuit din sponsorizări!» a explicat Mariana Iancu. Din păcate însă, relocarea recepției Spitalului la etajul I restricționează accesul bolnavilor, mai ales a celor care nu se pot deplasa. Surse administrative apropiate Marianei Iancu susțin că aceasta a ignorat problema nou creată, fiind interesată exclusiv de punerea în aplicare a ideilor sale: «Pacienții care nu se pot deplasa sunt condamnați să rămână jos! Dacă nu îi ajută cineva, nu se pot programa, nu pot intra în spital... Nu există o rampă directă și nu e normal! E drept, în Spital există 4 rampe și, într-un fel sau altul, poți ajunge la etajul I. Dar culoarul de trecere nu este public!».

Datorii de 4 milioane de lei în numai două luni
Este de notorietate cazul pecientei obligate să se interneze în Spital pentru 24 de ore, alături de copilul suspect de apendicită, pentru ca a doua zi mamei să i se spună că a fost o alarmă falsă. Practica demonstrează că Spitalul generează artificial internări de zi pentru a suplimenta veniturile decontate de CJAS. Dar acesta este doar vârful ice-bergului, iar pierderile generate de prostul renume al Spitalului Județean din cauza acestor practici sunt minore, comparativ cu exemplul pe care vi-l oferim în continuare. Una dintre realizările cu care Mariana Iancu se mândrește în public este aceea că a reușit să aducă medici noi pentru Compartimentul Ortopedie al Spitalului. Pentru anul 2018, CJAS a alocat pentru protezele ortopedice peste 800 mii de lei. Potrivit datelor oficiale furnizate de către Spital, în luna ianuarie 2018 a fost operat un singur pacient, iar în luna februarie a.c., 3 pacienți. Adică 4 operații, în condițiile în care spitalul are cel puțin doi chirurgi noi la Ortopedie... Dacă vă întrebați de ce s-a ajuns în această situație, suntem în măsură să precizăm că ceilalți pacienți, de ordinul zecilor în aceste două luni, au fost redirecționați către spitale din București. La fel de revoltător este faptul că la acest moment Spitalul Județean deține în stoc 9 proteze ortopedice care nu sunt utilizate în niciun fel! Și exemplele ar putea continua... Însă rezultatul acestor politici este mai important decât exemplele. Potrivit raportărilor lunare transmise Ministerului, Spitalul Județean a acumulat, la sfârșitul lunii februarie 2018, în numai două luni, datorii de 4,2 milioane de lei! Spunem în numai două luni pentru că, în decembrie 2017, grație alocărilor bugetare oferite de către Consiliul Județean Ialomița, aceste datorii nu depășeau 150 mii de lei.

Spălătoria spitalului a fost desființată
Spitalul Județean de Urgență Slobozia nu mai are spălătorie. Serviciul a fost externalizat de managerul Mariana Iancu, așa cum aceasta și-a manifestat intenția încă de la preluarea mandatului în fruntea unității medicale. Rufele celui mai mare spital din Ialomița se spală acum la București, de către o firmă austriacă. Prețul plătit este de peste 2 milioane de lei, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 3 ani.
Bani risipiți pentru spălătorie Spitalul Județean de Urgență Slobozia a scos la licitație publică serviciul de spălătorie în perioada noiembrie-decembrie 2017, contractul fiind încheiat în ianuarie 2018. Firma declarată câștigătoare este, potrivit documentelor oficiale, Salesianer Miettex SRL. Pe pagina virtuală pe care o deține, societatea este specializată în servicii de curățătorie și are încheiate contracte cu unități medicale și lanțuri hoteliere. Contractul pe care firma l-a încheiat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia se derulează pe o perioadă de 3 ani și are valoarea de peste 2 milioane de lei. Estimativ, pentru spălătorie, Spitalul Județean de Urgență Slobozia cheltuie lunar peste 55 mii de lei. Pentru aceleași tipuri de servicii, alte spitale din țară, ca de exemplu Spitalul Clinic Municipal din Cluj Napoca, plătesc cel mult 30 mii de lei pe lună. De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea cheltuie lunar pentru spălătorie 28 mii de lei. Contactată telefonic pentru a oferi un punct de vedere oficial cu privire la externalizarea spălătoriei din spital, managerul Mariana Iancu nu a răspuns la telefon...
Costuri mai mici O decizie în privința spălătoriei care funcționa în incinta Spitalului Județean de Urgență Slobozia trebuia luată întrucât unitatea medicală risca să-și piardă acreditarea din cauza echipamentelor cu care funcționa. O soluție mai practică din punct de vedere economic a găsit-o medicul Violeta Șapira. Înainte ca aceasta să demisioneze, a solicitat Consiliului Județean Ialomița fonduri pentru achiziția de noi mașini de spălat. Pe lângă aceste echipamente, firma care le furniza asigura și întreținerea lor pentru o perioadă de aproximativ 5 ani. Contractul se ridica la valoarea de 600 mii de lei...

Informații neadevărate!
În cele câteva intervenții în fața camerelor televiziunilor la care îi place să apară, Mariana Iancu, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, s-a lăudat cu privire la faptul că a adus medici noi în unitatea medicală pe care o conduce. Informația este neverosimilă în condițiile în care toți medicii tineri care lucrează acum la Spitalul Slobozia au fost angajați în perioada în care Mariana Iancu era director al firmei de salubrizare a orașului și nu se gândea să preia conducerea celui mai mare spital din județul Ialomița! La momentul încheierii contractelor cu Spitalul Slobozia, unii specialiști se aflau încă în rezidențiat, stagiu de pregătire finalizat în cursul anului trecut. Alți medici, se aflau în perioada concediului de creștere a copilului...

28 Martie 2018, 11:15 (7783 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


Marcu:
(3 Aprilie 2018, 15:54)
Când nu te duce capul să faci ceva bun și constructiv și pentru faptul că îți vezi micimea, încerci să terorizezi oamenii pentru a le distrage atenția de la cit de proastă ești! Problema este că pe mai toți a început să îi doară in spate de comportamentul tău și să te trateze cu sictir. Asta este, ai început să urli de una singură și ceilalți să rida la cum te manifești. Ești jalnică dar ești tu manageră... Ești!
Georgiana:
(3 Aprilie 2018, 01:48)
Sa vedeti cum le baga inopinant mana in buzunar asistentelor si le ia la intrebari de unde au teancul de 5 lei.
Un cetatean:
(31 Martie 2018, 02:40)
De ce nu recunoastem ca a facut ceva. Dar din interior nu se vede, stiu doar sa spuna ce nebuna si nepriceputa e managera. Nu e buna deoatece se duce peste ei nu ii mai lasa sa doarma si ca ii pune la munca.Eu de cate ori am fost in spital am vazut-o umbland prin sectiile spitatului.
Tudor:
(31 Martie 2018, 00:15)
De cand este la conducerea spitalului tuturor le este frica sa mai ia spaga 
Vali:
(29 Martie 2018, 10:00)
O schimbare în bine se vede doar dacă treci prin spital. Referitor la ortopezi, este un domn doctor foarte bun Abu cred ca se numește dar este foarte bun și vb și foarte frumos. Sunt câțiva medici foarte buni și la noi. Ne place sa criticam, sa bârfim, și sa dam în cap oricui încearcă sa facă ceva. Ne meritam soarta.
Ion:
(28 Martie 2018, 23:58)
Ati uitat sa spuneti de masina de 15000 euro pe care a luat-o din banii spitalului pentru a o folosi in interes de serviciu...chiar nu am mai vazut manager de spital din ro cu masina de serviciu....madame fosta lucratoare la gunoi are obrazul gros rau de tot
Vlad:
(28 Martie 2018, 17:30)
Dictatura imposturii !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiști

În ziua de joi, 8 iulie a.c, polițiștii din Urziceni au confiscat 24 de cutii cu parfumuri ce păreau a fi contrafăcute. Bunurile erau comercializate pe stradă de un bărbat, de 47 de ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:15
(4134 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Accident de circulație pe șoseaua care leagă municipiile Urziceni și București. Evenimentul rutier a fost anunțat la 112 în ziua de vineri, 9 iulie 2021. Din verificările efectuate a reieșit că tragedia ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:05
(3747 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Grindu: Reținut pentru fapte de «violență» și «distrugere»

Un tânăr de 30 de ani, domiciliat în localitatea Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de joi, 8 iulie 2021. Activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia constă în faptul că, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:50
(3195 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Vineri, 9 iulie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați direct de un grup de peste 60 de copii din cadrul Clubului Interact, cu privire ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:40
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se întrerupe energia electrică!

E-Distribuție Dobrogea informează cu privire la faptul că în perioada 12-16 iulie a.c., se vor desfășura lucrări de reparații ale liniilor de înaltă tensiune. Din această cauză în anumite localități din ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 17:35
(3853 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 9 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 16:45
(2800 vizualizări - 0 comentarii)


Verificări în teren realizate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de vineri, 09.07.2021, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 14:25
(3181 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 19:20
(2867 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:55
(2603 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:40
(2849 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:35
(3699 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 14:10
(3670 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 28000 de lei

Pe parcursul zilei de marți, 6 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 62 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 117 sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:20
(2918 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:10
(2484 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 16:35
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:55
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:10
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 19:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:00
(1825 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:45
(4529 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 6 iulie a.c., conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Stejarului cu Gutuiului din localitatea Dridu-Snagov, județul Ialomița, a înregistrat o avarie. În ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:05
(4794 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Coșereni, conducea beat și fără permis un moped neînmatriculat

Un tânăr, de 23 de ani, din Coșereni s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 5 iulie a.c., acesta a fost depistat, în flagrant delict, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:45
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 6 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:35
(2872 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 5 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 16:25
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice pentru următoarea perioadă, de vreme severă cu precipitații abundente și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cantitățile de apă putând acumula ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 14:40
(2721 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Portocaliu de ploi abundente, valabilă pentru perioada 5 iulie 2021, orele 12,00-6 iulie 2021, orele 10,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 13:40
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Căzănești!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică sistează luni, 5 iulie a.c, în intervalul orar 9,00-16,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 12:00
(3443 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 4 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2021, 16:35
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 3 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 16:55
(1503 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c., la ora 3,35, pentru a salva trei bărbați care au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea, la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 10:00
(4988 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...