Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Președintele Moraru e Fratele cel Mare

S-a ascuțit cultul personalității și ne taie!

Președintele Moraru e Fratele cel Mare

În 1949, la un an după finalizarea manuscrisului, George Orwell publica romanul «O mie nouă sute optzeci și patru», cu o acțiune plasată într-o lume distropică, aflată sub guvernarea guvernului totalitarist al Oceaniei. Iată un citat din acest roman: «Ia în mână manualul de Istorie și se uită la portretul Fratelui cel Mare de pe pagina întâi. Ochii cei hipnotici se uită fix în ochii lui. Parcă este o forță imensă care te copleșește-ceva ce îți pătrunde sub țeastă, nimicindu-ți creierul, înfricoșându-te până într-atât încât să renunți la propriile tale păreri și să te lași convins să negi evidența simțurilor tale. Până la urmă, Partidul va anunța că doi și cu doi fac cinci și fiecare va fi obligat să creadă că fac cinci. E inevitabil să vină și cu afirmația asta, mai devreme sau mai târziu: legea poziției lui o cere. Filosofia partidului neagă în mod tacit realitățile obiective. Erezia ereziilor este bunul simț. (...)».

Realitatea Fratelui cel Mare
De aproape 2 ani de zile, Președintele Victor Moraru rescrie istoria județului. Încet, metodic, plecând de la declarații patriotarde de genul «Îmi doresc ca instituția să devină un model de administrație în Ialomița, în România, dar și în Europa!» și ajungând la stridențe de genul «Nu știu ce s-a întâmplat înainte de mine...», Președintele a reușit să-i facă pe cei din jurul său să renunțe la propriile păreri, la puțina coloană vertebrală pe care o mai aveau... Și chiar să-i determine să nege evidența! Sigur, nu este exclusiv meritul lui... Exact ca în romanul lui Orwell, în Ialomița Partidul este suveran și atotputernic. El decide cine muncește și cine nu, cine primește «contractele cu statul», ce comunitate beneficiază de fondurile publice, care indivizi sunt agreați pentru a ocupa funcții în administrație, etc. Revenind însă la Președinte, este remarcabil modul în care el modelează personalitățile și declarațiile celor din jurul său. Exemplele sunt nenumărate, iar modalitățile aproape infinite. Vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița își încep, invariabil, discursurile spunând: «După cum a precizat și domnul Președinte...». Subordonații au devenit marionete, indiferent de treapta de decizie pe care se situează, și sunt de o obediență vecină cu decrepitudinea... Iar Președintele însuși a ajuns, în conferințele de presă pe care le susține, să deformeze realitatea de o manieră deconcentrantă, susținând în funcție de situație că doi plus doi fac cinci, iar uneori fac și șase, ori șapte... Aparent, discursurile Președintelui ar putea fi catalogate drept dovezi de mitomanie. Nimic mai fals! În realitate, ele au scopul precis de a mistifica realitatea până la punctul în care nimeni să nu mai poată face diferența, sunt destinate să ucidă orice urmă de bun simț sau rezistență morală...

Ialomița demiurgului Moraru
De la începutul anului încoace însă, distrofia promovată de Președintele Moraru a depășit granițele instituției, extinzându-se la nivelul administrației. Deși blocați de deciziile perdante ale administrației județene, edilii locali se tem să reacționeze public, preferând metoda turcească a ploconelii. Spun reflex: «Să trăiți! Am înțeles!», deși sunt deplin conștienți de dezastrul către care se îndreaptă administrațiile pe care le conduc... La fel procedează și prefectul Gigi Petre care, după ce a primit dreptul de a-l apela în public pe numele mic-«Victore!» (și garanția iluzorie că nu va fi schimbat din funcție!), este dispus să-și înceapă toate discursurile publice cu clișeul: «M-am consultat cu domnul Președinte care m-a asigurat că...». Însă cea mai frapantă dovadă că oficialii sistemului au renunțat la propriile păreri a oferit-o săptămâna trecută primarul Adrian Mocioniu. Sufocat de deșeurile menajere ale orașului și obligat să voteze majorări ilegale de tarif, el a produs în public un discurs stupefiant, prin care a demonstrat că doi și cu doi fac atât cât dorește domnul Președinte. Iar plenul Consiliului Local Slobozia nici măcar nu a schițat un gest de revoltă... Iată: «Am demarat mai multe discuții cu domnul Președinte al Consiliului Județean... Un prim pas pe care domnul Președinte l-a făcut este să facă acea Asociație de Dezvoltare Interjudețeană, care cuprinde aproape toate localitățile județului... De asemenea, domnul Președinte a fost prezent la Bruxelles, la Comitetul Regiunilor, unde s-a interesat și unde există o sumă destul de consistentă de care România poate să beneficieze în ceea ce înseamnă protecția mediului... (...) Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul Președinte vom face demersurile ca Guvernul să ne aprobe inclusiv să facem a doua groapă de gunoi în județul Ialomița! (...)».

4 Mai 2018, 16:25 (8440 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


T.B.:
(8 Mai 2018, 16:35)
Pacat de seful CJ, omul acesta ar fi putut sa faca o cariera stralucita, de exemplu  ca de sef de sala la un restaurant bun. Sincer il compatimesc, (im)postura actuala ii va aduce multa nefericire, o nefericire estompata, deocamdata, de drogul puterii ce-i gadila orgoliul..
@UN PROL:
(8 Mai 2018, 13:37)
felicitari cui a scris articolul, ca a citit cele 2 carti! e o scena in 1984 in care unul e bagat cu capul intr o cusca cu sobolani...asta le ar trebui astora.noi suntem calul din ferma animalelor pe care partidul minte ca l duce sa l ingrijeasca dar il urca intr un camion al abatorului...trist pt romanii nevinovati care accepta expansiunea pecinginii
Mary:
(7 Mai 2018, 13:44)
 @Ion, să răspundă chiar Moraru Victor, dacă citește acest ziar. Mă tem că nu citește, iar noi ne alergăm gura și postările degeaba, realizând un pol de opinie in acestă publicație unde ne vărsăm năduful, că mai mult nu putem face decât la alegeri, iar șmecherii ăștia știu și stau liniștiți 4 ani, urmând ca în ultimul an de "domnie" să inventeze ceva ca lumea proastă să-i voteze iar. Așa fac din 1990 și până astăzi.
mioara:
(6 Mai 2018, 21:20)
Raspuns pentru punctul 4: Moraru a fost CIOBAN in Italia. Be-he-he!
Giurgeni:
(6 Mai 2018, 15:57)
Săpălingă Vlad Florin l-a numit pe Moraru MIHAI VITEZAZUL!..... Să nu uitați! Săpălingă de la Muzeu cugetă la o noua enormitate, marca Vlad, pe care să o lanseze la viitorul ORAȘ CU FLOCI și...cu idioți!
Aurel:
(6 Mai 2018, 14:57)
@ion are dreptate! Îl susțin. CV MORARU! @urmașul....Nu se știa averea colosală a lui Sava! Sau poate chiar nu se știe! Este magnat de Urziceni! Suspect de bogat. Cine-l descoperă ca hoț?!
@@Slugi de 2 lei:
(6 Mai 2018, 12:44)
N-ai dreptate. Daca tu consideri ca asistatii sociali reprezinta 35% din masa votanta te inseli. Ma adresam exact bugetofagilor deveniti slugi ordinare peste noaptea penalilor!!!! Andasten ???
Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(6 Mai 2018, 11:18)
Nu cunosc CV-ul lui Moraru dar il stiu pe al lui Sava, preacinstitul primar de Urziceni. In principiu ce e la Sava e valabil si la Moraru de unde si afinitatea si prietenia dintre cei doi. CV Sava Născut Manasia Studii Liceul terminat la SERAL Profesia Tehnician Ocupație Responsabil cântar FNC Urziceni Avere Printre cei mai bogati din Urziceni: casa, apartament Eforie, iaht, ultimul tip de Bmw X5, firma cu stoc de peste 1.000.000 euro, diverse terenuri in Urziceni Limbi străine Limba Gimnastică Căsătorit, fără copii Hobby Plimbările pe mare, șprițul si personalitatea lui Traian Băsescu , schimbat din doi în doi ani borduri cu Delta ACM Aptitudini Dat cu pumnul, jignit si terorizat angajații si colaboratorii Valente spirituale Trimisul lui Dumnezeu pe pământ spre fericirea cetățenilor din Urziceni
ion:
(6 Mai 2018, 00:55)
D-lor de la acest ziar, va adresez rugamintea de a publica c/v-ul lui moraru pentru a ne informa :
1/unde s-a nascut si cum a ajuns in Amara;
2/cu ce s-au ocupat parintii si ce pamint au avut;
3/ce studii are si la ce varsta le-a facut;
4/ce ocupatie avea inainte de a fi primar la Amara;
5/ce avere avea la prima candidatura de primar si ce avere are acum,fiind in acest timp doar primar,cu un salariu destul de mic pina in acest an;
6/ce limbi straine vorbeste curent;
7/ce familie are;
Avem acest drept de a realiza cine este persoana desemnata de psd sa gestioneze banii nostri, ai contribuabililor cinstiti, care platim la zi orice datorie la stat. In caz ca nu raspundeti la acest apel, va promit ca nu voi mai citi pe viitor ziarul dvs.
@Slugi de 2 lei:
(5 Mai 2018, 18:19)
In general , pe forum, comentatorii sunt anti psd. Indemnul tau trebuie directionat spre asistatii psd , cei pe care-i intalnesti nu pe net, ci la carciumile de la tara sau pe marginea santului..
Amalia:
(5 Mai 2018, 16:09)
Daca nu asculta de presedinte, adios functii. A ajuns moraru sa spele creieri la toata lumea. Dacap toti sunt prosti si se predau, nu au coloana vertebrala! Da cui ii pasa daca il minghie pe crestet pe domn președinte si le merge bine de ce nu. Individul daca nul asculta ii executa. De ce sa nu il pupi pe victor pe toate părțile. Talent 
licurici:
(5 Mai 2018, 16:03)
soarele pe cer e un mic licurici fata de stralucirea si valoarea lui MORARU VICTOR ! 
votati in continuare tot PSD !
Slugi de 2 lei:
(5 Mai 2018, 14:41)
Asa ne trebuie intr-un judet rosu-pesede 400%. Toti au devenit slugi ordinare ale Soarelui Nostru de la Amara, un parvenit incult si obosit de propriile idei-idioate. Alta data, ganditi cu CAPUL cand puneti stampila. La lant!!!!!
Gore:
(5 Mai 2018, 14:07)
Meritati un like...:)
In curand:
(5 Mai 2018, 00:44)
Prefectul:"M-am consultat cu d-l presedinte care m-a asigurat ca pot merge la toaleta de cate ori ma trece"..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
200 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Acțiune a polițiștilor în discoteci

Aproape 50 de polițiști ialomițeni, însoțiți de jandarmi, au desfășurat o acțiune de amploare în noaptea de sîmbătă, 26 februarie, în Slobozia și în localitățile limitrofe. Ținta principală a polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:17
(9431 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări la Ciochina

Casă mistuită de flăcări la Ciochina

Pompierii militari de la Garda de Intervenție Slobozia și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Căzănești au acționat sîmbătă, 26 februarie, în jurul orei 17.20, pentru lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 14:59
(11954 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina incendiu


Fetești: Tînără de 22 ani, salvată de SMURD după ce a înghițit mai multe medicamente

Sîmbătă, 26 februarie, în jurul orei 16.00, echipajul SMURD de la Garda Fetești a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor medical unei tinere, în vîrstă de 22 ani, din municipiu. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 14:55
(9159 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Fetești are OFICIAL comandanți: Anghel, șef al Poliției, Mihăilă, șef la Ordine Publică

În urma concursului desfășurat la finele acestei luni, Poliția Fetești a revenit la normal. Adică are șefi. Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție, noul șef al Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 12:54
(14045 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii pot depune cereri pentru plata pe suprafață

Marți, 1 martie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Potrivit unei informări a instituției ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:41
(9528 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: După ce au spart mai multe case din Albești și Buești, doi tineri au fost reținuți

Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 18 ani, primul din comuna Albești, iar cel de-al doilea din comuna Buești, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 24 februarie a.c., în arestul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:40
(12956 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Miliarde de euro pentru fermieri

Potrivit datelor statistice ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada februarie 2010-februarie 2011, instituția a efectuat plăți în conturile beneficiarilor în valoare ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:39
(13761 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Stagiul de practică al studenților Academiei de Poliție, la final

Cei 11 studenți ai Academiei de Poliție «Al. I. Cuza» București au finalizat vineri, 25 februarie a.c., stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița.
Repartizați să își desfășoare ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:27
(12410 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Prinși de polițiști la furat de lemne

Manasia: Prinși de polițiști la furat de lemne

În cursul nopții trecute, joi spre vineri, 24/25 februarie a.c., agenții Postului de Poliție Manasia împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Urziceni au identificat trei bărbați, cu vîrste cuprinse ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 15:43
(10403 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Manasia furt lemne


Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

La primele ore ale dimineții de vineri, 25 februarie, Inpectoratul de Poliție anunță că în Ialomița sînt blocate 4 drumuri județene, traficul rutier fiind întrerupt din cauza vîntului puternic care viscolește ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 09:32
(10701 vizualizări - 0 comentarii)


5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

Hyundai ix20, noul MPV din segmentul B al mărcii, a obținut punctajul maxim de 5 stele la testele Euro NCAP-organizație independentă care se ocupă cu evaluarea nivelului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:53
(5587 vizualizări - 0 comentarii)


Agajatorii, obligați să depună fișele fiscale pentru 2010

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita reamintește contribuabililor, plătitori de venituri din salarii și asimilate salariilor, că au obligația depunerii fișelor fiscale pentru anul 2010. Acestea ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:43
(5280 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Joi, 24 februarie a.c., în jurul orei 15.20, pe DN2A, în comuna Ciochina s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:31
(12426 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: 15 sesizări penale depuse la Parchet de Finanțe

«În cursul lunii ianuarie 2011, organele de control din cadrul Direcției Generale de Finanțe Publice Ialomița au efectuat un număr de 171 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:29
(8443 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

În cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., în baza unui protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slobozia, polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:57
(9873 vizualizări - 0 comentarii)


TNL Slobozia vă «căsătorește» pentru o zi

De Dragobete, joi, 24 februarie a.c., TNL Slobozia vă așteaptă pe platforma «Mihai Viteazul» de pe bulevardul Unirii din Slobozia «pentru a fi cununați timp de o zi». Inițiativa tinerilor liberali slobozeni ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:48
(10910 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Atelier de confecționat mărțișoare la Muzeul Județean

Vineri, 18 februarie, în cadrul Muzeului Județean Ialomița, a debutat acțiunea «Firicel de primăvară»-atelier de confecționat mărțișoare. La inițiativa Muzeului a răspuns și de această dată Școala «Sfîntul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:38
(10680 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serată muzicală și expoziție de artă platică

Miercuri, 23 februarie, la Sala Arcadia a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia a fost vernisată «Expoziția de artă platică a artiștilor brăileni», evenimentul fiind organizat de Uniunea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:28
(11485 vizualizări - 0 comentarii)


ISUJ Ialomița: 28 februarie 2011-78 de ani de protecție civilă, Ziua «Porților Deschise»

Ziua Protecției Civile din România este un eveniment care prilejuiește rememorarea momentului istoric care a consfințit înființarea Apărării Pasive din România. Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 este ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:17
(10160 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări ale Codului Fiscal pentru sediile secundare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor modificările aduse Codului de procedură fiscală privind administrarea creanțelor fiscale ale sediilor secundare care ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:06
(10099 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Urziceni

Incendii la Slobozia și Urziceni

Sîmbătă, 19 februarie, în jurul orei 11.00, pompierii de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit al unei societăți comerciale care are ca ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:00
(11019 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 17:29
(6566 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fura rufe de pe balcon

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 18/19 februarie a.c., în jurul orei 1.30, o patrulă de siguranță publică a surprins într-o parcare din Slobozia un bărbat, de 31 ani, din municipiu, care sustrăgea obiecte ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:04
(8676 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ciochina: După ce a băut bine, a provocat un accident și a părăsit locul faptei

Sîmbătă spre duminică, 19/20 februarie a.c., în jurul orei 3.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:03
(8816 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cichina accident


Sărățeni: Prins în flagrant cînd fura din mașini

A fost identificat un tînăr, în vîrstă de 24 de ani, din Sărățeni, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe raza localității. Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:01
(9700 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Ialomița: Beți la volan și fără permise

Pe strada Perilor din Urziceni a fost identificat un bărbat, în vîrstă de 53 ani, domiciliat în localitate, ce se afla la volanul unui autoturism deși se afla în stare de ebrietate. La testarea cu etilotestul ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:00
(9289 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A furat țevi de la o stație de irigații

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 19 februarie a.c., în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Urziceni au depistat pe strada 1918, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 17:53
(7704 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: 23 de șoferi au rămas fără permise

În acest sfîrșit de săptămînă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de disciplinare a participanților la trafic și au acționat pentru depistarea șoferilor băuți. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 17:51
(9088 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune de amploare a Poliției

Vineri, 18 februarie a.c., efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești, Sinești și Coșereni pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 16:40
(9231 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: 14 kilograme de sturion și 0,6 kg icre negre, confiscate

Giurgeni: 14 kilograme de sturion și 0,6 kg icre negre, confiscate

Vineri, 18 februarie a.c., polițiștii au depistat pe raza comunei Giurgeni un autoturism înmatriculat în București, la volanul căruia se afla un bărbat, de 51 ani, din Capitală, însoțit de alți doi pasageri ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 16:14
(12151 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...