EVENIMENT
Slobozenii reacționează
Mobilizare generală pentru blocarea autorizării depozitului de deșeuri periculoase al Vivani Salubritate SA
Slobozenii se mobilizează pentru a participa la dezbaterea publică privitoare la autorizarea unui depozit de deșeuri menajere în cadrul depozitului zonal deținut de către Vivani Salubritate SA. Manifestarea este una fără precedent la nivel local și a generat, în premieră, reacția autorităților locale. Primarul Adrian Mocioniu a semnat un comunicat oficial privitor la întâlnirea anunțată de către Vivani Salubritate SA în presa locală. Ziarul nostru a semnalat în repetate rânduri pericolul reprezentat de acest depozit de deșeuri periculoase.
Slobozia s-a trezit Conform unui anunț de mediu publicat pe 27 aprilie 2018, Vivani Salubritate SA anunță oficial publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul «Construire depozit deșeuri periculoase, Celula 2», propus a fi amplasat în Slobozia, în cadrul depozitului zonal deținut de această firmă. Conform anunțului, dezbaterea publică a raportului ar urma să aibă loc joi, 17 mai 2018, orele 10,00, la sediul Primăriei Slobozia. Anunțul a fost repostat în spațiul virtual și pe rețelele de socializare, generând reacții dintre cele mai diverse. Un grup de dialog de pe Facebook, intitulat «Slobozia altfel», a realizat chiar și un formular de sondaj de opinie care poate fi completat on-line. Ca reacție la această mobilizare publică, primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu, a remis publicității un comunicat de presă în care exprimă poziția instituției pe care o reprezintă. Iată conținutul acestuia:
«Având în vedere informațiile apărute în mass-media, inclusiv pe social media, referitoare la faptul că Primăria Municipiului Slobozia organizează o dezbatere publică privind construirea unui nou depozit de deșeuri periculoase, fac următoarele precizări:
-Anunțul public privind această dezbatere, emis de către Agenția de Protecția Mediului Ialomița, în care se menționează ca loc de desfășurare Primăria Municipiului Slobozia, nu are la bază niciun accept din partea instituției noastre pentru organizarea dezbaterii la sediul Primăriei;
-A fost solicitat în data de 07.02.2017 un certificat de urbanism informal referitor la condițiile de construire a unui nou depozit de deșeuri periculoase;
-A fost emis certificatul de urbanism nr. 20716/01.03.2017, prin care este solicitat actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului;
-În momentul de față, nu există un certificat de urbanism valabil, emis de către Primăria Municipiului Slobozia, pentru construirea unui depozit de deșeuri periculoase;
-Autoritatea competentă pentru protecția mediului este APM Ialomița;
-În decursul ultimului an, Primăria Municipiului Slobozia a făcut solicitări către DSP Ialomița și Garda de Mediu, privind disconfortul creat de mirosul neplăcut generat de activitatea SC CleanTech Internațional.
Având în vedere cele menționate, în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Slobozia, îmi exprim poziția fermă împotriva acestui demers și vom lua toate măsurile legale care se impun, întrucât nu susținem extinderea depozitului de deșeuri periculoase, care ar putea aduce deservicii grave comunității noastre. Apreciem ca fiind total inadecvată organizarea unei dezbateri publice în acest moment, având în vedere că nu există un certificat de urbanism emis de către Primăria Municipiului Slobozia pentru realizarea obiectivului „Construire depozit deșeuri periculoase, Celula 2“ și pentru că nu au fost îndeplinite procedurile legale privind informarea cetățenilor. Solicit public APM Ialomița să respecte procedurile legale privind organizarea dezbaterii publice, informarea tuturor factorilor implicați și informarea transparentă a riscurilor la care sunt expuși cetățenii Municipiului Slobozia în eventualitatea construirii unui astfel de depozit de deșeuri periculoase».
primarul Municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu
Vivani vrea depozit de deșeuri periculoase de mai bine de un an
Procedura de autorizare a fost declanșată în luna martie a anului trecut, însă Vivani Salubritate SA nu a putut face dovada că respectă legislația privind protecția mediului. Din documentația depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, a rezultat faptul că «Celula 2 este un depozit de sine stătător și va funcționa în cadrul Depozitului Zonal». De asemenea, din documentația depusă nu rezultă faptul că proiectul de construire a noului depozit de deșeuri periculoase e în concordanță cu Programul Național de Gestionare a Deșeurilor și nici nu este inclus în Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor. Nici n-ar putea fi altfel, câtă vreme PNGD este blocat de ani buni la nivelul Ministerului Mediului, motiv pentru care nici autoritățile locale nu pot iniția o investiție într-un nou depozit zonal de deșeuri menajere. Pentru Vivani Salubritate SA însă a fost posibil și, inexplicabil, în vara anului 2017, pe 22 iunie, primește decizia aferentă etapei de evaluare inițială a proiectului. În luna octombrie a anului 2017, Comisia de Analiză din cadrul APM, din care fac parte Instituția Prefectului Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia, Direcția de Sănătate Publică Ialomița, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ialomița-Buzău și Garda de Mediu Ialomița propune «continuarea procedurilor de autorizare» în baza unui proiect de îndrumare. Noul depozit de deșeuri periculoase al Vivani Salubritate SA presupune o investiție estimată la 5 milioane de euro. «Celula 2» va avea o suprafață de peste un hectar (10500 mp), respectiv 170 m lungime și 150 lățime, o adâncime de 3 metri și o înălțime a digului de 2,5 m. Aceasta va însemna un volum de deșeuri periculoase de 115000 mc și o capacitate de 241500 tone, la o densitate de 2,15 mc. Conform proiectului de îndrumare, Vivani Salubritate SA mai are nevoie de un studiu de evaluare asupra mediului și o dovadă că proiectul depozitului este «în conformitate cu PNDG și SNDG». Adică, de hârtii!
15 Mai 2018, 17:10 (7281 vizualizări - 11 comentarii)
Vivani are autorizație de construire pentru extinderea gropii de deșeuri periculoase
Bomba cu ceas de la Vivani ticăie: Groapa de gunoi a Sloboziei a luat foc!
Vivani, acuzată public de încălcarea legislației privind mediul
«Groapa de deșeuri periculoase reprezintă un pericol pentru mediu și cetățeni!»













Comentariile cititorilor:
(17 Mai 2018, 11:12)
Depozitul de deseuri periculoase exista si functioneaza !
(17 Mai 2018, 10:24)
keep calm, PSD e cel mai valoros partid din Romania !
(16 Mai 2018, 16:57)
"TICHIA DE MĂRGĂRITAR" Iată cum gunoiul de sub preș iese la iveală. Aveți impresia că primarul de acum și cel din trecut, nu știau??!! Exclus!!! Se știa, iar musiu Mocioniu, își umflă mușchii la sfârșit de mandat, așa să pară mai interesant și interesat de locul cald și bine plătit, CĂ TOT NU A FĂCUT NIMIC, PÂNĂ ACUM.
AAAAAAAAAAAFAAAAAAAAAAARĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ DIN PRIIIIIIIIIIMĂĂĂĂĂĂĂĂĂRIIIIIIIEEEEE!!!
(16 Mai 2018, 02:32)
ASTIA VOR SA NE INGROAPE CU TOTUL. NU TINETI CONT CA SUNTETI DIN SLOBOZIA. NENOROCITII ASTIA DISTRUG ROMANIA CU HOTARARILE ASTEA DE TOPOR,POLOUARE , DEFICIT DE LOCURI DE MUNCA, PROGRAME NEPRODUCTIVE IN GUVERNARE,LIPSA UNEI INFRASTRUCTURI ,LIPSA UNOR PROGRAME COORDONATE CU RASPUNDERE. LUATI ATITUDINE SI SPUNETI NU ACESTOR NENOROCITI CE VOR SA NE OTRAVEASCA, LA PROPRIU SI LA FIGURAT.
Dupa ce ca distruge spitalul imputita dracului, sa gandit e
(16 Mai 2018, 00:09)
După ce sa închis combinatul, sa se închidă și Vivani și sa fim un oraș de asistați sociali. Acest oraș este mort de mult timp locuri de munca nu sunt și ne facem griji ca sta acest depozit pe un izvor de apa dulce. În lume mai este puțin și începe al Treilea război mondial și noua ne este frica ca murim de e-uri și de grâu poluat. Ne meritam soarta.
(15 Mai 2018, 21:34)
actualul depozit al lui VIVANI se afla pe teritoriu administrativ al comunei Perieti.Eu alt raspuns vreau de la Mediu unde ajung cerealele produse pe cimpul din jurul actualului depozit si viitorul depozit, nu cumva si in farfuriile noastre (malai ,faina ulei,)
(15 Mai 2018, 20:45)
Important este ca joi sa oferim suficiente motive Agentiei de Mediu pentru blocarea proiectului.NU ESTE O COMPETITIE POLITICA ! Sunt bineveniti la dezbaterea publica cetateni ai orasului indiferent de orientarea politica . Toti respiram acelasi aer si ne spalam cu aceeasi apa!
(15 Mai 2018, 20:33)
Steaua lui ca steaua lui dar ce vina avem noi ca suportam magar iile altora și aștia ne otrăvesc încet și sigur ,-Se vehiculează ca sunt 3 astfel de depozite în tara și ca ar fi ale unei firme administrata de SOROS sau un fiu de al acestuia.
(15 Mai 2018, 19:53)
Ionascu după ce a fost destituit din funcția de Primar unde a fost obosit angajat , ia vedeți voi nu cumva la VIVANI premiind-ul cu o funcție de șef cu auto SUV ca de pe măsură ce a semnat autorizațiile de construcție și modernizare a depozitului de la VIVANI ca de ela era botul nu
(15 Mai 2018, 19:47)
Verificați va rog pe Google maps sa vedeți unde este amplasata aceasta societate depozit de deșeuri menajere periculoase aduse din toată Europa și depozitate aici - nu nu zic sa mă aflu în treaba ci argumentez faptul ca locația depozitului este amplasata pe un izvor de apa dulce izvor ce a fost astupat de aceasta societate - ' - dacă va uitați Bine pe Maps Slobozia o sa vedeți și o sa va minunați Cum Mediu a dat autorizație de funcționare se vede clar de unde izvorăște și unde deversa respectiv la stația de desenare de linga Diamant stație care a fost înființată pentru a pompa surplusul de apa dulce către canalul de desecare de linga Oerie sa nu deterioreze apa din lacul Amara.
(15 Mai 2018, 19:42)
depozitul de deșeuri periculoase exista deja ! acum se solicita extinderea lui. ceea ce faca acum primarul Mocioniu e praf in ochi. anteriorii primari PSD au dat aviz de contstructie si au acceptat aceste depozite (adica au luat ceva spaga pentru constructia lor). el acum daca nu respecta directivele partidului e OUT ! adio, si-un praz verde Mocioniule !