Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal public la Școala de Arte și Meserii din Fierbinți

Directorul Maftei SRL

Scandal public la Școala de Arte și Meserii din Fierbinți

Reabilitarea SAM Fierbinți a costat 12,8 milioane de lei și a durat 3 ani. Pentru finalizarea investiției, Primăria Fierbinți s-a împrumutat 11,1 milioane de lei, îndatorând bugetul localității până în 2025! Recent, unitatea de învățământ a fost transformată în SRL de către directorul Maftei Gică, consilier județean PSD. Acesta a închiriat ilegal 70 mp de construcție uneia dintre fiicele sale, pentru deschiderea unei croitorii. Pentru legalizarea tranzacției, contractul a fost dublat de un acord de parteneriat prin care elevii din cadrul SAM pot face practică în cadrul croitoriei. Tot în cadrul liceului, cealaltă fiică a directorului Maftei ocupă un chioșc alimentar pentru care plătește o chirie modică. Directorul Gică Maftei susține că totul este «legal și în folosul elevilor».

Afacere de familie în curtea SAM
Reabilitat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, SAM Fierbinți a fost finalizat abia după ce autoritățile locale s-au împrumutat 11,1 milioane de lei, grevând bugetul local pentru o perioadă de 15 ani... Chiar și așa, investiția se află pentru 5 ani în perioada de monitorizare, în caz contrar existând riscul returnării  celor 1,7 milioane de lei, valoarea inițială a proiectului. În acest context, decizia directorului Gică Maftei, consilier județean PSD, devine inexplicabilă. El a închiriat în luna martie a anului 2018, uneia dintre fiicele sale, unul dintre corpurile de clădire reabilitate, la o valoare modică. Contractul, încheiat între «Liceul Tehnologic cu sediul social în Fierbinți Târg» și «ADDA Moda SRL» a intrat în vigoare pe 12 martie, însă nu a fost înregistrat nici până la acest moment. Potrivit contractului, ADDA Moda SRL ocupă o suprafață de 70 mp de imobil în stare «foarte bună» la prețul modic de 100 de euro lunar, adică 1,42 euro pe mp. Pentru legalizarea acestei tranzacții, contractul a fost dublat de un acord de parteneriat prin care ADDA Moda SRL permite elevilor din cadrul SAM Fierbinți să facă practică în atelier. Atelierul este funcțional, el având la acest moment 8 angajați și 28 de mașini de cusut. Decizia lui Gică Maftei a fost legitimată de către Consiliul de Administrație al SAM, care a aprobat prin vot închirierea unuia dintre atelierele școlii. Nu este prima dată când Maftei Gică procedează de această manieră, susțin surse din interiorul unității de învățământ. Anterior, el a închiriat unei alte fiice de-ale sale, un chioșc alimentar pentru care se plătește chirie «doar în zilele în care acesta este deschis». Și exemplele pot continua, căci Gică Maftei este director cu vechime în câmpul muncii, el deținând conducerea SAM de peste 15 ani!

Maftei se jură că e «sabotat»
Gică Maftei recunoaște senin situația și susține că are acoperire legală pentru toate deciziile. «Da, am închiriat acest spațiu fiicei mele! Dar el nu este în corpurile de clădire reabilitate... Contractul este legal, a fost aprobat în cadrul Consiliului de Administrație. Chiar mă bucur că ați sunat! Pe această cale vreau să fac un apel către toți cei interesați de eventuale parteneriate cu liceul... Noi avem nevoie de firme care să fie dispuse să susțină activitatea practică a elevilor. (...) Cealaltă fată a mea plătește și ea chiria, nu e nimic ilegal! Știți ce cred eu?! Cred că am fost sabotat!». Naivitatea binevoitoare a directorul Gică Maftei, reală sau nu, nu-l scutește de consecințele faptelor sale. Prima dintre ele o reprezintă «corecțiile financiare» din partea ADR Sud Muntenia, care are obligația de a monitoriza investiția timp de 5 ani. Directorul Liviu Mușat explică situația. «Nu am știut, acum aflu... Dacă este așa, există riscul apariției unor corecții financiare! Vom trimite acolo o echipă de control care să facă verificări!» a declarat acesta pentru ziarul nostru. Mai mult decât atât, confirmă surse oficiale din cadrul ADR Sud Muntenia, în toamna anului 2017 instituția a blocat o solicitare a Primăriei Fierbinți de a caza în internatul SAM Fierbinți angajații unei firme private. Primarul orașului, Dobrică Pârvu, își amintește momentul, dar evită să ofere explicații: «Da, îmi amintesc că ne-am dorit să cazăm acolo angajații unei firme de prospecțiuni... Ni s-a spus că nu se poate schimba destinația clădirilor! Domnul Maftei a fost atunci cu noi. Despre situația de acum nu știu ce să vă spun... Singura mea teamă e ca nu cumva să returnăm cele 1,7 milioane de lei din fondurile europene, fiindcă Primăria Fierbinți este beneficiara investiției!».

Inspectoratul Școlar tace și nu face nimic La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița situația este cunoscută dinainte de demiterea Luminiței Barcari, Contactată telefonic, aceasta a declarat: «Am primit și noi sesizarea că, într-o instituție școlară, își desfășoară activitatea o croitorie... Din păcate, nu am avut timpul fizic pentru a face un control amănunțit la fața locului. Oricum, este o situație inadmisibilă!». Noul inspector general,  Manuela Zainea, pupilă a PSD Ialomița în această funcție, nu a putut fi contactată până la închiderea ediției pentru un punct de vedere oficial. Vom reveni cu amănunte!

15 Mai 2018, 13:15 (6818 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Controlul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia confirmă ilegalitățile de la SAM Fierbinți

Comentariile cititorilor:


niku:
(19 Mai 2018, 00:32)
Da curentul pentru atelier si chioscurile familiei cine il plateste?Scoala.Folosul elevilor pe draku.Le i-a bani la fraieri.ii indoaapa cu gogosi si dulciuri de mana a zecea.Si sint DOUA chioscuri nu unul.DOUA!Tigari se vand la bucata! Elevilor!Da e in folosul lor asa zice si ii merge foarte bine.
Cristian:
(16 Mai 2018, 15:58)
LAS FIERBINȚI e bine plasat acolo, în orașul Fierbinți! Miezul cretinismului ialomițean! Păi, dacă Știați demult că e groasă, de ce ați tăcut?!?
LICEUL SRL:
(16 Mai 2018, 01:20)
o ilegalitate marca fam.Maftei despre care stie toata lumea, dintotdeauna, ca practica ilegalitati, abuzuri, luări de mita, santaj asupra copiilor care invata la Grupul Scolar Fierbinti (sau cum ii mai zice). Toata lumea ...de la cap la coada al judetului, însă aduce beneficii in campania electorala si e intangibil. Consoarta-tzatza Lelia Maftei are acelasi profil de parvenit, însă mult mai agresiva decat sotul. Maftei a distrus invatamantul in Fierbinti si el cu consoarta sunt cel mai mare rau al Fierbintiului
Gogu :
(15 Mai 2018, 16:44)
Mi se pare corect sa rezolve situatia doamna Zainea. Daca ea a aprobat functionarea unui coafor la palatul copiilor de ce nu si o croitorie la SAM Fierbinți?
DAC:
(15 Mai 2018, 15:30)
Vă așteptați la vreo părere din partea veteranei Barcari?! Implicare, rezolvare? Asta a ars gazul de pomană pe la IȘJ! Revino, madam, pentru binele școlii ialomițene! Ai politică și în carii...
relu:
(15 Mai 2018, 15:19)
Gardul din fata croitoriei cind il faci Gica Maftei/ Ce ai facut in doua mandate de consilier judetean pentru Fierbinti,NIMIC.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(906 vizualizări - 7 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(502 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(562 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1094 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1227 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1164 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1377 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1539 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1671 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1754 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1487 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1418 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1503 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3959 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2515 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1639 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4216 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1820 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1767 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...