Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Mocioniu cheltuie 12,2 milioane de lei pentru aparatul propriu

Viață de bugetar!

Primarul Mocioniu cheltuie 12,2 milioane de lei pentru aparatul propriu

La jumătatea mandatului, primarul Adrian Mocioniu se remarcă printr-o singură realizare concretă. El a reușit să majoreze de 3 ori în 2 ani salariile celor 142 de angajați aflați în subordinea sa directă! Valoarea acestor salarii se ridică la 12,2 milioane de lei anual. Administrația locală cheltuie alte 26,8 milioane de lei pentru plata celor 550 de angajați din instituțiile subordonate Primăriei Slobozia...

Permutări, combinații, aranjamente... În ultimii 15 ani, numărul de angajați din aparatul propriu al primarului Sloboziei a crescut de aproximativ 4 ori. Numai în mandatul lui Alexandru Stoica, potrivit datelor oficiale, au fost angajați 70 de oameni! În aceste condiții, Adrian Mocioniu moștenește în 2016 un aparat propriu supradimensionat. Primul lui gând, transformat în declarație publică, a fost să reducă aparatul propriu cu «până la 30%» și să eficientizeze activitatea instituției. După 2 ani, aceste obiective nu au fost atinse. Conform datelor furnizate în luna mai 2018, în cei 2 ani de mandat ai primarului Adrian Mocioniu, 31 dintre angajații Primăriei Slobozia au fost relocați pe funcții, iar alți 15 au fost angajați în compartimentele cu personal deficitar, precum Serviciul Urbanism, Biroul Patrimoniu sau Compartimentul de Achiziții. Relocarea în funcții corespunde fiecărei etape de creșteri salariale operate la nivelul instituției. Prima a avut loc pe 1 februarie 2017 și a fost de 20%. Următoarea creștere a salariilor a avut loc 6 luni mai târziu, ca efect al Legii 153, și a fost de 60%. Iar cea de-a treia și ultima a fost operată la începutul anului 2018, prin aceeași Lege 153, fiind însă mai modestă, de numai 10%.

Viața dulce de bugetar «Realizările bugetare» ale primarului Adrian Mocioniu au transformat Primăria Slobozia într-una dintre cele mai râvnite instituții din oraș. O doamnă angajată «ca să aibă unde pleca de-acasă» prin 2012, cu salariul minim pe economie, ne-a declarat sub protecția anonimatului că domnul Mocioniu i-a mărit salariul de 3 ori, drept pentru care îl va vota necondiționat la alegerile din 2020. Nu este singura.... Aparatul propriu al primarului Adrian Mocioniu are la acest moment 142 de angajați, pentru care sunt plătite anual salarii de 12,2 milioane de lei. Potrivit acelorași date oficiale, la acest moment cel mai mic salariu din primărie este de 2090 de lei pentru funcția de curier, iar cel mai mare este de 17100 lei pentru funcția de primar. Între aceste plafoane, vorba englezului, «sky is the limit»! Așa se face că viceprimarii câștigă 15200 lei brut, adică 8892 lei în mână, Laurențiu Abaza  9120 lei brut (5335 lei în mână), Ionel Constantin, directorul Direcției de Cultură, 8170 lei (4779 lei în mână), iar Petre Valeriu Roșca, șeful DADP Slobozia, are leafă brută de 8550 lei (5001 lei în mână). Ca să nu generăm confuzii, precizăm că ultimii 3 nominalizați nu fac parte din aparatul propriu al primarului Adrian Mocioniu. Pentru ei și ceilalți 550 de angajați din DADP, Serviciul Public de Asistență Socială, Clubul Sportiv Municipal, etc. efortul bugetar se ridică la 26,8 milioane de lei!

Funcționare da, investiții ioc
Pentru a putea înțelege și compara, vă oferim și câteva date bugetare. Potrivit datelor oficiale furnizate la începutul acestui an, bugetul Sloboziei pentru anul în curs este de 113,79 milioane de lei. Din această sumă, 85,97 milioane de lei reprezintă cheltuielile administrative de funcționare, în care sunt incluse și salariile, restul banilor fiind direcționați către investiții. După 5 luni de «investiții», Primăria Slobozia se află aproape în același loc. Și nu are de gând să se miște de acolo. Surse administrative confirmă faptul că această politică este una prudentă, care permite administrației Mocioniu să nu intre în incapacitate de plată, în cazul în care lucrările de investiții ar fi finalizate conform graficelor. Altfel spus, până în 2020 mai e vreme destulă, iar primarul Adrian Mocioniu se poate concentra exclusiv asupra invitației la nunta președintelui! Cum care președinte? Singurul! Cel care la televizor îi cară mapa lui Dragnea, iar prin ședințele de partid locale susține că e sfătuitor de taină al acestuia...

31 Mai 2018, 17:05 (6338 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(5 Iunie 2018, 15:10)
    Primarul să nu uite de pastilele pentru țânțari!!!     Sunt mai eficiente ca elicopterul, se iau întodeauna cu apă de la chiuvetă, după fiecare masă.
contribuabil:
(4 Iunie 2018, 21:37)
daca are asa cheltuieli cu salariile de ce in noua schema a marit salariu iu Trifan cu 1500 ajungind la un net de aproape 7000
ogarul:
(4 Iunie 2018, 11:12)
stie cineva cat era salariul pentru un consilier/inspector cu 5 ani vechime in studii superioare? 1250-1300 lei (adica salariul minim garantat in plata! si inca putin peste, in functie de vechime) NET. mi-a fost rusine! am intrebat inainte sa ma prezint si eu la un examen la ei. mai mult avea un sofer sau o vanzatoare! nu, nu s-au marit de 3 ori, au ajuns la nivel normal. primaria era institutia publica cu cele mai mici salarii intre bugetari! daca e meritul lui mocioniu, atunci bravo mocio! macar atata!
elena:
(3 Iunie 2018, 19:47)
Mocioniule tu nu vezi cum arata orasul asta dupa ce ca e o mare groapa nu vezi o floare ,un gazon udat  numai uscatura si praf intrarile din oras arata groaznic mamiia aia de director de la  DADP ce face doarme pe el iati directorasul ala de doi leisi luati orasul la picior si vedeti ce fac cei de la DADEPEtaie pomi ori cara lemnu acasa ori il vinde pe bautura in loc sa tunda iarba vinde benzina si voi stati in birou linistiti noroc ca mai ai pe linga tine un vice care se misca pe gradea dar ce poate face si el singur daca tu dormi si mai vrei un mandat sa-ti fie rusine ca ti-ai batut joc de noi toti rusine
Bobo:
(3 Iunie 2018, 03:07)
Bai,vorba multa si degeaba...iesiti in strada nu doar comentati toate is bune sau rele din varful patului...asta...mocinoiu sa c.cat pe noi clar
Badea M.:
(2 Iunie 2018, 17:45)
Dacă bagă tineri, trebuie să le asigure și traseul drogurilor, nu numai salarii mari. Salarii mari, pe măsura valorii...
Mary:
(2 Iunie 2018, 13:33)
  CE A AJUNS SLOBOZIA, IONEL CONSTANTIN, DIRECTOR LA DIRECȚIA DE CULTURĂ!!!!!!?????
UN ETALON ÎN PROSTIE AJUNS DIRECTOR LA DIRECȚIA DE CULTURĂ. UN MÂNCĂTOR DE C--.T PE TIMPUL COMUNIȘTILOR, UNS ÎN ASEMENEA FUNCȚIE!!!!?????. ESTE STRIG[TOR LA CER CE SE PETRECE!!!!        AFARĂ CU JEGURILE COMUNISTE!!!!!!!
Nastase N :
(1 Iunie 2018, 14:17)
Pai cine ii mai scoate p'astia?Era la casa cultura a lui Elena,a pupat psd ul,rade continuu,cu "da da da",este complet pentru politica.Pa ala mic,motociclist inrait,l a facut pompier da'degeaba,ca nu il duce instalatia,el face poze,ca mai bine il dadea lu'Zupcu...Iar ca astia avem sute de familii"Unde sa l bagam p asta?Aia mica doar cu ai tai seamana..proastaaaaa...Du o pan'primarie,nu vezi ca e si grasa?Unde sa se mai angajeze?" Asta e Romania!Salut baietii si fetilii lu'tata!
Gheo :
(1 Iunie 2018, 12:52)
Ionel Constantin înainte de revoluție era printre mahării PCR, acum e lingău PSD,au murit oamenii la revoluție DEGEABA.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(184 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(160 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(143 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(196 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(189 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(161 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(252 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(440 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(526 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(537 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(816 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(404 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(626 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2102 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(813 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1591 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1009 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(593 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1720 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1706 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...