Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cei mai mari fermieri din Ialomița au primit subvenții de 73,4 milioane de lei

În 2017

Cei mai mari fermieri din Ialomița au primit subvenții de 73,4 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița a prezentat o situație a celor mai mari subvenții pe care fermierii din județ le-au primit anul trecut. Estimativ, valoarea ajutoarelor financiare se ridică la 73,4 milioane de lei. Pe lista beneficiarilor de subvenții record apar însă și nume controversate, precum cele ale latifundiarilor Ștefan Poienaru sau Viorel Nica, acuzați în repetate rânduri de practici ilegale în accesarea acestor subvenții.

Sume record pentru fermieri
Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița au realizat un «top 10» al celor mai mari subvenții acordate la nivelul județului, anul trecut, în funcție de valoarea acestora. Potrivit calculelor oficiale, suma celor  mai mari 10 ajutoare financiare de care au beneficiat fermierii ialomițeni se ridică la valoarea de 73,4 milioane de lei. În ceea ce privește suprafața de teren exploatată în baza căreia au fost acordate ajutoarele financiare, aceasta a fost de 139 mii de hectare. Pe prima poziție în topul celor mai mari subvenții acordate în Ialomița de APIA se situează, potrivit datelor oficiale, SC Intercereal SA, firmă care a primit ajutoare financiare în valoare de 21,4 milioane de lei. Reprezentanții firmei au exploatat anul trecut o suprafață de 24502 hectare. Pe a doua poziție se află SC Zimbrul SA, firmă care a primit subvenții APIA în valoare de 10,9 milioane de lei, pentru o suprafață exploatată de 9843 hectare. A treia poziție este ocupată de SC JD Agro Cocora SRL. Cu suprafață de 9475 hectare lucrate, această firmă a beneficiat de ajutoare financiare în valoare de 8,4 milioane de lei. Ultimele 3 poziții ale topului celor mai mari subvenții agricole acordate de APIA în 2017 sunt ocupate de firmele SC Tritipan SRL, SC Somalex SRL și SC Sopema SRL. Prima societate a exploatat 3773 hectare, pentru care a primit ajutoare financiare în valoare de 3,3 milioane de lei. SC Somalex SRL a primit din partea APIA subvenții în valoare de 3,1 milioane de lei, pentru o suprafață lucrată de 3333 hectare. Aflată pe ultima poziție a topului, SC Sopema SRL a beneficiat de subvenții de 2,9 milioane de lei, lucrând o suprafață agricolă de 3273 hectare.

Latifundiari controversați în «top 10»
Printre beneficiarii celor mai mari subvenții acordate anul trecut de către reprezentanții APIA Ialomița se numără și controversații latifundiari Ștefan Poienaru și Viorel Nica. Primul a exploatat, prin intermediul SC Agrofam Holding SRL Fetești 4773 ha, pentru care a primit suma de 6,6 milioane de lei. Recent Poienaru a primit o condamnare cu executare, în primă instanță, de 3 ani și 8 luni închisoare pentru practici ilegale în ceea ce privește obținerea subvențiilor agricole. Concret, acesta a fost pus sub acuzare de către Direcția Națională Anticorupție că a fraudat bugetul Uniunii Europene cu 4 milioane de lei, în încercarea de a beneficia de un ajutor financiar cu care dorea să achiziționeze echipamente agricole. În același dosar a fost anchetată și fiica sa Ecaterina Maria Traicu, care a primit din partea judecătorilor o pedeapsă cu suspendare. Tot Poienaru mai are în lucru la DNA un alt dosar, deschis tot în urma unor acuzații referitoare la modalitatea frauduloasă prin care a obținut subvenții agricole. Celălalt latifundiar din zona Feteștiului, Viorel Nica, a primit anul trecut ajutoare financiare în valoare de 4,4 milioane de lei, prin exploatarea unei suprafețe de 3495 hectare. Ajutorul a fost acordat firmei pe care o controlează, SC Agrichim SRL Fetești. Și asupra acestuia au planat acuzații cu privire la faptul că apelează la practici ilegale pentru a obține subvenții agricole. De notorietate este scandalul iscat în 2016 de Ministerul Agriculturii, instituție care, în urma unui control, a descoperit faptul că Viorel Nica a declarat în fals faptul că practică eco-agricultură pe o suprafață de 1447 hectare. Verificarea a scos la iveală faptul că fermierul a folosit substanțe interzise pentru a-și trata așa-zisele culturi ecologice. Acesta a fost sancționat cu retragerea calității de eco-agricultor și obligat să returneze cele 1,3 milioane de euro pe care le-a primit. Deocamdată, acesta poartă o luptă asiduă în instanță pentru a contesta decizia impusă de Ministerul Agriculturii.

5 Iunie 2018, 16:10 (11079 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Mai puține cereri depuse de fermieri pentru Subvenția pe suprafață
Valoarea subvenției pentru plata schemei unice pe suprafață a depășit 73,7 milioane de euro
APIA Ialomița a primit peste 9000 de cereri pentru plata unică pe suprafață

Comentariile cititorilor:


Dreptate:
(7 Iunie 2018, 01:13)
Cum au ajuns aproape toti primarii fermieri? Cum au putut unii dintre ei să încaseze subvenții nesimtite?! NECUVENITE? Cum au putut accesa fonduri europene pe niste proiecte mincinoase? Cum a fost posibil sa si " ajute gașca "( ciuma rosie) sa a obține fonduri fara proiecte? Cum i a "scăpat" sa nu mai returneze banii necuveniti? Daca doriti răspunsuri, întrebați primarul comunei Cocora.
@ionel:
(6 Iunie 2018, 16:50)
Mai Ionel gardurile cu proptele nu cad niciodata asa ca varianta ta pica nu e de actualitate 
Ionel:
(5 Iunie 2018, 19:24)
Raspunsul la intrebarea lui Mary - s-a adapostit in ..umbra.. unui nume semi-important politic dar cu viziune mosiereasca precara.......dupa care a suferit cateva corectii de coloana vertebrala impanate cu niscavai sponsorizari electorale desigur mascate ,,bine,, in acte de buruienile Baraganului, a mai reusit performanta sa intre in componenta formulei chimice a celebrei papusi,,Hopa Mitica,,- ocazie cu care s-a trezit ca este administrator general peste cateva mii de hectare,silozuri,cai ferate,o bucata de Dunare cu terenul agricol aferent precum si un bac modern in zona Bordusani......omul e in lumea lui si poarta o lupta asidua cu toate institutiile statului ptr. a fi mereu in picioare.....deh!!!!! banii ochii dracului......si se mai apropie si alegerile....iar partidul cere gologani!!!!!!...Un ,,slugoi,, politic pe care partidul il va avorta la momentul potrivit ......reculul il va arunca tocmai intr-un stabiliment aflat pe strada Garii nr. 54....
Mary:
(5 Iunie 2018, 18:00)
    O singură intebare: - Cum a ajuns Viorel Nica, latifundiar??!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
335 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(239 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(184 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(158 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(226 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(211 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(183 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(449 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(882 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(686 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(862 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1611 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1355 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1054 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(597 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1786 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1765 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1282 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...