Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița administrativă așteaptă rectificarea bugetară

Ialomița administrativă așteaptă rectificarea bugetară

Administrațiile locale din Ialomița așteaptă luna iulie pentru a ști dacă vor finaliza investițiile anuale sau, mai grav, dacă vor supraviețui până la sfârșitul anului în curs. Majoritatea primarilor intervievați de noi susțin că la acest moment există «bani de funcționare», dar proiectele de dezvoltare a localităților depind aproape exclusiv de «rectificarea bugetară». Potrivit estimărilor, rectificarea bugetară va fi una pozitivă, însă edilii locali sunt rezervați în privința alocărilor pe care urmează să le primească...

Cine se frige cu ciorbă...
Administrația ialomițeană a început anul cu stângul. Adică fără surse de finanțare certe pentru proiectele multianuale, cu promisiuni nou-nouțe pentru proiectele derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 și cu bani de funcționare cât să ajungă până la rectificarea din iulie sau, în cel mai bun caz, până la sfârșitul anului... În aceste condiții, atitudinea edililor locali în fața promisiunilor liderilor PSD a rămas una circumspectă și, în afara majorărilor salariale, nimeni nu și-a permis aventuri investiționale. La începutul anului, cu bugetele sărăcite de decizia confiscării excedentelor bugetare de la sfârșitul anului 2017, primarii Ialomiței declarau la unison că «bugetul de dezvoltare va fi unul sărac». Singurele potențiale investiții ale administrațiilor locale s-au concentrat în PNDL 2, program guvernamental prin care Guvernul promitea Ialomiței 813 milioane de lei pentru implementarea a nu mai puțin de 129 de proiecte! La 4 luni distanță, la jumătatea lunii iunie 2018, edilii locali se află aproape în același loc. Investițiile demarate continuă să astepte finanțarea, implementarea PNDL 2 bate pasul pe loc, iar promisiunile administrației județene și centrale nu fac decât să irite: «Evident că nu ajung banii... Pentru funcționare am mai avea, dar nu suficienți! Sigur, am putea lua de la „dezvoltare“, că acum se poate, dar nu e normal... Normal e să finalizăm investițiile pe care le-am început și să derulăm investițiile noi, pe care comunitatea le așteaptă. În cazul nostru, de prea mulți ani...» declară Valentin Turiga, primarul comunei Dridu.

Cât și ce?
Pentru a putea oferi o imagine cât mai fidelă a situației din acest moment am solicitat edililor locali din Ialomița răspunsul la următoarele două întrebări: «Pentru cât timp mai aveți buget de funcționare?» și «Ce investiții doriți să finanțați după rectificarea bugetară din luna iulie?». Surprinzător, la nivel declarativ mulți dintre primarii intervievați au demonstrat că sunt responsabili față de comunitate și promisiunile electorale asumate în 2016. Ei au declarat că speră ce e mai bine de la această rectificare bugetară, dar se pregătesc de ce e mai rău. «Noi ne-am ajutat singuri tot anul... Adică ne-am drămuit banii să avem de funcționare și de salarii! Și, pentru că nu cred că vom primii cine știe ce bani la rectificarea asta bugetară, avem și banii de „investiții“... Pentru școală, pentru dispensar, pentru grădiniță, pentru asfaltare, că avem 9 kilometri de drum de asfaltat... N-o să putem tot anul ăsta și nici singuri. Dar ce putem face, facem, că oamenii nu știu că ei ne-au luat banii din conturi... Și dacă știu, nu le pasă! Ei vor drumuri, curățenie, locuri de muncă...» declară primarul comunei Borănești, Adrian Nae. Reamintim că, la începutul anului 2018, Ialomița a pierdut în urma «confiscării» excedentului bugetar din anii anteriori peste 80 milioane de lei. «Nu mai tragem nicio speranță! Atâta timp cât nu există nici măcar o situație clară cu contribuabili, cum să aștept bani din rectificare? Să dea înapoi măcar cei 530 mii de lei pe care i-au luat din excedentul bugetar. Pentru o localitate ca a noastră, pierderea acestei sume a însemnat un blocaj major!» ne-a declarat pe această temă primarul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică.

Eugen Tocileanu (Sărățeni): «Strângem bani de 5-6 ani!»
«Multe dintre investițiile din Sărățeni au demarat în 2006. Pentru altele, strângem bani de 5-6 ani... Avem bani pentru funcționare până la sfârșitul anului în curs, că noi n-am mărit salariile. Le-am explicat că nu avem de unde și oamenii au înțeles. Pentru dezvoltare, avem banii de co-finanțare... 3%, 10%, 15%... Cât e nevoie ca să nu ratăm vreun proiect! Mai avem nevoie de bani pentru rețeaua de apă și canalizare, pentru stația de epurare, pentru 7 kilometri de șosea. Nevoi sunt multe, facem ce putem și ce ne lasă! Nu cred că există primar în județul ăsta să nu vrea bani pentru dezvoltarea comunității...».

Nicoleta Toma (Țăndărei): «Vrem înapoi cele 2,6 milioane de lei!»
«Orașul Țăndărei are buget de funcționare pentru tot anul, fiindcă noi am redus cheltuielile foarte mult, chiar și cele cu salariile... Dar, pentru dezvoltare avem nevoie de foarte mulți bani! Nu credem că îi vom primi pe toți, dar vrem înapoi cele 2,6 milioane de lei pierdute la început de an. Am vrea să amenajăm un Obor, să reabilităm infrastructura rutieră... Sunt investiții urgente și ne bazăm pe această rectificare bugetară!».

Mădălin Teculescu (Sfântu Gheorghe): «Avem nevoie de 900 mii de lei!»
«Toată lumea are nevoie de această rectificare bugetară. Sfântu Gheorghe, de exemplu, mai poate funcționa fără ea timp de maxim 2-3 luni. Apoi nu mai sunt bani... Iar pentru continuarea investițiilor avem nevoie de 900 mii de lei!».

Constantin Sava (Urziceni): «Nu am nevoie de banii lor!»
«Urziceni nu are nevoie de bani la rectificarea asta bugetară! Avem 3 milioane în conturi, dacă nu mai bine, și fac eforturi pentru a-i cheltui... Să-și păstreze banii și să-i dea la ăia mai săraci, care au nevoie de ei! Eu am făcut deja plățile la investițiile prin PNDL 2, că la Urziceni nu se doarme... Măcar să se muncească peste tot la jumătate din cât muncim noi!».

Adrian Merlea (Perieți): «Aștept banii ca să cumpăr 1000 de pubele stradale!»
«Aștept rectificarea asta cu o condiție... Să fie pozitivă! Avem nevoie de bani pentru reabilitarea drumului spre Fundata, a unei bucăți de drum la Misleanu. Dar astea sunt vise, nu cred că voi primi. Dar aștept banii ca să cumpăr 1000 de pubele stradale! Avem nevoie de ele și e musai să le achiziționez...».

Stroe Vasile (Grivița): «Nu mai am mari speranțe!»
«Noi am fost gospodari și am prevăzut în buget banii de funcționare. Dar încercăm de ani buni să asfaltăm un drum între Smirna și Traian. E vorba despre 400 mii de lei pentru 600 de metri de drum. Măcar de-aș primi o parte din ei... Dar nu mai am mari speranțe!».

Dobrică Pârvu (Fierbinți-Târg): «Asta e o gogoașă! E imposibil să primim noi bani!»
«Norocul nostru e că am câștigat un proces cu o firmă cu care eram în litigiu... 500 mii de lei! Asta ne permite să ne mai mișcăm oleacă. Dar tot nu avem bani de investiții. Avem de asfaltat 3 kilometri de străzi, în primul rând... Oamenii au îmbătrânit așteptând asfaltul ăla. Dar eu nu cred că vom primi vreun leu. Asta e o gogoașă! E imposibil să primim noi bani!».

25 Iunie 2018, 16:40 (4703 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA»
Secretariatul General al Guvernului confirmă lipsa de transparență a primăriilor ialomițene
Administrația locală ialomițeană investește în «consultanțe» și «capele mortuare»
Ialomița a primit 22,5 milioane de lei la ultima rectificare bugetară a anului 2021
Ultima pomană bugetară a Guvernului Dăncilă

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbulești: Incendiu de la un cablu supraîncălzit

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de luni, 10 decembrie a.c., în jurul orei 6,15, la locuința unei persoane din comuna Bărbulești, după ce cablul de alimentare al unui calorifer electric s-a supraîncălzit ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 19:03
(6616 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 sesizări privind incidente electorale

În cursul zilei de duminică, 9 decembrie a.c., în județul Ialomița au fost înregistrate 9 sesizări privind diverse încălcări ale legislației electorale, din care 8 în mediul rural și 1 în mediul urban. ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2012, 13:54
(6337 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița are «forțe proaspete»

65 de absolvenți ai școlilor de poliție din țară au fost repartizați la începutul acestei săptămîni în subunitățile Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. 7 dintre aceștia sînt ofițeri, iar alți ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:37
(6556 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer cu ghinion

Un șofer, de 42 ani, din localitatea Sudiți, a fost tras pe dreapta de polițiștii și dus la secție deoarece conducea mașina «nepotrivită». În urma verificărilor, s-a stabilit că automobilul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:36
(5568 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minori prinși la furat

3 minori, din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Aceștia au intrat în interiorul unei firme din oraș, cu scopul de a sustrage mai multe bunuri... Fapta ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:34
(6176 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei hoți


Sinești: A murit nevinovat

În seara zilei de joi, 6 decembrie a.c., un cetățean străin, de 47 ani, șofer al unui tir, și-a pierdut viața, fiind implicat într-un accident de circulație. Evenimentul s-a petrecut din cauza neatenției ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:32
(7286 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Slobozia: «Spaima magazinelor», după gratii

Patronii magazinelor din Slobozia pot dormi liniștiți. Hoțul care bîntuia prin firmele din oraș a fost prins. Este vorba despre un tînăr, de 21 ani, care avea la activ mai multe încercări de spargeri la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:30
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Raportări de incidente electorale, pe bandă rulantă


În ultimele 5 zile ale campaniei pentru alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie 2012, s-au intensificat sesizările cu privire la incidentele electorale. Bannerele distruse și mita electorală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:29
(5558 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Decembrie 2012, 17:22


Slobozia: A scăpat de moarte printr-un miracol

O bătrînă de 76 ani a fost la un pas de moarte în dimineața zilei de duminică, 2 decembrie. Plecată la piață să-și facă cumpărăturile, inima femeii a încetat să mai bată și a căzut în plină stradă... La ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 20:41
(5061 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție studenți și masteranzi pentru locuri de muncă în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:42
(6752 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni s-au întors din Afganistan

Jandarmii ialomițeni s-au întors din Afganistan

La sfîrșitul săptămânii precedente, cei trei jandarmi ialomițeni, maior Răzvan Salaoru, plutonier major Marcel Bâtu și plutonier Nicușor Stoica, care au fost detașați în Afganistan, s-au întors acasă. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:40
(7532 vizualizări - 3 comentarii)


APIA Ialomița: Ultima tranșă pentru rentierii agricoli

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit miercuri, 28 noiembrie a.c., ultimă tranșă, în valoare de 22,820 milioane lei, pentru un număr de 22457 rentieri agricoli. Suma totală alocată ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:37
(6452 vizualizări - 0 comentarii)


Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Ploile căzute în noaptea de duminică spre luni, 2/3 decembrie a.c., au dus la inundarea mai multor locuințe și subsoluri de pe teritoriul județului Ialomița. Primul apel telefonic s-a înregistrat în această ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:36
(6007 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident după ce o autoutilitară a intrat pe contrasens

În dimineața zilei de luni, 3 decembrie a.c., în jurul orei 7,45, pe DN2A, în municipiul Slobozia, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:33
(5131 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Sudiți: I-a furat televizorul din casă

Sîmbătă, 1 decembrie a.c., o femeie de 89 ani, din comuna Sudiți, a sesizat Poliția despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință un televizor. În urma cercetărilor efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:23
(6030 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Escrocii și-au schimbat modul de operare! Pretind că sînt rude și cer bani după ce ar fi fost implicați în accidente!

Polițiștii trag încă o dată un semnal de alarmă cetățenilor să nu cadă în plasa persoanelor care sună la întîmplare pe telefoane mobile sau trimit mesaje și se recomandă ca fiind reprezentanți ai unor firme ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:12
(7794 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale sesizate la Fetești

Sîmbătă, 1 decembrie a.c., în jurul orei 13,00, un bărbat de 56 ani, din Fetești, a sesizat prin 112 faptul că un candidat oferă mîncare cetățenilor cu scopul de a-i determina să-l voteze la alegerile parlamentare ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:08
(5763 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Scuter urmărit internațional, identificat de polițiști

Ofițeri din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au oprit în trafic un moped condus de un bărbat, de 29 ani, din comuna Ion Roată. În urma verificării în bazele de date ale Poliției, s-a constatat că scuterul ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:07
(5138 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Campania «Tu decizi! Votează legal!» în cartierul Vlașca

Fetești: Campania «Tu decizi! Votează legal!» în cartierul Vlașca

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de informare a cetățenilor cu drept de vot cu privire la mesajele Campaniei Ministerului Administrației și Internelor «Tu decizi! Votează legal!» pentru alegerile ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 18:06
(6022 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 65 de șoferi sancționați, amenzi de peste 64000 lei

În perioada 30 noiembrie-2 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 13:26
(6756 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandist cu arme, prins la Albești

Polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Albești și Buești au executat un mandat de executare a pedepsei, emis de Tribunalul Ialomița, pe numele unui bărbat de 66 ani, din comuna Albești. Suspectul era ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2012, 12:17
(4152 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Campanie electorală fără incidente majore

Un comunicat al IPJ Ialomița anunță că în cele două săptămîni de campanie de pînă acum nu s-au înregistrat incidente majore. «Din punct de vedere al asigurării măsurilor de ordine și siguranța publică, ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 15:22
(5216 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR nu renunță la lupta cu Ministerul Agriculturii

Conducerea Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România continuă lupta cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reprezentanții Ligii protestează împotriva modului în care Ministerul le ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 14:26
(5857 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt ca-ntre prieteni

Poliția Fetești a fost sesizată de un tînăr, de 16 ani, despre faptul că i-a fost sustras telefonul mobil. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce tînărul se afla în curtea unei ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 14:20
(7138 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare împotriva rabiei la vulpi

Începînd de miercuri, 28 noiembrie a.c., medicii veterinari din Ialomița au demarat campania de vaccinare antirabică orală a vulpilor. Operațiunea se realizează prin aplicarea la vizuină de momeli vaccinale ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 14:14
(8065 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Tu decizi! Votează legal!» continuă

IPJ Ialomița: Campania «Tu decizi! Votează legal!» continuă

Polițiștii de prevenire și de proximitate continuă să desfășoare activități specifice în cadrul Campaniei «Tu decizi! Votează legal!» în liceele din municipiul Slobozia. Acțiunile sînt destinate elevilor ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 14:08
(6444 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Telefon furat, scos la mezat pe internet

Internetul a devenit o adevărată piață de desfacere pentru hoții de telefoane mobile! După ce fură celularele, aceștia le scot la vînzare pe site-urile de profil. Naivi, cumpărătorii pică în plasa escrocilor ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 14:06
(4932 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenția diminuează riscul de accidente

În prima jumătate a acestei saptămîni, efective din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică Ialomița au desfășurat acțiuni în sistem integrat în vederea asigurării unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 13:43
(6056 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minoră dispărută fără urmă

Slobozia: Minoră dispărută fără urmă

Un apel la 112 anunța în ziua de marți, 27 noiembrie a.c., dispariția de la domiciliu a unei minore de 15 ani, din Slobozia. De mai bine de 24 de ore polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 13:06
(6537 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...