Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Mariana Iancu a interzis accesul presei în spital

Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Mariana Iancu a interzis accesul presei în spital

Vizibil deranjată de faptul că este prea des criticată de unele ziare locale din Slobozia, Mariana Iancu a decis să interzică, printr-o adresă internă, accesul reprezentanților mass-media în incinta Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Toți reporterii care vor să relateze aspecte legate de activitatea unității medicale pe care aceasta o conduce trebuie să primească, în prealabil, acceptul său. În caz contrar, aceștia nu vor avea acces la informații, chiar dacă sunt publice!

Reporterii, tratați cu indiferență În cei aproape 2 ani scurși de la preluarea mandatului în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, activitatea Marianei Iancu este plină de sincope. În mare parte, ea a reușit să se remarce în mod negativ cheltuind nejustificat banii unității medicale pe investiții inoportune, precum Recepția pe care a realizat-o la etajul 1 al Policlinicii și pe care atât cadrele medicale, cât și pacienții au botezat-o «Aeroport». Deranjată vizibil de faptul că eșecurile sale administrative au trecut de ușile Spitalului Slobozia și au ajuns în spațiul public, Mariana Iancu a decis să interzică accesul reporterilor în incinta spitalului pe care îl conduce. Măsura a fost adoptată, printr-o notă internă, în luna martie a acestui an. «Prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că accesul reprezentanților mass-media în spital este interzis fără acordul prealabil al managerului unității sanitare, iar informații în presă nu se acordă decât prin purtătorul de cuvânt desemnat prin decizie managerială» se arată în respectiva notă internă care poartă semnătura Marianei Iancu. Surse din cadrul unității medicale susțin că această Notă internă i-ar fi vizat pe unii dintre medicii care, nemulțumiți de managementul deficitar al Marianei Iancu, ar fi discutat, neautorizat, cu anumiți ziariști...

2 Iulie 2018, 14:20 (12079 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


IONEL ILASI:
(15 Iulie 2018, 16:42)
Ionel ILASI, 0757 738 710. DOMNULE "Emilian", (Emilian:
(2 Iulie 2018, 19:01)
@ionel ilași. Ai grijă! Spui multe. În Ialomița, adevărul și sinceritatea nu sunt acceptate. Județ al hoților mincinoși! Ar trebui să/ți iei măsuri, că pe-aici niciun om drept nu rămâne nepedepsit!") . Eu eram cel poreclit de catre cadrele SRI si de catre Politia Slobozia: "Corrado de  la Morga". Am lucrat la Serv.Jud.de Med. Leg. si Anat.Pat. intre  1996-2000. Stiu bine ceea ce ziceti si aveti dreptate, dar dr. Adrian Jipescu a murit prematur, astfel ca unele adevaruri au fost ingropate prematur.  Nu am fost un apropiat al lui si este interesant sa amintesc un lucru: dr. Adrian Jipescu mi s-a adresat in acei ani numai cu dumneavoastra. Aveam sa aflu  foarte tarziu si de ce. Trebuia sa ramana in America, daca tot a REUSIT sa  iasa la pensie din profesia de medic legist si nu sa se intoarca in penitenciar, unde a fost candva. ESTE DATORIA MEA DE ONOARE -DE ACEEA AM DAT DEMISIA DE ONOARE IN 10 MARTIE 2000- SA VORBESC ASTAZI, PESTE TIMP, NOILOR GENERATII DIN SLOBOZIA, PENTRU CA NUMAI ACESTI TINERI DE ASTAZI POT SCHIMBA LUCRURILE IN BINE, ceea ce era imposibil in deceniul 1990-2000. Va multumesc pentru opinie.
gogu:
(6 Iulie 2018, 01:18)
Asa Se intampla cand pui gunoiera director si analfabet parlamentar...
Slobozia:
(5 Iulie 2018, 12:58)
@pentru George. Analfabeții din județul Ialomița să nu scrie aici că provoacă scârbă. Cum să iei in seamă ce scrie un idiot care habar n-are de limba română? Du-te, omule, la dracu că la școală ai fost degeaba!
Ambu Lanta:
(5 Iulie 2018, 10:59)
E normal.Mai intai oprim accesul presei apoi al bolnavilor.E risc mare de imbolnaviri.Sa intre cetateni seriosi,sanatosi,cu analizele la zi,ce tot atata scandal?Daca aduce vre unul virusi sau bacterii?
Pentru George:
(5 Iulie 2018, 09:55)
Domnule George..ești rupt de realitate,dacă tu crezi că skimbarea din acest spital este de bine te înșeli amarnic...camerele kt a costat și pt ce ?jumătate din ele nu m ai merg ..gata a trecut valul sa luat bani...fișierul s a mutat și nu m ai DNA iancu știe cum are frigiderul de plin knd dau pacienți ruata sa i a o stampila ..știți kti bani a costat o investiție că aceasta și nu are nici accept de funcționare ?..iar a trecut valul iar sa luat banu..pt ce a pus monitoare și afișaje cu Nr de ordine ? Daca nu sunt medici?pt ce obligi medici să facă internări doar pt o zgârietură?...pt ce ai luat mașini dacă nu ai șoferi și obligi sa lucreze non stop?..Intr un cuvânt ..dacă m ai o tine mult în spital ..îl v a inkide sigur ...apropo ,a m ai făcut o investiție belea ..a skimbarea un program de kt mi de lei cu unul de sute de mi pe lună și acum nu are calculatoare că sunt veki..o alta skimbarea in bine..vedeți cine a fost DNA iancu până să își ia numele de fată înapoi ..vedeți kt au plătit angajați după urma lu doamna Vlad ..pardon iancu
Pacientă:
(4 Iulie 2018, 23:11)
Nu vă puneți problema că mulți din spital nu pot fi urniți decât cu biciul? La propriu, bici! Ar fi necesar pentru ATI și asistente, în general! Nu știu meserie și n-au minimum de etică profesională. Sadism, uneori. Umilirea pacientului cu bună știință. Niciun manager nu va îndrepta situația din Spitalul Slobozia! Să dea Dumnezeu să nu ajungeți pe-acolo!
@Pacienta:
(4 Iulie 2018, 19:36)
Ai dreptate doar cand spui ca"se lupta, saraca!" Se lupta de fapt cu propriile neputinte: palaria e mult prea mare pt tartacuta ei. Nu e suficient sa urli la toti si lucrurile sa mearga apoi de la sine.Un spital e altceva decat 'Vivani', un medic nu e maturator de strada( tot respectul pt maturatorii care isi fac treaba). Problemele sunt de alt nivel, de alta capacitate, ai nevoie de alta viziune; neputinta, nepriceperea nu ti le ascunzi urland si amenintand, crezand ca tu esti zeul suprem. Un om normal si cat-decat  istet isi da seama de limitele lui. Un prost sadea(cu diplome obtinute pe chitante) se crede semizeu! Un fel de Moraru mai mic pe linie de sanatate..
Pacientă:
(4 Iulie 2018, 17:56)
Iancu M. se străduiește mult. Nu are cu cine să facă mai mult. Debandada și incompetența au rădăcini adânci! Se luptă, săraca! Cu chestia cu presa, a dat-o-n bară. Nu presa o sapă, cei dinăuntru. Doamnă, feriți-vă de prietene că dusmancele vi le știți!
Ion:
(4 Iulie 2018, 04:31)
presa nu mai are voie in abator, probabil ca sa nu se infecteze cu crocobalauri! Pentru astia de la presa- eu unul nu as intra in abator de buna voie si nesilit de nimeni, poate doar cu costum de ala hasmat ca in filme..Stati fratilor acasa ca daca mai umblati mult prin abator va mai creste inca un cap
Dana:
(3 Iulie 2018, 20:14)
Domnilor, aveți o ipocrită în spital, n-are treabă cu medicina, ea e cu intrigile! N.F.! Mai este? Maaare figură lipsită de caracter! Încă una ca nae și se duce dracului numele spitalului din Slobozia...Cred că e unicat!
Gina:
(3 Iulie 2018, 18:44)
Draga Cetatene,imi pare rau sa te dezamagesc dar sunt apolitica.Nu ma intereseaza nici un partid,dar trebuie sa fii corect.Orice schimbare in bine trebuie apreciata.Mult respect merita cei de la Ambulanta care muncesc foarte mult si au un comportament exemplar fata de pacienti.Asa ca "nu mai bate campii" cu studiile lor;orice meserie este importanta(fara tarani nu mananci,fara ingineri nu te poti dezvolta ca tara,fara croitori nu te imbraci,etc....).
CETATEAN:
(3 Iulie 2018, 17:01)
Gina esti in necunoastere de realitate. Adica bati campii. In prezent, politicul face casa buna cu prostia . Calitatile manageriale ale unora sunt reflectate de afinitatea politica. Personal cred ca trebuie respect fata de oamenii care muncesc, indiferent de locul de munca. Nu mai zic ca un om ca sa ajunga medic trebuie sa invete ani si ani de zile. Macar respect ptr.asta. In fine, indiferent de loc de munca un manager trebuie sa se comporte civilizat, nu ca la usa cortului. Iar prostiile facute pana acum pe investitii sunt evidente...
Gina:
(3 Iulie 2018, 16:39)
Cei care o critica pe doamna Iancu, probabil sunt angajati care sunt pusi la munca.Sa ii luam pe rand-medicii(nu toti) sunt niste lacomi,care daca s-ar putea nu ar mai pleca acasa;vor garzi multe sa iasa banul si ciubucuri-pentru ca de obicei acolo mananca si dorm.Si ce daca moare pacientul?Nu ii intereseaza.La asistente ar trebui taiate toate buzunarele sa nu mai ia o" mica atentie";sunt foarte arogante.Doamna Iancu va rugam faceti o lista cu toate neamurile care lucreaza in spital pana la ce grad vreti....sa vedeti surprize.Pacientii se plang in spital...dar atunci cand se doreste o schimbare ies cei vizati la comentarii si nemultumiri.Cica se poarta urat cu angajatii-dar voi cum va purtati cu pacientii?
Luta :
(3 Iulie 2018, 13:32)
Imi plac bulinutele doamnei! Pe cand un nou film "Veronica"!
Ehe:
(3 Iulie 2018, 03:38)
Are multe de ascuns, de aia a interzis accesul! Se poarta mizerabil cu angajatii, face cheltuieli nejustificate si ii e frica sa nu se afle! Va cruciti daca aflati ce magarii face...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2440 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7862 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4327 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3900 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5641 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5881 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15477 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(2032 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1464 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2691 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2756 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2138 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5787 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7264 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3497 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5175 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8323 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5623 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2773 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8230 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8852 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3363 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19570 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 80,864 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-10.07.2024, a efectuat plăți în suma totală de peste 80,864 milioane de lei (16,302 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 10:40
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă la Țăndărei

Miercuri, 10 iulie 2024, polițiștii din Țăndărei au organizat o acțiune de amploare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 15:30
(2112 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(2747 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(8223 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7750 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...