Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Mariana Iancu a interzis accesul presei în spital

Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Mariana Iancu a interzis accesul presei în spital

Vizibil deranjată de faptul că este prea des criticată de unele ziare locale din Slobozia, Mariana Iancu a decis să interzică, printr-o adresă internă, accesul reprezentanților mass-media în incinta Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Toți reporterii care vor să relateze aspecte legate de activitatea unității medicale pe care aceasta o conduce trebuie să primească, în prealabil, acceptul său. În caz contrar, aceștia nu vor avea acces la informații, chiar dacă sunt publice!

Reporterii, tratați cu indiferență În cei aproape 2 ani scurși de la preluarea mandatului în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, activitatea Marianei Iancu este plină de sincope. În mare parte, ea a reușit să se remarce în mod negativ cheltuind nejustificat banii unității medicale pe investiții inoportune, precum Recepția pe care a realizat-o la etajul 1 al Policlinicii și pe care atât cadrele medicale, cât și pacienții au botezat-o «Aeroport». Deranjată vizibil de faptul că eșecurile sale administrative au trecut de ușile Spitalului Slobozia și au ajuns în spațiul public, Mariana Iancu a decis să interzică accesul reporterilor în incinta spitalului pe care îl conduce. Măsura a fost adoptată, printr-o notă internă, în luna martie a acestui an. «Prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că accesul reprezentanților mass-media în spital este interzis fără acordul prealabil al managerului unității sanitare, iar informații în presă nu se acordă decât prin purtătorul de cuvânt desemnat prin decizie managerială» se arată în respectiva notă internă care poartă semnătura Marianei Iancu. Surse din cadrul unității medicale susțin că această Notă internă i-ar fi vizat pe unii dintre medicii care, nemulțumiți de managementul deficitar al Marianei Iancu, ar fi discutat, neautorizat, cu anumiți ziariști...

2 Iulie 2018, 14:20 (12058 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


Obiectiv:
(2 Iulie 2018, 23:25)
Madam Manager oare o știu câte dosare are ? Plângeri ale angajatilor că Dna nu știe să comunice civilizat și adecvat. Bravo PSD, pardon Moraru. Așa îi ajutați pe oameni să vă cunoască. Niste indivizi imorali au stricat imaginea u ei organizații . Bravo. ALDE fii pe faza.ca ar fi păcat să nu profitați
Contabilitatea:
(2 Iulie 2018, 22:08)
Sunt pacienți și angajați care apreciază eforturile directoarei. Ce este, este! Numai cei răuvoitori, cu minte puțină, nu realizează sau nu recunosc faptele bune. Sunt proști. Dar, presa nu trebuia alungată așa! Bate la ochi, directoarea se ascunde și se pune la zid singură.
Emilian:
(2 Iulie 2018, 22:01)
@ionel ilași. Ai grijă! Spui multe. În Ialomița, adevărul și sinceritatea nu sunt acceptate. Județ al hoților mincinoși! Ar trebui să/ți iei măsuri, că pe-aici niciun om drept nu rămâne nepedepsit!
George:
(2 Iulie 2018, 21:53)
Pana sa fie dna Iancu manager la spital nici dracu nu știa cine conduce spitalul. Aceste atacuri repetate din partea ziarului care acum câțiva ani o lauda pe dna Iancu prin ziare,dacă cautam ziare de acum 5,6 ani când a fost deschis cel mai modern incinerator din sud estul Europei asa cum scriați în ziarele locale. Va înțeleg ca aveți accesări când scrieți astfel de articole dar trebuie sa apreciați și eforturile care se fac pentru modernizarea spitalului și împotriva corupției din spital. Deranjează când asistentele, doctorii se feresc sa ia bani ca sunt văzuți pe camere, când nu se mai ia bani dacă se doarme în spital, când femeile de serviciu dau cu matura în loc sa se ocupe de internări sau sa dea sfaturi pe hol cât trebuie sa dai pt o operație. Este foarte ușor sa vb de unu și de altul dar este foarte greu sa fii om. PS. Un om care chiar apreciază schimbarea în bine în spitalul din Slobozia.
IONEL ILASI:
(2 Iulie 2018, 20:41)
Ionel Ilași, (0757-738-710). SPITALUL ESTE O INSTITUTIE PUBLICA, TRANSPARENTA SI NU ARE SECRETE DE SERVICIU CARE TREBUIE PROTEJATE PRIN RESTRICTIONAREA MEDIA. ACCESUL MEDIA IN ROMANIA ESTE LIBER IN ORICE INSTITUTIE PUBLICA, ATUNCI CAND SE FACE CONFORM LEGISLATIEI IN VIGOARE. ORICE ANGAJAT AL SPITALULUI POATE LUA CONTACT CU PRESA SI ORICE JURNALIST - SI NU NUMAI , FREELANCERII SI BLOGGERII AU LIBERTATEA CARE LE E DATA PRIN LEGE, CAT SA NU INTRE SUB INCIDENTA CODULUI PENAL - ARE ACCES ANUNTAT SAU NU, ATAT LA PRESTATORII ACTULUI MEDICAL, CAT SI LA BENEFICIARII LUI. INAINTE DE ANII 2000-2004 NU SE PUTEA VORBI DE PO MEDIA IN ROMANIA, DE O PRESA INDEPENDENTA. AM LUCRAT INTRE 1995-2000 LA SERVICIUL JUDETEAN DE MEDICINA LEGALA, IALOMITA, DIRECTORUL LML FIIND SI DIRECTORUL SPITALULUI, DR. ADRIAN JIPESCU SI NU ACESTA NU A AVUT - IN ACEI ANI CAND INCA NU SCAPASEM DE COMUNISM - O ASTFEL DE POZITIE ABUZIVA SI PUBLICA PE DEASUPRA. DECIZIA MANAGERULUI ACTUAL NU ESTE NICI LEGALA, NICI DEONTOLOGICA, DIMPOTRIVA, EA CONFIRMA OPINIEI PUBLICE EXISTENTA UNOR FAPTE DE NATURA PENALA IN SISTEMUL DE SANATATE, ASCUNSE PRINTR-O VERIABILA "OMERTA" (cod al tacerii, it.) O POZITIE SIMILARA A ADOPTAT SI IMPUS, LA DOROHOI, DR.EMILIAN VAMVU, EL CAZAND ASTFEL IN PROPRIA SA CAPCANA, VRAND SA CONTROLEZE LIBERTATEA DE EXPRIMARE A ANGAJATILOR SPITALULUI MUNICIPAL DOROHOI. NU A FACUT DECAT SA CONFIRME JUSTITIEI SI OPINIEI PUBLICE, FAPTUL DOCUMENTAT SI DEMONSTRAT IN 2007, CA NUMITUL EMILIAN VAMVU ESTE UN ASASIN DOVEDIT SI CARE CONDUCE O GRUPARE SECRETA CRIMINALA A JONCTIUNII KGB -SECURITATEA ROMANA.
Un cetățean:
(2 Iulie 2018, 18:34)
Marianoo...spitalul nu e groapa de gunoi a lu fractu mooo!fosta ca nu mai are.si nici a lu voda de te-a pus in sa nu e,doar ca pricepeti greu ca asa e cand ai ochelari de cal.
Elena:
(2 Iulie 2018, 17:47)
Întrebați asistentele și aflați mai mult decât e nevoie. Dacă nimeriți o infirmieră, e și mai bine..,,
Albert.:
(2 Iulie 2018, 17:20)
Fuga de raspundere ?
Un om capabil cu simt de raspundere ar fi facut fata  si ar fi discutat deschis despre eventualele probleme cu care se confrunta spitatul daca nu ar fi nimic de ascuns. Toti sunt oameni, iar daca gresesc, altfel sunt pereputi atunci cand se vede ca incearca sa rezolve problemele in mod transparent. In acest caz...thumbs down.
Pacient:
(2 Iulie 2018, 15:20)
Presa poate primi informații din interior sau de la pacienți. Nu e același lucru, dar refuzul managerului arată că are de ascuns multe... Nu a procedat corect! Presa a scris ce a văzut înăuntru, aici e problema.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(8078 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3163 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6494 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(3176 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7372 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5947 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(7265 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(7088 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8333 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6374 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(9031 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2401 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(7251 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6526 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(10023 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5893 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(9346 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3934 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(6352 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(8252 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(8167 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9763 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8422 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8854 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(6229 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(10456 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7979 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9837 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat «ordinul de protecție»

Polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 56 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:55
(5137 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...