Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Autodenunț

Autodenunț

bonus: Cerere pentru drept la replică formulată de Pericli Nicu

«Eu, Nicu Pericli, consilier local al municipiului Slobozia după ce l-am înjunghiat pe la spate pe Radu Paros și apropritar de cașcarabete și „clocitoare” de transport public declar de bună voie și nesilit de nimeni următoarele:
-Da, am construit ilegal o construcție la intrarea în Slobozia, încălcând prevederile PUZ și reglementările legale privind amplasarea ei în imediata vecinătate a căii ferate
-Da, am sfidat orașul și administrația locală refuzând să demolez una dintre cele mai urâte construcții pe care le-a avut vreodată Slobozia
-Da, am schimbat destinația Autogării NANA în MOTEL pentru că eu cred că orașul ăsta e condus numai de proști și incompetenți, incapabilă să aplice legislația în vigoare
-Și, în sfârșit... Da, fac ce vreau eu pentru că legea e făcută pentru proștii care trebuie să mă voteze pe mine primar în 2020, nu pentru mine și parveniții ca mine care construim ce vrem noi, unde vrem noi, că sunt banii noștri, pe care i-am câștigat numai noi știm cum, că Fiscul nu a fost niciodată în stare să afle, iar în cazul meu nici n-o să mai afle vreodată că mi-am dat foc... Pardon, mi-a luat foc arhiva într-o noapte.
Drept pentru care am dat această declarație publică și o semnez cu degetul mare!»

Către: Ziarul "Independentul"
Cerere pentru drept la replică formulată de Pericli Nicu
Ziarul "Independentul" a publicat marți, 4 iunie a.c., informații eronate și afirmații mincinoase în articolul intitulat "Autodenunț". Vă solicit rectificarea de urgență a informațiilor eronate, drept pentru care vă transmit prezenta cerere pentru drept la replică.
Contrar afirmației din titlul articolului "Autodenunț", în conformitate cu prevederile legale în vigoare, întreaga responsabilitate de cercetare a faptelor reclamate prin "denuțuri" sunt de competența organelor aflate în subordinea Ministerului Public. În aceste condiții, presa, nu are rolul de a formula "autodenunțuri" în numele unei alte persoane, și nici de a instiga autoritățile să cerceteze fapte care în realitate sunt simple speculații.
În ceea ce privește afirmația că sunt "apropritar de cașcarabete și clocitoare de transport public", este total eronată. Este cunoscut că, în cazul oricărui operator de transport, Licențele de Traseu și Autorizațiile de Transport, se emit de autoritățile competente, în baza unor criterii de evaluare a parcului auto, fiecare autovehicul fiind necesar să îndeplinească condițiile minime de confort și siguranță pentru călători. În consecință, clasificarea mijloacelor de transport în "cașcarabete și clocitoare" sunt simple aprecieri subiective, făcute cu scopul de a slăbi încrederea cetățenilor în autoritățile publice.
În ceea ce privește construcția "Autogării Nana", aceasta a fost realizată în baza documentelor prevăzute de Legea 50/1991, și a respectat toate condițiile impuse prin Autorizațiile de Constuire și Certificatele de Urbanism. "Autogara Nana", este una din puținele investiții de interes public construite în ultimii 10 ani în Municipiul Slobozia, realizată în exclusivitate din fonduri private, fără a implica fondurile publice. În ceea ce privește destinația clădirii, activitățile conexe transportului rutier de persoane, implică și servicii de cazare pentru persoanele aflate în tranzit, ca în orice altă țară civilizată. Este absurd să critici o persoană, doar pentru că și-a investit banii, într-o investiție de interes public care conduce la dezvoltarea economică a Municipiului Slobozia.
Referitor la controlul averii mele, toate societățile pe care le-am administrat, au fost supuse periodic în ultimii ani controlului fiscal. Astfel încât toate veniturile mele și ale societăților pe care le-am administrat, au fost verificate și sunt publice.
Nu în ultimul rând, contrar afirmațiilor din articol, nu Pericli Nicu a construit "Autogara Nana", ci o persoană juridică, așa cum se întâmplă în cazul oricărui proiect de investiție de interes public.
Dl. Pericli Nicu (semnătură indescifrabilă)

N. red.: Menționăm că am respectat întocmai grafia dlui Pericli, cu tot cu virgulele dintre subiect și predicat sau alte exprimări pe lângă realitate.

9 Iulie 2018, 18:45 (9617 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Autoritățile l-au ajutat pe Nicu Pericli să defrișeze perdeaua forestieră
«Autogara lui Nicu Pericli» defrișează perdeaua forestieră de protecție a Sloboziei
Perdea forestieră de protecție transformată în mormane de moloz

Comentariile cititorilor:


Alina:
(15 Iulie 2018, 11:36)
Acest grobian trebuie cumva dat jos de pe piedestalul pe care e urcat, e un vis urat al acestui judet. Eu nu inteleg cine ii mai acorda lui licenta de transport, nu inteleg cum trec de ITP aceste microbuze infecte, aceste cosmaruri pe patru roti? Cat de ,, bazat ,, sa fii incat chiar nimeni sa nu se atinga de tine? Domnule Moraru, dumneata ai vazut vreodata in ce conditii calatoresc oamenii? Ar trebui noi cetatenii sa facem ceva, sa avem zvacul ala de a schimba mersul lucrurilor in Slobozia, sa facem plangeri , sa filmam, sa postam la televiziuni, oriunde... Suntem cetateni europeni ,platim taxe si impozite, cu toate acestea suntem luati la misto de acest om de nimic care sustine ca ofera conditii minime de calatorie :))... Pe bune?!
Mary:
(13 Iulie 2018, 14:28)
  Acest P.N. este un om de afaceri care se zbate să câștige un ban. Tot respectul pentru asemenea întreprinzători!! Dar cum face el banii, aici este o marea bubă!!! Dacă accesul pe piața transportului în comun i-a fost facilitat de oamei ai primariei, îi întreb pe stimabilii care i-au dat girul pentru asemenea serviciu, ați mers cu asemenea autobuze???!!! Cred că numai în țările africane sărace mai vezi cutii ur\te pe patru roți pe post de mijloc de transport în comun. Cât privește construcția cu pricina, trebuie să fie o tâmpenie din partea beneficiarului care a optat pentru ceva și a ieșit un motel. Te mai adaptezi pieții!!! Totuși a construit ceva!!! Ar trebui consiliat și îndrumat, acest om de afaceri, ca pe viitot să facă totul legal și nu după ureche. Nu de alta, dar sunt destui invidioși care îl v-a întreba de "sănătate" și ar fi păcat ca această afacere care generează locuri de muncă să înceteze, doar pentru că, patronul lucrează ilegal, iar la rândul lor decidenții acestui oraș se mulțumesc să ia șpaga de la el.
#pasajladrajna:
(11 Iulie 2018, 23:47)
@calarasean: bucura-te că nu stai ca noi la coadă la Drajna din cauză că pe-al vostru presedinte de CJ (ca și pe al nostru) il doare la bască de restul țării. Pe fond ai dreptate.
@Calarasean:
(11 Iulie 2018, 21:15)
Si avem si acvariu subteran in mijlocul orasului; Calarasiul n-are, sic!
Calarasean:
(11 Iulie 2018, 19:43)
Oameni buni, toata Slobozia e urata. Dupa 1990 in Slobozia nu s-a mai construit nimic, nimc, poate 3 -4 blocuri ANL in rest zero. E pacat ca nu va puneti in frunte oameni gospodari cu initiativa care sa face ceva investitii publice si sa incurejeze investitiile private. O buna parte din investitiile private care erau propuse pentru Slobozia s-au realizat in final in Calarasi, aste e bine pentru calaraseni ca au multe locuri de munca si bani mai multi. Eu consider ca orice investitie privata e binevenita, nu va mai tot lamentati ca nu aveti nimic, apa e otravita, PSD-ul e gramada pe voi, traiti doar din ajutoare sociale si vreti standarede de viata ca la Londra. La munca flacai si cascati ochii cand votati !
localnic:
(11 Iulie 2018, 12:31)
Nu el este problema ,el este analfabet ,problema este la cei care il lasa s a meargă asa si nu se gândesc la noi cei care folosim aceste mizeri si rable
nemultumitu' :
(11 Iulie 2018, 01:27)
Cand vad atata nesimtire si tupeu , ma sufoc ca in autobuzele tale ,bine numite ,clocitoare . Daca ai curaj , vino te rog sa circuli pe ruta Slobozia Noua cu autobuzele tale verificate temeinic de evaluatorii care iti dau voie sa circuli , la o ara de varf ,in toiul verii. Sa beneficiezi si tu de confortul pe care ni-l oferi noua , arogantule nesimtit ! Ti- am recomandat sa  tai geamurile macar , sa putem respira si noi, dar nu te intereseaza catusi de putin de calatori. Iar celor care ti-au dat autorizatii pe circurile aste de rable , le urez sa-i vad cat mai repede la inchisoare!
hapciu:
(10 Iulie 2018, 14:38)
Un derbedeu semianalfabet care a furat si spaguit ca sa se ajunga. Daca si golanul asta ajunge parlamentar/primar e cazul sa stigem lumina .
CETATEAN:
(10 Iulie 2018, 11:42)
Acest om de afaceri sau infractor, cum se doreste a fi numit nu prea are importanta, a facut tot ce a facut cu acordul tacit al adevratilor golani. Unii dintre ei au sau au avut microbuze la firma . Asa ca sa fim realisti. In tara asta infactionalitatea a foist si este sutinuta de ploticieni chiar si locali. Avem atatea exemple in urbea noastra. Oameni buni traim intr-o mare de prostie.
Si nu avem ce face. Ne ducem crucea. 
Hotii si curvele sunt la putere. 

Alt șofer:
(9 Iulie 2018, 23:27)
Când ai ghinionul să-ți meargă în față un autobuz care face trasee în oraș, alea verzi, trebuie să închizi geamul autoturismului că altfel, te sufoci! Cum dreacu or fi obținând ITP-ul?
Nick:
(9 Iulie 2018, 22:40)
Să nu uităm că acest mic infractor, a pus alți infractori din Dragalina să incendieze 2-3 taxi particulare în Amara, la numai 1 an diferență și-a incendiat și sediul firmei. Bazma curată în tot, cum?! Iar după toate aceste lucruri 'beldia'asta spurcată de om, a fost în așa o ascensiune fulminantă de nici el nu crede, noroc că îl mai trezesc la realitate muștele din... (comentariu cenzurat) ...dar se păcălește singur. Dintr-un șofer pe rată credeți voi că va ieși vreodată pilot de avion ?!
PJ:
(9 Iulie 2018, 22:37)
Daca nu te-ai prins, era un pamflet. Ca de la persoană juridică la persoană juridică!
independenta:
(9 Iulie 2018, 21:35)
Articolul ăsta e pe bune, autogara era de fapt motel?! Să nu aflăm că și parcarea subterană e de fapt cimitir. Să nu fim răutăcioși, vor și ei să transforme județul în ceva aliniat la standarde europene și noi tot țărani rămânem. Păi decât să te claxoneze mașinile că traversezi ca needucatul, nu e mai simplu să te cazezi la motelul ăla după ce cobori din autobuz, până toate mașinile trec? Și cazarea intră în prețul biletului de autobuz? Dar dacă vreau să mă cazez, deși n-am circulat cu autobuzul, unde parchez mașina personală? În parcarea subterană?
NANA:
(9 Iulie 2018, 19:13)
Fondurile private din stecheria ART? Domn a fost Mihai Viteazu, nu tu PARLITULE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
27 Sep 2026
200 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 07:20
(16433 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 19:08
(14441 vizualizări - 0 comentarii)


Băut și fără permis, la volan

Noaptea trecută, respectiv 14 spre 15 iunie, un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii din Alexeni și Ion Roată, aflați în serviciul ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:19
(23300 vizualizări - 0 comentarii)


Sănătatea bovinelor, la control

Autoritatea Națională Sanirat-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat recent acțiunea privind obținerea statusului de «oficial liber de Bruceloză bovină», motiv pentru care toate exploatațiile ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25804 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV control


Accident produs de un șofer beat cui

Două persoane rănite și un autoturism distrus aproape în totalitate, sînt urmările unui grav accident rutier petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie în apropierea comunei Adîncata. Primele cercetări ale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(22059 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Incendii la Gheorghe Doja și Traian

Luni seara, 14 iunie, în jurul orelor 19,00, un apel de urgență alerta pompierii. Apelul fusese dat din comuna Gheorghe Doja unde căminul cultural din localitate se aprinsese de-a dreptul. Clădirea era ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25880 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii voluntari, în concurs

Inspectoratul pentru Situații de urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat, marți, 15 iunie faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:17
(29322 vizualizări - 0 comentarii)


Camera de Comerț Ialomița organizează cursuri de formare

Luni, 14 iunie, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» s-a desfășurat seminarul cu tema «Propuneri pentru realizarea unor proiecte în domeniul energiei regenerabile, prin accesarea de programe de finanțare ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:16
(15680 vizualizări - 0 comentarii)


În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

Muzeul Național al Agriculturii a participat, în calitate de partener, la prima ediție a Festivalului Vlăsiei, manifestare organizată Consiliul local și Primăria comunei Moara Vlăsiei (județul Ilfov), localitate ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 12:00
(26116 vizualizări - 0 comentarii)


Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

«Cea mai mare bogăție din aceasta lume sînt copiii, mai mare decît toți banii din lume și toată puterea de pe pămînt» este motto-ul sub care colectivul de cadre didactice al Grădiniței cu Program Prelungit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 11:21
(27379 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: revista Junior


«Șoferi» fără permis, beți la volan

În ultimele 48 de ore, în urma controalelor de rutină desfășurate de polițiști, pe arterele județului au fost depistați trei conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme, cu toate că nu aveau ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:38
(23068 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13441 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serviciile voluntare și private de pompieri, la concurs

Marți, 15 iunie a.c., începînd cu ora 8,00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia se va desfășura faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:32
(17442 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Flutur: «S-a decis înghețarea alegerilor din PD-L la toate nivelurile»

«S-a decis înghețarea deocamdată a alegerilor din PD-L la toate nivelurile» a declarat Gheorghe Flutur după ședința Biroului Permanent Național. «Dorim să ne concentrăm în perioada următoare pe rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:01
(17968 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PDL alegeri


Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:29
(14589 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16661 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16631 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:22
(27118 vizualizări - 0 comentarii)


«Clubul de vacanță» la Protoieria Urziceni

În cursul vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu organizația World Vision România, susține programul «Clubul de vacanță ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:44
(16465 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:38
(16668 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amendă


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:36
(14747 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:32
(13818 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:30
(14979 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(19558 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(24567 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:29
(14835 vizualizări - 0 comentarii)


«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:48
(15923 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:39
(18454 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:53
(13971 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:48
(27901 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene @Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! @asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! curios în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bobiță în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții un alt cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...