Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Reunire sub semnul continuității

Fotbal, Unirea Slobozia

Reunire sub semnul continuității

bonus: «Grupa 2005», locul 7 la Presov

Unirea Slobozia a revenit la pregătire pentru un nou sezon, al patrulea consecutiv de Liga a III-a. Probabil, obiectivul va fi stabilit în funcție de configurația seriei în care galben-albaștrii vor fi repartizați. Rapid, Metaloglobus, Progresul și chiar Gloria Buzău ar fi echipele greu de contracarat, într-o eventuală luptă pentru promovare. Până la calcule însă este cale lungă și multe se pot întâmplă la acest nivel. Potrivit celor implicați în fenomen, abia la începutul lunii august vom avea o configurație concretă a seriilor. Cert este că Unirea Slobozia a reluat pregătirile cu aproximativ același lot care a terminat sezonul trecut, pe a treia treaptă a podiumului. Primul argument al ideii de continuitate este reconfirmarea antrenorului principal Enache Costea care va fi ajutat și pe mai departe de secundul Adrian Cristea. De asemenea, o bună parte dintre jucători și-au prelungit contractele cu Unirea. Vorbim de Leo Dobre, Ene, Soare, Ghinea, Topor, Ibrian, Gherasim, Lemnaru, Adăscăliței, Teodorescu, Comșa, Năstase, Răduca, Toma, Bucă. Lor li se vor adăuga tinerii Negoiu și Ogrezeanu folosiți sporadic, în ultimele etape ale campionatului trecut. În lot vor mai veni alți doi tineri crescuți la Slobozia, dar șlefuiți în alte părți. Vorbim de mijlocașul Mihai Milotin, care se întoarce la Slobozia după 2 ani petrecuți la Constanța. Atacantul Rică Dragomir revine la Unirea după 2 ani petrecuți la Steaua. Cu echipa mare se va pregăti și un jucător născut în 2004, Doru Gheorghe. În pregătiri se află în aceste zile și mijlocașul ofensiv Marian Șerban, în vârstă de 34 de ani. Acesta a fost în urmă cu câțiva ani unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai Dunării Călărași, fiind dorit și atunci la Unirea de antrenorul Marin Dună. În sezonul trecut, din postura de jucător la Agricola Borcea a marcat două goluri în poarta Unirii. Conducerea slobozeană își dorește transferul jucătorului, considerând experiența lui poate asigura un plus pentru echipă. Enache Costea testează și un portar de 20 de ani, Teodor Gabor care a apărat în trecut la Oltenița și Popești Leordeni. Potrivit conducerii, la echipă vor mai veni maxim doi jucători cu experiență și vor mai fi cooptați câțiva juniori.

Au plecat patru jucători Unirea a renunțat după o jumătate de sezon la serviciile atacantului Roland Stănescu, cel care nu a reușit să se adapteze la Slobozia. De asemenea, și portarul Dragoș Dumitrescu va fi nevoit să-și caute alt angajament, evoluțiile sale fiind, ca să folosim un ponderat, neconvingătoare. Celălalt portar, Tudor Negrușa, și-a dorit să-și continue cariera acasă, în Ardeal, și a găsit înțelegere. În fine, după 8 ani petrecuți la Unirea Slobozia, Marius «Torje» Drăguț a decis să continue în altă parte, viitoarea sa destinație fiind la una din echipele buzoiene.

Amical cu Dunărea Călărași Abia reveniți din vacanță, jucătorii lui Enache Costea vor intra foarte repede la jocul cu mingea. Sâmbătă, 14 iulie 2018, orele 11,00, pe Stadionul «1 Mai» se va disputa un amical de gală între Unirea Slobozia și Dunărea Călărași. Echipa din județul vecin tocmai a promovat în Liga I și este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru noua stagiune. După confruntarea cu echipa antrenată de Dan Alexa, Unirii i s-a pregătit o întreagă suită de amicale, printre adversari fiind și Farul Constanța, dacă echipa de la malul mării va reuși să-și rezolve problemele administrative. În altă ordine de idei, conducerea slobozeană a renunțat la cantonament considerând pregătirea din propria bază sportivă mult mai eficientă și mai puțin costisitoare.

«Grupa 2005», locul 7 la Presov
Săptămâna trecută, orașul slovac Presov, a găzduit un interesant turneu adresat copiilor și juniorilor. Participantă la această competiție, generația 2005 a Unirii Slobozia a disputat 9 meciuri în compania unor echipe din Rusia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia și Ucraina. Bilanțul echipei lui Ion Ionescu a fost de 5 victorii, două egaluri și tot atâtea înfrângeri. Denis Dragomir cu 8 goluri și Cătălin Munteanu cu 7 goluri au fost principalii marcatori.

10 Iulie 2018, 20:40 (8429 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic!
Lovitură de teatru în prelungiri
Cronica unui eșec anunțat pe final
Meci nebun

Comentariile cititorilor:


Nu conteaza:
(14 Iulie 2018, 01:38)
Bai Cici ! Pai echipele alea care au venit din judet cu bugete mai mici au fost batute de baietii nostrii pe unde i-au prins! Cand am dat de Farul, Cernavoda,Progresul , Buzau..echipe cu buget egal sau mai mare decat al nostru ne-am vazut infranti! De ce? Ca acolo erau jucători de liga 2 de liga 1 cu experienta care nu erau plătiți pe 20 milioane + juniori de la Viitorul sau Fcsb care nu trebuiesc formati pentru viitorul echipei ca la noi ....si care iti fac diferenta in meci!
Suporter:
(14 Iulie 2018, 01:26)
Marian99, sincer sa fiu din ce am vazut si auzit , singura solutie sa promovezi si sa faci performanță este cum ai spus tu sa ai buget mare! Citeam intr-un ziar, ca echipa cand a promovat in liga a 2a avea buget dublu fata de acum! Acum cu banii pe care îi aveam ne zbatem acolo locurile 3-5 si ne multumim ca aveam o echipa in liga 3 ca fotbalul ialomitean sa nu fie sters definitiv de pe harta fotbalului !De ce la Calarasi s-a putut si la noi nu???va zic eu: acolo baga bani si primaria si consiliul la Slobozia baga doar primaria Si parerea mea este ca nu trebuie sa fi fost jucator bun ca sa fii si un bun antrenor ! Sunt "n" exemple!
Marian99:
(13 Iulie 2018, 16:01)
Eu sincer cred si este doar opinia mea,cred ca nu este antrenor 1 la mana si 2 la mana cred ca jucatori joaca doar ce stiu ei din experienta.ca sa vrei sa promovezi iti trebuie antrenor cu calitate si jucatori, si buget foarte bun ,enache nici la juniori nu a jucat si la pus antrenor ai sa fim seriosi.doamne ajuta sa promoveze anu ista.pacat de omogenitate de jucatori care sa creat de a tatia ani.
cici:
(13 Iulie 2018, 12:07)
Ati cheltuit peste 15 miliarde pentru un amarat loc 3 in liga.... pacii numai cu echipe care acum catava ani erau la judet.Cand trebuie sa dati explicatii....aduceti in discutie.....echipa de handbal!Auzi, obiectiv 1-3!!!Uitati va sub voi numai echipe de la tara....care nu au avut nici macar jumatate din bugetul vostru!
coco:
(13 Iulie 2018, 11:58)
Cand am avut echipa, de umileam rapidul pe un de il prindeam, nu era bine.....tipati pe aici ca sunt mercenari, ca unde sunt copii nostri....acum stati si suferiti la liga 3 a........o sa stam mult si bine!
Jdjsjsj:
(13 Iulie 2018, 03:06)
Pai voi vreti cu bani putini sa se promoveze la pas..daca se poate ca echipa sa castige si cupa romaniei sa mergem in Europa League! Deschideți bine ochii oameni buni! In ziua de azi fara ajutor din partea unor oameni potenti financiar nu poti face performanta Eu zic sa ne mulțumim ca avem o echipa de fotbal care ne reprezinta orasul si nu cred ca s-a facut de ras vreodata!
Divizie:
(13 Iulie 2018, 02:27)
Goidea tu esti ma??? Sau lingăii tai??? Mercenarilor!!!
Metalu Buzau:
(12 Iulie 2018, 21:30)
Ilie?,Enache?, voi sunteti ma?
Haha:
(12 Iulie 2018, 16:26)
Mai inteligentilor ! Cine a ratat obiectivul? Din cate stiu eu obiectivul a fost locurile 1-3 !si s-a terminat pe locul 3! Degeaba vreti voi jucatori buni ,poate si antrenorul si conducerea vrea! Dar cine iti vine pe salarii de 10-20 milioane?? Singura care a ratat obiectivul a fost echipa de handbal! Pe alea nu le trage nimeni la raspundere ca iau salarii mai mari decat la fotbal de cel putin 3 ori! Si sunt in ultima divizie din tara!
haidehaide:
(12 Iulie 2018, 08:53)
Enache a ratat obectivul. Multa lume a concluzionat ca sezonul trecut daca aveam antrenor,promovam. Ne omorati sperantele inainte sa inceapa campionatul? Sau nu se doreste echipa in liga 2???
Pentru Slobozia :
(12 Iulie 2018, 03:22)
Aduceți, vreți, ratații. În Liga4 sunt unii fotbaliști buni, cu mult peste ce are Unirea în acest moment. La Țăndărei, Adâncata, Ciulnița, Doja și Axintele. Așa că taci din gură, învață să scrii și învață și fotbal. Te-am pupat!
Slobozia :
(11 Iulie 2018, 18:26)
Ba nene aduce jucatori dacă vrerii sa faceți cv tot Spune-ți de copii lumea care vine in tribuna vine pt copii de 7 ani sau vine sa promovam mâncați bani ce le faceți aduceți jucatori din liga 4 sa va fie Rușine dacă așa vreți sa faceți performanța faceți echipa buna nu toți ratați de liga 4 și liga 5 care nu au jucat fotbal la nivel înalt sa va fie Rușine și cu asta am încheiat

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
556 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(21805 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7021 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1949 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3159 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4605 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10105 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5794 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25795 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16541 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5828 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6415 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5466 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9424 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6751 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6155 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11050 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10889 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8797 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10118 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8211 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10467 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8663 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5823 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16901 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Geo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...