Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor»

Fost primar bătut în plină stradă

Bărbat din Mărculești, arestat preventiv pentru «tentativă la omor»

Un bărbat din Mărculești a intrat în atenția polițiștilor după ce a avut o altercație cu fostul primar al localității, Gheorghe Ciriblan. Acesta i-ar fi aplicat fostului edil o corecție, iar acum este cercetat penal pentru «tentativă la omor», fiind în prezent arestat preventiv. Se pare că agresorul are serioase probleme cu legea, numele său regăsindu-se și în alte dosare penale, deschise în special pentru fapte de «furt» sau «furt calificat», aflate în diferite stadii de cercetare.

Răfuială pe ulițele din Sudiți
Intrat într-un con de umbră după ce a predat ștafeta de primar al Mărculeștiului, fostul edil Gheorghe Ciriblan a ajuns din nou în atenția opiniei publice după scandalul în care ar fi fost implicat. Se pare că acesta ar fi fost victima unei agresiuni comisă chiar de un consătean, pe numele său I.D. Scandalul s-a petrecut însă departe de Mărculești, în comuna Sudiți. Surse judiciare susțin faptul că fostul edil ar fi fost bătut în plină stradă, fiind preluat cu ambulanța și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. După primele investigații medicale, acesta a fost însă transferat la un spital din București. În ceea ce-l privește pe agresor, acesta a încercat să fugă de la domiciliu în momentul în care polițiștii au venit la el acasă pentru a-l audia cu privire la fapta pe care ar fi comis-o. Martorii evenimentului au povestit că I.D. a sărit gardul și a încercat să fugă pe o stradă lăturalnică, moment în care a fost înconjurat de oamenii legii și încătușat. Se pare că bărbatul era certat cu legea, pe numele său fiind întocmite în trecut și alte dosare penale. Cetățenii din Mărculești reclamă faptul că agresorul fostului edil ar fi în realitate un hoț de profesie. Acesta fura absolut tot ce avea la îndemână de la cereale și până la animale, unelte agricole sau scule electrice. Cazul se află în investigare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, instituție ai cărei procurori au dispus măsura arestării preventive.

13 Iulie 2018, 11:25 (29369 vizualizări - 78 comentarii)

Citiți și:
4 capete de acuzare pe numele lui Gheorghe Ciriblan
Ialomița: Marș comunal cu scandal administrativ la Mărculești

Comentariile cititorilor:


stufosu:
(16 Iulie 2018, 13:16)
mai stufosule vb ma corect si adevaruri parca acum vre o 2 ani tipai prin marculesti ca ciriblan e un sarlatan ??? sau a venit fetele lu ciriblan pe la tine si te a anvatat ce sa spui cum sau dus si pe la suditi la martori???stufosule stufosule vezi ce faci cu bani de pe corturi poate te vad si pe tine an vre un dosar trebue facuta putina dreptate si cu tine facut niste sesizari cum i sa facut lu ciriblan pe la ITM sa te ea putin oameni legi la antrebari sa dai explicati asa ca stufosule ciocu mic ca gura bate c.ru
Piaza Rea:
(16 Iulie 2018, 13:04)
La pușcărie cu "smardoii"ăștia care lovesc pe la spate și toți hoții din Sudiți.ba inculților și defectelor,dejecțiilor umane care sunteți, cate animale v-a salvat Domnul Ciriblan?ba catastrofelor,analfabeților,voi dați lecții de viață și de moralitate?huooooooooooooooooo.
faru:
(16 Iulie 2018, 10:32)
mai prada grea mai precis stufosu ce te mai ascunzi dupa alte nume ai ajuns tu sa dai lecti de moralitate ce ai facut cu bani de la societatea crescatorilor de animale ??? vezipoate intri an palmele la vre un cioban si tu de ti scoate veninu din tine ca lu ciriblan ca asa meritati viperelor va dati destepti inteligenti si clocoteste ura dusmania si hotia an voi stufosule stai parcat nu esi ca sarpele la drumu mare nu te bucura de rau altuia
Consatean:
(16 Iulie 2018, 01:59)
M am saturat sa tot citesc atâtea aberații, ăștia de vorbiți de dosarele băiatului, sunteți în cunoștință de cauză? Are 22 de ani, nu este încă un om matur. Cat despre faptul că a mai tăiat câteva brazde de lucerna de la unul sau altul, câți oameni de la tara nu fac așa?! Am crescut la tara și am văzut cum este! Băiatul nu a distrus culturi și nu a furat din curțile oamenilor. Pe domnul Ciriblan câți nu îl cunosc?! Și oameni din satele vecine...uita-ti-va pe acest site să vedeți cum acum câțiva ani era criticat pentru dosarele penale pe care le are și este om în vârstă. Cum puteți bagă un tânăr la pușcării pentru DOI PUMNI SI DOUA PICIOARE?! NU L A OMORAT NICI NU I A PUS SANANTATEA IN PERICOL! Despre ce vorbim?! Fostul primar este acasă de atâtea zile, circula cu mașina! Nu mai mituiți martorii, nu mai fiți HOȚI! DUMNEZEU ESTE SUS SI VEDE! Rușine familiei Ciriblan că umblă cu înșelătorii!!!
@PisicaRea:
(16 Iulie 2018, 01:08)
De acord cu tine dar cu cauciucurile de la  doua masini ale lui Milea ca le-a taiat pe timp de noapte ce a avut ?Iar referitor la Oana e tanara e sexi poate sa iubeasca pe cine vrea si se poate iubi cu cine poate nu are obligatii e tanara e majora se poarta acum uita-te la ACCES DIRECT ,nu a dat in cap la nimeni .Daca ai hectare de pamant nu furi de la unul si de la altul si daca sti cine sunt ma bucur . 
VIVIANA:
(16 Iulie 2018, 00:25)
A PATIT NECAZ NEA GIGI ??? I A DAT PESTE NANAU ? BINE I A FACUT A L AVEA CAM MARE NANAU SI MERGEA CU NASU PE SUS DECAND CU DOSARELE CARE LE ARE DE CAND A FOST PRIMAR NEA GIGI STAI CUMINTE CA TI MAI DA D ZEU PALME DASTEA NU MAI FACE RAU LA LUME
VASILICA:
(16 Iulie 2018, 00:16)
ne pare rau oana ca s a antamplat asa dar cred ca nea gigi o merita la cat rau a facut an marculest nu e asa cum spui tu la lume oana antreaba oameni din suditi nea gigi a ajurat si amenintat cand a coborat din masina tt suditiu stie nu va mai duce ti pe la poarta martorilor de la suditi ca mai rau faceti lasati justitia sa faca dreptate nu mai umblati cu pile
prada de zi:
(16 Iulie 2018, 00:10)
mai prada de noapte nu i mai tine parte lu ciriblan ca nu merita al stim tot marculestiu cine este si ce caracter are spune de dosarele lui de anselatorie spune de cum a fost amendat ca munceau oameni la negru fara carti de munca la familia dermengiu nu se cunoaste ca a furat dar la ciriblan se cunoaste o mai spui si cu dumnezeu uite ce i a facut dracu l a ridicat de la masa de la manastire si la trimes an pumni lu asta mai umblla si cu miciuni cum sa fie tentativa de omor daca el a plecat la volanu masini personale hai a ne uitam la judecatorie si politie sa vedem cate dosare are unu si cate are celalalt ciriblan e sef la dosare si ce fapte are hai sa vb adevaru un om de nimic ciriblan tot marculestiu a l cunoaste 
PisicaRea!:
(15 Iulie 2018, 23:43)
BAI PRADA GREA, Daca mama lui nu a fost in stare sa ii dea o educatie buna el ca primar a stiut sa le dea o educatie fetelor lui?? Domnisoara Oana care a stiut sa desparta familii si sa il ia le domnul politai cu toate ca avea familie si copii asta a fost educatie sau greseala copilului??? Ti se pare ca il cunosti asa de bine de il acuzi??? Si daca se deschideau portile pe senzori e datorita faptului ca are hectare de pamant, nu a furat ca domnul primar atatia ani de la o lume mult mai saraca ca cei cu porti pe senzori!!!! La el se deschideau portile in schimb la domnul primar care acum se victimizeaza cu toate ca a parasit spitalul de acum cateva zile, se deschideau conturile bancare cu toate inselaciunile din 2015 care le a facut! Cu toti banii si relatiile fostului primar o sa vedeti ca dreptatea va iesi la suprafata, cu toate smecheriile care le ati facut voi din familia Ciriblan. Si nu uita ca stim cine esti si stim si istoricul tau asa ca ar fi mai bine sa terminati cu aberatiile! Poate si copilul tau la randul lui va gresi si tu o sa plangi, nu uita ca un Dumnezeu este sus si vede!
Adevăr :
(15 Iulie 2018, 23:40)
Acest copil de 22de ani este major trebuie sa își asume greșeala și sa plătească .El are probleme cu legea împreuna cu Serban Aurel ,Axinte Gheorghe au furat și distrus culturi de porumb la Marculesti și Suditi ,au furat doua oi pe timp de noapte de la Pascu Ion dosarul zace in seratar ca are pile la Politie .
VREM DREPTATE:
(15 Iulie 2018, 23:23)
ionut dermengiu a taiat cauciucurile de la doua masini adica 8 buc la toate rotile ale sefului de post Milea acum vreo 2 ani a furat varza si porumbul unui vecin iar varza a vandut-o in Suditi i-a furat lucerna lui Nicolae Virgil i-a furat porumbul lui ciriblan gheorghe unde l-a prins paznicii ionut stan si cristi stan i-a furat lucerna lui nicu untaru l-a batut pe Pascu valentin si pe pascu vasilica a mai batut in suditi pe nepotii lui caragata emilia . un infractor periculos pe care chiar  agentul de politie Caloianu l-a alergat pe timp de noapte  intrebati-l ce a patit ca a trebuit sa anunte jandarmii sa-l ajute .Daca procedeaza urat cu politia imaginati-va ce comportament are cu cetatenii ?PROBLEMELE DE ORICE NATURA SANT ELE NU SE REZOLVA CU VIOLENTA INDIFERENT DE SITUATIE.DACA ACEST INFRACTOR IONUT DERMENGIU SE SIMTEA AMENINTAT DE CIRIBLAN GHEORGHE DE CE NU A FACUT CUNOSCUT SEFULUI DE POST SAU DE CE NU A FACUT PLANGERE IMPOTRIVA LUI LA PARCHET? CINE E EL SA-SI FACA SINGUR DREPTATE? sau poate nu a fost singur de a avut curaj .

O PRADA GREA :
(15 Iulie 2018, 21:59)
ACEASTA PASARE DE NOAPTE CARE ZIUA DOARME SI NOAPTEAUMBLA CU CAINII DUPA EL SI TAIE PORUMBUL DE SUB STIULETE SA CREASCA CAII SI VACILE PE SPINAREA UNUIA SAU ALTUIA , ACEST PRADATOR CARE TAIE SPICELE DE GRIU SI LE DUCE ACASA SA DEA DE MANCARE LA GAINI ,ACEST PERSONAJ EDUCAT DE MAMA SA NUMAI SA FURE TOT CE II IESE IN CALE SAU INTREBATI-L PE NICU UNTARU CARUIA I-A FURAT LUCERNA SI L-A LUAT IN GOANA CU TRACTORUL IAR MASA I-A DESCHIS POARTA IAR IN URMA LUI A INCHIS-O DE ZICEAI CA ARE SENZORI ,LA FEL PROCEDA SI NOAPTEA LA ORA 2 SAU 3 CIND SE INTORCEA DE LA FURAT FARA SA-L INTREBE DE UNDE ADUCE IN CARUTA CE AVEA DE FURAT. ASA A FACUT SI IN LANUL DE PORUMB AL FOSTULUI PRIMAR DISTRUGANDU-I MAI BINE DE 3 HA DE PORUMB PLUS FURA SI DE LA ALTI CETATENI DIN SAT.REFERITOR LA AMENINTARILE INVENTATE DE IONUT DERMENGIU SUNT MINCIUNI SFRUNTATE . TREBUIA SA I SE INFUNDE O DATA SI-O DATA .DACA A AVUT CURAJUL SA FUGA DE SUB NASUL POLITISTILOR DANDU-SE JOS DIN MASINA SI LUAND-O LA FUGA IN PICIOARELE GOALE PE STRADA CREZAND CA SCAPA DAR VIGILENTA POLITISTILOR DUPA O SUTA SI CINCI ZECI DE METRI L-AU PRINS SI L-AU PUS LA PAMANT.JUSTITIA SA VADA DACA LUA MASURI MAI DIN TIMP NU SE AJUNGEA SA-I DEA IN CAP INTENTIONAT  FOSTULUI PRIMAR .IAR ACESTA PASARE DE NOAPTE IONUT DERMENGIU ISI MERITA PEDEPSA .II TRANSMIT MAMEI LUI CA EXISTA UN DUMNEZEU SI O FACE SA SUFERE SI SA INDURE DATORITA EI CA NU L-A OPRIT SA MAI FACA ASEMENEA LUCRURI .INTREBATI VECINII SA VA SPUNA MULT MAI MULTE LUCRURI DESPRE EL .A FURAT BALOTII DE LUCERNA DIN CURTEA UNUI VECIN CU UNII DIN SUDITI CA DACA MAICASA E DE ACOLO ACOLO ARE PRIETENI SI ERA CU EI DE A AVUT CURAJ SA-L BATA PE FOSTUL EDIL .SPERAM CA JUSTITIA SA FIE DTREAPTA SI SA-SI FACA DATORIA .DACA SOLUTIONA CAZURILE DE FURT INREGISTRATE MAI INAINTEA ACESTUI EVENIMENT POATE NU SE MAI AJUNGEA AICI 
LENUTA:
(15 Iulie 2018, 21:13)
e urat ce s a antamplat dar ca sa vedeti cata rautate are acest ciriblan un mos care si merita soarta  stati mai ciriblanilor cuminti nu mai umblati pe la suditi pe la martori pe acasa sa i anvatati ce sa declare lasati sa spuna ei ce au vazut ca va bate doamne doamne credinciosilor ai meritat o ciriblane bv ionut 
festivalul analfabetilor:
(15 Iulie 2018, 21:12)
Comentariile de mai jos  par a fi un fel "Telegrame" ale lui nenea Iancu scrise de insi care au invatat limba romana doar din SMS-uri..
Cetatean2:
(15 Iulie 2018, 18:43)
Menționați cum poliția nu si a făcut datoria, iar băiatul a reușit să fugă din masina polițiștii fiind de fata.. Nu mai mușamalizati adevărul. Am ajuns sa ne fie sila. Nu spuneți cum cei de la politie sunt niste incompetenți, cum să spuneți așa ceva?! Nu ar avea ce răspunde.RUSINE PENTRU TOATE MINCIUNILE PUBLICATE AICI!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(147 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(277 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(192 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(161 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(256 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(164 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(215 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(191 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(264 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(470 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(584 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(583 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(947 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(896 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1387 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1084 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(599 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1282 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1768 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1827 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1299 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...