Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Hoții fac legea în orașul Țăndărei

Polițiștii sunt depășiți de situație

Hoții fac legea în orașul Țăndărei

Cunoscut pentru palatele romilor construite din venituri care nu pot fi justificate, Țăndăreiul este asediat de hoți. Cetățenii care locuiesc în cartierele de case ale orașului reclamă faptul că, periodic, din gospodării le dispar bunuri, animale și păsări. Deși sesizează toate aceste furturi la Poliție, oamenii legii încă nu au reușit să-i prindă pe autori. În ultimul an și jumătate, la Poliția orașului Țăndărei au fost înregistrate peste 20 de dosare penale pentru furturi din gospodăriile cetățenilor, însă prinderea hoților bate pasul pe loc. Situația scoate în evidență încă o dată indiferența cu care atât conducerea instituției, cât și cea a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița tratează această problemă.

Haos la Poliția Țăndărei Încremenit în timp și fără vreo strategie de dezvoltare bine pusă la punct, orașul Țăndărei a devenit una dintre cele mai obscure localități urbane din județul Ialomița. Într-un astfel de mediu, nici nu-i de mirare că dezvoltarea fenomenului infracțional ia amploare. Dincolo de scandalurile provocate de romii care și-au ridicat palate și își etalează mașinile de lux pe străzile pline de gropi ale urbei, cea mai mare parte a cetățenilor, în special cei care locuiesc în cartierele de case, reclamă faptul că sunt foarte des călcați de hoți. Din curțile oamenilor se fură absolut orice! De la fier vechi, până la unelte folosite în agricultură, cereale, păsări și animale. Toate aceste fapte sunt sesizate la Poliție, iar totul se oprește la ușa instituției. O statistică oficială a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița arată că în ultimul an și jumătate, polițiștii din Țăndărei au întocmit 20 de dosare penale pentru fapte de «furt», iar până acum nu au reușit să identifice autorii. Oamenii legii dau vina pe lipsa de cooperare a cetățenilor și pe faptul că refuză să colaboreze cu ei oferindu-le detaliile care ar putea elucida anchetele penale deschise. În realitate, este vorba despre dezinteresul pe care agenții, împreună cu șefii lor, îl manifestă față de așa-zisele «găinării». Acest amănunt pare să nu mai surprindă pe nimeni în condițiile în care, nu de puține ori, pe străzile localității Țăndărei se vorbește despre cum polițiștii protejează interesele celor pe care ar trebui să-i tragă la răspundere.

Cartierul Strachina, studiu de caz Unul dintre cel mai «călcate» de hoți cartiere din Țăndărei este Strachina. Oamenii care locuiesc aici spun că nu mai pot număra de câte ori au chemat Poliția pentru furturile din gospodării. Și de fiecare dată s-au trezit din nou «călcați» de hoți. Margareta Sălan locuiește pe strada Ialomiței, în realitate o uliță desfundată, aflată la un kilometru distanță de ieșirea către Slobozia a Țăndăreiului. Femeia spune că în ultimele luni hoții i-au sărit în curte de patru ori și i-au furat toate găinile. A montat chiar și un sistem de supraveghere video în zona cotețului de păsări, însă polițiștii care au investigat cazul au spus că le este greu să le folosească drept probă în dosarul penal deschis în această cauză. «Am văzut pe camere niște indivizi cu fulare pe față care au sărit gardul la mine în curte. Le-am arătat la Poliție și mi-au zis că vor încerca să facă ceva cu aceste imagini...» spune femeia. Între timp, la ultimul raid al hoților prin curtea sa, au dispărut și camerele video, iar autorii sunt încă în libertate!

23 Iulie 2018, 18:15 (23462 vizualizări - 38 comentarii)

Citiți și:
Țăndărei: Minori prinși la furat
Hoț la 11 ani!
Țăndărei: Hoți de conducte, prinși în flagrant de jandarmi

Comentariile cititorilor:


Cristi:
(3 Aprilie 2019, 14:44)
20 de dosare înregistrate că furturi sunt sute, dar nu le înregistrează ei dosarele. Chiar, pe ei nu îi controlează nimeni?
Tandarean:
(25 Februarie 2019, 21:32)
Nu știu ce sa spun de faptul ca politia locala are asa multa vina, oricum sunt mulți angajați ai primăriei care pur și simplu mănâncă banii asta e alta discuție, problema mare e ca unii polițiști stau la masa cu țiganii au "afaceri".. Cum e de exemplu domnul polițist aproape de pensie cu mustață care pupa țiganii în anumite zone(nu ii dau numele ca îl știți) . Îmi e rușine cu asa oameni! Fi-ti ma romani, nu uitați ca e tara noastră! Nu a mizeriilor ălora!!! Avem nevoie de comunism sa ieșim din asa ceva, din păcate doar asa ne merge.
Tăndarei:
(7 Decembrie 2018, 20:34)
ATENȚIE! Frați Ialomițeni POLIȚIA DIN TĂNDĂREI e mână-n mână cu hoții,mafioții și romii. Doar bunul Dumnezeu a mai rămas sa facă dreptate în acest oraș Țăndărei.
PIC-POC:
(22 August 2018, 18:16)
Cum dracu sa se rezolve ceva acolo daca organele abilitate is mana in mana cu ei.Am o prietena care a solicitat  interventia lor prin apelul 112, deoarece era f deranjata de muzica caracteristica etniei lor, la maxim, pietre aruncate pe casa parintilor ei si multe altele, si asta din simplul motiv ca  nu doreste sa le vanda lor  casa si terenul.
In fine si cand au venit cei de la Politia din Tandarei   nu li sa parut fondat motivul si mai, mai sa primeasca amenda prietena, cea care saraca era victima zgomotului provocat de vecinii romi.
Parca s a dat o lege  cu decibelii admis??? dar cred ca cei din cadrul Politiei Tandarei au amenzie cronica si au uitat legea.
Despre ce vorbim mai Domnilor????????????? Cu mult respect organelor care traiesc de pe urma romilor.
Gore din Săveni:
(29 Iulie 2018, 17:52)
Țăndăreiul este cel mai de Rușine orășel ialomițean. Ar trebui să fie locuit numai de țigani, să poată fi ținuți sub observației mai ușor. Autoritățile să fie nemți acolo!
Eu:
(29 Iulie 2018, 13:02)
Cum sa faca ordine daca si ei mananca de la tigani?Toti!!De la primarita pana la gardieni locali(le-au mai dat si uniforma ca nu recunoasteam prostii de la distanta)!Cine i-a invatat cum sa nu plateasca taxe locale?Fomistii din primarie!!!Suntem neam de prosti si nu realizam ca ne ducem in jos!Ti-e rusine sa spui ca esti din Tandarei!
Antonescu:
(27 Iulie 2018, 14:09)
Bagati cioarele la bulau. Cum justifica averile ,e simplu sa-i saltati si sa faceti din Tandarei un oras normal.
Scurtu:
(27 Iulie 2018, 09:57)
Toata noaptea au fost intreceri de masini pe strada . Pana dimineata au facut raliuri si tu ca roman cand scoti masina pe strada te talharesc politistii ca n-ai aia ca n-ai aia ca centura ca luminile ca buletinu iar la acesti indivizi se fac mielusei si preteni pe fb. Au venit la politia Tandarei niste tineri politisti ai politiste care au doar fb in cap si masini luxoase. Pacat de ce se intampla pacat de noi.
Mama Natura:
(27 Iulie 2018, 03:10)
Cand ma uit la fetele politistilor locali din tandarei realizez ca ei se trag din maimuta.Analfabeti incurabili dar cel mai dureros si infractori dovediti de curtea de conturi ca si mentorul lor chel!Ii recunosti usor dupa cum poarta uniforma la fel ca Fernando de la Caransebes! Baieti alfabetul e gratis!
Cetatean:
(26 Iulie 2018, 12:01)
Politia Locala-un grup de fosti paznici,scoliti pe la facultati fantoma(unele au sediu in garsoniere)!!!E unul Gheorghe că daca-l intrebi mai repede nu stie cum il cheama.Ce fac astia de primesc salarii din banii nostrii?Sunt de tot rasul...niste badarani inculti.Veniti sa-i priviti,luatii la bani marunti sa vedeti ce iese.
Ion:
(26 Iulie 2018, 08:47)
La primarie e in fiecare zi un handralau care priveste niste monitoare . Ce salariu are handralaul ca nu l-am vazut pe strada sa munceasca ca si gardian public politist. Acum o sa ziceti ca am si eu ceva cu portarii dar parca prea unii sunt prosti si altii destepti.
Dumitrache:
(26 Iulie 2018, 01:31)
Politia Locală-o grămadă de analfabeți-foști gardieni!Fără pic de scoală,fără pregătire.Ling urechile țiganilor și își plimbă copii cu masina poliției!Dacă îi chemi se fac mici mititei si fug ca puricii.Schimbatii cu unii capabili.Iau bani degeaba si doar se plimbă cu mașina poliției.
Pt Articol:
(26 Iulie 2018, 01:26)
LA PUSCARIE INFRACTORILOR ANALFATETI!
Cetatean Tandarei:
(26 Iulie 2018, 01:25)
Orasul Tandarei este orasul tiganilor.Ei cu cele 2 clase dar cu bani îsi fac traiul cum vor ei atat cat stau pe-acasa!Vorbim de furturi?Dar de umilinta cu care este tratat fiecare cetatean român IDSSU,cand vorbim?Dupa orele 21,30 toti romanii sunt in case-de frica,de scârbă.Trăim într-o lume a lor unde prostia,lipsa de educație si nepăsarea autorităților primează.Nu există primar,polițist(exceptie fac cei tineri de la rutiera),sef de institutie nemânjit!La ghisee fie ele de banca,postă etc li se vorbește cu respect si teamă chiar daca trebuie sa le explice ceva de 5 ori!Dragi români locuitori ai orasului Tăndărei:mutați-vă de aici!Oferiți-le măcar copiilor voștrii o viața liniștită.Aici din rău o să fie și mai rău.
Hapchi:
(25 Iulie 2018, 23:15)
ARASEL MA.... BAHTO DELO....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
330 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16794 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12725 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12924 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13938 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13196 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14213 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14779 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13166 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15768 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12610 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14654 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13992 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14584 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16359 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16511 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32907 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14451 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15504 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(19172 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18568 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(15131 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16328 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17526 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(23635 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17675 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(18270 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(18474 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(19166 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17592 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18735 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...