Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Doar 100 de inculpați din Ialomița și-au recunoscut oficial faptele

Doar 100 de inculpați din Ialomița și-au recunoscut oficial faptele

Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o alternativă pentru organele judiciare de a petrece mai puțin timp pentru a demonstra în instanță infracțiunile inculpaților. Totodată, inculpații beneficiază de pedepse mai blânde dacă recunosc faptele penale pe care le-au comis. Statistica arată că, în practica judiciară desfășurată în Ialomița, încheierea de acorduri de recunoaștere a vinovăției este scăzută. Estimativ, doar 100 de astfel de proceduri au fost realizate în ultimul an și jumătate la nivelul județului. Cei care au beneficiat de această prevedere legală au scăpat însă de închisoare...

Proceduri pentru recunoașterea vinovăției Acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură prin care inculpatul își asumă faptele pe care le-a comis în fața organelor judiciare care îl anchetează. Potrivit legii, acest acord poate fi inițiat atât de persoana anchetată, cât și de procurorul de caz. O dată semnat, este nevoie și de avizul unei instanțe de judecată pentru a valida acordul de recunoaștere a vinovăției. Legislația penală prevede însă că nu pentru toate infracțiunile se pot încheia acorduri privind recunoașterea faptelor comise. Textul de lege arată că astfel de proceduri judiciare pot fi semnate în cazul în care persoanele anchetate pot fi trase la răspundere prin aplicarea unei amenzi penale sau a unei pedepse cu închisoarea al cărei maxim să nu depășească 7 ani. Raportat la nivelul județului Ialomița, potrivit statisticilor efectuate de specialiști, multe dintre infracțiunile comise pe raza județului se încadrează în genul de fapte ale căror inculpați ar putea beneficia de acorduri de recunoaștere a vinovăției. Cu toate acestea, practica judiciară a demonstrat faptul că foarte puține organe judiciare apelează la această prevedere legală. Estimativ, cele 4 instanțe din Ialomița au fost sesizate în ultimul an și jumătate cu aproximativ 100 de astfel de procese.

Cine și-a recunoscut faptele? Dacă judecătoriile din Ialomița au fost sesizate să se pronunțe cu privire la acordurile de recunoaștere a vinovățiilor unor inculpați care au comis fapte mărunte, nu aceeași situație se regăsește și în cazul Tribunalului Ialomița. Faptele pentru care judecătorilor celei mai mari instanțe din județ li s-a cerut să dispună soluții în astfel de procese au fost diverse. Numai anul acesta, Tribunalul Ialomița a fost sesizat cu acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru «trafic de droguri», «pornografie infantilă» sau «luare de mită». Astfel, una dintre inculpatele dosarului deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița privind șpăgile oferite de pacienți personalului medical angajat în Cabinetul de Expertiză Medicală din Urziceni a primit 1 an și 5 luni închisoare cu suspendare după ce a recunoscut faptele. De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au sesizat instanța în cazul a 3 acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate de persoane cercetate pentru «trafic de droguri».

6 August 2018, 10:50 (5349 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Obezitatea, boala care afectează mii de ialomițeni
Ialomița, județul cu tot mai puțini locuitori
Statele europene în care ialomițenii preferă să trăiască

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița: Peste 4,72 milioane de lei, subvenție la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, în perioada 01.08.2014-06.08.2014, s-a efectuat plata aferentă cererilor depuse în trimestrul I 2014 pentru ajutorul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2014, 17:25
(8278 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat de 61 de ani, din Perieți, bănuit de furturi din autoturisme

Polițiștii de Investigații Criminale cercetează un bărbat, în vîrstă de 61 de ani, din comuna Perieți, sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat. Cel ...[citește_toată_știrea]

9 August 2014, 13:30
(6366 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Bărbulești. Șapte persoane au fost reținute pentru acte de violență!

Revoltele se țin lanț în comuna Bărbulești. Polițiștii Secției Rurale Jilavele au reținut șapte cetățeni de etnie romă, care au provocat un scandal. Din cercetările oamenilor legii reiese faptul că 13 cetățeni ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 15:50
(6249 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite la subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, începînd cu data de 06.08.2014, va elibera adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 14:10
(12652 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Escrocii continuă să facă victime

Deși, în nenumărate rînduri, Poliția a atras atenția cu privire la modurile de operare folosite de escroci, există încă situații în care inventivitatea infractorilor continuă să facă victime. Luni, 4 august ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 12:45
(7505 vizualizări - 2 comentarii)


Cocora: Minor dispărut de acasă

Cocora: Minor dispărut de acasă

În cursul zilei de luni, 4 august 2014, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că minorul CURTE SORIN, de 17 ani, din comuna Cocora, a plecat voluntar de la o stînă de animale situată ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 11:30
(6094 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora dispărut


anunț angajare

service Real Test
angajează
consilier recepție service
se solicită
-experiență min. 2 ani
se oferă
-pachet salarial atractiv
vă rugăm depuneți CV
la e-mail [email protected]

Relații la tel. 0243/232.132

5 August 2014, 09:20


Locul 3 pentru pompierii ialomițeni la faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 30.07-01.08.2014 s-a desfășurat, la Tulcea, faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

5 August 2014, 07:20
(8240 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Doi morți și un rănit în accidente rutiere

Două accidente rutiere s-au produs pe șoselele ialomițene, în urma acestora rezultînd decesul a două persoane și rănirea alteia. Primul eveniment rutier s-a produs vineri, 1 august a.c., în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

4 August 2014, 19:50
(6768 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, acuzat de furt în Luxemburg

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săv]rșirea mai multor infracțiuni de furt în Luxemburg. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ...[citește_toată_știrea]

4 August 2014, 18:40
(6378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

Pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton. Astfel, în timp ce un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 13:05
(7251 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Bărbulești: Bănuit de tentativă de viol, reținut de polițiști

Polițiștii au încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului un bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de viol. Poliția a fost sesizată la data de ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 11:15
(7848 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii la produsele agricole

Administrația Județeana a Finantelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 53/2014, privind modificarea Hotărîrii Consiliului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 10:45
(7366 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii caută o persoană posibil înecată, în lacul Movilița

Trupul unui bărbat, în vîrstă de 31 de ani, din localitatea Movilița, este căutat de pompieri, după ce un martor a anunțat că bărbatul a intrat în apă și nu a mai ieșit. La fața locului s-au deplasat pompierii ...[citește_toată_știrea]

1 August 2014, 07:50
(9265 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii ialomițeni, în sprijinul sinistraților din Teleorman

La ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel dr Nicolae Cornea, zece subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2014, 17:05
(6787 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cercetat pentru port ilegal de cuțit

Polițiștii din Urziceni au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 56 de ani. Acesta purta asupra sa, fără drept, un cuțit cu o lamă de 28 de centimetri. Cel în cauză a fost identificat de o patrulă ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2014, 16:50
(5380 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tîlhari trimiși după gratii

Doi tineri, de 24 și 25 de ani, au fost reținuți de polițiști sub acuzația de tîlhărie. Aceștia se află în prezent în Centrul de Reținere și Arest al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2014, 15:50
(5046 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Femeie dispărută de la domiciliu

Platonești: Femeie dispărută de la domiciliu

Polițiștii Secției Rurale Platonești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 35 de ani, a plecat de la domiciliul său, situat pe raza comunei și nu a revenit pînă în prezent.
Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 15:30
(4505 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 30.07-01.08.2014, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Delta» al județului Tulcea va fi gazda fazei zonale a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, competiție ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 10:40
(8168 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăti si Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita reamintește că, pînă la data de 31 iulie a.c. (inclusiv), se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 09:40
(6985 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Pieton mort după ce a fost acroșat de un autoturism condus de un șofer băut

Două accidente rutiere s-au produs pe șoselele ialomițene, în cursul zilei de duminică, 27 iulie a.c., în urma acestora rezultînd decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia.
Primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 08:15
(8315 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Gîrbovi, bovină salvată la Slobozia

În seara zilei de duminică, 27 iulie a.c, în jurul orei 21,25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei bovine dintr-un canal de irigații de pe raza municipiului Slobozia. Animalul ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2014, 07:10
(5827 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


APIA Ialomița: Controale în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita informează că, în această perioadă, se desfășoară controlul la fața locului în vederea verificării suprafețelor agricole declarate ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2014, 10:10
(5893 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Traficanți de minori, în vizorul anchetatorilor români și al autorităților franceze

După ce au cucerit Anglia, țiganii din Țăndărei au ajuns din nou în atenția opiniei publice. Trei bărbați și trei femei sînt acuzați de autoritățile judiciare din Franța că au exploatat mai mulți minori ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 17:35
(6126 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «fals în înscrisuri» și «înșelăciune»

Un bărbat, de 37 de ani, din Slobozia a fost reținut de polițiști sub acuzațiile de «fals în înscrisuri sub semnătură privată» și «înșelăciune». Cel în cauză se află încarcerat la Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 14:25
(8091 vizualizări - 0 comentarii)


Pericol de explozie după ce o autoutilitară a luat foc pe DN2

O autoutilitară ce transporta 2400 l de metanol a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de luni spre marți, 21/22 iulie 2014. Evenimentul s-a produs pe DN2, în dreptul KM 61, iar la fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2014, 12:30
(6635 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

Dacă ai teren arabil în anumite localități
din județul Ialomița și
vrei să-l dai în arendă,
poți suna la numărul de telefon
0728/291.926
pentru a afla condițiile noastre

22 Iulie 2014, 09:10


anunț angajare

SC BUILDING ASTROM SRL Pitești
angajează pentru punctul de lucru
CENTRU DE AFACERI HAMILTON
(lîngă Combinatul Chimic)
agenți pază
Relații la punctul de lucru
din Slobozia, jud. Ialomița
(lîngă Combinatul Chimic)
sau la telefon 0744/330.327,
dl Ciobanu Nicolae

22 Iulie 2014, 08:30


APIA Ialomița: Cereri de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează producătorii agricoli care au obținut acordul prealabil pentru 2014, că pot depune cererile de plată a ajutorului ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 14:10
(7162 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor din Bărbulești, arestat

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat în cursul zilei de miercuri, 16 iulie a.c., un bărbat de 34 de ani, din comuna Bărbulești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2014, 10:10
(9512 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...