Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Controale OJPC Ialomița în stațiunea Amara

Controale OJPC Ialomița în stațiunea Amara

Vizita «Inspectorului Pro» în stațiunea Amara a scos din hibernare autoritățile din Ialomița. După ce au văzut la televizor imaginile cu stațiunea transformată în ruină, inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au mers pe urmele reporterilor veniți de la centru ca să se convingă dacă ceea ce au prezentat publicului este adevărat sau nu. La finalul acțiunii de control, s-au împărțit doar avertismente scrise...

Sesizare din oficiu, marca OJPC Ialomița
O televiziune națională a prezentat recent stațiunea Amara așa cum este ea în momentul de față. Astfel, pe micile ecrane au fost difuzate imagini cu unele dintre hoteluri transformate în ruine, cu turiștii nemulțumiți de condițiile de cazare sau cu clădirile abandonate de pe plaje care ar putea fi reabilitate. Tot la televizor s-a văzut și ignoranța administrației locale din Amara în ceea ce privește întreținerea stațiunii. Deși toate aceste aspecte au fost semnalate de presa locală din Ialomița în repetate rânduri, autoritățile cu atribuiții de control au tratat totul cu indiferență... Reportajul făcut însă de televiziunea centrală i-a scos însă din hibernare pe inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița care, la o zi distanță după ce au văzut imaginile video, au realizat un control tematic în stațiunea balneară. Au fost verificate plajele, camerele din hotel, bazele de tratament și cele câteva locații de alimentație publică care există în incinta stațiunii. Întreg controlul s-a desfășurat pe parcursul unei zile, iar deficiențele constatate nu au fost de amploarea celor prezentate la televizor. Cel puțin așa reiese din notele de constatare ale oficialilor Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița.

Probleme insesizabile
Deși turiștii reclamă faptul că sunt nemulțumiți de modul în care arată stațiunea Amara, atât din punct de vedere al modului în care plajele sunt administrate, cât și din punct de vedere al condițiilor pe care hotelierii le oferă, inspectorii OJPC din Ialomița au descoperit cu totul altceva în timpul verificărilor pe care le-au realizat. Astfel, singurele probleme de amploare pe care le-au găsit în stațiune au fost în spațiile unde există bazele de tratament. Totul s-a redus la câteva plăci de faianță lipsă de pe pereți și mici deficiențe ale instalațiilor folosite pentru tratamentele aplicate bolnavilor. Astfel că entitatea verificată a scăpat doar cu un avertisment scris. Tot cu avertisment scris s-a ales și Primăria Amara pentru toaletele murdare care există pe Plaja Zorilor, pe care o administrează. Mai mult, inspectorii OJPC s-au mulțumit cu faptul că imediat după control reprezentanții entităților pe care le-au verificat s-au supus constatărilor și au remediat problemele în cel mai scurt timp. Din păcate însă, la câteva zile distanță de la această verificare, problemele au reînceput să apară. Să sperăm că și de această dată inspectorii OJPC Ialomița se vor sesiza din oficiu, mai ales că mai este mult până când sezonul estival se va încheia...

15 August 2018, 11:50 (7470 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Garda de Mediu Ialomița a aplicat sancțiuni de 200 mii de lei în urma incidentului de la Amara
DSP Ialomița a închis Tabăra «Pavilioane» din Amara
Matac-Amara și Alexe-Căzănești, cercetați prealabil
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița a amendat CFR Călători

Comentariile cititorilor:


lau:
(19 August 2018, 18:35)
     Am fost de curand in acest loc numit impropriu "Statiune".Este mama balariilor mai bine spus. Aici n ar putea sta cazati decat oameni foarte bolnavi, aflati in cautarea unei alinari divine. locul este chiar lasat in paragina. (Probabil depopularea Romaniei a fost un scop in sine). sigur ca pleaca oamenii in 4 zari., nici n ar putea vreodata sa mai vina macar sa viziteze asa ceva dar sa mai si plateasca ca sa stea aici 12- 18 zile cat dureaza o cura de tratament balnear. Sigur, atunci cand durererile te doboara poti accepta orice.Insa conditiile sunt inumane aici. Este o relicva a vremurilor trecute. nici nu poate fii numita STATIUNE. e ca valea plangereii. sincer.
Ruină :
(16 August 2018, 19:33)
Nu cumva pesta porcină aficană a plecat de pe o pljă din Amara? Sau din baza de tratament de la Amara?
Valentina:
(16 August 2018, 15:51)
Strazi cu gropi, apa nepotabila,epurarea defecta , gunoiul pe o platforma nebetonata care polueaza pinza freatica , plaje neautorizate, apa lacului poluata si desalinizata , parcul cu arbori neplantat ! Aceasta este imaginea lasata dupa plecarea lui a lu Nicolicea de la Primarie ! La judet doi ani de realizari zero si bani tocati inutil ! Pe hirtii fara efect dar scumpe !
SF. GH.:
(16 August 2018, 14:12)
Amara este o Bora, dar la Amara vin oameni din toată țara ( încă ). Ràsul lumii! Și nenorociții fac inspecții și găsesc totul aproape de excelent. Huuoooo!
Strada Mihai Viteazul:
(16 August 2018, 13:27)
Am uitat sa specific, petrecerile se tin in complexul Ever Green care este foarte aproape de hoteluri, unde teoretic oamenii sunt la odihna si tratament, si nu sunt tineri deloc sa spei ca i-ar incanta o maneluta frumoasa.
Strada Mihai Viteazul:
(16 August 2018, 13:25)
Toata lumea spune despre neregulile din hoteluri, a intrat cineva pe strazi? Asfaltare facuta cu ciment special pentru trofeu care in doua saptamani se macina, balariile cat casa sau mai bine spus cat semnele de circulatie ca in unele locuri nici nu se vad, daca sunt proprietati private si nu este de datoria primariei sa le taie, sa curga tata amenzile sa poti circula. Traieste cineva in Statiunea Amara vinerea, sambata si duminica, nu cred, nu te auzi in casa om cu persoana din cauza muzicii de la petreceri, oare astea au autorizatie si le verifica cineva, bonus te trezesti si pe la 12-1 noaptea cu focuri de artificii de zici ca vin rusii, chiar asta nu vede nimeni?
mitu:
(16 August 2018, 00:01)
Sincer nu am fost de cativa ani la Amara . Am vazut emisiunea la tv . si cred ca asa este in realitate iar acest lucru nu este bine. Totusi mi-a crescut inima de bucurie cand am vazut si auzit interviul cu primarul. Cine-l poate revedea are numai de castigat deoarece aberatii mai mari si dobitocenie mai mare rar se vede la tv. Eu cred ca urmareste sigur fff atent serialul  Las Fierbinti , incercand sa copieze primarul de acolo . Acest  fapt i-a reusit perfect depasindu-l chiar in inidiotenie si penibil pe Vasile. Imi pare rau ca nu i-am retinut numele d-lui primar de Amara dar il felicit si-i atribuii meritul de IDIIOTUL ANULUI. L-a depasit pe Stoica al nostru care si el are multe medalii pe aceasta tema. Moraruleee , Neacsuleee o sa schimbati culoarea partidului in MARON.
Eugen:
(15 August 2018, 19:32)
Ce mai control! Faianța de pe pereți! Superficiali vânduți, praf in ochii proștilor! Cu Hoții de mână!
Aron:
(15 August 2018, 16:08)
Si gata ati facut controlul firati ai dracu de hoti vă duceți la primărie sună la Nea victor Nea victor la sefii vostri si gata
@turist:
(15 August 2018, 15:11)
@turist. Te plătește Ionescu?!
Un cetățean :
(15 August 2018, 14:23)
Ca OJPC sa aplice legea ar trebui ca foști polițiști ,pensionari ce lucrează acolo sa dispară Sa vina tineri cu ambiții și neafiliați politic , fără frica de președintele Moraru , sa protejeze măcar ei populația amărâtă ce vine în amărăciunea ăsta de stațiune,!
Turist:
(15 August 2018, 14:15)
Va recomand plaja Splendid a hotelului Ialomița . Au piscină și terasa , ambele la standarde ok ! Am fost de câteva ori și la terasa hotelului . Mâncare bună și servire impecabila . Deasemenea complexul Laguna Blue , pt perioada mai rece , merita vizitat. 

Pacient Ilfov:
(15 August 2018, 14:09)
Ce-ați vrut voi să vedeți sunt bagatele! N-ați vrut adevăruri grave. Situația trebuie urmărită un timp mai lung și în amănunt. Foaie verde de Ionescu, am făcut inspecție...Păcat de stațiunea asta! Atât a avut Ialomița. Nu mai are!!
Tyty:
(15 August 2018, 13:24)
Ce a ajuns si statiunea asta de renume mondial dintro perla o ruina rusine autoritatilor incompetente L

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(1918 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(694 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(7495 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(4954 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(5716 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(16994 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3013 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(4176 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(2896 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6034 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4695 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3140 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10036 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2427 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(7492 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(3251 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6041 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2684 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(3943 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(4755 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(438 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1798 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(3754 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(7597 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2629 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6025 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3714 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7366 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(9857 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(13563 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...