Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cuplul Gabriel Modrea-Denisa Ioniță, acuzat că a terorizat un angajat

Scandalul de la Direcția de Sănătate Publică Ialomița continuă

Cuplul Gabriel Modrea-Denisa Ioniță, acuzat că a terorizat un angajat

La o lună și jumătate de la reconfirmarea în funcție, Gabriel Modrea, șeful DSP Ialomița, se confruntă cu noi acuzații. O înregistrare a convorbirii dintre liderul sindical Valentin Spătărelu și Nicu Chiriță, fost angajat al instituției, acum decedat, confirmă abuzurile repetate asupra angajaților. Reamintim că activitatea desfășurată de Gabriel Modrea în ultimii 2 ani a făcut obiectul unei anchete interne a Comisiei de Disciplină din cadrul Ministerul Sănătății. Până la acest moment, rezultatele acestei anchete nu au fost făcute publice.

Speranța a murit ultima În urmă cu 3 luni și jumătate, directorul DSP Ialomița, Gabriel Modrea, era acuzat public de comportament abuziv împotriva angajaților. Pe una dintre înregistrările apărute în spațiul public, acesta își jignea una dintre subalterne spunându-i, printre altele: «Nu fi obraznică! Ești oricum proastă din naștere!». Scandalul declanșat atunci a determinat angajații instituției să ceară o anchetă a Comisiei de Disciplină din cadrul Ministerul Sănătății. Rezultatele anchetei nu au fost făcute publice în pofida insistențelor angajaților, însă pe 23 iulie 2018, lui Gabriel Modrea i s-a prelungit interimatul în funcția de director «până la ocuparea funcției prin concurs». O zi mai târziu, pe 24 iulie, Nicu Chiriță, angajat al instituției pe funcția de șofer, murea în Spitalul Colentina din București... Potrivit certificatului de deces, cauza morții a fost «stop cardio-respirator». Colegii au știut însă că Nicu Chiriță nu ar fi murit de moarte bună... Acesta ar fi fost terorizat de aproape un an de zile de către conducerea DSP, fără nicio explicație! O dovadă indirectă a abuzurilor la care era supus Nicu Chiriță o oferă înre­gistrarea unei convorbiri dintre acesta și liderul de sindicat Valentin Spătărelu:

«Nicu Chiriță-Vali, mă cheamă ăștia înapoi, mă cheamă din traseu, nu știu ce vor cu mine! Vreau să fii cu mine, când m-or chema la ei...
Valentin Spătărelu-Mă, Nicule... M-a sunat și avocata! Te duci acolo la ei și afli despre ce e vorba...
N.C.-Vreau să am și eu un martor cu mine. TU! Te rog din tot suflet, vreodată în viață o să ai și tu nevoie de mine și eu o să fac...
V.S.-Dar nu e vorba de martori, nu e...
N.C.-Nu! Mergi cu mine, că nu mai pot, băi Vali, bă...»

(Glasul lui Nicu Chiriță, bărbat în toată firea, la 58 de ani, se umple de lacrimi... Plânge secunde în șir, în telefon, spunând că nu mai poate suporta situația...)

«N.C.-Nu mai pot! Nu mai pot! Nu mai poooot...
V.S.-Hai că vin! Sună-mă când ajungi acolo și vin...
N.C.-Da, bă, da!»

(Dar Nicu Chiriță nu se mai oprește din plâns... Pare o descărcare nervoasă pe care nu o mai poate stăpâni...)

«N.C.-Nu mai pooooot!
V.S.-Liniștește-te, Nicule, liniștește-te! Hai că ne vedem acolo...
N.C.-Bine, bine!»

Mortul e întotdeauna de vină Înregistrarea a fost făcută cu aproximativ două săptămâni înainte de moartea lui Nicu Chiriță.. La o lună și jumătate de la nenorocire, familia lui rupe tăcerea și îi acuză pe directorul Gabriel Modrea și pe contabilul Denisa Ioniță de comportament abuziv. «În ultimul an a fost tot mai abătut, tot mai depresiv... Iar în ultima perioadă nici nu mai vorbea, doar privea în gol... Dar eu știam că are probleme, că mereu îmi spunea: „Lasă-mă să mă liniștesc. Am probleme la muncă!“. Nu știu exact ce fel de probleme... Știu doar că îl chemau într-una, când el, când ea... Acum când mă uit în urmă, mă gândesc că ar fi fost mai bine să meargă cineva din familie, să aflăm ce se întâmplă... Oricum, consider că o parte din vină pentru moartea lui ei o poartă! Pentru că din cauza lor se stresa atâta. Mai bine îl dădeau afară și acum trăia!» ne-a declarat Aurica Chiriță, soția celui decedat. Potrivit unor surse interne, teroarea declanșată de către Gabriel Modrea și Denisa Ioniță împotriva lui Nicu Chiriță ar fi fost justificată de intenția acestora de a restructura postul, în vede­rea înființării unei funcții noi. Pentru a-l obliga să demisioneze, cei doi i-ar fi cerut permanent note explicative pentru activitatea desfășurată peste zi, ar fi refuzat să reînnoiască asigurarea pentru autoturismul pe care acesta îl conducea și i-ar fi atribuit sarcini de serviciu imposibil de îndeplinit. Situația este confirmată și de către Valentin Spătărelu, liderul de sindicat al angajaților din cadrul DSP: «Am sesizat în repetate rânduri autoritățile cu privire la această situație! De fapt, cu privire la toate acuzațiile care se aduc conducerii DSP... În primul rând Ministerul Sănătății, dar și autoritățile locale. Până acum nu am primit niciun răspuns, iar oamenii sunt revoltați de situația existentă...».

30 August 2018, 15:10 (18873 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic!
Gabriel Modrea rămâne în fruntea Direcției de Sănătate Publică Ialomița
«Deturnare de fonduri» la DSP Ialomița
Control ministerial la Direcția de Sănătate Publică Ialomița

Comentariile cititorilor:


Tipilică:
(1 Septembrie 2018, 15:51)
Apropo de grasu de fizică de la CNMV! Terorist pentru elevi, este puțin zis! E bolnav, săracu! Știe carte da nu are caracter. Lipsă cadre de Fizică, poate se va mai acoperi deficitul cu Barcari, catedră întreagă! Barcari este întreagă după IȘJ(???), catedra întreagă ii mai lipsește....ITM intră și prin școli sau numai Psihiatria mai poate face o selecție?!?
Valentina:
(1 Septembrie 2018, 14:14)
Betonistul si Hoata sunt cu adevarat un cuplu de cosmar ! Ce nu stiu ei este existenta unor probe materiale si martori priviind purtare abuziva si primirea de mita a celor doi ! Si daca procurorii locali nu se autosesizeaza , poate se va face o plingere penala ! Si poate Parchetul General sau Inspectia Judiciara ii va trezi din amorteala !
Camera de supraveghere:
(1 Septembrie 2018, 11:25)
Curajosului Georgica  a-nceput sa-i fie frica si, la un pahar de sprit, se vaita la urechile opozitiei cum il schingiueste seful Moraru cu pastrarea functiei si-l pune sa faca o faradelege: sa solicite un spatiu mai mare pentru DSP pe fondul unei nevoi ce trebuie sa o justifice (infiintarea unui nou laborator). Sa solicite inchirierea sediului BCR ca fiind cel mai potrivit pentru unitate si sa plece din cladirea care ii apartine oferind-o pentru inchiriere. Protectia copilului, avand mare nevoie de spatiu pentru extinderea serviciilor, o va inchiria cu bani platiti de catre consiliul judetean. Astfel firma care a cumparat cladirea BCR si care nu si-a gasit pana acum nici un chirias dispus sa plateasca, isi va rezolva problema si va avea grija de seful Moraru in campaniile electorale, ca deh, banii de la el vin. Naduful lui Georgica (Modrea) pe langa faptul ca s-ar putea sa fie tras la raspundere, este si faptul ca aceasta cladire necesita mari cheltuieli ulterioare de intretinere din cauza carora si BCR-ul si-a mutat activitatea si din cauza carora nu s-au gasit alti chiriasi. Are balta peste – statul are bani, sa fie primiti. Urmarim cu atentie subiectul.
Cineva:
(1 Septembrie 2018, 10:38)
Apropos de grasul de fizică de la Cnmv și de hartuirile lui psihologice:mi-a făcut anii de liceu un coșmar, ce nu știau alți colegi în clasă trebuia sa știu eu la fiecare ora. Bineînțeles că nu știam nici eu și primeam 2 și 3.Si astfel marcam o corigenta. Apoi după 2 ani de chin, m_am dus la altă clasa. Dar amintirile rămân. Caracterul omului nu ai cum să-l schimbi. M_a făcut sa urăsc fizica și persoana!
cerna:
(1 Septembrie 2018, 01:25)
Ar trebui acesti nemernici sa faca puscarie. Ca si nemernicul de Moraru care ii tine in brate . Auzi tu, sa ii numeasca iar in functii , dupa asa scandal !
Cu durere:
(31 August 2018, 21:48)
Cum poți arunca asemenea vorbe,Ion? Stii ca sărmanul om nu bea! Stii si că din omul vocal (dovadă si înregistrarea din ziar din 17 aprilie 2018, când a avut curajul să își spună necazurile la protestul spontan), a ajuns în câteva luni de zile tăcut și interiorizat! Si cum sa nu ajungă așa? Îl chemați mereu, îl certați și îi aruncați sarcini care nu depindeau de el. Dacă stătea afară, pe un scaun la umbră ( așteptând ca un sclav să il trimiteți in cursă, directoarea Ioniță il certa că nu stă in mașină (la soare, in 40 de grade), pentru că ăla era locul lui de muncă !!! Știi cum tremura si lăcrima, ditamai bărbatul, atunci când sunați voi crezând că il mai chemați ca sa il certați, fiind nevinovat ? Nu aveti nici suflete, nici conștiința!
Amara:
(31 August 2018, 15:15)
Nu cred că vor fi dovediți autorii morali ai acestei morți. Păcat de victimă!
Rareș:
(31 August 2018, 15:12)
Este ucigător șeful prost și tiranic. Își ascunde prostia pe după sadism. Oricum, el nu realizează că este idiot, el știe numai că e șef și are biciul, lovește! Nu are cap, are mârlănie de tiran!
Spaima codului etic la CNMV :
(31 August 2018, 13:21)
D-na ADRIANA cand era director la CNMV F.P. la IȘJ era soricarul S. Urziceni fizica, liberal! Pe cine sa contezi? Spaima codului etic era clonată cu jigodia de la IȘJ. Peste tot sunt jigodii unele criminale.
Mai Ioane:
(31 August 2018, 10:21)
Ioane, acest om nu mai bea de ani de zile. Si ma indoiesc, sincer, sa se fi apucat acum dintr-o data. Daca este asa, inseamna ca ceea ce scrie in articol este adevarat: a fost terorizat si tu nu cred ca esti deloc strain de asta. Familia vad ca declara altceva. Esti unul din directorii dsp-ului?
Familia :
(31 August 2018, 02:58)
Nu știu cine este acest Ion și de unde știe el lucrurile care le-a scris în comentariu, sunt niște aberații. Cine l-a cunoscut pe Nicu știe că el nu consuma alcool iar salvarea nu a fost refuzată ci n-i s-a sugerat că o să așteptăm 3 sau 4 ore până vine. Nu mai vorbiți dacă nu cunoașteți realitatea. Deștepți din ăștia ca tine sunt destui în lume.
Cipi:
(31 August 2018, 02:20)
Domnule Ion, nu stiu de unde aveti dv aceste informatii, dar sunt total eronate. Nu acesta a fost cauza mortii, nu a refuzat salvarea, iar familia nu a declarat nimic, nicaieri. Frumos si de bun simt ar fi sa vorbiti doar in cunostinta de cauza, nu putem sa facem declaratii doar asa cum ne convine, sau in necunostinta de cauza. Sunt curios daca cunoasteti personal victima adica pe tatal meu.
gigel:
(31 August 2018, 01:58)
Nenorociti de felul asta sunt in toate institutiile publice! Toti cei care n-au spate politic sunt calcati in picioare. Nu mai au loc de oamenii obisnuiti, vor TOTUL pentru ei si pentru partid. E la fel si in CJI si in primarie si la Finante.
Gigi:
(30 August 2018, 22:43)
Nu primesti niciodata salvare la urziceni. Nu ai vrea sa fii in situatia aia niciodata !
Gigi:
(30 August 2018, 22:37)
Salvare nu primesti niciodata . Nu ai vrea sa fii in acea situatie !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
227 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orei 3,00, pe strada Primăriei, în localitatea Munteni-Buzău, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:30
(5339 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atenționare privind noi metode de înșelăciune on-line

IPJ Ialomița informează cu privire la apariția și extinderea unei noi metode de înșelăciune on-line, semnalată tot mai frecvent în ultimele săptămâni. Aceasta se desfășoară prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:25
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


Controale și amenzi ale polițiștilor ialomițeni

În perioada 10-11 mai a.c., polițiștii din Slobozia au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a faptelor stradale, a faptelor antisociale și menținerea climatului de ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:20
(6871 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole vestimentare contrafăcute, confiscate

Sâmbătă, 10 mai a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești au identificat două persoane, de 24 și 26 de ani, care se deplasau cu o autoutilitară pe strada Călărași din Fetești. ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:15
(5045 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Slobozia, arestată pentru deținere de droguri

Sâmbătă, 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au pus în executare un mandat de executare a pedepsei, emis de Judecătoria Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2025, 16:10
(9139 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia droguri


Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Slobozia: Prinși în flagrant în timp ce vindeau pește ilegal

Polițiștii au depistat în flagrant delict, la Slobozia, trei persoane, care ar fi transportat cu un autoturism o cantitate de pește, fără a deține documente de proveniență, pe care o ofereau spre ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 14:00
(12536 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia flagrant


AJOFM Ialomița: 6,02%, rata șomajului înregistrat în luna martie 2025

La sfârșitul lunii martie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4714 șomeri de (din care 2110 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2025, 13:30
(15798 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 12:25
(14062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 mai 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 10:30
(7978 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută candidați pentru școlile militare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița caută candidați pentru școlile militare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță deschiderea perioadei de recrutare a candidaților pentru instituțiile de învățământ militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2025, 09:50
(7650 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 12,5 tone de morcovi cu pesticide, retrase de pe piață

În perioada 1 ianuarie-1 mai 2025, în cadrul Laboratorului Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița al DSVSA Ialomița au fost efectuate analize privind prezența pesticidelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 14:30
(9062 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Generală a Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 mai 2025, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la sediul Agenției Locale din ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 13:00
(6502 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Amenzi de aproximativ 44 mii de lei aplicate de jandarmi în luna aprilie 2025

IJJ Ialomița: Amenzi de aproximativ 44 mii de lei aplicate de jandarmi în luna aprilie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 699 misiuni de ordine publică, dintre care 93 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 11:40
(17537 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7200 de firme pe lista contribuabililor bun-platinici a ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2025, 11:00
(10442 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea consumului de alcool și substanțe interzise la volan

Acțiune a polițiștilor ialomițeni pentru combaterea consumului de alcool și substanțe interzise la volan

În perioada 1-4 mai 2025, polițiștii IPJ Ialomița, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic, în special pentru combaterea ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 16:15
(9926 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: Expoziție dedicată Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei-etapa județeană

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 09:40
(8880 vizualizări - 0 comentarii)


Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane», ediția a XVIII-a, 2025

Marți, 6 mai 2025, orele 17,00, în Sala «Arcadia», Centrul Cultural «Ionel Perlea»din Slobozia, «TRUICART Events Brand» și Dan Tudor Truică-curator independent ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2025, 09:20
(5532 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Principală din Fierbinți-Târg!

Vineri, 2 mai 2025, a survenit o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din orașul Fierbinți-Târg. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2025, 12:55
(8955 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru «furt calificat»

Marți, 30 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au reținut patru bărbați, din municipiul Slobozia, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2025, 16:00
(6882 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA de «1 Mai-Ziua Muncii»

Joi, 1 mai 2025, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele variante ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2025, 09:30
(14644 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei. Arme letale deținute ilegal!

Percheziții la Țăndărei. Arme letale deținute ilegal!

Marți, 29 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza orașului Țăndărei. Într-unul dintre imobilele supuse perchezițiilor, polițiștii au descoperit î ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 16:00
(9405 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Libertății din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Libertății din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 13:10
(11552 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România accelerează digitalizarea în județul Ialomița: circa 69% dintre clienți vor avea instalate contoare inteligente până la finele anului 2025!

Rețele Electrice România accelerează digitalizarea în județul Ialomița: circa 69% dintre clienți vor avea instalate contoare inteligente până la finele anului 2025!

Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, își menține angajamentul de a digitaliza rețelele de distribuție a energiei electrice, în beneficiul clienților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2025, 12:25
(11596 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie pentru prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor

IPJ Ialomița: Campanie pentru prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu cei de Ordine Publică, desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni dedicate protejării pietonilor, una dintre cele mai vulnerabile ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 14:25
(11457 vizualizări - 1 comentariu)


Doi bărbați din Bărbulești, reținuți după un scandal la Urziceni

Polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore doi bărbați din Bărbulești, pentru «tulburarea ordinii și liniștii pubice». În fapt, marți, 22 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 13:40
(9865 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 09:20
(8232 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Joi, 24 aprilie 2025, între orele 6,00-10,00, pe raza localităților Urziceni și Bărbulești a fost organizată o acțiune cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:40
(9226 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Reținuți pentru «lovire și alte violențe» și «amenințare»

Marți, 22 aprilie 2025, polițiștii au fost sesizați privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, domiciliat în Vlădeni, a fost agresat fizic și amenințat de alți patru bărbați din aceeași localitate ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:20
(8367 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Joi, 24 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția bulevardelor Matei Basarab și Chimiei din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din investigațiile ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 13:30
(15045 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Un tânăr de 25 de ani din Slobozia a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat că s-a urcat la volanul unei mașini ale cărei numere de înmatriculare erau false, fără a deține un permis de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 15:00
(12197 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...