Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fără rival

Handbal, HCM Slobozia-CSU Neptun Constanța 31-22 (17-12)

Fără rival

bonus: CSS Slobozia, lideră la junioare

HCM Slobozia a realizat prima promovare în Liga Națională în se­­zonul 2013-2014, când s-a apelat pentru întărirea lotului la handba­liste cu experiență precum Dospin, Moroianu, Nica, Ruscior sau Stoleru. Au avut atunci de trecut peste adversari gen HM Buzău, Școala 181 sau Știința București. În actualul campionat, echipa are același obiectiv, dar pentru a-l realiza s-a apelat la jucătoare sub 23 de ani, de perspectivă, suficient de pregătite să facă diferența la acest nivel. Plus o handbalistă cu mare experiență, aspect care s-a văzut în acest start de sezon: sârboaica Natasa Savko. După 3 etape, senzația este că echipa noastră, dacă nu se culcă pe lauri, are potențial mult peste nivelul celorlalte competitoare. Concluzia se menține și dacă privim spre ce­lelalte serii. Singura echipă de același nivel cu al Sloboziei pare a fi Rapidul, dar cu aceasta ne-am putea întâlni în finală, când zarurile vor fi aruncate. Până acolo însă, trebuie concentrare maximă meci de meci, așa cum s-a întamplat și duminică, 23 septembrie a.c., la me­ciul cu Neptun Constanța.

Imbatabila Natasa Handbalul este unul dintre cele mai spectaculoase sporturi, iar când echipei tale favorite îi iese aproape totul ai toate ingredientele unei dimineți de duminică reușite. Partida cu dobrogencele lui Ionuț Pușcașu a avut un debut și o desfășurare ideale. Sloboziei i-au fost suficiente 7 minute pentru a se desprinde și alte 10 pentru a pune între ea și adversară o diferență de 6 goluri. În ritmul acesta s-a desfășurat prima repriză, încheiată cu 17-12 pentru trupa lui Gheorghe Covaciu. Pe lângă pofta de gol a fetelor, diferența a facut-o compartimentul defensiv, excelent așezat. Totodată, Slobozia a avut și poarta în parametrii foarte buni. Am numărat în contul Natasei Savko 10 intervenții doar în prima repriză, dintre care două aruncări de la 7 metri apărate. A fost suficient pentru ca portărița de 33 ani să intre în grațiile entuziastei galerii slobozene. Cu certitudine, Savko-Aron, tandemul din poarta Sloboziei, va avea o contribuție importantă în îndeplinirea obiectivului.

A revenit Georgescu A doua repriză a confirmat superioritatea Sloboziei care, după un mic hop la 25-21 în minutul 46, a pus din nou stă­pânire deplină pe joc și a accelerat pe final pentru o victorie cocludentă, la difere­nță de 9 goluri: 31-22. Mariana Filip s-a dovedit din nou «tunarul» de care avem nevoie la 9 metri. Vartic continuă să surprindă cu execuții spectaculoase, iar Toma își mărește pe meci ce trece eficiența. Ivan redevine om de bază și în atac, după ce a dovedit că și-a recâștigat valențele defensive. Și apropo de reveniri, Alexandra Georgescu a călcat din nou între semicercuri și a contribuit pentru câteva minute la victoria HCM. Efectiv complet, victorie confortabilă, punctaj maxim! Semne bune pentru ce va urma. Să mai spunem că în meciul cu Neptun Constanța au marcat pentru Slobozia: Filip-9 goluri, Toma-4, Ivan-3, Naumenko-3, Vartic-3, Codrea-2, Dragu-2, Jlezi-2, Obedeanu-2, Neagu-1.

CSS Slobozia, lideră la junioare
La finele săptămânii precedente s-a desfășurat și etapa a 2-a din cadrul campionatului junioarelor 3 la handbal feminin. Echipele ialomițene angrenate în competiția seriei B au obținut victorii pe linie. CSS Slobozia a trecut cu 31-15 (12-4) de Olimpia Brăila. După două etape, echipa slobozeană este liderul seriei, având punctaj maxim. Surpriza plăcută a constituit-o ACS Piticu’ Fetești, care a depășit-o cu un zdrobitor 41-11 (22-5) pe HC Dunărea Brăila. Cu acest succes, echipa feteșteană urcă pe locul 3, cu 3 puncte. În etapa viitoare, sâmbătă, 29 septembrie a.c., CSS Slobozia se deplasează la Tulcea, în vreme ce ACS Piticu’ va evolua tot pe teren advers, cu Olimpia Brăila.

26 Septembrie 2018, 12:10 (6352 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
O nouă victorie
Au pierdut echilibrat
Revenire în forță și victorie de orgoliu
Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia
HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia

Comentariile cititorilor:


mama:
(4 Octombrie 2018, 15:43)
huligan si suporter.......aceeasi mizerie!!
cojo:
(3 Octombrie 2018, 17:26)
Suporter ,huligan,am fost la toate jocurile (inclusiv la amicale) despre ce jucatoare vorbesti ca sunt curios.Am vazut ca a jucat toata lumea, chiar si cea mica de la css
Huligan:
(1 Octombrie 2018, 20:31)
Suporter, un mare adevăr ai spus aici. Bai Gheorghiță vezi ca ți pe banca jucătoare cu valoarea mult mai mare decât alea care le bagi in teren dar ce sa faci cumetre când aia de sus și sponsorii îți fac echipa
Suporter:
(1 Octombrie 2018, 19:37)
sunt jucătoare care merita mult mai multă atenție in echipa asta și apoi se întreabă lumea de ce se pierd jucatoarele!? Din cauza unor altfel de antrenori care își urmăresc scopul și nu sa crească valoarea unui jucătoare dându i încredere și șansa sa joace.
No1:
(30 Septembrie 2018, 22:13)
Felicitări

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 02 Nov 2026
326 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident rutier la Urziceni

Accident rutier la Urziceni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit duminică, 11 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2022, 21:00
(8012 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Coșereni: Două persoane rănite într-un accident rutier

Coșereni: Două persoane rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 11 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2022, 15:30
(5123 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Misiuni de Poliție Aeriană italiene și spaniole, în cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea

Fetești: Misiuni de Poliție Aeriană italiene și spaniole, în cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea

În cadrul unei ceremonii desfășurată vineri, 9 decembrie a.c., Forțele Aeriene italiene și spaniole au primit certificarea de a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, în cadrul Bazei 86 Aeriană « ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 18:05
(5546 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Cuantumul taxei pentru analiza cărnii de porc în vederea depistării parazitului Trichinella spiralis

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că examenul pentru identificarea parazitului Trichinella spiralis în carnea de porc se poate efectua la nivelul Circumscripțiilor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 15:30
(12160 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 12:30
(11328 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare pe teritoriul județului

Având în vedere existența pe teritoriul mai multor state europene a cazurilor de gripă aviară, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de păsări de pe ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 11:40
(12096 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Misleanu

Accident rutier la Misleanu

Joi, 8 decembrie a.c., un echipaj de pompieri din Slobozia a intervenit la un accident rutier la Misleanu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime. În sprijinul pompierilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 18:20
(15146 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Misleanu accident


Campanie de donare de sânge a preoților din Protopopiatul Urziceni

Campanie de donare de sânge a preoților din Protopopiatul Urziceni

Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a desfășurat joi, 8 decembrie a.c., o nouă acțiune în cadrul campaniei organizată de Patriarhia Română, «Donează sânge, salvează o viață ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:30
(9037 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic miercuri, 7 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:20
(6948 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Activitățile preventiv-educative derulate de polițiștii ialomițeni joi, 8 decembrie a.c., au vizat în principal prevenirea traficului și consumului de droguri în unitățile de învățământ și prevenirea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:10
(7636 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Vineri, 9 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 12:30
(11442 vizualizări - 0 comentarii)


Doi scandalagii din Bărbulești, reținuți de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut în cursul zilei de marți, 6 decembrie a.c., două persoane în vârstă de 17 și 33 de ani, ambele din Bărbulești, cercetate sub aspectul săvârșirii ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:20
(4639 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Soțul și-a agresat verbal soția și s-a ales cu un dosar penal!

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 44 de ani, din localitate, ar fi fost agresată verbal de soțul său, un bărbat de 56 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:10
(15032 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic, pe DN2, în afara municipiului Urziceni, un tânăr de 28 de ani, din comuna Borănești, care circula cu mașina pe drumurile publice deși avea dreptul de a conduce ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:05
(3664 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lucrare programată în orașul Căzănești, 8-9 decembrie 2022!

În vederea executării lucrărilor de conectare a instalațiilor hidraulice aferente Stației de Pompare din orașul Căzănești, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei din noaptea de joi, 8 decembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 17:20
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 61,988 milioane de euro, autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 14:25
(17725 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înregistrare contracte de chirii la organul fiscal teritorial

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2022, 19:20
(11617 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Miercuri, 30 noiembrie a.c., în jurul orelor 22,20, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism. În urma nefericitului eveniment au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 16:00
(6885 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Dealer de droguri la 16 ani

Urziceni: Dealer de droguri la 16 ani

Un adolescent de 16 ani a fost identificat de jandarmi miercuri, 30 noiembrie a.c., în timp ce încerca să vândă canabis în Parcul «Teoharie» din oraș. Acesta a declarat, în prezența tatălui său, că a fost ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 15:30
(6497 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Încep controalele în piețe, carmangerii, magazine alimentare sau restaurante

Pentru Sărbători de Iarnă în siguranță, în perioada 5-24 decembrie 2022, vor fi dispuse măsuri privind intensificarea controalelor sanitare-veterinare în vederea verificării modului în care sunt respectate ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 15:15
(6739 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 15 decembrie 2022, data limită pentru depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 15 decembrie 2022 se depun la centrele județene APIA pe raza cărora se află sediul social al solicitantului, cererile ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 10:30
(16289 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Locuințe în flăcări, incendiu stins după 5 ore

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 2 decembrie a.c., pentru a stinge flăcările care au cuprins două locuințe amplasate în aceeași curte, pe raza orașului Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2022, 11:30
(5549 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Peste 300 de pompieri și jandarmi ialomițeni vor asigura vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, pe toată perioada minivacanței de 1 Decembrie. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 15:40
(11468 vizualizări - 0 comentarii)


Ședințe operative, desfășurate de către Instituția Prefectului Județului Ialomița

Ședințe operative, desfășurate de către Instituția Prefectului Județului Ialomița

Marți, 29 noiembrie 2022, prefectul județului Ialomița a prezidat o serie de trei ședințe, respectiv Ședința Colegiului Prefectural, Comitetul pentru Situații de Urgență și Ședința Centrului Local de Combatere ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 15:30
(5875 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna decembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 5 decembrie 2022, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 12:45
(7018 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe sesiunea depunerii cererilor pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2022 se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 12:30
(12182 vizualizări - 0 comentarii)


«Crăciunul din Slobozia», ediția 2022

«Crăciunul din Slobozia», ediția 2022

Primăria și Consiliul Local Slobozia, alături de Direcția Educație, Cultură și Tineret și Direcția de Administrare a Domeniului Public lansează«Crăciunul din Slobozia», cel mai mare eveniment la sfârșit ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2022, 16:35
(10033 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie pe strada General Alexandru Averescu din Fetești

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul unui hidrant de pe strada General Alexandru Averescu din Fetești. În vederea executării acestor lucrări, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2022, 11:50
(7148 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în intervalul 30 noiembrie-4 decembrie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2022, 11:45
(15510 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Miercuri și joi, 23/24 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități preventive la nivelul unităților școlare din municipiu. Acțiunile au vizat prevenirea furturilor din locuințe și a ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2022, 15:50
(4329 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! NOBODY în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Saligny în Bani europeni pentru reabilitarea energetică a școlilor din Țăndărei alegator în Prefectura Ialomița verifică modul în care zeci de hectare din pajiștile comunei Ciulnița au devenit terenuri agricole Asistat în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Iri în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Ștefania în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița de la un amic în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Mmc în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Mary în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița NU SE POATE ! în Ministerul Dezvoltării activează mecanismul de «fuziune și comasare voluntară» a localităților. Ce urmează pentru Ialomița? cetatean în Ministerul Dezvoltării activează mecanismul de «fuziune și comasare voluntară» a localităților. Ce urmează pentru Ialomița? Sile în Ministerul Dezvoltării activează mecanismul de «fuziune și comasare voluntară» a localităților. Ce urmează pentru Ialomița? Cetatean în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 Cetatean în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile cetatean în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București Maria în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...