Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Zâmbește și Dăruiește» la Perieți

«Zâmbește și Dăruiește» la Perieți

Vineri, 21 septembrie 2018, la Școala Gimnazială din Perieți, Ambasada Germaniei din România împreună cu Colegiul Național «Matei Basarab» București, au donat elevilor, în cadrul proiectului «Zâmbește și dăruiește», rechizite școlare. La eveniment au participat primarul Adrian Merlea, Peter Hans, reprezentant al Ambasadei Germaniei, oficiali din cadrul Colegiului Național «Matei Basarab» din București și oficialități locale.

Oaspeți de la Ambasada Germaniei
La sfârșitul săptămânii precedente, școala din Perieți a fost gazdă pentru reprezentanții Ambasadei Germaniei la București. Alături de conducerea Colegiului Național «Matei Basarab» București, oaspeții au vizitat școala, au interacționat cu elevii și au aplaudat îndelung programul artistic susținut în cinstea lor. Oaspete de onoare, domnul Peter Hans a explicat audienței că a ținut să ajute Școala Gimnazială din Perieți din dragoste față satul în care a crescut și școala unde și-a dobândit primele sale cunoștințe. «La Perieți mă simt ca acasă... Primul loc pe care îl vizitez când ajung în țară este Colegiul Național „Matei Basarab“, iar al doilea este comuna Perieți, căci așa mă trage inima...» a declarat în discursul său Peter Hans. Alături de el, colegii din cadrul Ambasadei s-au declarat entuziasmați de spectacolul oferit de copii. «Vă mulțu­mesc din suflet pentru primirea aceasta minunată. Colegii noștri de la Ambasada Germaniei au strâns câteva lucruri, care în satul acesta sperăm că vor fi de ajutor. De două ori pe an strângem ca inițiativă particulară bani, bani destinați unor sco­puri caritabile... De aceea suntem curioși să auzim ce proiecte aveți dumneavoastră aici în sat, proiecte pe care le vom sprijini și noi. Țineți-o tot așa!» a declarat, entuziastă, una dintre invitate.

Donații pentru 400 de copii
Proiectul «Zâmbește și dăruiește» a fost inițiat de Nicolae Diță și directorul Lilia Șolov, profesori în cadrul Colegiului Național «Matei Basarab» București. Cu sprijinul Ambasadei Germaniei, cei doi reușesc de ani buni să aducă zâmbetul pe chipurile copiilor din comună. Donațiile, constând în principal în rechizite școlare și îmbrăcăminte, vor fi distribuite începând cu săptămâna viitoare. «Suntem bucuroși și onorați că acest parteneriat continuă și anul acesta. Copiii din Perieți merită toată atenția noastră, iar ajutorul care li se oferă completează nevoile copiilor. Sunt lucruri de care orice copil are trebuință, de la ghiozdan la caietele de școală... Iar copiii, ați văzut, au știut să se bucure și să le mulțumească. Sigur, toată această manifestare nu ar fi posibilă fără sprijinul profesorilor, al părintelui Arzoiu și al Con­siliului Local... Iar noi ne bucurăm că am putut fi alături de ei!» a declarat ulterior evenimentului primarul Adrian Merlea. Școala din Perieți beneficiază în ultimii ani de atenția sporită a autorităților locale. În urmă cu 2 ani a fost finalizată investiția în noul teren de sport al școlii, iar profesorii sunt sprijiniți constant în inițiativele didactice pe care le au. Des­chiderea autorităților școlare este recu­noscută public și de către părinții elevilor din comună. «Felicitări, domnilor profesori! Și mulțumesc ca ați fost pentru mine cei mai buni și știu ca veți fi și pentru copiii mei!» scrie Ionela Nae pe pagina de Facebook dedicată acestui eveniment.

27 Septembrie 2018, 10:50 (5571 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
«Împreună pentru Educație» la Perieți
Apă mai bună la robinetele locuitorilor din Perieți
«Pască și lumină» de Paște cu ajutorul voluntarilor

Comentariile cititorilor:


Pentru Perietean:
(24 Iulie 2019, 00:41)
Uite ca avem si serviciu de salubritate și se asaltează în comuna. Respect Adrian Merlea. Te votez
Adela:
(3 Octombrie 2018, 02:40)
Eu votez Merlea Adrian
Gica:
(2 Octombrie 2018, 12:23)
Perietean,nu stiu ce varsta ai,dar a trebuit sa aștepți 26 de Ani ca sa ai o aleie,un drum asfaltat si lumina in sat. Crezi tu,ca,altcineva facea ceva mai mult în doi ani!? Ai uitat ca aveai o primarie ca la jilava? Domnu Merlea daca mai candidati va votăm pentru binele comunei
perietean:
(30 Septembrie 2018, 14:17)
Bravo Adela. Ai dreptate si e corect ca anumiți...nu pot fi decât p.....ptr.ca ataca fara sa stie despre ce este vorba. Unelte ignorantae ale ....
Adela:
(30 Septembrie 2018, 13:21)
Dragă Prietene.Se vede ca esti pe lângă...Dacă te uiți bine in comună se asaltează cu cei 14 miliarde aduși de Merlea prin PNDL.In luna octombrie vin tombeoanele.Cele 7 miliarde sunt 6 .Din 6 nu s.au cheltuit nici jumătate. Iti place sa arunci cu noroi...Dacă a venit ambasada Germaniei la Perieti este un lucru rău?Mai rău este ca dragii nostri consilieri nu vin decât la ședințele cu bani!!!!! Tema articolului este prea frumoasă ca să o strice un prost. BUCURAȚI-VĂ CĂ VĂ BAGĂ CINEVA ÎN SEAMĂ! PÂNĂ MAI IERI ERAȚI ""COMUNA BALAMUC". Eu sunt plecat din țară dar știu tot ce se întâmplă în satul meu. Rușine DENIGRATORI. RUȘINE
Din Stejaru:
(30 Septembrie 2018, 13:03)
Drag om din Perieti.omul asta are doi ani de primărie. Baaaaa esti orb? Primărita care a fost ani mulți nimic nu a făcut. Bine a făcut ptr.ea prin Brăila, la greu. Tu judeci? Primarul face cu o echipă nu e de unul singur. Candidează tu la primărie. În doi ani omul asta cu echipa lui a făcut ce nu a făcut individa aia care ar trebui să aibă dosar penal ce nu a facut ani si ani de zile. Naiv si ignorant. In fine e normal ca esti de partea hoatei.pai daca asta mai era se duceau banii pe apa sâmbetei bai istetule.ca asta a făcut cat a fost primărita. Stii ca comuna noastră era comuna din Delta? Eram cu un plan de dezvoltare copiat si pe care s au dat bani grei? Naivitatea inseamna prostie. Tine o in calea asta.si mutate din comuna. Merlea e om de caracter, e om corect si dedicat oamenilor necăjiți. Sigut ca orbirea e determinata de afinitatea politica pe care o ai. Ca e normal - ai spus cu cine esti ca sa stim cine esti. Drum bun
Perietean:
(30 Septembrie 2018, 01:00)
Ce mare lucru s-a facut in comuna? Cate un trotuar in fiecare sat si o jumatate de sosea. Vorbea cineva despre proiecte. Ei bine, in consiliul local al comunei perieti mai nou proiectele se numesc SF-uri. Si SF-urile astea sunt in episoade. Ep 1-Proiectul de racordare a comunei la conducta de gaze naturale (Iarta-l Doamne pe Merlea, ca nu stie ce zice) Asta nu se va intampla nici macar in urmatorii 50 de ani Ep2-Serviciul de salubritate in comuna. O minciuna marca Merlea aruncata prostimii in campania electorala . Noi nu avem nici o rampa de gunoi asa cum ar trebui, in niciunul din cele 5 sate, si visam la serviciu de salubritate. Unde sunt pubelele pt fiecare gospodarie promise in campanie domnule primar? Ep-3. Proiectul de asfaltare a strazilor. Alta minciuna marca Adrian Merlea. De cand este primar, in comuna s-a asfaltat aproape 1 km de strada la Stejaru in restul comunei...pauza. Dupa ce a asfaltat strada asta, primarul nostru posta mareata realizare pe facebook de parca asfaltase marele zid chinezesc. Garantat, pana la sfarsitul nandatului, nu se va mai face nimic in comuna si asta pentru ca nu mai sunt bani. Asa-i don Merlea? Tot ce s-a facut pana acum a fost facut in ceea mai mare parte cu cei 7 miliarde ramasi de la precedenta administratie. Acum mai avem bani doar pentru trotuare la Paltinis si apoi ne uitam in buget ca milogul in traista. Deocamdata ma opresc aici , dar episoadele cu aberatiile si minciunile primarului sunt ca la Tanar si nelinistit, adica foarte multe.
Perieţean prin alianță:
(29 Septembrie 2018, 23:28)
O șosea și un trotuar...oamenii simplii se mulțumesc cu puțin. Aceeași tristețe și sărăcie ca acum 100 de ani. Așteptăm să vină ambasada Germaniei să dea rechizite copiilor. Bine că e coana preoteasă în prim plan...
STELA:
(29 Septembrie 2018, 18:05)
Părerile sunt împărțite...Sunt locuitor al comunei Perieti.Merlea este din 2016 iar comuna s.a schimbat in bine chiar dacă a întâmpinat greutăți în consiliul local a promovat proiecte benefice pentru oameni.In continuare promovează proiectul de canalizare și pe cel de salubrizare. Speram ca și in continuare sa fie la fel de activ.Mult succes!
AURELIAN:
(29 Septembrie 2018, 17:59)
Sunt din Perieti. Am observat cum comuna noastră s.a schimbat in bine in mandatul domnului MERLEA. Atât instituțiile cât și infrastructură comunei sunt modernizate. Avem o comuna europeană. Atât domnul primar cât și consiliul local au promovat proiecte îndrăznețe. Ce s.a facut in 2 ani nu a fost facut din 1989 și până în anul 2016.
Adela:
(29 Septembrie 2018, 09:14)
Toate proiectele primarului au fost benefice oamenilor.Daca castiga altceva in anul 2016 nu se făcea nimic. Eu zic că Merlea a reușit sa aduca normalitatea la Perieti. Este cel mai popular primar.
Din Paltinis:
(28 Septembrie 2018, 22:58)
Scriere cam grea dar s a inteles. Asa este. Dl. Merlea e un om de ispravă. Comentariile răutăcioase nu sunt decât răuvoitoare lipsite de obiectivitate. Asa este Daniela. E un primar cu adevărat dedicat oamenilor. Adevarul acesta este.0
Daniela:
(28 Septembrie 2018, 22:51)
Nu locuiesc în această comuna, dar se vede ca e ceva nou fata de acum 3 sau mai multi ani. E altceva. Un primar tânăr, entuziast si cu aplecare spre nou. Comuna este in proces de modernizare. Sigur ca asa e firea omului sau a românului.- sa arunce cu noroi fara sa analizeze ce a fost si ce este. Gaceti cateva comparatii si e simpu de constatat ca sunt diferentw uriase. Inaintea dlui lrimar era o primarita care a venit cu un plan de dezvoltare locala copiat dupa un planul unei comune din Delta, astfel ca Perieti era in situatia de a deveni localitate piacicipa sau port. Asa ca reflectati comparativ.Sunt schimbări evidente. Felicitări primarului si echipei lui.
Silviu:
(28 Septembrie 2018, 22:29)
MERLEA e cel mai bun!A adus liniștea in primărie si in consiliu local.Bravo lui! 100% câștigă în 2020
Adela:
(28 Septembrie 2018, 22:21)
Eu zic că este un primar foarte bun.A reabilitat primăria,poliția,dispensarul,grădinițele.A asfaltate,a făcut trotuare,a pus sistem video,a făcut iluminatul public. A facut terenul de sport de la școala. Asta in doar doi ani!!!!Hopa!! Omul asta a facut prea mult pentru comuna lui.Il critică doar invidiosii.. Sa nu uităm de cimitirul reprezentativ de la Fundare...Sunt si alte lucruri frumoase dar nici eu nu le știu pe toate...Sunt 5 sate

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Iunie 2026, 20:15


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(1978 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(1026 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(981 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(669 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(660 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(462 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(427 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(415 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(458 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(804 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(1109 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(632 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(718 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(957 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(922 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1328 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(2277 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(473 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(4908 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(1243 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(1868 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(1654 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...