SPORT
Handbal, HCM Slobozia-Dunărea Brăila II 33-28 (15-11)
Atac tăios, apărare visătoare
HCM Slobozia continuă să se joace de-a «Guliver în țara piticilor», componența seriei din care face parte permițându-i-o cu prisosință. Duminică, 14 octombrie 2018, în compania satelitului Dunărea Brăila, elevele lui Gheorghe Covaciu au avut totuși o misiune ceva mai dificilă. A contribuit la aceasta și lista lungă de indisponibilități din lotul ialomițean. Stâlpul apărării, Irina Marchidanu, s-a operat la menisc, și va reveni cel mai probabil, în luna ianuarie. De altfel, golul lăsat de ea în defensivă, s-a văzut în plin duminică. Mariana Filip, cea mai bună marcatoare a începutului de sezon, nu a intrat nici ea cu Dunărea. Interul stâng a acuzat dureri de spate și, mai ales, de genunchi, urmând ca în această săptămână să facă mai multe investigații. Diverse accidentări au suferit Mădălina Toma și Georgiana Codrea, nici ele nefiind utilizate, chiar dacă au fost pe foaia de joc. Așadar suficiente premise pentru un meci dificil. N-a fost chiar așa, echipa noastră a controlat în mare măsură partida, dar faptul că s-au încasat 28 de goluri de la o echipă în care cea mai vârstnică jucătoare are doar 20 de ani este de natură să îngrijoreze...
Desprindere complicată Doar 10 jucătoare de câmp au avut pe foaie brăilenii, majoritatea născute după anul 2000. Fete tinere, dar extrem de ambițioase, iar acest aspect s-a văzut din startul anevoios pe care l-a avut Slobozia. Andreea Ivan a deschis scorul, dar apoi Brăila a răsturnat situația prin dubla Ștefaniei Epureanu. Treptat, Slobozia și-a impus jocul și s-a distanțat pe tabelă, rod al contraatacurilor purtate, în special, de cele două extreme Alina Dragu și Cătălina Sava. A fost 12-8 în minutul 23, iar la pauză 15-11 pentru HCM. În repriza secundă, Slobozia s-a desprins decisiv, ieșind la rampă Obedeanu, Vartic sau Georgescu. La 27-16, în minutul 47, nimic rău nu se mai putea întâmpla, așa că HCM a tras brusc frână, permițând oaspetelor să reducă serios din handicap. Cu Iasmina Ichim în zi de grație, Dunărea a recuperat până la 5 goluri. Brăileanca Mirabela Coteț a stabilit scorul final, 33-28 în favoarea echipei noastre. Pentru HCM Slobozia au marcat: Sava-5 goluri, Vartic-5, Obedeanu-5, Georgescu-5, Dragu-4, Ivan-4, Jlezi-2, Nicolae-2, Naumenko-1.
5 victorii din 5 pentru HCM Slobozia, care conduce autoritar în clasamentul seriei. Următorul meci va fi tot acasă, în compania altei echipe tinere, CNOT Iași. Jocul se va disputa vineri, 19 octombrie a.c., de la orele 14,00.
16 Octombrie 2018, 16:40 (5802 vizualizări - 0 comentarii)
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia
HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia










