Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Ploaie de medalii la CS Amara

Lupte libere

Ploaie de medalii la CS Amara

La finele săptămânii precedente, orașul Onești a găzduit Cam­pio­natul Național de Lupte adresat Juniorilor III și IV. Elevii lui Marian Moraru de la CS Amara și-au demonstrat încă o dată valoarea, întorcându-se acasă cu 7 clasări pe podium, dintre care 4 titluri naționale. De departe, sportiva cu cel mai bogat palmares de la clubul amărean, Nicoleta Băjan, a adăugat în colecția de trofee un titlu național, obținut la categoria 39 de kilograme. Cealaltă sportivă care de curând s-a re­marcat la Campionatul Balcanic, Steluța Subțirică a devenit și ea Cam­pioană Națională, la 44 kilo­grame. Alexandru Minea și-a confirmat ascensiunea prin titlul național la 26 kilograme, campion devenind și Robert Gresianu, la 29 kilograme. CS Amara a obținut și 3 medalii de bronz prin Georgian Teodorescu (29 kilograme), Gabriel Neagu (39 kilograme) și Constantin Morar (46 kilograme). Cristian Toader și Denisa Negoiță au terminat competiția pe locul V.

7 Noiembrie 2018, 18:05 (4354 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Performanță extraordinară pentru micuții luptători ai CS Amara: Ianis Muscalu, noul Campion Național la categoria 24 kg!
Recoltă bogată de medalii pentru CS Amara la Memorialul «Ștefan Isfache» de la Zărnești/Buzău
CS Amara, Campioană Națională pe echipe la lupte pe plajă

Comentariile cititorilor:


Petre:
(8 Noiembrie 2018, 18:08)
Bravo copii si succes !!!  Felicitari voua si antrenorului vostru !!!!
Admirator:
(7 Noiembrie 2018, 20:57)
Bvbvbv super sportivi..nu cantonamente speciale ,nu suplimente importante si totusi reusesc clasari de top .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 20 Oct 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19151 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18864 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20064 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20836 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20015 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20696 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20349 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20752 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19732 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19804 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...