Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

„Vă binevestesc vouă bucurie mare!”

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Ne-a binecuvântat și învrednicit Preabunul Dumnezeu să parcurgem în pace acest urcuș duhovnicesc, care este Postul Crăciunului, primul mare post din acest An Bisericesc, mergând spre Betleemul Iudeii, locul unde s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel prezis de profeți.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, „Soarele dreptății”, are loc după solstițiul de iarnă și coincide cu momentul când zilele încep să crească și nopțile să scadă, împlinindu-se proorocia lui Maleahi, care spune: „Și va răsări peste voi, cei care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20; cf. Luca 1, 78) și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine ca fiind „Lumina lumii”, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan (8,12).
În secolul al IV-lea, după Edictul Sfântului Constantin cel Mare și recunoașterea libertății creștinilor de a săvârși cultul, găsim cea mai veche mărturie legată de sărbătorirea la 25 Decembrie a Nașterii Domnului. Ca „Lumină a lumii”, Iisus Hristos se naște într-un moment de maximă însemnătate, la reînnoirea zilelor. După o creștere continuă a duratei nopții, soarele își reîncepe ascensiunea, determinând o creștere a luminii.
Dar acest simbolism al luminii nu se oprește aici. Întrebat de către ucenicii lui Iisus Hristos cine este acesta, Sfântul Ioan Botezătorul le răspunde: „Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 28 și 30). Nașterea sa, prăznuită la 24 iunie, corespunde solstițiului de vară, care marchează descreșterea treptată a puterii soarelui, până la nașterea celuilalt Soare al dreptății, care este Domnul nostru, Iisus Hristos.
Sărbătoarea Nașterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești, adică de Bobotează, de Întâmpinarea Domnului, de Schimbarea la Față, de Sfintele Pătimiri și Înviere, de Înălțarea Domnului. Fără Naștere, nu ar fi Înviere, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este numită de români „Crăciunul”, un nume popular vechi, care provine din limba greacă, din expresia Hristughenna și înseamnă „Nașterea lui Hristos”. Această expresie a intrat în limba română și, datorită necunoașterii de către vorbitori a limbii grecești, s-au creat forme populare ca Christughina, Christuna, Crășuna, Crăciun.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Minunea din Betleem este începutul sărbătorii noastre, care dintotdeauna are în centrul ei vestea Nașterii lui Iisus, potrivit Evangheliei după Luca. Istorisirea Nașterii Domnului de către Sfinții Evangheliști nu este o fabulă scrisă pentru copii, ci este o pagină de istorie, o pagină din Sfânta Evanghelie, adică vestea cea bună! Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca vrea mai întâi de toate să plaseze acest eveniment extraordinar în marea istorie a lumii cunoscute atunci, marcată de dominația imperiului roman asupra tuturor zonelor Mediteranei. Cezarul Octavian Augustus a hotărât să se facă un recensământ în toate provinciile imperiului condus de el, și care a fost pus în aplicare în ținuturile lui Israel de Quirinius, guvernatorul Siriei.
Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau închipuire.
Dreptul Iosif s-a supus acestei porunci imperiale și, împreună cu logodnica sa Maria, au părăsit cetatea Nazaret pentru a merge la Betleem, în Iudeea, în sudul Țării Sfinte, acolo unde se născuse regele David, cel care primise făgăduința de la Dumnezeu că din casa și seminția lui se va naște Mesia, Unsul lui Dumnezeu și regele lui Israel.
Când Dreptul Iosif și Fecioara Maria au ajuns la Betleem, s-au aflat într-o situație foarte grea, negăsind niciun loc de găzduire.
Maria, care era însărcinată, a dat naștere Unicului Său Fiu, vestit ei prin descoperire divină, că Se va naște de la Duhul Sfânt (Luca 1, 35), un Fiu pe care numai Dumnezeu putea să-L dăruiască întregii omeniri. Aici vedem un puternic contrast, care caracterizează întreaga istorisire legată de nașterea pruncului Iisus: cel care stăpânește lumea este Augustus – numit de supuși Divus, adică „Dumnezeu”; Sotir, „Mântuitorul”; Kyrios, „Domnul” -, însă adevăratul Mântuitor și Domn este un supus al său, un Prunc născut într-o familie săracă, pentru care nu s-a găsit un loc în această lume.
Cunoaștem cu toții icoana Nașterii Domnului: o peșteră în care Maria stă lângă Fiul său așezat într-o iesle, alături se află Dreptul Iosif, martor și păstrător al acestei taine care i-a fost descoperită de înger, de care a fost cuprins și căreia i se supune, chiar dacă nu o înțelege pe deplin. Totul se petrece noaptea, în tăcere, într-o atmosferă caldă, cu o mamă care aduce pe lume un Copil. Nimeni nu cunoaște această familie, nimeni nu i-a primit, nimeni nu și-a dat seama de minunea petrecută. Însă, iată că Dumnezeu trimite pe Îngerul Său păstorilor din jurul Betleemului, pentru a le descoperi această taină: „Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. Păstorii erau oameni disprețuiți și marginalizați, care nu erau considerați vrednici să meargă la Templu să se închine și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă tocmai acestor oameni, considerați ultimii și cei mai neînsemnați din societatea Iudeei, li se adresează vestea îngerului, care le descoperă un eveniment excepțional, așteptat de tot Israelul și care să bucure tot poporul lui Dumnezeu. Contrar condiției lor smerite, păstorii sunt primii destinatari de drept ai evangheliei Nașterii lui Hristos: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Întruchipând poporul celor aleși, păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea minunată a acestei nașteri dumnezeiești. Oameni obișnuiți, păstorii „contemplă minunea”. După spusele Sfinților Părinți, descoperirea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăția sufletească și trupească a păstorilor, datorată vieții și depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători și următori ai rânduielii și ai virtuților patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se arăta că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului lui Israel și, în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturarii și pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelației, ci pe oamenii simpli și smeriți, pe cei curați cu inima.
În această veste bună vedem cum este anticipată vestea cea bună a Învierii: Iisus este Domnul, Kyriosul, Mântuitorul! Nu Octavian Augustus care-și atribuise aceste titluri, ci un Prunc abia născut primește aceste titluri din partea lui Dumnezeu. Așa se descoperă Dumnezeu celor mici și neînsemnați, considerați ultimi oameni ai societății, o societate din care erau excluși și marginalizați de către cei care credeau că sunt destinatarii de drept ai revelației lui Dumnezeu: slujitorii templului, cunoscătorii Legii, credincioșii militanți, convinși că numai ei sunt adevărații fii ai lui Avraam.
Aceasta este măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Nu este o măreție în sensul omenesc al cuvântului, după cum nici autoritatea divină nu este o autoritate de felul celei omenești, pe care o știm noi aici, pe pământ. Prin măreția și slava lui Dumnezeu se manifestă de fapt smerenia. Iar această smerenie a lui Dumnezeu S-a manifestat și prin hotărârea de a se întrupa ca Prunc.
Păstorilor le este dat chiar și un semn, o indicație precisă pentru a vedea și a înțelege: nimic extraordinar sau dumnezeiesc, ci o realitate umană: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Iată descrisă o realitate simplă și smerită, fără să aibă ceva „extraordinar”. Și cu toate acestea, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată de mulțime de oaste cerească, un cor al îngerilor, uniți parcă într-o liturghie cosmică a cerului, pe care nu reușim să o contemplăm, nici să o ascultăm, însă care umple întreg universul și preaslăvește sfințenia și măreția lui Dumnezeu, adică proclamă cine este El și cum Dumnezeu iubește lumea Sa. De fapt, corul îngerilor descoperă păstorilor și nouă oamenilor dintotdeauna care este vrerea lui Dumnezeu: „pace pe pământ și bună învoire între oameni”.
Din această oaste cerească fac parte în primul rând îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a sfintei întrupări. Sfântul Efrem Sirul spune că „în ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!”.
Iată vestea cea bună a Nașterii Domnului: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a dorit să se facă unul dintre noi, să ne asume condiția căzută și să ne ridice din nou din locul din care am căzut.

Dreptmăritori creștini,
Odată cu Nașterea Domnului sau întruparea Sa în istorie, omul a fost asumat de Dumnezeu și de aceea nu mai putem să vorbim sau să cugetăm despre Dumnezeu fără să vorbim sau să ne gândim la valoarea omului ca persoană restaurată și asumată de Dumnezeu. Tocmai pentru faptul că de la Nașterea Pruncului dumnezeiesc până la moartea Sa jertfelnică pe cruce, El ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1, 18: ni L-a „descris, povestit, interpretat”), prin viața sa pământească, prin cuvintele Sale dumnezeiești, prin modul Său de a fi, prin privirile și mângâierile Sale, prin mâinile Sale care au binecuvântat această lume, prin brațele Sale larg deschise pe cruce îmbrățișându-ne, prin trupul oferit ca jertfă pentru toți cei care l-au ocărât și batjocorit.
Aceasta este valoarea Creștinismului, fiindcă ne cere nouă, celor ce credem, să trăim legătura noastră cu Dumnezeu printr-o permanentă depășire a formalismului, a formelor fără fond, pentru că după Nașterea Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu – Omul în istorie, pe primul loc se află omul și nu templul, omul și nu sabatul sau legea, și mai ales că ceea ce valorează cel mai mult este omul sfânt și nu țara de unde provine.
Slujitori și mesageri ai acestei descoperiri dumnezeiești au devenit mai întâi îngerul, care s-a arătat păstorilor, apoi cetele îngerești care au cântat imne de laudă și au preamărit slava și puterea Sa. Și tocmai păstorii, considerați de iudaismul oficial nevrednici să participe la săvârșirea cultului de la templul din Ierusalim și din sinagogi, ei, cei mai desconsiderați în societatea iudaică de atunci, au devenit primii destinatari ai Evangheliei. Lor le-a dat vestea îngerul Domnului, au devenit purtătorii și mesagerii veștii celei bune a Evangheliei. Iar vestea aceasta bună și frumoasă a răsunat în toată lumea, care de veacuri aștepta vestirea ei: Astăzi în Betleem, în Cetatea lui David, S-a născut pentru voi un Mântuitor, care este Hristos Domnul.
În această bună vestire găsim concentrată o mărturisire de credință esențială pentru creștinism: Iisus, Pruncul născut din Fecioara Maria, este Mântuitorul, Mesia – Hristos, Kyrios – Domnul, care poartă Numele lui Dumnezeu Însuși pentru că este deoființă cu El, unul din Preasfânta Treime.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Mărturisirea credinței noastre trebuie să fie firească și să se inspire din simplitatea mesajului adus de îngeri la Nașterea Domnului, din simplitatea și din realitatea smerită care a înconjurat venirea lui Dumnezeu printre noi. Această mărturisire de credință trebuie să fie fără ostentație, fără a căuta în orice împrejurare lucrurile extraordinare sau miraculoase, ci numai plecând de la experiența lui Dumnezeu din realitatea concretă, de zi cu zi a vieții noastre. Un cuvânt atribuit Mântuitorului de Părinții Bisericii spune: „Ai văzut un om, L-ai văzut pe Dumnezeu”. Da! Pentru că de la venirea sau întruparea lui Hristos, Dumnezeu se vede, se întâlnește, se cunoaște și recunoaște, se iubește și se cinstește în fiecare persoană umană, bărbat sau femeie, pe care o întâlnim în fiecare zi.
Iisus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Se naște în cele mai umile condiții pe care ni le putem imagina. Și azi El Se naște în condițiile propriei noastre vieți, ale rutinei noastre, ale stresului nostru, ale neliniștii noastre, ale caracterului nostru muritor. Cu toate acestea, El vine ca un dar al bunătății și iubirii Tatălui pentru noi.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2018, care se va încheia peste puțin timp, a fost un an cu multe încercări, dar și cu multe daruri primite de la Dumnezeu. În aceste încercări și ispite care par fără sfârșit, vedem pronia și iubirea de Părinte a lui Dumnezeu pentru cununa creației Sale, omul.
Am serbat la 1 Decembrie Centenarul Marii Uniri, împlinirea visului multisecular al românilor de a trăi între hotarele aceleiași țări.
Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Mihai Eminescu, a adus ca semn de jertfă și mulțumire la acest moment aniversar al unității Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, cum a numit-o și dorit-o primul Patriarh al României, Miron Cristea, făuritor, alături de alți fruntași români, al Unirii.
În acest an al mântuirii, 2018, când întreaga suflare românească serbează Centenarul României Mari, să încercăm să ne arătăm vrednici urmași ai înaintașilor noștri care ne-au lăsat această țară, să ne străduim ca Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeei, să Se nască și în sufletele noastre și să renască în noi nădejdea mântuirii, dar și a unirii noastre în jurul valorilor nepieritoare ale unității de credință și neam.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2019 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2018, 10:05 (5125 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2160 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6888 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4454 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11264 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(819 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(7959 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5276 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6397 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(19649 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6524 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4951 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3370 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10752 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2676 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(8090 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4156 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6608 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2908 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4462 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(5172 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(496 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1917 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4130 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8364 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2892 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6437 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Elena în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Andrei în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Clara în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri @sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...