Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

„Vă binevestesc vouă bucurie mare!”

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Ne-a binecuvântat și învrednicit Preabunul Dumnezeu să parcurgem în pace acest urcuș duhovnicesc, care este Postul Crăciunului, primul mare post din acest An Bisericesc, mergând spre Betleemul Iudeii, locul unde s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel prezis de profeți.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, „Soarele dreptății”, are loc după solstițiul de iarnă și coincide cu momentul când zilele încep să crească și nopțile să scadă, împlinindu-se proorocia lui Maleahi, care spune: „Și va răsări peste voi, cei care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20; cf. Luca 1, 78) și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine ca fiind „Lumina lumii”, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan (8,12).
În secolul al IV-lea, după Edictul Sfântului Constantin cel Mare și recunoașterea libertății creștinilor de a săvârși cultul, găsim cea mai veche mărturie legată de sărbătorirea la 25 Decembrie a Nașterii Domnului. Ca „Lumină a lumii”, Iisus Hristos se naște într-un moment de maximă însemnătate, la reînnoirea zilelor. După o creștere continuă a duratei nopții, soarele își reîncepe ascensiunea, determinând o creștere a luminii.
Dar acest simbolism al luminii nu se oprește aici. Întrebat de către ucenicii lui Iisus Hristos cine este acesta, Sfântul Ioan Botezătorul le răspunde: „Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 28 și 30). Nașterea sa, prăznuită la 24 iunie, corespunde solstițiului de vară, care marchează descreșterea treptată a puterii soarelui, până la nașterea celuilalt Soare al dreptății, care este Domnul nostru, Iisus Hristos.
Sărbătoarea Nașterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești, adică de Bobotează, de Întâmpinarea Domnului, de Schimbarea la Față, de Sfintele Pătimiri și Înviere, de Înălțarea Domnului. Fără Naștere, nu ar fi Înviere, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este numită de români „Crăciunul”, un nume popular vechi, care provine din limba greacă, din expresia Hristughenna și înseamnă „Nașterea lui Hristos”. Această expresie a intrat în limba română și, datorită necunoașterii de către vorbitori a limbii grecești, s-au creat forme populare ca Christughina, Christuna, Crășuna, Crăciun.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Minunea din Betleem este începutul sărbătorii noastre, care dintotdeauna are în centrul ei vestea Nașterii lui Iisus, potrivit Evangheliei după Luca. Istorisirea Nașterii Domnului de către Sfinții Evangheliști nu este o fabulă scrisă pentru copii, ci este o pagină de istorie, o pagină din Sfânta Evanghelie, adică vestea cea bună! Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca vrea mai întâi de toate să plaseze acest eveniment extraordinar în marea istorie a lumii cunoscute atunci, marcată de dominația imperiului roman asupra tuturor zonelor Mediteranei. Cezarul Octavian Augustus a hotărât să se facă un recensământ în toate provinciile imperiului condus de el, și care a fost pus în aplicare în ținuturile lui Israel de Quirinius, guvernatorul Siriei.
Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau închipuire.
Dreptul Iosif s-a supus acestei porunci imperiale și, împreună cu logodnica sa Maria, au părăsit cetatea Nazaret pentru a merge la Betleem, în Iudeea, în sudul Țării Sfinte, acolo unde se născuse regele David, cel care primise făgăduința de la Dumnezeu că din casa și seminția lui se va naște Mesia, Unsul lui Dumnezeu și regele lui Israel.
Când Dreptul Iosif și Fecioara Maria au ajuns la Betleem, s-au aflat într-o situație foarte grea, negăsind niciun loc de găzduire.
Maria, care era însărcinată, a dat naștere Unicului Său Fiu, vestit ei prin descoperire divină, că Se va naște de la Duhul Sfânt (Luca 1, 35), un Fiu pe care numai Dumnezeu putea să-L dăruiască întregii omeniri. Aici vedem un puternic contrast, care caracterizează întreaga istorisire legată de nașterea pruncului Iisus: cel care stăpânește lumea este Augustus – numit de supuși Divus, adică „Dumnezeu”; Sotir, „Mântuitorul”; Kyrios, „Domnul” -, însă adevăratul Mântuitor și Domn este un supus al său, un Prunc născut într-o familie săracă, pentru care nu s-a găsit un loc în această lume.
Cunoaștem cu toții icoana Nașterii Domnului: o peșteră în care Maria stă lângă Fiul său așezat într-o iesle, alături se află Dreptul Iosif, martor și păstrător al acestei taine care i-a fost descoperită de înger, de care a fost cuprins și căreia i se supune, chiar dacă nu o înțelege pe deplin. Totul se petrece noaptea, în tăcere, într-o atmosferă caldă, cu o mamă care aduce pe lume un Copil. Nimeni nu cunoaște această familie, nimeni nu i-a primit, nimeni nu și-a dat seama de minunea petrecută. Însă, iată că Dumnezeu trimite pe Îngerul Său păstorilor din jurul Betleemului, pentru a le descoperi această taină: „Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. Păstorii erau oameni disprețuiți și marginalizați, care nu erau considerați vrednici să meargă la Templu să se închine și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă tocmai acestor oameni, considerați ultimii și cei mai neînsemnați din societatea Iudeei, li se adresează vestea îngerului, care le descoperă un eveniment excepțional, așteptat de tot Israelul și care să bucure tot poporul lui Dumnezeu. Contrar condiției lor smerite, păstorii sunt primii destinatari de drept ai evangheliei Nașterii lui Hristos: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Întruchipând poporul celor aleși, păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea minunată a acestei nașteri dumnezeiești. Oameni obișnuiți, păstorii „contemplă minunea”. După spusele Sfinților Părinți, descoperirea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăția sufletească și trupească a păstorilor, datorată vieții și depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători și următori ai rânduielii și ai virtuților patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se arăta că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului lui Israel și, în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturarii și pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelației, ci pe oamenii simpli și smeriți, pe cei curați cu inima.
În această veste bună vedem cum este anticipată vestea cea bună a Învierii: Iisus este Domnul, Kyriosul, Mântuitorul! Nu Octavian Augustus care-și atribuise aceste titluri, ci un Prunc abia născut primește aceste titluri din partea lui Dumnezeu. Așa se descoperă Dumnezeu celor mici și neînsemnați, considerați ultimi oameni ai societății, o societate din care erau excluși și marginalizați de către cei care credeau că sunt destinatarii de drept ai revelației lui Dumnezeu: slujitorii templului, cunoscătorii Legii, credincioșii militanți, convinși că numai ei sunt adevărații fii ai lui Avraam.
Aceasta este măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Nu este o măreție în sensul omenesc al cuvântului, după cum nici autoritatea divină nu este o autoritate de felul celei omenești, pe care o știm noi aici, pe pământ. Prin măreția și slava lui Dumnezeu se manifestă de fapt smerenia. Iar această smerenie a lui Dumnezeu S-a manifestat și prin hotărârea de a se întrupa ca Prunc.
Păstorilor le este dat chiar și un semn, o indicație precisă pentru a vedea și a înțelege: nimic extraordinar sau dumnezeiesc, ci o realitate umană: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Iată descrisă o realitate simplă și smerită, fără să aibă ceva „extraordinar”. Și cu toate acestea, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată de mulțime de oaste cerească, un cor al îngerilor, uniți parcă într-o liturghie cosmică a cerului, pe care nu reușim să o contemplăm, nici să o ascultăm, însă care umple întreg universul și preaslăvește sfințenia și măreția lui Dumnezeu, adică proclamă cine este El și cum Dumnezeu iubește lumea Sa. De fapt, corul îngerilor descoperă păstorilor și nouă oamenilor dintotdeauna care este vrerea lui Dumnezeu: „pace pe pământ și bună învoire între oameni”.
Din această oaste cerească fac parte în primul rând îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a sfintei întrupări. Sfântul Efrem Sirul spune că „în ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!”.
Iată vestea cea bună a Nașterii Domnului: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a dorit să se facă unul dintre noi, să ne asume condiția căzută și să ne ridice din nou din locul din care am căzut.

Dreptmăritori creștini,
Odată cu Nașterea Domnului sau întruparea Sa în istorie, omul a fost asumat de Dumnezeu și de aceea nu mai putem să vorbim sau să cugetăm despre Dumnezeu fără să vorbim sau să ne gândim la valoarea omului ca persoană restaurată și asumată de Dumnezeu. Tocmai pentru faptul că de la Nașterea Pruncului dumnezeiesc până la moartea Sa jertfelnică pe cruce, El ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1, 18: ni L-a „descris, povestit, interpretat”), prin viața sa pământească, prin cuvintele Sale dumnezeiești, prin modul Său de a fi, prin privirile și mângâierile Sale, prin mâinile Sale care au binecuvântat această lume, prin brațele Sale larg deschise pe cruce îmbrățișându-ne, prin trupul oferit ca jertfă pentru toți cei care l-au ocărât și batjocorit.
Aceasta este valoarea Creștinismului, fiindcă ne cere nouă, celor ce credem, să trăim legătura noastră cu Dumnezeu printr-o permanentă depășire a formalismului, a formelor fără fond, pentru că după Nașterea Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu – Omul în istorie, pe primul loc se află omul și nu templul, omul și nu sabatul sau legea, și mai ales că ceea ce valorează cel mai mult este omul sfânt și nu țara de unde provine.
Slujitori și mesageri ai acestei descoperiri dumnezeiești au devenit mai întâi îngerul, care s-a arătat păstorilor, apoi cetele îngerești care au cântat imne de laudă și au preamărit slava și puterea Sa. Și tocmai păstorii, considerați de iudaismul oficial nevrednici să participe la săvârșirea cultului de la templul din Ierusalim și din sinagogi, ei, cei mai desconsiderați în societatea iudaică de atunci, au devenit primii destinatari ai Evangheliei. Lor le-a dat vestea îngerul Domnului, au devenit purtătorii și mesagerii veștii celei bune a Evangheliei. Iar vestea aceasta bună și frumoasă a răsunat în toată lumea, care de veacuri aștepta vestirea ei: Astăzi în Betleem, în Cetatea lui David, S-a născut pentru voi un Mântuitor, care este Hristos Domnul.
În această bună vestire găsim concentrată o mărturisire de credință esențială pentru creștinism: Iisus, Pruncul născut din Fecioara Maria, este Mântuitorul, Mesia – Hristos, Kyrios – Domnul, care poartă Numele lui Dumnezeu Însuși pentru că este deoființă cu El, unul din Preasfânta Treime.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Mărturisirea credinței noastre trebuie să fie firească și să se inspire din simplitatea mesajului adus de îngeri la Nașterea Domnului, din simplitatea și din realitatea smerită care a înconjurat venirea lui Dumnezeu printre noi. Această mărturisire de credință trebuie să fie fără ostentație, fără a căuta în orice împrejurare lucrurile extraordinare sau miraculoase, ci numai plecând de la experiența lui Dumnezeu din realitatea concretă, de zi cu zi a vieții noastre. Un cuvânt atribuit Mântuitorului de Părinții Bisericii spune: „Ai văzut un om, L-ai văzut pe Dumnezeu”. Da! Pentru că de la venirea sau întruparea lui Hristos, Dumnezeu se vede, se întâlnește, se cunoaște și recunoaște, se iubește și se cinstește în fiecare persoană umană, bărbat sau femeie, pe care o întâlnim în fiecare zi.
Iisus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Se naște în cele mai umile condiții pe care ni le putem imagina. Și azi El Se naște în condițiile propriei noastre vieți, ale rutinei noastre, ale stresului nostru, ale neliniștii noastre, ale caracterului nostru muritor. Cu toate acestea, El vine ca un dar al bunătății și iubirii Tatălui pentru noi.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2018, care se va încheia peste puțin timp, a fost un an cu multe încercări, dar și cu multe daruri primite de la Dumnezeu. În aceste încercări și ispite care par fără sfârșit, vedem pronia și iubirea de Părinte a lui Dumnezeu pentru cununa creației Sale, omul.
Am serbat la 1 Decembrie Centenarul Marii Uniri, împlinirea visului multisecular al românilor de a trăi între hotarele aceleiași țări.
Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Mihai Eminescu, a adus ca semn de jertfă și mulțumire la acest moment aniversar al unității Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, cum a numit-o și dorit-o primul Patriarh al României, Miron Cristea, făuritor, alături de alți fruntași români, al Unirii.
În acest an al mântuirii, 2018, când întreaga suflare românească serbează Centenarul României Mari, să încercăm să ne arătăm vrednici urmași ai înaintașilor noștri care ne-au lăsat această țară, să ne străduim ca Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeei, să Se nască și în sufletele noastre și să renască în noi nădejdea mântuirii, dar și a unirii noastre în jurul valorilor nepieritoare ale unității de credință și neam.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2019 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2018, 10:05 (4771 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Dosare penale pentru încălcarea Codului Rutier

Un tânăr de 22 de ani și un altul de 30 de ani s-au ales cu dosare penale după ce au fost suprinși în trafic încălcând regulile de circulație. Tânărul de 22 de ani s-a urcat la volan în stare de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 19:40
(2339 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 436 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 2 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 436, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de miercuri, ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 16:05
(3189 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Proiectil neexplodat găsit în grădină

Sudiți: Proiectil neexplodat găsit în grădină

O persoană din Sudiți a descoperit un proiectil de artilerie exploziv, de calibru 120 mm, miercuri, 1 iulie a.c., în jurul orelor 12,50, în grădina din propria gospodărie. Conștientizând ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 12:10
(3412 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Contestații la Bacalaureat 2020

La nivelul județului Ialomița, 661 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de către candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2020, 10:15
(3201 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

97 de persoane amprentate, 122 de autoturisme controlate, 23 de sancțiuni contravenționale aplicate și 6962 de kilograme de deșeuri feroase ridicate de polițiști. Este bilanțul unei ample acțiuni de prevenire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 17:40
(3397 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la centrele rezidențiale

Având în vedere prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  în  perioada 3-15.06.2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 16:20
(3983 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 432 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 1 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 432, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 16:05
(3172 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 2 iulie 2020, în intervalul orar 9,00-15.00. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2020, 14:40
(6382 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 9 ani, rănit într-un accident rutier

Un tânăr de 17 ani din orașul Țăndărei s-a ales cu un dosar penal după ce a provocat un accident rutier. Acesta se deplasa pe un moped înmatriculat cu un număr fals și fără a avea permis de conducere, moment ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 17:25
(2330 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

În cursul zilei de luni, 29 iunie 2020, polițiștii din cadrul tuturor serviciilor Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o razie de amploare pe străzile din Slobozia. În urma acțiunii ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 17:10
(1834 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 4,13%-rata șomajului în mai 2020

La sfârșitul lunii mai 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3864 șomeri (din care 1777 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 16:20
(2224 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 430 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 30 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 430, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2020, 16:05
(4119 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 425 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 29 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 425, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2020, 16:05
(2265 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește localitatea Dridu, RAJA Constanța va sista furnizarea apei marți, 30 iunie 202 ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2020, 14:55
(5580 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Borănești

Razie de amploare la Borănești

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat vineri după amiază, 26 iunie a.c., în comuna Borănești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea climatului de ordine publică. Au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2020, 13:40
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un bărbat a murit într-un grav accident rutier

Urziceni: Un bărbat a murit într-un grav accident rutier

Un mort și trei răniți, este bilanțul unui accident petrecut în urmă cu aproximativ 40 de minute, în zona Urziceni. Din primele informații, se pare că două mașini s-au ciocnit. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 22:15
(3977 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căruță implicată într-un accident rutier

Trei tineri din Țăndărei, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, au ajuns la spitalul din oraș fiind victime ale unui accident rutier. Aceștia se aflau într-o căruță care a fost lovită de o mașină. În cauză ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 19:20
(2776 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Scânteia, arestat pentru «conducere fără permis»

Un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Scânteia, care se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 20 de zile, a ajuns după gratii. El a fost identificat de polițiștii din Grivița vineri, 26 mai ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 19:15
(2774 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: 3 hectare de grâu, incendiate

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 25 iunie 2020, pentru stingerea unui incediu produs într-un lan de grâu de pe raza localității Bărcănești. Flăcările au distrus aproximativ 3 hectare de grâu, cauza ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 19:10
(2153 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 420 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 26 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 420, cu 2 cazuri mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2020, 16:05
(1951 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mașini de lux cu defecțiuni tehnice

În urma unei acțiuni desfășurată la Țăndărei miercuri, 24 iunie 2020, polițiștii au descoperit faptul că multe dintre mașinile de lux cu care o parte dintre cetățeni se afișează prin oraș au serioase probleme ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 17:20
(2005 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Abateri la regulile de circulație sancționate de polițiști

5 șoferi din zona Urziceni și Țăndărei au fost sancționați de polițiștii ialomițeni pentru abateri la Codul Rutier. Aceștia au fost identificați în trafic fie sub influența băuturilor alcoolice, fie fără ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 17:10
(2628 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Comandamentul pentru Situații de Urgență, activ până luni, 29 iunie 2020

Ținând cont de avertizările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) de instabilitate atmosferică temporar accentuată în următoarele zile, cu ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 16:40
(4685 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 418 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 25 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 418, cu 3 cazuri mai mult față de ziua precedentă, ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2020, 16:05
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean prins cu arme neletale în portbagajul mașinii

Slobozean prins cu arme neletale în portbagajul mașinii

Un ialomițean de 45 de ani este cercetat penal de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de «contrabandă calificată» și «nerespectarea regimului armelor și munițiilor», după ce a fost depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 17:55
(6753 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Fetești, arestată pentru «evaziune fiscală» și «spălarea banilor»

Marți, 23 iunie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 17:45
(4519 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 23 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza municipiului, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 17:40
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la domiciliile unor funcționari publici, cercetați pentru fapte de corupție

Miercuri, 24 iunie 2020, ofițeri de Poliție Judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 15:05
(9081 vizualizări - 4 comentarii)


Slobozia din nou sub ape: Peste 50 de locuințe și gospodării, inundate

Slobozia din nou sub ape: Peste 50 de locuințe și gospodării, inundate

 În contextul prognozei meteorologice de ploi abundente și instabilitate atmosferică de Cod Portocaliu, pompierii militari au acționat încă din seara zilei de marți ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2020, 12:15
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 415 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 23 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 415, cu 5 cazuri mai mult față de ziua precedentă ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2020, 16:10
(2404 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...