Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

„Vă binevestesc vouă bucurie mare!”

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Ne-a binecuvântat și învrednicit Preabunul Dumnezeu să parcurgem în pace acest urcuș duhovnicesc, care este Postul Crăciunului, primul mare post din acest An Bisericesc, mergând spre Betleemul Iudeii, locul unde s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel prezis de profeți.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, „Soarele dreptății”, are loc după solstițiul de iarnă și coincide cu momentul când zilele încep să crească și nopțile să scadă, împlinindu-se proorocia lui Maleahi, care spune: „Și va răsări peste voi, cei care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20; cf. Luca 1, 78) și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine ca fiind „Lumina lumii”, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan (8,12).
În secolul al IV-lea, după Edictul Sfântului Constantin cel Mare și recunoașterea libertății creștinilor de a săvârși cultul, găsim cea mai veche mărturie legată de sărbătorirea la 25 Decembrie a Nașterii Domnului. Ca „Lumină a lumii”, Iisus Hristos se naște într-un moment de maximă însemnătate, la reînnoirea zilelor. După o creștere continuă a duratei nopții, soarele își reîncepe ascensiunea, determinând o creștere a luminii.
Dar acest simbolism al luminii nu se oprește aici. Întrebat de către ucenicii lui Iisus Hristos cine este acesta, Sfântul Ioan Botezătorul le răspunde: „Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 28 și 30). Nașterea sa, prăznuită la 24 iunie, corespunde solstițiului de vară, care marchează descreșterea treptată a puterii soarelui, până la nașterea celuilalt Soare al dreptății, care este Domnul nostru, Iisus Hristos.
Sărbătoarea Nașterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești, adică de Bobotează, de Întâmpinarea Domnului, de Schimbarea la Față, de Sfintele Pătimiri și Înviere, de Înălțarea Domnului. Fără Naștere, nu ar fi Înviere, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este numită de români „Crăciunul”, un nume popular vechi, care provine din limba greacă, din expresia Hristughenna și înseamnă „Nașterea lui Hristos”. Această expresie a intrat în limba română și, datorită necunoașterii de către vorbitori a limbii grecești, s-au creat forme populare ca Christughina, Christuna, Crășuna, Crăciun.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Minunea din Betleem este începutul sărbătorii noastre, care dintotdeauna are în centrul ei vestea Nașterii lui Iisus, potrivit Evangheliei după Luca. Istorisirea Nașterii Domnului de către Sfinții Evangheliști nu este o fabulă scrisă pentru copii, ci este o pagină de istorie, o pagină din Sfânta Evanghelie, adică vestea cea bună! Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca vrea mai întâi de toate să plaseze acest eveniment extraordinar în marea istorie a lumii cunoscute atunci, marcată de dominația imperiului roman asupra tuturor zonelor Mediteranei. Cezarul Octavian Augustus a hotărât să se facă un recensământ în toate provinciile imperiului condus de el, și care a fost pus în aplicare în ținuturile lui Israel de Quirinius, guvernatorul Siriei.
Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau închipuire.
Dreptul Iosif s-a supus acestei porunci imperiale și, împreună cu logodnica sa Maria, au părăsit cetatea Nazaret pentru a merge la Betleem, în Iudeea, în sudul Țării Sfinte, acolo unde se născuse regele David, cel care primise făgăduința de la Dumnezeu că din casa și seminția lui se va naște Mesia, Unsul lui Dumnezeu și regele lui Israel.
Când Dreptul Iosif și Fecioara Maria au ajuns la Betleem, s-au aflat într-o situație foarte grea, negăsind niciun loc de găzduire.
Maria, care era însărcinată, a dat naștere Unicului Său Fiu, vestit ei prin descoperire divină, că Se va naște de la Duhul Sfânt (Luca 1, 35), un Fiu pe care numai Dumnezeu putea să-L dăruiască întregii omeniri. Aici vedem un puternic contrast, care caracterizează întreaga istorisire legată de nașterea pruncului Iisus: cel care stăpânește lumea este Augustus – numit de supuși Divus, adică „Dumnezeu”; Sotir, „Mântuitorul”; Kyrios, „Domnul” -, însă adevăratul Mântuitor și Domn este un supus al său, un Prunc născut într-o familie săracă, pentru care nu s-a găsit un loc în această lume.
Cunoaștem cu toții icoana Nașterii Domnului: o peșteră în care Maria stă lângă Fiul său așezat într-o iesle, alături se află Dreptul Iosif, martor și păstrător al acestei taine care i-a fost descoperită de înger, de care a fost cuprins și căreia i se supune, chiar dacă nu o înțelege pe deplin. Totul se petrece noaptea, în tăcere, într-o atmosferă caldă, cu o mamă care aduce pe lume un Copil. Nimeni nu cunoaște această familie, nimeni nu i-a primit, nimeni nu și-a dat seama de minunea petrecută. Însă, iată că Dumnezeu trimite pe Îngerul Său păstorilor din jurul Betleemului, pentru a le descoperi această taină: „Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. Păstorii erau oameni disprețuiți și marginalizați, care nu erau considerați vrednici să meargă la Templu să se închine și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă tocmai acestor oameni, considerați ultimii și cei mai neînsemnați din societatea Iudeei, li se adresează vestea îngerului, care le descoperă un eveniment excepțional, așteptat de tot Israelul și care să bucure tot poporul lui Dumnezeu. Contrar condiției lor smerite, păstorii sunt primii destinatari de drept ai evangheliei Nașterii lui Hristos: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Întruchipând poporul celor aleși, păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea minunată a acestei nașteri dumnezeiești. Oameni obișnuiți, păstorii „contemplă minunea”. După spusele Sfinților Părinți, descoperirea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăția sufletească și trupească a păstorilor, datorată vieții și depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători și următori ai rânduielii și ai virtuților patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se arăta că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului lui Israel și, în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturarii și pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelației, ci pe oamenii simpli și smeriți, pe cei curați cu inima.
În această veste bună vedem cum este anticipată vestea cea bună a Învierii: Iisus este Domnul, Kyriosul, Mântuitorul! Nu Octavian Augustus care-și atribuise aceste titluri, ci un Prunc abia născut primește aceste titluri din partea lui Dumnezeu. Așa se descoperă Dumnezeu celor mici și neînsemnați, considerați ultimi oameni ai societății, o societate din care erau excluși și marginalizați de către cei care credeau că sunt destinatarii de drept ai revelației lui Dumnezeu: slujitorii templului, cunoscătorii Legii, credincioșii militanți, convinși că numai ei sunt adevărații fii ai lui Avraam.
Aceasta este măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Nu este o măreție în sensul omenesc al cuvântului, după cum nici autoritatea divină nu este o autoritate de felul celei omenești, pe care o știm noi aici, pe pământ. Prin măreția și slava lui Dumnezeu se manifestă de fapt smerenia. Iar această smerenie a lui Dumnezeu S-a manifestat și prin hotărârea de a se întrupa ca Prunc.
Păstorilor le este dat chiar și un semn, o indicație precisă pentru a vedea și a înțelege: nimic extraordinar sau dumnezeiesc, ci o realitate umană: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Iată descrisă o realitate simplă și smerită, fără să aibă ceva „extraordinar”. Și cu toate acestea, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată de mulțime de oaste cerească, un cor al îngerilor, uniți parcă într-o liturghie cosmică a cerului, pe care nu reușim să o contemplăm, nici să o ascultăm, însă care umple întreg universul și preaslăvește sfințenia și măreția lui Dumnezeu, adică proclamă cine este El și cum Dumnezeu iubește lumea Sa. De fapt, corul îngerilor descoperă păstorilor și nouă oamenilor dintotdeauna care este vrerea lui Dumnezeu: „pace pe pământ și bună învoire între oameni”.
Din această oaste cerească fac parte în primul rând îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a sfintei întrupări. Sfântul Efrem Sirul spune că „în ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!”.
Iată vestea cea bună a Nașterii Domnului: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a dorit să se facă unul dintre noi, să ne asume condiția căzută și să ne ridice din nou din locul din care am căzut.

Dreptmăritori creștini,
Odată cu Nașterea Domnului sau întruparea Sa în istorie, omul a fost asumat de Dumnezeu și de aceea nu mai putem să vorbim sau să cugetăm despre Dumnezeu fără să vorbim sau să ne gândim la valoarea omului ca persoană restaurată și asumată de Dumnezeu. Tocmai pentru faptul că de la Nașterea Pruncului dumnezeiesc până la moartea Sa jertfelnică pe cruce, El ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1, 18: ni L-a „descris, povestit, interpretat”), prin viața sa pământească, prin cuvintele Sale dumnezeiești, prin modul Său de a fi, prin privirile și mângâierile Sale, prin mâinile Sale care au binecuvântat această lume, prin brațele Sale larg deschise pe cruce îmbrățișându-ne, prin trupul oferit ca jertfă pentru toți cei care l-au ocărât și batjocorit.
Aceasta este valoarea Creștinismului, fiindcă ne cere nouă, celor ce credem, să trăim legătura noastră cu Dumnezeu printr-o permanentă depășire a formalismului, a formelor fără fond, pentru că după Nașterea Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu – Omul în istorie, pe primul loc se află omul și nu templul, omul și nu sabatul sau legea, și mai ales că ceea ce valorează cel mai mult este omul sfânt și nu țara de unde provine.
Slujitori și mesageri ai acestei descoperiri dumnezeiești au devenit mai întâi îngerul, care s-a arătat păstorilor, apoi cetele îngerești care au cântat imne de laudă și au preamărit slava și puterea Sa. Și tocmai păstorii, considerați de iudaismul oficial nevrednici să participe la săvârșirea cultului de la templul din Ierusalim și din sinagogi, ei, cei mai desconsiderați în societatea iudaică de atunci, au devenit primii destinatari ai Evangheliei. Lor le-a dat vestea îngerul Domnului, au devenit purtătorii și mesagerii veștii celei bune a Evangheliei. Iar vestea aceasta bună și frumoasă a răsunat în toată lumea, care de veacuri aștepta vestirea ei: Astăzi în Betleem, în Cetatea lui David, S-a născut pentru voi un Mântuitor, care este Hristos Domnul.
În această bună vestire găsim concentrată o mărturisire de credință esențială pentru creștinism: Iisus, Pruncul născut din Fecioara Maria, este Mântuitorul, Mesia – Hristos, Kyrios – Domnul, care poartă Numele lui Dumnezeu Însuși pentru că este deoființă cu El, unul din Preasfânta Treime.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Mărturisirea credinței noastre trebuie să fie firească și să se inspire din simplitatea mesajului adus de îngeri la Nașterea Domnului, din simplitatea și din realitatea smerită care a înconjurat venirea lui Dumnezeu printre noi. Această mărturisire de credință trebuie să fie fără ostentație, fără a căuta în orice împrejurare lucrurile extraordinare sau miraculoase, ci numai plecând de la experiența lui Dumnezeu din realitatea concretă, de zi cu zi a vieții noastre. Un cuvânt atribuit Mântuitorului de Părinții Bisericii spune: „Ai văzut un om, L-ai văzut pe Dumnezeu”. Da! Pentru că de la venirea sau întruparea lui Hristos, Dumnezeu se vede, se întâlnește, se cunoaște și recunoaște, se iubește și se cinstește în fiecare persoană umană, bărbat sau femeie, pe care o întâlnim în fiecare zi.
Iisus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Se naște în cele mai umile condiții pe care ni le putem imagina. Și azi El Se naște în condițiile propriei noastre vieți, ale rutinei noastre, ale stresului nostru, ale neliniștii noastre, ale caracterului nostru muritor. Cu toate acestea, El vine ca un dar al bunătății și iubirii Tatălui pentru noi.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2018, care se va încheia peste puțin timp, a fost un an cu multe încercări, dar și cu multe daruri primite de la Dumnezeu. În aceste încercări și ispite care par fără sfârșit, vedem pronia și iubirea de Părinte a lui Dumnezeu pentru cununa creației Sale, omul.
Am serbat la 1 Decembrie Centenarul Marii Uniri, împlinirea visului multisecular al românilor de a trăi între hotarele aceleiași țări.
Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Mihai Eminescu, a adus ca semn de jertfă și mulțumire la acest moment aniversar al unității Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, cum a numit-o și dorit-o primul Patriarh al României, Miron Cristea, făuritor, alături de alți fruntași români, al Unirii.
În acest an al mântuirii, 2018, când întreaga suflare românească serbează Centenarul României Mari, să încercăm să ne arătăm vrednici urmași ai înaintașilor noștri care ne-au lăsat această țară, să ne străduim ca Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeei, să Se nască și în sufletele noastre și să renască în noi nădejdea mântuirii, dar și a unirii noastre în jurul valorilor nepieritoare ale unității de credință și neam.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2019 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2018, 10:05 (4803 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor peste 288 de locuri de muncă. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii la sediul instituției din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 19:10
(2077 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița, ședință de îndată

Consiliul Județean Ialomița convoacă marți, 17.03.2020, de la orele 11,00, la Sala «Europa», o nouă ședință de îndată. Pe ordinea de zi a ședinței figurează două proiecte de hotărâri, respectiv un proiect ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 21:10
(2556 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă Campanie de donare de sânge

Luni, 16 martie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:50
(4408 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Ordin de protecție pentru o femeie care și-ar fi lovit sora

Polițiștii ialomițeni au emis duminică, 15 martie 2020, un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 32 de ani, din Fierbinți Târg, care și-ar fi lovit sora de 37 de ani. Astfel, la data de ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:45
(5018 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 13 martie 2020, în jurul orelor 20,00, polițiștii din Căzănești au oprit, pe DJ203E, un autoturism care se deplasa sinuos. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că șoferul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:40
(1796 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu 3 autoturisme implicate

Vineri, 13 martie 2020, în jurul orelor 13,00, polițiștii slobozeni au intervenit la un accident de circulație soldat cu trei victime, în care au fost implicate 3 autoturisme. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:35
(2395 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Municipiului Slobozia

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Slobozia a emis o nouă Hotărâre în contextul prevenirii răspândirii epidemiei Coronavirus la nivel local. Astfel, se menționează la articolul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 17:25
(3858 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 30 de persoane în carantină, 100 de persoane în autoizolare

Sâmbătă, 14.03.2020, luând în considerare situația epidemiologică la nivel european generată de Coronavirusul SAR-COV-2, precum și evoluția infecțiilor pe teritoriul României. Având în vedere necesitatea ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2020, 21:40
(4381 vizualizări - 0 comentarii)


Tribunalul Ialomița își restrânge activitatea

Tribunalul Ialomița, cea mai mare instanță din județ, își restrânge activitatea. Decizia survine măsurii de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Astfel, în perioada 16 martie 2020-4 mai 2020, instanța ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 20:15
(3643 vizualizări - 0 comentarii)


Enel, E-Distribuție și Engie suspendă temporar activitățile cu publicul

«Din grijă pentru sănătatea și siguranța clienților, angajaților și comunităților pe care le deservesc, Enel Energie și Enel Energie Muntenia își vor suspenda temporar toate activitățile care presupun contactul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 18:20
(3984 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au tras focuri de armă la Fetești: A fost reținut un bărbat care a furat un autoturism!

Acțiune rapidă și fermă a polițiștilor ialomițeni, care au folosit armamentul din dotare la Fetești, pentru imobilizarea unui autoturism furat, condus de un bărbat de 26 de ani. Șoferul a fost reținut pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 12:40
(6387 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au efectuat percheziții pe raza județelor Călărași și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași,  împreună cu procurorii DIICOT-BT Călărași, au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2020, 10:05
(3528 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «furt calificat» și «conducere fără permis»

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:25
(1884 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Marți, 10 martie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în flagrant un bărbat, de 49 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:20
(1971 vizualizări - 1 comentariu)


Perieți: Șofer fără permis al unui moped neînmatriculat

Marți, 10 martie a.c., polițiștii slobozeni au oprit, pentru control, un moped care circula pe raza comunei Perieți, al cărui conducător nu utiliza casca de protecție. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:15
(2138 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 96 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, marți, 10 martie 2020, 96 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:35
(3747 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Copii folosiți la cerșit

Situație revoltătoare în județul Ialomița. În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii ialomițeni, luni, 9 martie 2020, oamenii legii au descoperit doi minori, de 1 și, respectiv, 5 ani, folosiți la ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:30
(2087 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa la Dridu!

Din cauza lucrărilor de întreținere și reparații ale liniilor de electricitate, RAJA SA Constanța informează clienții din localitatea Dridu cu privire la faptul că miercuri, 11 martie 2020, între orele ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:25
(2451 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conducea beat un scuter

Un tânăr, de 26 de ani, din Fierbinți Târg, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost identificat în trafic în stare de ebrietate și cu permisul de conducere anulat. El a fost oprit luni, 9 martie a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:20
(2914 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Măsuri preventive împotriva Covid-19

Societatea RAJA SA Constanța a implementat o serie de măsuri specifice, pentru a limita răspânidrea infecției cu noul Coronavirus. Toate centrele societății au fost dotate cu materiale și soluții dezinfectate ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:15
(2258 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Agenții Poliției Rurală Slobozia au oprit pentru control pe raza comunei Bucu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din București. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:10
(2484 vizualizări - 0 comentarii)


Toate școlile din Ialomița vor fi închise

Reprezentanții Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență au ajunțat faptul că în perioada 11-22 martie a.c., toate școlile din România, implicit Ialomița, vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 22:15
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție pentru un bărbat care și-ar fi lovit și amenințat soția și fiica

Polițiștii ialomițeni au emis duminică, 8 martie 2020, un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din Slobozia, care și-ar fi lovit și amenințat soția și fiica. Astfel, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:55
(3879 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: I-a luat foc casa

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 21,20, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Gârbovi. La locul solicitării s-au deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:45
(2035 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Ialomița: Arestat pentru «conducere fără permis»

Vineri, 6 martie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:40
(2297 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: La volan cu permisul suspendat

Duminică, 8 martie a.c., polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe raza comunei Armășești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:35
(2496 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente violente la Amara și Coșereni

Accidente violente la Amara și Coșereni

Duminică, 8 martie, a.c., în jurul orelor 10,15, s-a produs un accident rutier produs în orașul Amara, în care au fost implicate un autoturism și un autotren. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:30
(6076 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație

Ialomița: Incendii de vegetație

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 14,55, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată și gunoi, izbucnit pe raza localității Manasia. Pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:15
(1651 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 13,50, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs la Fetești, cu implicarea a două autoturisme. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:10
(2820 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 106 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, vineri, 6 martie 2020, 106 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 17:20
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...