Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

„Vă binevestesc vouă bucurie mare!”

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Ne-a binecuvântat și învrednicit Preabunul Dumnezeu să parcurgem în pace acest urcuș duhovnicesc, care este Postul Crăciunului, primul mare post din acest An Bisericesc, mergând spre Betleemul Iudeii, locul unde s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel prezis de profeți.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, „Soarele dreptății”, are loc după solstițiul de iarnă și coincide cu momentul când zilele încep să crească și nopțile să scadă, împlinindu-se proorocia lui Maleahi, care spune: „Și va răsări peste voi, cei care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20; cf. Luca 1, 78) și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine ca fiind „Lumina lumii”, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan (8,12).
În secolul al IV-lea, după Edictul Sfântului Constantin cel Mare și recunoașterea libertății creștinilor de a săvârși cultul, găsim cea mai veche mărturie legată de sărbătorirea la 25 Decembrie a Nașterii Domnului. Ca „Lumină a lumii”, Iisus Hristos se naște într-un moment de maximă însemnătate, la reînnoirea zilelor. După o creștere continuă a duratei nopții, soarele își reîncepe ascensiunea, determinând o creștere a luminii.
Dar acest simbolism al luminii nu se oprește aici. Întrebat de către ucenicii lui Iisus Hristos cine este acesta, Sfântul Ioan Botezătorul le răspunde: „Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 28 și 30). Nașterea sa, prăznuită la 24 iunie, corespunde solstițiului de vară, care marchează descreșterea treptată a puterii soarelui, până la nașterea celuilalt Soare al dreptății, care este Domnul nostru, Iisus Hristos.
Sărbătoarea Nașterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești, adică de Bobotează, de Întâmpinarea Domnului, de Schimbarea la Față, de Sfintele Pătimiri și Înviere, de Înălțarea Domnului. Fără Naștere, nu ar fi Înviere, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este numită de români „Crăciunul”, un nume popular vechi, care provine din limba greacă, din expresia Hristughenna și înseamnă „Nașterea lui Hristos”. Această expresie a intrat în limba română și, datorită necunoașterii de către vorbitori a limbii grecești, s-au creat forme populare ca Christughina, Christuna, Crășuna, Crăciun.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Minunea din Betleem este începutul sărbătorii noastre, care dintotdeauna are în centrul ei vestea Nașterii lui Iisus, potrivit Evangheliei după Luca. Istorisirea Nașterii Domnului de către Sfinții Evangheliști nu este o fabulă scrisă pentru copii, ci este o pagină de istorie, o pagină din Sfânta Evanghelie, adică vestea cea bună! Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca vrea mai întâi de toate să plaseze acest eveniment extraordinar în marea istorie a lumii cunoscute atunci, marcată de dominația imperiului roman asupra tuturor zonelor Mediteranei. Cezarul Octavian Augustus a hotărât să se facă un recensământ în toate provinciile imperiului condus de el, și care a fost pus în aplicare în ținuturile lui Israel de Quirinius, guvernatorul Siriei.
Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau închipuire.
Dreptul Iosif s-a supus acestei porunci imperiale și, împreună cu logodnica sa Maria, au părăsit cetatea Nazaret pentru a merge la Betleem, în Iudeea, în sudul Țării Sfinte, acolo unde se născuse regele David, cel care primise făgăduința de la Dumnezeu că din casa și seminția lui se va naște Mesia, Unsul lui Dumnezeu și regele lui Israel.
Când Dreptul Iosif și Fecioara Maria au ajuns la Betleem, s-au aflat într-o situație foarte grea, negăsind niciun loc de găzduire.
Maria, care era însărcinată, a dat naștere Unicului Său Fiu, vestit ei prin descoperire divină, că Se va naște de la Duhul Sfânt (Luca 1, 35), un Fiu pe care numai Dumnezeu putea să-L dăruiască întregii omeniri. Aici vedem un puternic contrast, care caracterizează întreaga istorisire legată de nașterea pruncului Iisus: cel care stăpânește lumea este Augustus – numit de supuși Divus, adică „Dumnezeu”; Sotir, „Mântuitorul”; Kyrios, „Domnul” -, însă adevăratul Mântuitor și Domn este un supus al său, un Prunc născut într-o familie săracă, pentru care nu s-a găsit un loc în această lume.
Cunoaștem cu toții icoana Nașterii Domnului: o peșteră în care Maria stă lângă Fiul său așezat într-o iesle, alături se află Dreptul Iosif, martor și păstrător al acestei taine care i-a fost descoperită de înger, de care a fost cuprins și căreia i se supune, chiar dacă nu o înțelege pe deplin. Totul se petrece noaptea, în tăcere, într-o atmosferă caldă, cu o mamă care aduce pe lume un Copil. Nimeni nu cunoaște această familie, nimeni nu i-a primit, nimeni nu și-a dat seama de minunea petrecută. Însă, iată că Dumnezeu trimite pe Îngerul Său păstorilor din jurul Betleemului, pentru a le descoperi această taină: „Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. Păstorii erau oameni disprețuiți și marginalizați, care nu erau considerați vrednici să meargă la Templu să se închine și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă tocmai acestor oameni, considerați ultimii și cei mai neînsemnați din societatea Iudeei, li se adresează vestea îngerului, care le descoperă un eveniment excepțional, așteptat de tot Israelul și care să bucure tot poporul lui Dumnezeu. Contrar condiției lor smerite, păstorii sunt primii destinatari de drept ai evangheliei Nașterii lui Hristos: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Întruchipând poporul celor aleși, păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea minunată a acestei nașteri dumnezeiești. Oameni obișnuiți, păstorii „contemplă minunea”. După spusele Sfinților Părinți, descoperirea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăția sufletească și trupească a păstorilor, datorată vieții și depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători și următori ai rânduielii și ai virtuților patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se arăta că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului lui Israel și, în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturarii și pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelației, ci pe oamenii simpli și smeriți, pe cei curați cu inima.
În această veste bună vedem cum este anticipată vestea cea bună a Învierii: Iisus este Domnul, Kyriosul, Mântuitorul! Nu Octavian Augustus care-și atribuise aceste titluri, ci un Prunc abia născut primește aceste titluri din partea lui Dumnezeu. Așa se descoperă Dumnezeu celor mici și neînsemnați, considerați ultimi oameni ai societății, o societate din care erau excluși și marginalizați de către cei care credeau că sunt destinatarii de drept ai revelației lui Dumnezeu: slujitorii templului, cunoscătorii Legii, credincioșii militanți, convinși că numai ei sunt adevărații fii ai lui Avraam.
Aceasta este măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Nu este o măreție în sensul omenesc al cuvântului, după cum nici autoritatea divină nu este o autoritate de felul celei omenești, pe care o știm noi aici, pe pământ. Prin măreția și slava lui Dumnezeu se manifestă de fapt smerenia. Iar această smerenie a lui Dumnezeu S-a manifestat și prin hotărârea de a se întrupa ca Prunc.
Păstorilor le este dat chiar și un semn, o indicație precisă pentru a vedea și a înțelege: nimic extraordinar sau dumnezeiesc, ci o realitate umană: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Iată descrisă o realitate simplă și smerită, fără să aibă ceva „extraordinar”. Și cu toate acestea, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată de mulțime de oaste cerească, un cor al îngerilor, uniți parcă într-o liturghie cosmică a cerului, pe care nu reușim să o contemplăm, nici să o ascultăm, însă care umple întreg universul și preaslăvește sfințenia și măreția lui Dumnezeu, adică proclamă cine este El și cum Dumnezeu iubește lumea Sa. De fapt, corul îngerilor descoperă păstorilor și nouă oamenilor dintotdeauna care este vrerea lui Dumnezeu: „pace pe pământ și bună învoire între oameni”.
Din această oaste cerească fac parte în primul rând îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a sfintei întrupări. Sfântul Efrem Sirul spune că „în ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!”.
Iată vestea cea bună a Nașterii Domnului: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a dorit să se facă unul dintre noi, să ne asume condiția căzută și să ne ridice din nou din locul din care am căzut.

Dreptmăritori creștini,
Odată cu Nașterea Domnului sau întruparea Sa în istorie, omul a fost asumat de Dumnezeu și de aceea nu mai putem să vorbim sau să cugetăm despre Dumnezeu fără să vorbim sau să ne gândim la valoarea omului ca persoană restaurată și asumată de Dumnezeu. Tocmai pentru faptul că de la Nașterea Pruncului dumnezeiesc până la moartea Sa jertfelnică pe cruce, El ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1, 18: ni L-a „descris, povestit, interpretat”), prin viața sa pământească, prin cuvintele Sale dumnezeiești, prin modul Său de a fi, prin privirile și mângâierile Sale, prin mâinile Sale care au binecuvântat această lume, prin brațele Sale larg deschise pe cruce îmbrățișându-ne, prin trupul oferit ca jertfă pentru toți cei care l-au ocărât și batjocorit.
Aceasta este valoarea Creștinismului, fiindcă ne cere nouă, celor ce credem, să trăim legătura noastră cu Dumnezeu printr-o permanentă depășire a formalismului, a formelor fără fond, pentru că după Nașterea Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu – Omul în istorie, pe primul loc se află omul și nu templul, omul și nu sabatul sau legea, și mai ales că ceea ce valorează cel mai mult este omul sfânt și nu țara de unde provine.
Slujitori și mesageri ai acestei descoperiri dumnezeiești au devenit mai întâi îngerul, care s-a arătat păstorilor, apoi cetele îngerești care au cântat imne de laudă și au preamărit slava și puterea Sa. Și tocmai păstorii, considerați de iudaismul oficial nevrednici să participe la săvârșirea cultului de la templul din Ierusalim și din sinagogi, ei, cei mai desconsiderați în societatea iudaică de atunci, au devenit primii destinatari ai Evangheliei. Lor le-a dat vestea îngerul Domnului, au devenit purtătorii și mesagerii veștii celei bune a Evangheliei. Iar vestea aceasta bună și frumoasă a răsunat în toată lumea, care de veacuri aștepta vestirea ei: Astăzi în Betleem, în Cetatea lui David, S-a născut pentru voi un Mântuitor, care este Hristos Domnul.
În această bună vestire găsim concentrată o mărturisire de credință esențială pentru creștinism: Iisus, Pruncul născut din Fecioara Maria, este Mântuitorul, Mesia – Hristos, Kyrios – Domnul, care poartă Numele lui Dumnezeu Însuși pentru că este deoființă cu El, unul din Preasfânta Treime.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Mărturisirea credinței noastre trebuie să fie firească și să se inspire din simplitatea mesajului adus de îngeri la Nașterea Domnului, din simplitatea și din realitatea smerită care a înconjurat venirea lui Dumnezeu printre noi. Această mărturisire de credință trebuie să fie fără ostentație, fără a căuta în orice împrejurare lucrurile extraordinare sau miraculoase, ci numai plecând de la experiența lui Dumnezeu din realitatea concretă, de zi cu zi a vieții noastre. Un cuvânt atribuit Mântuitorului de Părinții Bisericii spune: „Ai văzut un om, L-ai văzut pe Dumnezeu”. Da! Pentru că de la venirea sau întruparea lui Hristos, Dumnezeu se vede, se întâlnește, se cunoaște și recunoaște, se iubește și se cinstește în fiecare persoană umană, bărbat sau femeie, pe care o întâlnim în fiecare zi.
Iisus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Se naște în cele mai umile condiții pe care ni le putem imagina. Și azi El Se naște în condițiile propriei noastre vieți, ale rutinei noastre, ale stresului nostru, ale neliniștii noastre, ale caracterului nostru muritor. Cu toate acestea, El vine ca un dar al bunătății și iubirii Tatălui pentru noi.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2018, care se va încheia peste puțin timp, a fost un an cu multe încercări, dar și cu multe daruri primite de la Dumnezeu. În aceste încercări și ispite care par fără sfârșit, vedem pronia și iubirea de Părinte a lui Dumnezeu pentru cununa creației Sale, omul.
Am serbat la 1 Decembrie Centenarul Marii Uniri, împlinirea visului multisecular al românilor de a trăi între hotarele aceleiași țări.
Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Mihai Eminescu, a adus ca semn de jertfă și mulțumire la acest moment aniversar al unității Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, cum a numit-o și dorit-o primul Patriarh al României, Miron Cristea, făuritor, alături de alți fruntași români, al Unirii.
În acest an al mântuirii, 2018, când întreaga suflare românească serbează Centenarul României Mari, să încercăm să ne arătăm vrednici urmași ai înaintașilor noștri care ne-au lăsat această țară, să ne străduim ca Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeei, să Se nască și în sufletele noastre și să renască în noi nădejdea mântuirii, dar și a unirii noastre în jurul valorilor nepieritoare ale unității de credință și neam.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2019 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2018, 10:05 (5117 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4453 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4066 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5259 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5577 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11392 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3718 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8742 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(5013 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6787 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3358 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4439 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4963 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17321 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3924 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4735 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4249 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5433 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7292 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5561 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6454 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5866 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9340 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4512 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5816 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5403 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7150 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...