Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

„Vă binevestesc vouă bucurie mare!”

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Ne-a binecuvântat și învrednicit Preabunul Dumnezeu să parcurgem în pace acest urcuș duhovnicesc, care este Postul Crăciunului, primul mare post din acest An Bisericesc, mergând spre Betleemul Iudeii, locul unde s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel prezis de profeți.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, „Soarele dreptății”, are loc după solstițiul de iarnă și coincide cu momentul când zilele încep să crească și nopțile să scadă, împlinindu-se proorocia lui Maleahi, care spune: „Și va răsări peste voi, cei care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20; cf. Luca 1, 78) și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a descoperit pe Sine ca fiind „Lumina lumii”, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan (8,12).
În secolul al IV-lea, după Edictul Sfântului Constantin cel Mare și recunoașterea libertății creștinilor de a săvârși cultul, găsim cea mai veche mărturie legată de sărbătorirea la 25 Decembrie a Nașterii Domnului. Ca „Lumină a lumii”, Iisus Hristos se naște într-un moment de maximă însemnătate, la reînnoirea zilelor. După o creștere continuă a duratei nopții, soarele își reîncepe ascensiunea, determinând o creștere a luminii.
Dar acest simbolism al luminii nu se oprește aici. Întrebat de către ucenicii lui Iisus Hristos cine este acesta, Sfântul Ioan Botezătorul le răspunde: „Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 28 și 30). Nașterea sa, prăznuită la 24 iunie, corespunde solstițiului de vară, care marchează descreșterea treptată a puterii soarelui, până la nașterea celuilalt Soare al dreptății, care este Domnul nostru, Iisus Hristos.
Sărbătoarea Nașterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești, adică de Bobotează, de Întâmpinarea Domnului, de Schimbarea la Față, de Sfintele Pătimiri și Înviere, de Înălțarea Domnului. Fără Naștere, nu ar fi Înviere, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este numită de români „Crăciunul”, un nume popular vechi, care provine din limba greacă, din expresia Hristughenna și înseamnă „Nașterea lui Hristos”. Această expresie a intrat în limba română și, datorită necunoașterii de către vorbitori a limbii grecești, s-au creat forme populare ca Christughina, Christuna, Crășuna, Crăciun.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Minunea din Betleem este începutul sărbătorii noastre, care dintotdeauna are în centrul ei vestea Nașterii lui Iisus, potrivit Evangheliei după Luca. Istorisirea Nașterii Domnului de către Sfinții Evangheliști nu este o fabulă scrisă pentru copii, ci este o pagină de istorie, o pagină din Sfânta Evanghelie, adică vestea cea bună! Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca vrea mai întâi de toate să plaseze acest eveniment extraordinar în marea istorie a lumii cunoscute atunci, marcată de dominația imperiului roman asupra tuturor zonelor Mediteranei. Cezarul Octavian Augustus a hotărât să se facă un recensământ în toate provinciile imperiului condus de el, și care a fost pus în aplicare în ținuturile lui Israel de Quirinius, guvernatorul Siriei.
Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau închipuire.
Dreptul Iosif s-a supus acestei porunci imperiale și, împreună cu logodnica sa Maria, au părăsit cetatea Nazaret pentru a merge la Betleem, în Iudeea, în sudul Țării Sfinte, acolo unde se născuse regele David, cel care primise făgăduința de la Dumnezeu că din casa și seminția lui se va naște Mesia, Unsul lui Dumnezeu și regele lui Israel.
Când Dreptul Iosif și Fecioara Maria au ajuns la Betleem, s-au aflat într-o situație foarte grea, negăsind niciun loc de găzduire.
Maria, care era însărcinată, a dat naștere Unicului Său Fiu, vestit ei prin descoperire divină, că Se va naște de la Duhul Sfânt (Luca 1, 35), un Fiu pe care numai Dumnezeu putea să-L dăruiască întregii omeniri. Aici vedem un puternic contrast, care caracterizează întreaga istorisire legată de nașterea pruncului Iisus: cel care stăpânește lumea este Augustus – numit de supuși Divus, adică „Dumnezeu”; Sotir, „Mântuitorul”; Kyrios, „Domnul” -, însă adevăratul Mântuitor și Domn este un supus al său, un Prunc născut într-o familie săracă, pentru care nu s-a găsit un loc în această lume.
Cunoaștem cu toții icoana Nașterii Domnului: o peșteră în care Maria stă lângă Fiul său așezat într-o iesle, alături se află Dreptul Iosif, martor și păstrător al acestei taine care i-a fost descoperită de înger, de care a fost cuprins și căreia i se supune, chiar dacă nu o înțelege pe deplin. Totul se petrece noaptea, în tăcere, într-o atmosferă caldă, cu o mamă care aduce pe lume un Copil. Nimeni nu cunoaște această familie, nimeni nu i-a primit, nimeni nu și-a dat seama de minunea petrecută. Însă, iată că Dumnezeu trimite pe Îngerul Său păstorilor din jurul Betleemului, pentru a le descoperi această taină: „Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor”. Păstorii erau oameni disprețuiți și marginalizați, care nu erau considerați vrednici să meargă la Templu să se închine și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă tocmai acestor oameni, considerați ultimii și cei mai neînsemnați din societatea Iudeei, li se adresează vestea îngerului, care le descoperă un eveniment excepțional, așteptat de tot Israelul și care să bucure tot poporul lui Dumnezeu. Contrar condiției lor smerite, păstorii sunt primii destinatari de drept ai evangheliei Nașterii lui Hristos: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Întruchipând poporul celor aleși, păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea minunată a acestei nașteri dumnezeiești. Oameni obișnuiți, păstorii „contemplă minunea”. După spusele Sfinților Părinți, descoperirea lui Hristos către păstori s-a făcut din mai multe motive: în primul rând, pentru curăția sufletească și trupească a păstorilor, datorată vieții și depărtării lor de lume; în al doilea rând, pentru că păstorii erau păstrători și următori ai rânduielii și ai virtuților patriarhilor Vechiului Testament; în al treilea rând, pentru a se arăta că Hristos va fi adevăratul Păstor al neamului lui Israel și, în al patrulea rând, pentru a se vedea limpede că Hristos nu i-a ales pe cărturarii și pe fariseii vicleni spre a fi primitori ai revelației, ci pe oamenii simpli și smeriți, pe cei curați cu inima.
În această veste bună vedem cum este anticipată vestea cea bună a Învierii: Iisus este Domnul, Kyriosul, Mântuitorul! Nu Octavian Augustus care-și atribuise aceste titluri, ci un Prunc abia născut primește aceste titluri din partea lui Dumnezeu. Așa se descoperă Dumnezeu celor mici și neînsemnați, considerați ultimi oameni ai societății, o societate din care erau excluși și marginalizați de către cei care credeau că sunt destinatarii de drept ai revelației lui Dumnezeu: slujitorii templului, cunoscătorii Legii, credincioșii militanți, convinși că numai ei sunt adevărații fii ai lui Avraam.
Aceasta este măreția și atotputernicia lui Dumnezeu. Nu este o măreție în sensul omenesc al cuvântului, după cum nici autoritatea divină nu este o autoritate de felul celei omenești, pe care o știm noi aici, pe pământ. Prin măreția și slava lui Dumnezeu se manifestă de fapt smerenia. Iar această smerenie a lui Dumnezeu S-a manifestat și prin hotărârea de a se întrupa ca Prunc.
Păstorilor le este dat chiar și un semn, o indicație precisă pentru a vedea și a înțelege: nimic extraordinar sau dumnezeiesc, ci o realitate umană: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Iată descrisă o realitate simplă și smerită, fără să aibă ceva „extraordinar”. Și cu toate acestea, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată de mulțime de oaste cerească, un cor al îngerilor, uniți parcă într-o liturghie cosmică a cerului, pe care nu reușim să o contemplăm, nici să o ascultăm, însă care umple întreg universul și preaslăvește sfințenia și măreția lui Dumnezeu, adică proclamă cine este El și cum Dumnezeu iubește lumea Sa. De fapt, corul îngerilor descoperă păstorilor și nouă oamenilor dintotdeauna care este vrerea lui Dumnezeu: „pace pe pământ și bună învoire între oameni”.
Din această oaste cerească fac parte în primul rând îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a sfintei întrupări. Sfântul Efrem Sirul spune că „în ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!”.
Iată vestea cea bună a Nașterii Domnului: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a dorit să se facă unul dintre noi, să ne asume condiția căzută și să ne ridice din nou din locul din care am căzut.

Dreptmăritori creștini,
Odată cu Nașterea Domnului sau întruparea Sa în istorie, omul a fost asumat de Dumnezeu și de aceea nu mai putem să vorbim sau să cugetăm despre Dumnezeu fără să vorbim sau să ne gândim la valoarea omului ca persoană restaurată și asumată de Dumnezeu. Tocmai pentru faptul că de la Nașterea Pruncului dumnezeiesc până la moartea Sa jertfelnică pe cruce, El ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1, 18: ni L-a „descris, povestit, interpretat”), prin viața sa pământească, prin cuvintele Sale dumnezeiești, prin modul Său de a fi, prin privirile și mângâierile Sale, prin mâinile Sale care au binecuvântat această lume, prin brațele Sale larg deschise pe cruce îmbrățișându-ne, prin trupul oferit ca jertfă pentru toți cei care l-au ocărât și batjocorit.
Aceasta este valoarea Creștinismului, fiindcă ne cere nouă, celor ce credem, să trăim legătura noastră cu Dumnezeu printr-o permanentă depășire a formalismului, a formelor fără fond, pentru că după Nașterea Mântuitorului Hristos, a lui Dumnezeu – Omul în istorie, pe primul loc se află omul și nu templul, omul și nu sabatul sau legea, și mai ales că ceea ce valorează cel mai mult este omul sfânt și nu țara de unde provine.
Slujitori și mesageri ai acestei descoperiri dumnezeiești au devenit mai întâi îngerul, care s-a arătat păstorilor, apoi cetele îngerești care au cântat imne de laudă și au preamărit slava și puterea Sa. Și tocmai păstorii, considerați de iudaismul oficial nevrednici să participe la săvârșirea cultului de la templul din Ierusalim și din sinagogi, ei, cei mai desconsiderați în societatea iudaică de atunci, au devenit primii destinatari ai Evangheliei. Lor le-a dat vestea îngerul Domnului, au devenit purtătorii și mesagerii veștii celei bune a Evangheliei. Iar vestea aceasta bună și frumoasă a răsunat în toată lumea, care de veacuri aștepta vestirea ei: Astăzi în Betleem, în Cetatea lui David, S-a născut pentru voi un Mântuitor, care este Hristos Domnul.
În această bună vestire găsim concentrată o mărturisire de credință esențială pentru creștinism: Iisus, Pruncul născut din Fecioara Maria, este Mântuitorul, Mesia – Hristos, Kyrios – Domnul, care poartă Numele lui Dumnezeu Însuși pentru că este deoființă cu El, unul din Preasfânta Treime.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Mărturisirea credinței noastre trebuie să fie firească și să se inspire din simplitatea mesajului adus de îngeri la Nașterea Domnului, din simplitatea și din realitatea smerită care a înconjurat venirea lui Dumnezeu printre noi. Această mărturisire de credință trebuie să fie fără ostentație, fără a căuta în orice împrejurare lucrurile extraordinare sau miraculoase, ci numai plecând de la experiența lui Dumnezeu din realitatea concretă, de zi cu zi a vieții noastre. Un cuvânt atribuit Mântuitorului de Părinții Bisericii spune: „Ai văzut un om, L-ai văzut pe Dumnezeu”. Da! Pentru că de la venirea sau întruparea lui Hristos, Dumnezeu se vede, se întâlnește, se cunoaște și recunoaște, se iubește și se cinstește în fiecare persoană umană, bărbat sau femeie, pe care o întâlnim în fiecare zi.
Iisus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Se naște în cele mai umile condiții pe care ni le putem imagina. Și azi El Se naște în condițiile propriei noastre vieți, ale rutinei noastre, ale stresului nostru, ale neliniștii noastre, ale caracterului nostru muritor. Cu toate acestea, El vine ca un dar al bunătății și iubirii Tatălui pentru noi.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2018, care se va încheia peste puțin timp, a fost un an cu multe încercări, dar și cu multe daruri primite de la Dumnezeu. În aceste încercări și ispite care par fără sfârșit, vedem pronia și iubirea de Părinte a lui Dumnezeu pentru cununa creației Sale, omul.
Am serbat la 1 Decembrie Centenarul Marii Uniri, împlinirea visului multisecular al românilor de a trăi între hotarele aceleiași țări.
Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Mihai Eminescu, a adus ca semn de jertfă și mulțumire la acest moment aniversar al unității Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, cum a numit-o și dorit-o primul Patriarh al României, Miron Cristea, făuritor, alături de alți fruntași români, al Unirii.
În acest an al mântuirii, 2018, când întreaga suflare românească serbează Centenarul României Mari, să încercăm să ne arătăm vrednici urmași ai înaintașilor noștri care ne-au lăsat această țară, să ne străduim ca Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeei, să Se nască și în sufletele noastre și să renască în noi nădejdea mântuirii, dar și a unirii noastre în jurul valorilor nepieritoare ale unității de credință și neam.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2019 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2018, 10:05 (4569 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 26 Iun 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Joi, 6 aprilie a. c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica a depistat, pe raza comunei Făcăeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 48 și 66 de ani, în timp ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 18:15
(12185 vizualizări - 0 comentarii)


Salariații APIA amenință cu proteste pe o perioadă nedeterminată

Membrii Sindicatului Național APIA afiliați la Federația AGROSTAR își manifestă «profunda dezamăgire cu privire la blocarea Plx 10/ 2023, constând în uniformizarea salarizării personalului». Într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 14:30
(12830 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 aprilie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2023, 13:15
(11484 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 49 mii de lei

Miercuri, 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au intervenit la 53 de evenimente, dintre care ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 18:55
(12672 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

Având în vedere lipsa acută de sânge care se resimte în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița s-a alăturat campaniei de donare de sânge «Donează sânge! Salvează o viață!», desfășurată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 16:40
(11675 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 6 aprilie 2023, orele 23,00-7 aprilie 2023, ora 6,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 16:05
(11533 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Contul individual de economii «Junior Centenar»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice că au posibilitatea de a deschide conturi speciale de economisire pentru copiii sub vârsta de 18 ani, conturi care beneficiază ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 15:10
(10115 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare a Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin intermediul structurilor de control, a demarat controalele tematice specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 14:50
(10176 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,39%, rata șomajului la finele lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii februarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4204 șomeri (din care 2116 femei), rata șomajului fiind de 5,39%, cu 1,19% peste ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 12:50
(10786 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii din Urziceni au depistat luni, 3 martie a.c., un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» asupra unui bărbat de 50 de ani, din Urziceni. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 19:00
(6252 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2,6 milioane de euro pentru fermierii ialomițeni beneficiari ai Măsurii 14 «Plăți privind bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată cererile depuse de beneficiarii Măsurii 14-«Plăți privind bunăstarea animalelor», în cadrul campaniei din 2022, pentru pachetele ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 16:30
(7865 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna martie 2023

Acțiuni preventive desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna martie 2023

În luna martie 2023, jandarmii ialomițeni au desfășurat 23 de activități preventive în 21 de instituții de învățământ din Slobozia, Fetești, Urziceni, Amara și Căzănești. Acestea s-au desfășurat în baza ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 14:30
(15541 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 7 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 13:50
(12782 vizualizări - 0 comentarii)


CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET SA anunță finalizarea lucrărilor proiectului «Prestare servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării obiectivului înlocuire fire de legătură traversare Dunăre C1-C2 și Brațul Borcea C3-C4», evenimentul fiind marcat luni, 3 aprilie a.c., la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 16:55
(12240 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Scânteia și Grivița, un bărbat a ars de viu la Cocora!

Incendii la case din Scânteia și Grivița, un bărbat a ars de viu la Cocora!

Sâmbătă, 1 aprilie a.c., în jurul orei 2,00, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 14:20
(11639 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 14:10
(6005 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 187,24 milioane de lei la bugetul general consolidat, în primele două luni ale anului 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a cuantificat, de la începutul anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 187,24 milioane de lei, cu 7, ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 17:00
(10427 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni, în primul trimestru al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în primul trimestru al anului 2023, 1387 de misiuni de ordine publică. Din numărul total al acestor, 1171 de intervenții au vizat menținerea ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2023, 14:15
(11219 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 30 martie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi Ședința Colegiului Prefectural ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 16:30
(5857 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Coșereni: Camion răsturnat în șanț

Miercuri, 29 martie a.c, pe DN2A, în zona localității Coșereni, polițiștii și pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 13:00
(12292 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Peste 1600 de elevi înscriși la simularea examenului de Bacalaureat

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la simularea examenului de Bacalaureat au participat 1660 de elevi de clasa a XII-a. Testarea s-a desfășurat în perioada 27 ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2023, 11:20
(19534 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției rabiei la animale

În vederea realizării eficiente a programului de control, supraveghere și monitorizare a rabiei pentru apărarea sănătății publice și a sănătății animale, DSVSA Ialomița a efectuat, împreună cu reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 19:20
(16309 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 1,367 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 15:05
(11654 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor susține donarea de sânge, prin Programul «FIDELIS»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prima ediție din acest an a Programului «FIDELIS»-Titluri de Stat pentru populație va conține o tranșă specială dedicată ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2023, 13:50
(11950 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Slobozia: S-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic»

Sâmbătă, 25 martie a.c., în cadrul Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» s-a desfășurat etapa județeană a concursului «Știu și aplic», ce are ca scop educarea elevilor în ceea ce privește legislația ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 17:30
(11192 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu durere în suflet și nemăsurată tristețe anunțăm dispariția prematură a tatălui și soțului nostru drag, ing. VALENTIN CILIBEANU, director adjunct la RAJA Constanța și fost director al ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 15:05
(11127 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de marți, 28 martie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii «DR06-Bunăstarea animalelor», care intenționează ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2023, 13:30
(9857 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Urziceni: Ambulanță răsturnată pe șosea

Luni, 27 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație cu implicarea unei ambulanțe care se deplasa în regim prioritar spre Spitalul Municipial din Urziceni și un autoturism ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 18:10
(6064 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 martie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 martie 2023, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2023, 14:15
(11060 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Luni, 27 martie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa operațiuni de reabilitare la nivelul sistemului de alimentare cu apă în orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va sista furnizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2023, 20:25
(5134 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...