Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ferma de aplaudaci

Vocile Ialomiței

Ferma de aplaudaci

Aplaudacul, sau după denumirea latinească gelatinus amorphus, este un nevertebrat crescut, dresat, hrănit și needucat în fermele politice. El este apreciat pentru capacitatea lui de a face zgomot. Astfel, când aude glasul fermierului, adică al stăpânului politic, aplaudacus amorphus se ridică pe membrele din spate și cu cele din față începe să le izbească una de alta, exprimându-și frenetic entuziasmul când își aude stăpânul regurgitând vreun discurs. Datorită fle­xibilității lui, gelatinus amorphus poate fi introdus într-o eprubetă, într-un ibric, într-o caserolă, într-o halbă de bere sau într-o oală de noapte, unde nevertebra­tul se acomodează rapid, atingând instantaneu starea de nirvana. Cel mai mare și dibaci fermier provinde din specia Homo Teleormanensis, care nu se știe cum a supraviețuit din era Jurasică. Când pe tot cuprinsul țării se lăbărța pesta porcină, boala vacii nebune, a oii căpiate și boala lui Calache, ferma de aplaudaci Liviana SA devenea tot mai prolifică. Într-o zi din anul 2018, șeful fermei, a adunat turma de aplaudaci într-o mare hală și a început să glăsuiască: «V-am mânat aici pentru a trece în revistă marile realizări ale fermei în care vă cresc și vă gâdil!». Și a început să enumere marile realizări într-o atmosferă de gălăgie delirantă.
Finalul a avut loc apoteotic, printr-o serie de întrebări epocale:
«-Vreți să vă mai dau nutreț?
-Daaaaaaa!!!! răcneau nevertebratele și își izbeau labele unele de altele.
-Vreți să continuăm în stilul ăsta mârșav și murdar?
-Daaaaaa!!!! și poc, poc, poc labele răsunau.
-Aveți încredere în capacitatea mea de a mânji și infecta cocina în care vă scarpin pe spate?
-Daaaaa!!!! și poc, poc, plici.
-Vreți să rămân în continuare cel care vă mână mai departe?
-Daaaaaa!!!!
-Vreți să mă pupați în fund ca să pecetluim acest jurământ?...».
În acest moment aplaudacii s-au dezlănțuit, s-au așezat în patru labe și s-au năpustit frenetic să pecetluiască jurământul.
Congresul s-a încheiat într-o lipăială viguroasă de limbi care se roteau ca ventilatoarele.
A, era să uit. S-au depistat câteva cazuri de mutație genetică care a dus la apariția unor exemplare ce începuseră să se uite chiorâș la șeful fermei. Au fost eradicate imediat.
Radu Opran, avocat

18 Ianuarie 2019, 18:25 (7882 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Moștenirea Revoluției din 1989 la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Eugen:
(18 Ianuarie 2019, 20:53)
Pesta porcină să-i elimine pe aplaudaci, mameluci, pupincuriști, cocosații in fața șefului! Porcii au mai multă demnitate. Nu mănâncă unde se ccă și nici, viceversa!
Vio:
(18 Ianuarie 2019, 20:45)
Genial , felicitari !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Jilavele: Arestat pentru «evaziune fiscală»

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Jilavele au reușit identificarea unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Jilavele, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:45
(2948 vizualizări - 0 comentarii)


Deficit de personal la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița

Concursurile din sursă externă organizate de Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița au rezolvat pro­blema lipsei de personal doar parțial. Instituția continuă să aibă probleme din cauza deficitului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:40
(3891 vizualizări - 3 comentarii)


Accidente la Slobozia și Urziceni, trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 6,00, pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:35
(2906 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: «Voluntar, implică-te!»

Joi, 7 noiembrie 2019, la Sala de Festivități a Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia s-a desfășurat cea de a V-a ediție a evenimentului «Voluntar, implică-te!», eveniment organizat de Agenția ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:30
(2210 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 18-22 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:25
(6189 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Diabetului», marcată și la Slobozia

Slobozia se alătură orașelor din țară care în noiembrie marchează «Ziua Mondială a Diabetului». Cu acest prilej, Direcția de Sănătate Publică și medicii diabetologi din județ organizează până pe data de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:20
(2387 vizualizări - 0 comentarii)


O nouă campanie la Crucea Roșie Ialomița

Crucea Roșie Ialomița este înscrisă în Programul «Colgate», o campanie ce se desfășoară în perioada noiembrie 2019-februarie 2020. Alături de alte 10 județe din țară, peste 77 mii de copii din clasele primare ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:15
(3036 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

IPJ Ialomița: Polițistul pasionat de alpinism

Un polițist rutier ialomițean a reușit să cucerească toate cele 13 vârfuri de peste 2500 metri din România, atingând înălțimile amețitoare ale Alpilor Italieni, Munților Balcani sau Muntele Olimp. Agentul ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2019, 17:10
(2291 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., pe raza municipiului Slobozia au fost angrenate aproximativ 40 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale, precum și luptători ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 18:15
(2531 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


DN21: Accident rutier soldat cu trei victime

Joi, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 6,20, s-a produs o coliziune între două autoturisme pe Drumul Național 21. Pentru salvarea victimelor, au acționat salvatorii de la Detașamentul Slobozia cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 18:10
(2443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Căzănești: «Cupa Bărăganului la Oină»

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la Sala de Sport a orașului Căzănești se va desfășura, începând cu orele 10,00, prima ediție «Cupa Bărăganului la Oină». Competiția, organizată de Federația Română de Oină împreună ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2019, 18:05
(4722 vizualizări - 4 comentarii)


La volan prin Urziceni, fără permis de conducere

Marți, 12 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat un tânăr, de 18 ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni, fără a deține permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 17:25
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Peste 200 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, care transporta pe DN2A pește fără documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 17:20
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Accident rutier soldat cu cinci victime pe DJ212

Evenimentul s-a produs marți, 12 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, când un autoturism a părărăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un pom aflat pe marginea șoselei. La locul intervenției au ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 15:05
(3311 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2019»

Vineri, 15 noiembrie 2019, începând cu orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va avea loc vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2019». Evenimentul este organizat de Consiliul Județean ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2019, 14:10
(2167 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-a înscenat singur o tâlhărie după ce a pierdut banii la păcănele

Polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Slobozia, care și-ar fi înscenat singur o tâlhărie calificată. În fapt, luni, 11 noiembrie 2019, în jurul orelor 18,00, un bărbat a apelat numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 17:15
(9775 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis: Tânăr din Săveni, prins de polițiști la volanul unei mașini pe care o furase!

Luni, 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au fost sesizați de o femeie, de 40 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras autoturismul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 17:10
(5205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui hidrant de la intersecția străzilor Artelor cu Mecanizării, din orașul Țăndărei, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2019, 17:05
(2288 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Misiuni pentru siguranța desfășurării Alegerilor Prezidențiale

În perioada 9-10 noiembrie 2019, polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura paza și protecția a 220 secții de votare ce s-au constituit pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:25
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 11-15 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:20
(4761 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Marți, 7 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:15
(2775 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Fetești

Aproximativ 800 de elevi din cadrul a 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au participat la activități preventive în cadrul cărora au fost dezbătute diferite teme care să conducă la prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:10
(3528 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din municipiul Fetești, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 8 ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 19:10
(2830 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Jandarmii, prezenți la «Târgul de Toamnă»

În perioada 8-9 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Munteni Buzău cu ocazia «Târgului de Toamnă». În plus, în cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 18:10
(2227 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 5 noiembrie a.c., 49 de polițiști  ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:20
(2805 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Tânăr reținut după ce a fost prins la volanul mașinii pe care o furase

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au reținut pentru 24 ore doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă de furt calificat» și «distrugere», fapte săvârșite ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:15
(6301 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Fetești, arestat pentru conducere fără permis

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat pe raza municipiului Fetești un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:10
(3668 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: Cercetat pentru «deținere de obiecte periculoase»

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza municipiului Slobozia un tânăr de 19 ani care avea asupra sa un baston metalic cu 3 elemenți. Cel în cauză a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:05
(2227 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Marți, 5 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 4000 de credincioși au întâmpinat la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 21:05
(7402 vizualizări - 1 comentariu)


S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

Ziua de 5 noiembrie 2019 a început cu o veste extrem de tristă pentru handbalul românesc. S-a stins din viață, la vârsta de 72 de ani, unul dintre cei mai longevivi și valoroși antrenori pe care i-a avut ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:45
(4325 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...