Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Circ administrativ cu primarul Constantin Sava

Grobianism de Urziceni

Circ administrativ cu primarul Constantin Sava

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, Consiliul Local Urziceni s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare. Întâlnirea a fost transformată de către primarul Constantin Sava într-o vendetă personală. El a sfidat public Consiliul Local, a agresat verbal consilierii PSD și a respins orice formă de dialog administrativ inițiată de plen. Manifestările grobiene ale lui Constan­tin Sava sunt sancționate public de către cetățenii orașului.

Cu birjarii trăiești, ca birjarii vorbești
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Urziceni din 30 ianuarie 2019 a numărat 10 proiecte de hotărâri. Majori­tatea acestor proiecte au reprezentat decizii administrative de interes general, necesare pentru buna desfășurare a acti­vității publice în municipiu. Amintim, în context, proiectul de hotărâre privind organizarea rețelei școlare pe raza loca­lității Urziceni sau cel privind planul de acțiuni și lucrări de interes local. În aceste condiții, miza politică ședinței nu a existat, iar atitudinea primarului Constantin Sava devine inexplicabilă. Acesta a intervenit înainte de supunerea la vot a unui proiect de hotărâre care stabilea concesiunea asupra unui teren în suprafață de 78 de mp către Atty Bayeba Remus Ciprian, deranjat de solicitarea consilierului PSD Ion Dumitrescu de a amâna proiectul de hotărâre. «Eu nu cred că domnul Dumitrescu poate să impună secretarului să facă nu știu ce cum dorește dumnealui! Mie mi se pare aberant... Nu este prima dată când domnul Dumitrescu acționează împotriva oamenilor! (...) Vorbește de principii, domnul Dumitrescu... Eu nu știu ce principii are dumnealui! Dumnealui cred că are numai răutate! (...)» și-a început primarul Constantin Sava discursul. Iar la protestele consi­lierului Ion Dumitrescu, deranjat de acuzațiile care i se aduc, primarul Constantin Sava a continuat țipând: «Nu v-am întrerupt! Nu v-am întrerupt! Vorbiți după ce termin eu! Ați înțeles?!».

Moșia lui Turcu Vodă
Atitudinea primarului Constantin Sava nu este singulară. El este recunoscut pentru maniera discreționară în care înțelege să conducă administrația locală, în disprețul suveran al legii și al Consiliului Local. În urmă cu aproape un an, la sfârșitul lunii martie 2018, consilierul ALDE Marian Neagu declara public: «La un moment dat, pe fondul unei interpelări pe care am făcut-o consilierului juridic, domnul Sava Constantin a început să îmi adreseze din nou cuvinte injurioase, foarte urâte, care nu se pot reda...». Și exemplele pot continua, căci agrarianismul primarului Constantin Sava este de notorietate. Reamintim că acesta a revenit în funcție în februarie 2017, după 8 luni de absență. El a fost acuzat de către DNA de «instigare la abuz în serviciu», fapt care a atras suspendarea sa din funcție. Revenirea sa în funcție a fost întâmpinată cu ostilitate chiar și de către consilierii PNL, partidul din care Constantin Sava face parte. Con­siliul Local Urziceni este controlat de PSD, cu 8 consilieri aleși. Alături de ei, în Consiliul Local mai sunt 2 consilieri ALDE și 7 consilieri PNL. Varianta integrală a ședinței din 20 ianuarie 2019 poate fi urmărită pe Facebook, unde a fost comentată critic de către cetățenii din Urziceni.

13 Februarie 2019, 18:05 (6705 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Conflict steril în Consiliul Local Urziceni
Luptă politică deschisă în Consiliul Local Urziceni

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(16 Februarie 2019, 15:04)
La alde, basina pesedeului , un consilier de mare necaracter si o ciudată, dirijati de militianul gae , cel fara co.ie, presul lui moralu si gigel , restul cons psd fara coloana vertebrala ! ! Dumitrescu e contra la orice, tipic bolsevicului batrin , cum era si seful lui , penalul cazan !
× Janina:
(14 Februarie 2019, 05:58)
Unde este primăria și primarul asta terorist ?L
Piliu:
(14 Februarie 2019, 00:25)
Sava este razbunat, dumnezeu nu doarme !!! ALERTĂ - Laura Codruța Kovesi, urmărită penal pentru abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. In practica se da cam 4 sau 5 ani de puscarie. Aste este inceputul sfarsitului. Fostule prim procuror de la Slobozia tu cand iti dai in primire fostul subaltern trecur si el pe la statul paralel. Portocala de ialomita, paraditorule tu cand urmezi?
Janina:
(13 Februarie 2019, 22:51)
Sava nu este caz singular, vecinul si prietenul sau nu de departe isi spioneaza filmand non stop subalterni angajati din primarie dar si pe vizitatori. Daca un cetatean nesuferit primarului intra in primarie si incearca o sa faca o intrebare unui angajat care intamplator este pe hol acestia fug ca dracu de tamaie murmurand incet, vai de mine ma vede sarpele de primar si imi fac zile negre, nu pot ma da afara. Lagarul de concentrare Birkenau la vecinul,nu ca la Sava. Camere peste tot in primarie, camere in comuna, camere peste tot, toate racordate la sistemul audio-video din biroul edilului. Interzise camerele audio-video de legii regulamente nationale si europene respectivul da teroare pe cm. patrat si nimeni nimic. Sava este prajitura cu frisca fata de omul ales, prieten si vecin de localitate cu Sava. Daca un angajat isi sufla muci si nu cere voi inainte primarului si nu spune de cate ori sughita noapte este halit de primar. Ba de ce nu spuneti cum va terorizeaza, fraierilor. Va place sa barfiti pe la club de ce taceti, sclavilor. Aveti curajul sa rupeti pisica in doua si spuneti cum sunteti amenintati, chemati televiziunile, presa centrala fricosilor ori va este frica de mardeiasul angajat fiu al agricultorului petrolist. Asa ca Sava ohoo savarina.
Urmașul lui urmașul lui Sava:
(13 Februarie 2019, 21:39)
La ce sa ne așteptăm. Este evident blatul intre PSD- via Moraru si Turcu. Organizația locală PSD este condusă de fapt de Turcu prin intermediul vicelui Sorin Ștefan. Turcu deja a stabilit candidatul PSD la primărie in persoana unui ilustru anonim, exclus de Cazan din partid. Iar Președintele octogenar Dumitrescu confirmă blatul total, în condițiile în care conducerea PSD Ialomița îl susține la conducerea organizației locale. Probabil il pregătește pentru alegerile din 2024 ca pe următoarele tot Turcu le câștigă. Blat, blat ,blat si restul e can can.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, toate fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:40
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se reia acordarea șomajului tehnic

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, AJOFM Ialomița reia aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților prin plata drepturilor constând în șomaj tehnic. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:10
(8096 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 1,112 miliarde de lei în 2021

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,112 miliarde de lei, cu 208,12 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 11:10
(9563 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

În seara zilei de marți, 25 ianuarie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la etajul 1 al blocului de locuințe sociale UGIRA. La fața locului s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 00:15
(7035 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Primăria Slobozia a redeschis, în urmă cu o săptămână, Centrul de Testare COVID-19, amplasat în centrul orașului. Autoritățile locale au disponibile 2000 de teste rapide antigen, pentru cei care vor să ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 20:05
(9000 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de prevenție a răspândirii COVID-19

La data de 24 ianuarie 2022, polițiștii ialomițeni au identificat 5 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 31 de persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:40
(3013 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Luni, 24 ianuarie 2022, preoți și credincioși din Urziceni au celebrat 163 de ani de la momentul Unirii Țării Românești cu Moldova. Astfel, la monumentul eroilor din vecinătatea Catedralei s-a săvârșit ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:35
(6662 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 14,64 milioane de lei

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna decembrie 2021, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14,64 milioane de lei, cu 7,97 milioane de lei mai mult decât ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:10
(2896 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 106 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 25 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20756, fiind înregistrate 106 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 15:40
(3301 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Vilelor din Fetești, RAJA Constanța întrerupe furnizarea apei potabile către consumatorii din ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 10:25
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 24 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20650, fiind înregistrate 41 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 16:45
(2831 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în seara zilei de duminică, 23 ianuarie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Glodeanu Sărat, din județul Buzău. În eveniment a fost implicat ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 10:15
(9997 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 23 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20609, fiind înregistrate 62 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 16:15
(8459 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

În dimineața zilei de duminică, 23 ianuarie 2022, pe DJ102 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat, din comuna Cotorca, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 12:40
(3725 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Duminică, 23 ianuarie 2022, pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă din gospodăria unui cetățean din Malu Roșu. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 11:40
(4814 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 87 de ani, domiciliat în satul Condeești, și-a pierdut viața în urma incendiului care i-a cuprins locuința. În seara zilei de sâmbătă, 22 ianuarie a.c., vecinii acestuia au alertat pompierii ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 10:00
(2779 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 52 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20547, fiind înregistrate 52 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 16:05
(10161 vizualizări - 0 comentarii)


Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Pompierii din Slobozia au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21/22 ianuarie a.c., la ora 1,25, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Orboești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 12:00
(4452 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Două tinere și un copil de 4 ani, victime ale unui accident rutier

În seara zilei de vineri, 21 ianuarie 2022, în localitatea Condeești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a 3 persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 10:00
(10255 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minori loviți de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 21 ianuarie 2022, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu rănirea a doi minori. În urma verificărilor efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 09:30
(10235 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 21 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20495, fiind înregistrate 74 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 15:30
(8626 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea Formularului 107

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care efectuează sponsorizări, potrivit legii, că Formularul 107 ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 13:15
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Rezervă de furaje cuprinsă de flăcări

Axintele: Rezervă de furaje cuprinsă de flăcări

Joi, 20 ianuarie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Axintele. Militarii ISU Ialomița au intervenit ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 12:35
(2364 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 20 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20421, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 16:10
(8492 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 3 incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Bucu, Adâncata și Bărbulești. În total, militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 12:30
(9174 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în ziua de luni, 24 ianuarie 2022

Luni, 24 ianuarie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on-line, precum contul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 10:30
(16673 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe Șoseaua București din Căzănești echipele de intervenție RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 18:15
(2750 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 85 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 19 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20302, fiind înregistrate 85 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 16:00
(5979 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eveniment dedicat Unirii Principatelor Române, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia organizează vineri, 21 ianuarie a.c., un eveniment dedicat Unirii Principatelor Române. Denumit «Unirea Principatelor Române-temelia unei națiuni», evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 15:15
(12345 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 7500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

Prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice sunt sănătate și siguranța cetățenilor, context în care, în această perioadă sunt desfășurate zilnic activități de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 12:20
(9184 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...